459 matches
-
-i scuipe în cap, de sus, de pe pod. Joaca lor, mie, un țărănel de șase-șapte ani, mi s-a părut ceva interesant: scuipam și eu, la rând cu ceilalți, în capul soldaților cu steaua roșie la bonetă. Alioșa, cel care bălăbănea cu cizmele în apă, peste marginea bărcii, se uita către noi, în sus, cu ochi turbați, așa de răi, încât mi s-a făcut frică. Era însă prea beat, ca să reacționeze în vreun fel: mișca numai o mână a amenințare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
fi un spațiu bun de pus la îndemână în astfel de împrejurări de încartiruire. Amândoi se retraseră, împreună, pentru a le fi servite, în căni mari de porțelan, prima cafea a zilei, precum și o frapieră de argint în care se bălăbănea o baterie cu vin de Basarabia. Trebuie, mai întâi, să începem a ne drege! propuse amfitrionul, turnând în paharele de cristal. Vladimir refuză degustarea de vinuri, datorită cărora tensiunea arterială i se ridica până la cele mai înalte culmi ale performanței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
din ele, de aceea vrei să rămâi nemișcat, să nu mai schițezi nici un gest, nici de atac, nici de apărare, cufundat în toropeală ca într-o apă călduță și confuză... Un fel de somn treaz. Uneori chiar ațipeam. Mă trezeam bălăbănindu-mă, gata să cad de pe bancă și atunci îmi reveneam pentru câtva timp. Dar până și mișcările necesare le făceam greu. Sufeream până ce mă duceam în spatele gării să beau apă sau să înghit ceva din proviziile găsite în magazie. Simțeam
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
din care abia m-am descurcat să ies. Într-una din nopțile următoare am aflat, în sfârșit, ce se ascundea dincolo de poarta ruginită. Și n-o să vă vină să credeți ce-am visat. Era o mare! Am găsit poarta deschisă, bălăbănindu-se în bătaia vântului. Am făcut câțiva pași și m-am pomenit pe un țărm. Luna strălucea, dezvăluindu-mi o plajă cu un nisip foarte fin și marea care foșnea stins, plină parcă de comori barbare de aur ale căror
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
lovit. S-a îndreptat șchiopătând spre stăpâna care și fugea spre el. — Scuză-mă, Nora, l-am lovit din greșeală. M-am întins pe covor, într-una din camerele de la etaj. Mă simțeam ca un vierme istovit, care atârnă vara bălăbănindu-se de un vrej uscat, până când, amețit, cade fără zgomot pe pământ. După cină, părinții Elsei au plecat și eu am pornit-o imediat după ei. Elsa mă rugase să-i însoțesc până la primele lumini ale orașului. Socrul meu conducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
deschidă ochii, poate căuta un cuvânt, dar nu reușea să-l găsească. M-am ridicat în picioare, m-am aplecat asupra ei și am pălmuit-o, la început ușor, apoi tot mai tare, încercând s-o trezesc. Capul i se bălăbănea mișcat de loviturile mele. — Trezește-te... Trezește-te! Nu aveam medicamente, nu aveam nimic cu mine. Și nu știam nimic, nu eram un diagnostician, eram obișnuit să intervin pe o indicație precisă, pe porțiuni din corp delimitate de cearșafuri. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
suprafața micii planete? Gândul ăsta duce la altul... Kane poate că, până la urmă își va găsi diamantele. ― Să te întorci în mai puțin de zece minute, îi zise Dallas imperativ. Mă auzi? ― Aoleu! Kane, agale, se așeză pe marginea cavității, bălăbănindu-și picioarele în gol. Apucând cablul cu amândouă mâinile, împinse și se pomeni deasupra găurii. Partea de jos a corpului era cufundată în întuneric. ― Dacă nu te-ntorci în zece minute, te las cu toată șandramaua asta, îl preveni Dallas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
pragul casei, să se aerisească. Noapte tulbure, încărcată de vise bizare, gonite, odată cu bezna. Se simțea obosit, greoi. Abia după vreo oră recunoscu masa vraiște, fereastra deschisă, papucii. Intrase, până la urmă, în baie, apoi zăcu, epuizat, pe fotoliu, apoi se bălăbănise printre scaune. Mintea pornea greu, se oprea, amâna. Pe masă, plicul lunguieț, cu ștampile și timbre. Îl văzu, îl recunoscu, începu, parcă, să se zorească. Se grăbea, da, grozav se mai grăbea. Dintr-odată, începu să se grăbească, năuc, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
inevitabil, nemaiputând stăpâni otrava orbirea osânda unei plăceri joase, de care nu voia să știe și cu care nu mai putea lupta, apuca drăcovenia și o arunca în fundul dulapului. Treceau câteva zile... ușa seifului cu arme se căsca, rânjind, scârțâind, bălăbănindu-se, țiuind batjocoritor. Vinovata clipea, emoționată, paralizată în fața jucăriilor. Un zâmbet tâmp îi strâmba gura creață, buzele uscate de nerăbdare. Se vâra toată în vinovatul dulap, pentru o temeinică operație de clasare și aliniere: raftul cu Kent, raftul cu ulei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
miracolul clipei care va pieri. „Emoție, atâta sunt. Emoție turbată, sorella. Emoția mă ruinează. Mă sălbăticește, mă anulează, amantissima“. Nu mai avea curajul să ridice privirea. Toma, iscoada salariată, dispăruse, la fel Irina, cu perversele ei migrene pubertare, și Tolea, bălăbănindu-se, în aer, fără ghidon, și bonomul Marga, și pensionarii Gafton, și argentinianul Mircea Claudiu, cu sticloasa sa Astrid, și subteranul Octavian Cușa, zis Tavi, fotograful surdomuților, toți, toți. Și bătrânul filozof Marcu Vancea dispăruse, până și el. „De ce râzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
basmale, boccele. Se strânseseră, așteptând, așteptând și înmulțindu-se, în jurul chioșcului închis, unde se vindeau cândva țigări și biscuiți. După aproape o oră de așteptare, apăru, în sfârșit, cu farurile mijite, Bătrâna. Sforăia, clătinându-se, zornăia din șuruburi, ușile se bălăbăneau, roțile pufneau în obositele anvelope. Piciorul pe scară. Pensionara abia de putea căra atâta amar de lume. Avansa greu, pe drumuri cotite, noroioase. Bătrâna trecu podul, începu să urce, epuizată, șoseaua cu plopi. Aici, la cotitura drumului, la intrarea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
o excesivă vitalitate. Suise picioarele, americănește, pe fotoliul din stânga, dar doamna Venera nu observa nimic. — Totul s-a răsturnat odată cu bicicleta aia, nu? — Da, da, înțeleg, se auzi, răspicat, glasul profesorului, care-și balansa vesel picioarele deasupra fotoliului. Profesorul detectiv bălăbănea nepăsător picioarele. Acum, era și el palid. Iar Tavi găsise o poziție comodă, lângă fereastră, privind departe, în zarea invizibilă. Venera nu le acorda nici o atenție, părea singură, singură cu partenerul absent. — Sunt plecați, Tavi și cu Tori. Taube, zisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
moarte în pustiul nocturn. Nici o arătare, nici o inimioară fraternă. Rareori, se auzeau pași. Rondul de noapte, patrulele Utopiei, cadența leneșă a santinelelor mizeriei. Brusc, întunericul scrâșni. Brusc, rafale de lumină. Farurile, scrâșnetul mașinii, tablă roți șuruburi, un autobuz gol, hodorogit, bălăbănindu-se turmentat, smulgând din noapte zidurile, arbori adormiți, streașina ruginită, butoaiele borțoase cu gunoi, ghidonul unei biciclete, un topor rezemat de o mătură, o siluetă. În rama ușii înalte, silueta unui domn elegant. In jetul auriu al farurilor, bărbatul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
chestii care se pot face când partenerii sunt inegali ca greutate. —Și de ce nu-ți găsești pe cineva de statura ta? —Mda, zice Finn. O să mă duc la vreun dubios din vestiar și-o să-l întreb dacă vrea să ne bălăbănim amândoi. În definitiv, bălăbăneala între bărbați e destul de firească, nu? Bărbații heterosexuali fac împreună astfel de lucruri oricând. Înțeleg unde bați, admit eu. Nu vrei să fii luat drept homosexual. — Deci vii? mă întreabă Finn nerăbdător. Da’ tare-ți mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
până când sunt ca un vultur cu aripile deschise, susținută numai de picioarele lui Finn. Pentru câteva secunde minunate, plutesc acolo, neștiind dacă să rânjesc la Finn, care e și el cu gura până la urechi sub mine. Apoi începem să ne bălăbănim mai tare și Finn, dându-și seama că-și pierde echilibrul, mă împinge spre spate, așa că aterizez în picioare. —Frumos! zice instructorul. Cine vrea să încerce? Ceilalți se bulucesc bucuroși înapoi pe saltelele lor, ca să ne copieze. Hai să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
mulți arși de sete se târâiau la fântâni, se culca în glod, mulți murea, câțiva se ducea sănătoși. Înfricoșat lucru e boala prin orașe. Pe toate ulițele cară [care] pline de trupuri, cu picioarele, mînele și capitile în toate părțile bălăbănind, după umbletul nepotrivit. În zilele liniștite, auzirea morței de-abea-ți lasă o impresie tristă, dară să vezi cum duce la groapă sute și mii, să vezi oameni tăvălindu-se în glod, să simți că pier familii întregi și, uitîndu-te împrejuru-ți, să
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
care părea să conțină alcoolul cel mai curat și mai limpede. Beția m-a cuprins aproape imediat. Băutura a părut să explodeze în mine, împrăștiind limbi de foc. Era ca și cum bubuitul unui vârtej ar fi cuprins întreaga casă. Eu mă bălăbăneam - ca să nu spun că navigam - prin încăperile mici, privirea mea interioară vedea picturi pe sticlă uimitor de strălucitoare, transparente, auzeam sonatele pentru pian ale lui Brahms așa cum le cânta mama odinioară și mă umplea o bucurie care semăna cu cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
ani... - Cât suflul universului! murmură ca o încheiere Zeul Neantului. În acest timp, Homer, care, la început, de bine de rău, se ținuse de bara din fața altarului, atârna acum moale, ca o marionetă, cu picioarele rășchirate grotesc și cu brațele bălăbănindu-i-se de la subțiorile proptite de sulul metalic. - Nu ești dumneata Barbara Hamilton? - Ba da, răspunse un glas mirat de femeie. Dar de unde știi? Era amplificatorul care reproducea "pista sonoră" a memoriei lui Homer. - L-am auzit odată pe Adrian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
un țumburuș - și el din plastic. Dopușorul ăsta se vâra într-o mică gaură și făcea cumva înfundat pac, chestie care mă îmbăta de plăcere. Așa că, pe la 12-13 ani, mă înghesuiam să merg la alimentara după zahăr sau macaroane ca să bălăbănesc coșul pe lângă mine, țanțoșă ca un curcan, cu perlele false ale mamei atârnate la gât și cu o broșă în formă de frunză pe piept, în timp ce lălăiam încet cântă cucii cântă. Băbuța, tanti Arsici sau Oberneni nu s-au dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
haină pe un scaun. Convorbirea continuă, suvenirurile circulau, reflexiile melancolice fumegau. Râsul gros al lui Michel reîncepu. La fiecare izbucnire i se zguduia tot stomacul. Picioarele umflate stau depărtate unul de altul și i se vedea coada jachetei pe sub scaun bălăbănindu-se. Apărură atunci două grații tinere. Domnișoarele Riri și Coca, în rose și bleu. "Porumbițele noastre!" "Războiul de la 77". "Lasă, Michel, s-a terminat cu eroismul!" Riri începu la piano o romanță, cu mâna stângă trecând peste mâna dreaptă. Ce
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ai lăsat de chestiile astea? Tot te mai ții de dame, chiar și la vârsta ta? Dar fiindcă nu întâmpină nicio reacție, încetă să mai meargă cu spatele și își văzu de drum ceva mai repejor, îndepărtându-se, în timp ce își bălăbănea brațele, pe una din ramificațiile pasajului, în penumbra de argint coclit. Nestor trecu la vitrina alăturată și, apropiindu-se din nou, se trezi față în față cu un manechin feminin. Față în față e doar un fel de a spune
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
la un concert adevărat, numai că ăsta era mult mai sonor, iar noi, eu și cu Csákány, stăteam acolo, chiar în centrul lui. A ținut minute în șir, poate un sfert de oră, Csákány asculta cu ochii închiși, surâzând și bălăbănindu-se pe scaun, am simțit și eu cum picioarele-mi dau să se miște, mi-am legănat și eu scaunul de câteva ori sub mine, acest cânt vibrant și straniu al păsăretului ne învăluia compact, era de parcă am fi stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
sau de pisică; alții aveau picioare și urechi de cal; moși și babe chei și sluți alergau de colo, colo ca ieșiți din minți, îmbrăcați în piei de vită, trențuite; unul gonea pe un cal fără frâu, un altul se bălăbănea pe o vacă, altul pe un măgar; alții mișunau pe jos iuți și neastâmpărați, agățându-se de cozile și coarnele animalelor călărite de către semenii lor. Unii suflau în cornuri, alții ciocăneau în niște cupe, unii erau înarmați cu țăpoaie, alții
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
de vânătăi, am fost sigur că aceasta nu era decât cea mai recentă dintr-o serie lungă de alte traumatisme suferite. Își scuipă în mâinile pătate de ulei în vreme ce Vaughan îi ținea capul, apoi, apucându-se de brațul lui, se bălăbăni în urma lui Helen către secția accidente. I-am așteptat să se întoarcă. Vaughan ședea pe capota mașinii sale în întuneric, cu o coapsă în fața razei farului din stânga. La un moment dat, neputând sta locului, se ridică și se plimbă în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
lucrătoare. Caravana de vele se scurgea lent și surd pe lângă umărul meu, iar eu îmi imaginam cum tocmai trecea Împărătița Furnică, cu coroana de sârmă pe cap, într-o lectică purtată de patru furnicoi vânjoși, în zale. Capul i se bălăbănea oriental, la fel ca cel al țestoaselor de jucărie mexicane (jugetes), colorate viu și pointilist. Mișca din gâtul grațios, subțire și inelat ca un șurub, prin fereastra-hublou a lecticii. S-a oprit pentru o clipă și mi-a adresat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]