596 matches
-
la o palmă de inima mea. Un fier vechi, asemănător frunzei de salcie, și nu de laur, ca în zilele noastre. Lăncierul cu brațul ridicat și gata să lovească era un tânăr musculos, gigantic chiar și pentru un longobard. Părul bălai îi era prins într-un conci la ceafă, și ochii albaștri mă fixau nemilos. Era gol pușcă, dar n-avea nicio jenă, în sandale de piele legate de glezne. Fața, asemenea întregului corp, îi era rasă. Mi-a sărit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
V-a Școala Gimnazială Mușătești Argeș profesor coordonator Avram Laura-Mădălina Jocurile și jucăriile copilăriei Aș vrea, la vârsta ce o am, Să pot și eu să fac minuni Păpușilor să le dau grai Și ursuleților de pluș. Păpușile cu păr bălai sau brun Și cu rochițe fel de fel Mămica mea îmi cumpăra Pentru că prea mult mă iubea. Cu lopățica și găleata Adesea la nisip eu mă jucam Pentru păpuși și ursuleți Prăjiturele pregăteam. Ca joaca să îmi fie mai frumoasă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
făcu să stea Într-o poziție care să-i permită să stea În capul oaselor ca să-și bea cafeaua. Sorbi o dată lung, se foi Într-o poziție mai comodă și spuse Încet: — Paola. Dinspre umflătura lungă de lângă el, consoarta lui bălaie nu oferi nici un răspuns. — Paola, repetă el pe-o voce puțin mai puternică. Tăcere. — Mmm, ce cafea bună! Cred că mai iau o gură - ceea ce și făcu zgomotos. Din umflătură ieși o mână, se transformă În pumn și-l lovi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
regesc se putea așa ceva. Toate acestea pentru că niște soți erau sterpi. Și pentru că un cuplu vroia să aibă un băiat blond sau măcar șaten, cu ochii albaștri, Înalt, puternic. O fată ca o zînă, cu picioare lungi, suplă; zînele erau bălaie. Lumea parcă se tot smintea. Bruneții Își vopseau părul, vroiau să fie blonzi; mulți negri și-l oxigenau; brunele, de toate neamurile, făceau asta de zeci de ani, de o sută. Roiuri de blonde fatale. În filme, reviste, la televizor
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
al coafurilor ar fi adus o geană de lumină În bezna beciurilor, pentru că, parcă era un făcut, cele mai multe discoteci, peste tot În lume, erau sub pămînt. Clinica nu garanta unei mame măslinii, nici măcar uneia șatene, că va avea un copil bălai. Dar nu era imposibil. Blondelor, da, și doar cine știe ce moștenire genetică obscură să fi dus la un alt rezultat. Era de mirare că blondele nu-și vopseau părul negru, nici măcar roșu. Dansatoarea lui Jesper, cel mai bun prieten al lui
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
pictat pe tavanul tuturor bisericilor din lume, ce mai, era chiar cristic; Rusoaica era Sfînta Ana ținînd În poală pe fiul Mariei - văzuse Antonia o pictură - și, ah, ah, ce mai cornițe Îi crescuseră Însă pruncului, apoi, pe sub părul cel bălai! Ce-l mai cuprinseseră, Încă din adolescență, plăcerile! Poftele! - și bunica nu știa tot. Thomas ar fi vrut să vadă și Petersburgul, să se plimbe cu Antonia pe Nevski Prospect, numai cu ea ; să calce, Împreună, mai toate barurile nesfîrșitului
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
recunoască în băiat, al cărui păr, de altfel, era dat peste urechi cu ajutorul unei panglici. - Asta ești tu, lămuri Otilia, arătând pe fată, și ăsta sunteu, și puse degetul pe băiat. G. Călinescu Într-adevăr, fata cu părul lung, cam bălai, și cu rochie cu platcă, garnisită cu dantelă, avea trăsăturile lui, îndeosebi nasul drept. Bizară fantezie a părinților, de care Felix își reaminti vag. Știa că avusese părul lung, înnodat în panglici, până la vreo trei-patru ani, și că purtase adesea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Cel puțin, lipsea sub aspectul sub care el o cunoscuse. Devenise o odaie dintr-un cu totul alt secol, de pe o cu totul altă planetă. 347 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Practic, n-aveai nevoie decât de o voce bălaie și nevinovată, care să-ți înceapă: "...Lacul codrilor albastru". Deslușeai imediat plescăitul apei (îmbîcsită de mareea aceea de nuferi galbeni), repezindu- se ritmic în placa frontală a șifonierului. Nemaiavând de zăbovit decât patru versuri, până cînd: "Ea din trestii să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nu spui la nimeni? -Să moară! - Să moară mă-ta, Naie? - Să moară! Și se întorcea către fetele acarului: - Iar voi, amărâtelor, dacă suflați ceva, dă benga-n voi! Dacă te uitai la el, nu-l bănuiai. Era un băiat bălai, blând după priviri. Avea o voce subțire, de fată, parcă nu mânca decât miercurea. Se scărpina într-una în cap și mesteca. Dacă era vorba de-o taină, știa s-o țină, chit că-l picai cu ceară. Dar copiilor
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
brațe și[-l] aruncă de sus, apoi recăzu leșinată în corabia aerului. {EminescuOpVII 276} [POVESTE INDICĂ] 2259 De mult, de mult a fost un Împărat în țara departată a Indiei și avea o fată frumoasă cum nu se mai povestește, bălaie ca o lacrimă a soarelui, dacă soarele a plâns vodată. În nopți cu lună, când se primbla prin întune [coa ]sele dumbrăvi de laur ale castelului răsărit din rădăcini de stânci, ea auzea un glas frumos, parcă de privighetoare, totuși
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ce flămînzește”, un devastator de bogate grădini, femeia (evocată cu precădere În faza nubilității) trebuie să rumenească. Rumeneala, pentru a se pune În evidență, are Însă nevoie de o culoare de contrast. Este, s-a putut constata cu ușurință, albul, bălaiul. O metamorfoză plăcută se petrece sub ochiul celui ce intră În spațiul inocenței: albul se rumenește, fata dalbă se roșește „plăcut, ușor” (N-aude, n-avede, n-a Greul Pămîntului). Rumenirea nu trebuie, așadar, să fie prea puternică. Ca să rămînă În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
insensibile, și manifestă o îngăduință vizibilă față de cele istețe, chiar dacă sunt adulterine, și ne apare mai mult decât tolerantă cu tinerii și instinctele care îi domină. Pampinea rămâne, de-a lungul întregii opere, „întruchiparea echilibrului însuși”177. „Cea cu părul bălai, întruchiparea eului liber”178, Fiammetta, spiritul ludic al Decameronului, aduce în prima povestire pe care o rostește, un nou elogiu înțelepciunii feminine, cuvântului de duh ce salvează onoarea unei femei renumite: „câtă putere ascunde o vorbă înțeleaptă și bine ticluită
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
ori trăsături ce îl fac străin de lumea profană, comună, și îl ridică pe culmile idealizării, într-o sferă a visării și a intangibilului; femeia își pierde materialitatea concretă, devenind din ce în ce mai abstractă: „N-avea cosițe roș-văpaie,/ Nici castanii, și nici bălaie,/ Ci mi-au părut de-adevărat/ De aur că erau, curat.”654 Ca și în poezia de dragoste a lui Dante Alighieri, se insistă asupra imaginii ochilor, emblemă a interiorității, a sufletului, mărturisind indirect despre perfecțiunea nu doar fizică, ci
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
fi înțeleasă, descifrată și receptată în toata 651 Ibidem. 652 Ibidem, p. 55. 653 Ibidem, p. 59. 654 Ibidem, p. 55-56. 655 Ibidem, p. 56. 656 Ibidem. 181 splendoarea ei. Imaginea femeii stă sub semnul luminii, al purității, al tainei: „Bălaie, rumenă, însorită,/ Lumină veșnic primenită./ Iar chipul ei era minune./ Căci Firea sentrecuse anume/ S-o dăruiască pildă vieții:/ Desăvârșire-a frumuseții/ și-al ei tipar; eu unul, încă,/ Să fie bezna cât de-adâncă,/ O văd nainte-mi pururi vie
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
îndeletnicindu-se cu lucrul mâinilor, având o perfecțiune fizică de invidiat, de aceea va trezi și interesul altui bărbat, ce o siluiește, pentru că știe că altfel nu poate accede la inima femeii: „S-a fost pătruns de frumusețea-i rară,/ Bălaiul păr, mlădiul trup, purtare/ și dulce vorba-i când se tânguia.”693 Nu poate fi o martiră, este cel mult o femeie pe care rușinea de a fi public blamată o determină să aleagă sinuciderea. Nu avea cum dovedi că
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
bogate în comparație cu cele regăsite la scriitorul italian: „Emilia frumoasă coz și mai/ Gingașă ca îmbobocitul Mai,/ Decât un crin mai mândră la făptură/ - Chiar dacă o alătur de-o răsură/ Mai desmierdat îmi pare chipul ei -/ [...] Îi atârna cosița peste spate,/ Bălaie, cam un cot și jumătate./ și prin grădină, dis de dimineață/ Plimbându-se în voie la verdeață,/ Ea flori din cele albe își adună/ și roșii, ca să aibă de cunună,/ Cântând frumos ca îngerii din cer.”744 Nu are doar
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
crinul alb de dânsa scris e/ și trandafirul roș, la fel muiat-a/ Penelul când să zugrăvească fata,/ Nainte de-a se naște drămuind/ Culorile pe cât mai bine-o prind;/ Iar soarele cu dulcea lui văpaie/ A poleit cosițele-i bălaie./ Frumoasă fără seamă cum e ea,/ Nici în virtute nimeni n-o-ntrecea./ și lumea, negăsindu-i nici o vină,/ O lăuda cu laudă deplină./ Curată-n cuget și la trup era/ și fecioria-i gingaș înflorea/ În sfioșenie și n
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
-se spre realism, notele licențioase dovedind ca sursă posibilă un fabliau al vremii: „De douăzeci de ani, nemăritată/ [...] Era huidumă-n lege feticica,/ Cu nasul cârn și ochi verzui ca sticla,/ Cu buci bogate și bogată-n piept,/ Dar păr bălai frumos, ce-i drept e drept.”930 Nu este foarte delicată sau manierată, ci bea bere și sforăie alături de părinții ei, însă își apreciază „asediatorul”, pe diacul Allan, căruia îi mărturisește furtișagul pe care tatăl ei, morarul, îl făcuse. Din
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
primul, nu fără Încântare: (B) „a fost considerat zeul cel mai binevoitor pentru oameni”3. Iată și motivul pentru care Euripide scrie: „Au Încetat libațiile și cântările În amintirea celor morți, Nu sunt bine primite de Apollo cel cu păr bălai...” 4. Și Înaintea lui Euripide, iată ce spusese mai demult Stesichoros: „Jocuri, dănțuiri, cântece, iată ce Îi place nespus lui Apollo: Hades a dobândit În schimb lacrimi și suspine”5. În sfârșit, Sofocle atribuia În chip vădit fiecăruia dintre cei
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
insensibile, și manifestă o îngăduință vizibilă față de cele istețe, chiar dacă sunt adulterine, și ne apare mai mult decât tolerantă cu tinerii și instinctele care îi domină. Pampinea rămâne, de-a lungul întregii opere, „întruchiparea echilibrului însuși”177. „Cea cu părul bălai, întruchiparea eului liber”178, Fiammetta, spiritul ludic al Decameronului, aduce în prima povestire pe care o rostește, un nou elogiu înțelepciunii feminine, cuvântului de duh ce salvează onoarea unei femei renumite: „câtă putere ascunde o vorbă înțeleaptă și bine ticluită
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
ori trăsături ce îl fac străin de lumea profană, comună, și îl ridică pe culmile idealizării, într-o sferă a visării și a intangibilului; femeia își pierde materialitatea concretă, devenind din ce în ce mai abstractă: „N-avea cosițe roș-văpaie,/ Nici castanii, și nici bălaie,/ Ci mi-au părut de-adevărat/ De aur că erau, curat.”654 Ca și în poezia de dragoste a lui Dante Alighieri, se insistă asupra imaginii ochilor, emblemă a interiorității, a sufletului, mărturisind indirect despre perfecțiunea nu doar fizică, ci
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
fi înțeleasă, descifrată și receptată în toata 651 Ibidem. 652 Ibidem, p. 55. 653 Ibidem, p. 59. 654 Ibidem, p. 55-56. 655 Ibidem, p. 56. 656 Ibidem. 181 splendoarea ei. Imaginea femeii stă sub semnul luminii, al purității, al tainei: „Bălaie, rumenă, însorită,/ Lumină veșnic primenită./ Iar chipul ei era minune./ Căci Firea sentrecuse anume/ S-o dăruiască pildă vieții:/ Desăvârșire-a frumuseții/ și-al ei tipar; eu unul, încă,/ Să fie bezna cât de-adâncă,/ O văd nainte-mi pururi vie
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
îndeletnicindu-se cu lucrul mâinilor, având o perfecțiune fizică de invidiat, de aceea va trezi și interesul altui bărbat, ce o siluiește, pentru că știe că altfel nu poate accede la inima femeii: „S-a fost pătruns de frumusețea-i rară,/ Bălaiul păr, mlădiul trup, purtare/ și dulce vorba-i când se tânguia.”693 Nu poate fi o martiră, este cel mult o femeie pe care rușinea de a fi public blamată o determină să aleagă sinuciderea. Nu avea cum dovedi că
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
bogate în comparație cu cele regăsite la scriitorul italian: „Emilia frumoasă coz și mai/ Gingașă ca îmbobocitul Mai,/ Decât un crin mai mândră la făptură/ - Chiar dacă o alătur de-o răsură/ Mai desmierdat îmi pare chipul ei -/ [...] Îi atârna cosița peste spate,/ Bălaie, cam un cot și jumătate./ și prin grădină, dis de dimineață/ Plimbându-se în voie la verdeață,/ Ea flori din cele albe își adună/ și roșii, ca să aibă de cunună,/ Cântând frumos ca îngerii din cer.”744 Nu are doar
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
crinul alb de dânsa scris e/ și trandafirul roș, la fel muiat-a/ Penelul când să zugrăvească fata,/ Nainte de-a se naște drămuind/ Culorile pe cât mai bine-o prind;/ Iar soarele cu dulcea lui văpaie/ A poleit cosițele-i bălaie./ Frumoasă fără seamă cum e ea,/ Nici în virtute nimeni n-o-ntrecea./ și lumea, negăsindu-i nici o vină,/ O lăuda cu laudă deplină./ Curată-n cuget și la trup era/ și fecioria-i gingaș înflorea/ În sfioșenie și n
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]