491 matches
-
Gh. Holban în nefericita familie a Antoanetei Lovinescu și a căpitanului Gheorghe Holban (portretizat de M. Sadoveanu în persoana căpitanului Manoilescu din Amintirile căprarului Gheorghiță, precum, mai târziu, și de propriul fiu, atât în piesa Oameni feluriți: "un om rău, avar, grosolan, terorizând pe cei dimprejur", cât și în nuvela Halucinații). 1909-1913 Anton Holban urmează cursurile școlii primare "Al. I. Cuza" din Fălticeni. 1912 La 26 ianuarie Tribunalul Județului Suceava pronunță Sentința de divorț intentat de mama scriitorului contra soțului ei
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
filozofie, într-altă epocă alta, și ceea ce-i mai curios e tocmai că oamenii cari fac mai multă filozofie (precum materialiștii astăzi) sunt tocmai aceia cari batjocoresc mai tare filozofia. Ei samănă cu unul care batjocorește avariția și[-i] însuși avar, batjocorește advocația și-i singur advocat, batjocorește biserica și-i el singur popă. 19 {EminescuOpXV 20} ["FILOZOFIA ARE UN SCOP SOCIAL"] 2267 Orice filozofie având ținta de-a împăca pe oameni cu fenomenele ce le sunt neplăcute și cari neapărat
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
cu putere Mâna mea, care profană ar intra în santuar Să se-ascundă-n sîni-ți tineri, pe când eu plin de plăcere Să uit lumea-n sărutarea-ți și în ochii tăi de jar. Astăzi însă nu-s ca flama cea profană și avară, Inima mi-e sântă astăzi, cald și dulce-i pieptul meu, Azi sunt cast ca rugăciunea, și timid ca primăvara, Azi iubesc a ta ființă cum iubesc pe Dumnezeu. Tu surâzi cu ne-ncrezare?... Cât de rea ești tu copilă! Lasă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de pe vatră, Mare cât o pivniță... -N patu-i de pîclă-nfoiată, Regele-ntinde bătrînele-i membre și horăește. Până-n fundul pământului urlă: peștere negre Și rădăcinile munților mari se cutremură falnic De horăitul bătrânului crai. Iară afară Vezi un ger bătrân și avar cu fața mâhnită, Cărăbănind al zorilor aur în saci de-ntuneric Ca să-l usuce-n rubine. Cu-ncetul cu-ncetu-nserează... Soarele, ca să împace marea, la ea se apleacă, Lin netezește-a ei față albastră și-adînc se uită În luminoasele valuri a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
frumoase, june-scule Cu minți deșerte și cu inimi nule. La ce-aș descrie gingașa cochetă, Ce-abia trecută de-optsprezece ani, Priviri trimite, timide, șirete, Când unui tont, ce o privea avan, Când unui ghiuj, cu mintea căpietă, Urât ș-avar, sinistru și pleșcan, Sau unui general cu talia naltă, Strigău și prost ca și un bou de baltă? {EminescuOpIV 203} Să cânt cum samănă de rău, impulsul În corp de înger, sufletul diform? Ironiei lui Byron să-i simt pulsul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
o am pus 15Și noaptea-ntreagă ochi-mi în lacrimi se înneacă Și mintea mea în noaptea de veci va fi apus. Pe cât mai am în pieptu-mi, un pic măcar de sânge, În inimă cât fibra din urmă va trăi, Avare, ele-n sine icoana ta vor strânge, Cu dânsa împreună și ele vor muri! O rai al tinereți-mi, din care stau gonit! Privesc cu jind la tine asemeni lui Adam, Eu nu gândesc c-o clipă am fost și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
simțiam că nu trăiesc De cât numai în basmu și-n cântec bătrânesc, În mintea cea uitită a unor strănepoți, {EminescuOpIV 468} Ce spurii și nemernici, slăbiți și idioți, Făcea pe ciocoimea căzutului Fanar, Cu mintea cea vicleană, cu sufletul avar. M-am fost uitat din lume ca învechita veste Despre o vreme care de mult, de mult nu este. Ci amintirea-mi numa venia din când în când Ca sunetul de clopot pribeag și aiurând Ce-n noaptea-ntunecată lin
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
a vieții fapte lucire efemeră. Știu că tu-nșirînd anii pe-a vieții lunge fire Tu nimicești trecutul în urmele lui chiar, Că tot ce e-n viață cade-n a ta domnire. Nimic ce e nu scapă de ochiul tău avar, Dovadă: -n lumi murite, pustii, fără rodire Cu toate se usucă la glasul tău amar. Imperiul tău: trecutul, e-ntins fără de fine - Acolo te-ntîlnește ochiul numai pe tine. Dar e o regiune tot astfel de întinsă - Nu-i încă sub
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mofturi, principii, erudiții, filosofie, istorie și bani, abonamente la operă, la teatre și cinematografe selecte, plimbări cu trăsuri luxoase pe bulevard și deseori la șosea cu tot ce presupuneau acestea.... Casă, rămasă În grija unei nepoate de văr, retardată și avară, ca singura soluție conjuncturală găsită de conu’ Emil Argintescu, informat proaspăt, rapid și discret de către o „prietenă” devotată despre noii conducători militari ce vor fi desemnați din rândul muncitorilor de origine sănătoasă, cu care nu ar fi dorit, În ruptu
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
132 Primăvara au venit pictorii s-o împodobească. Erau doi tineri cu bărbi și fețe lungi, osoase, galbeni și schilavi. Aveau haine peticite și rupte, murdare de culori. Au deschis ușile, biserica, goală, fără pardoseală, mirosea a tencuilă proaspătă și avar. O umezeală rămasă de cu iarnă se simțea din pereți. Prin ferestrele turlelor întră lumina veselă a soarelui. Au amestecat vopselele și s-au suit pe schelele pline de ciment, au întins cu bidinelele zugrăveala până și:au potrivit cum
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Ele mă construiesc pe mine, redându-mi încărcătura lor din tot ce eu am pierdut, din tot ce ele au păstrat. Generozitatea lor se revarsă asupra mea ca o pildă a dărniciei. Mi se dăruiesc și îmi dăruiesc mie, risipitorul avar. Scriu și scrisul mă descrie împotriva mea. Nu-i chin, nu-i dramă, nu-i „textualism“. E doar uimire și bucurie. Aproape că simt ce-a vrut să spună Flaubert cu „Madame Bovary, c’est moi“. Doar că-i minciună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
trăgea cu putere spre ea o bucățică să se învelească, acesta se îndîrjea prin somn să nu cedeze nici un milimetru. Renunță în fața acestui egoism fără margini și încet, încet se îmbracă. Dacă și prin somn ești atît de egoist și avar, atunci te las în plata Domnului. Sperînd, totuși, la un pic de normalitate, femeia se apleacă, îl sărută pe fruntea lipicioasă și face o ultimă încercare. Plec acasă. Prea ești egoist. Un mormăit neinteligibil îi dă de înțeles că demersul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Ward, la început, au pus la îndoială validitatea tânărului care apăruse din senin, pretinsese că e o rudă îndepărtată și plecase cu tot ceea ce avusese bătrânul. Dar întâlnindu-l pe „Mycroft Ward cel Tânăr“, până și cel mai încăpățânat și avar dintre veri recunoscu că cei doi trebuiau să fie rude - deși asemănările fizice erau puține, gesturile, atitudinea și opiniile lor erau atât de asemănătoare, încât nu putea încăpea nici o îndoială cu privire la legătura lor de sânge. Eul lui Mycroft Ward supraviețuise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
într-o pârghie grea, de lemn. Strănepot al lui Falstaff, căruia nu i-a moștenit decât statura : maxilarele, ceafa, trosnetul părului aspru și des, craniul pietros, labele păduroase și umerii. Nimic din bonomia bețivului afemeiat, leneș, petrecăreț, generos ? Doar îndârjire avară, putere însetată de putere... La capătul celălalt, chipul coclit și palid al esteticianului. Îngustat, verzui, ascuțit. Pe undeva, probabil, masca albă, ochelarii folcloristului... — Chiar o cunoști pe doamna Hariga ? bâigui. — Când el a dispărut, după ’50, ea a fost angajată
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
impresia de livresc: candele de mirt, orga, harfa, ornicul, lampa de bronz, cupe, lyra lui Orfeu etc., ecourile mitice fiind, de asemenea, prezente prin Phoenix, Orfeu, Euridice etc., spre a accentua această atmosferă. Decoruri, butaforice adesea, venind din arena gândului avar, bordate de fecioare în plutire, născute din fumul subțire și trecute prin cetina de gene, cu lumină promisă din lampadare împodobite cu evantaie și măști chinezești, sunt animate de iubiri, accentuate prin aport cultural - amintind, de pildă, de Eminescu sau
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
lanurile de grâne. Aceasta este povestea câmpiilor noastre”. (S.Mehedinți, G.Vâlsan, Lecturi geografice ) Macii Magda Isanos Ardeau ca niște facle vii, în vârf de firave tulpini. Își înălțau râzând zglobii obrazul roșu dintre spini. I-am adunat cu mâini avare, am rătăcit în seara blândă, umplându-mi brațele de floare învăpăiată și plăpândă. Și m-am întors într-un târziu, departe câmpul rămânea, atât de singur și pustiu în urma mea. Dar când acasă-am încercat să-i strâng într-un
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
principi care se găsesc pe o treaptă mai înaltă, ei sînt caracterizați prin una din trăsăturile următoare, care le aduc fie dojana, fie laudă. Și anume, unii sînt considerați drept darnici, alții drept meschini (folosind aici cuvîntul toscan miseri deoarece avar, în limba noastră, este și acela care vrea să dobîndească un lucru prin jaf; noi numim meschin pe acela care nu își îngăduie decît prea puțin să se bucure de ceea ce îi aparține); unii sînt considerați darnici, alții lacomi, unii
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
eu? Dar nu știi că eu nu sunt împărat? Ei doi au fost, dar eu... Eu sunt doar guvernatorul Germaniei Inferior. Aici, la Colonia Agrippinensium, în orășelul ăsta care pute a grăsime și a bălegar. Împărat e Galba, moșul ăla avar și gutos... El e împăratul Romei, nu eu! Mânios, Vitellius înghiți încă un pumn de migdale. — Eu n-am spus nimic, șopti băiatul înspăimântat. Văzuse bărbați care comandau armate și aveau faimă de oameni curajoși, dar care se închinau servili
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
guvernator Capito. Ăia doi se urau, șopti Lucilius, apoi adăugă cu voce tare: Dar pe atunci se făceau mâncăruri simple, de soldați: grâu, năut și ceapă... Munca nu era așa de grea ca acum. Coborî din nou glasul: Capito era avar și, când avea oaspeți, le dădea ce era mai rău. — Flavius Valens? - bucătarul-șef înălță capul, uitând o clipă de fazanul prăjit pe care îl ungea cu miere. Ce caută Valens aici? — Poate că vrea o audiență la guvernator, zâmbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nou în cratița cu linte. Fratele meu a luptat alături de el împotriva cattilor - și Valens a făcut bine că l-a eliminat pe Capito... Nu știți că voia să-l trădeze pe împăratul Galba? — Nu voia să-l trădeze... Era avar, era infam, e adevărat... Dar nu avea nici o intenție să se răzvrătească împotriva lui Galba - bucătarul-șef ungea din nou fazanul cu miere. Valens este un intrigant. A încercat să-l ațâțe împotriva lui Galba, dar Capito nu a căzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pune în umbră, va face orice ca să te elimine. Încearcă să ți-l faci prieten și să-i anticipezi acțiunile. Îți mulțumesc că m-ai prevenit. Am auzit însă că între Mucianus și Vespasianus au fost neînțelegeri grave... — Vespasianus e avar, Mucianus risipește cu plăcere toți banii care-i încap pe mână... S-au luat la ceartă pentru administrarea provinciilor din Africa. Acum însă au stabilit o linie de acțiune comună ca să cucerească Imperiul. Garanția acordului lor e Titus. — Îl cunoști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
maestre? — Te-am auzit. 31 Banchetul dat de Vitellius în cinstea legaților Valens și Caecina în vila ce-i fusese pusă la dispoziție de rectorul din Ticinum fu atât de somptuos, încât magistrații orașului rămaseră muți de uimire, iar cei avari înghețară de spaimă. A doua zi ploua, iar împăratul vizită taberele, îi lăudă pe soldați, cărora le oferi bani și vin, și nu-i băgă în seamă pe auxiliari. Porunci ca batavii să fie trimiși în Germania, iar galii în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
dar atent să nu ridice glasul: — Nu-i nevoie să fii prezicător, cum este ajutorul nostru de bucătar, ca să înțelegi că se va întâmpla o catastrofă. Vitellius dă un banchet după altul, ascultă de sfaturile celor mai josnici și mai avari indivizi din orașul ăsta, înșfacă bani de pe unde poate, trăiește în lux și crede că are sub control tot Imperiul... Nu vrea să audă ce se întâmplă în provincii. Lucilius își scărpină nasul ascuțit. — Mie mi se pare că împăratul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
roșie cu gust de sare, nucile din cimitir. Chiar și spinarea frumosului cal bălan. Știam cum e pe colină, vara, cu frumosul cal bălan, dinainte să-l fi citit pe Saroyan. Numai blocnotesul cu desene și-l ferea precaut și avar. "Nu, încă nu". Aveam să aflu, la prima lui personală, Fata și șarpele, că nu făcuse altceva decît să mă fure. Nu credeam să dețin vreun atú de femeie. Totuși, pictorul din el întrezărise la nymphette. Femeia-copil cu sîni deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
tolănea pe scaunul din față. Se zgîia la mine, lua din vaza mereu plină cu flori proaspete o margaretă, o dalie, o crizantemă și o (le) stîlcea pe mijloc, cu degetul mare. Bont, cu unghie incertă. Pînă cînd o nevastă avară și acră năpădea redacția și-l expedia la piața Sfîntul Spiridon, după ceapă. Mai era și Pasăre (care a cîntat după cum i s-a cerut să cînte: pentru Săvinești, pentru nu'ș ce "ctitorie", pentru Transfagărășan, pentru metrou, pentru Casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]