394 matches
-
revine casei de Verdun. Cel de al doilea duce al acestei familii, Gothelon I, devine în 1023 duce de Lotharingia Inferioară iar în 1033 Duce de Lotharingia superioară. La moartea acestuia în 1044, fiul său Godefroy al III-lea "cel Bărbos" îi succede în Lotharingia superioară dar nu și în Lotharingia inferioară. Iritat de aceasta, se revoltă, dar este învins și pierde ducatul. Împăratul Henric al III-lea îl numește duce pe contele de Malmedy, Frederic. Titlul își pierde treptat din
Lotharingia Inferioară () [Corola-website/Science/315052_a_316381]
-
977 iar urmașii săi direcți vor purta titlul până în 1033 la moartea lui Frederic III. Ducatul îi revine astfel lui Gothelon I, care era deja duce de Lotharingia Inferioară. La moartea acestuia în 1044, fiul său Godefroy al II-lea Bărbosul îi succedp în Lotharingia superioară dar nu și în Lotharingia inferioară. Iritat de aceasta, se revoltă, dar este învins și pierde ducatul. Împăratul Henric al III-lea îl numește duce pe contele de Metz, Adalbert. Adalbert este considerat primul duce
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
din Brabant, actualmente în Belgia. Aparținea unei familii nobile considerate de contemporani drept , fapt justificat de înrudirea cu regii franci și de o strălucită linie de strămoși care guverna Lotharingia încă din anul 950. Bunicul său matern era Godefroy cel Bărbos, Duce de Lotharingia Superioară care, revoltat mai întâi împotriva suveranului Henric al III-lea al Sfântului Imperiu Roman, devine apoi timp de 10 ani un hotărât susținător al papalității, ca marchiz de Toscana, fratele său fiind Papa Ștefan al IX
Godefroy de Bouillon () [Corola-website/Science/315253_a_316582]
-
revoltat mai întâi împotriva suveranului Henric al III-lea al Sfântului Imperiu Roman, devine apoi timp de 10 ani un hotărât susținător al papalității, ca marchiz de Toscana, fratele său fiind Papa Ștefan al IX-lea. În 1065 Godefroy cel Bărbos se împacă cu suveranul romano-german, revenind ca Duce de Lotharingia Inferioară. Godfroy era al doilea fiu al Contelui Eustațiu al II-lea de Boulogne și al Idei de Lorena. Ca cel de al doilea fiu, avea mai puține oportunități în
Godefroy de Bouillon () [Corola-website/Science/315253_a_316582]
-
orașului și cartierul Areni. Edificiul este amplasat într-un triunghi format de Strada Ștefan cel Mare, Aleea Trandafirilor și Strada Anastasie Crimca. Pe latura de est, este mărginit de Parcul Trandafirilor (cunoscut și sub denumirea de Parcul Tribunalului sau Trei Bărboși). În spatele Palatului de Justiție a fost ridicată Biserica Nașterea Maicii Domnului (cunoscută și ca Biserica „In memoriam”), sfințită în anul 2004. Între anii 1850-1855 a fost construită aici o cazarmă militară, care era formată dintr-un corp în formă de
Palatul de Justiție din Suceava () [Corola-website/Science/316922_a_318251]
-
de Legnica a murit în 1675. Primii coloniști germani au sosit în zonă la sfârșitul secolului al XII-lea, dar începutul colonizării germane la scară mare a fost declanșată la începutul secolului următor, în timpul domniei lui Henryk I Brodaty (cel Bărbos). În ciuda colonizării masive germane, vorbitorii de limbă poloneză erau încă majoritari în Silezia Superioară și în anumite zone din Silezia Inferioară și Mijlocie, la nord de râul Oder. Aici, germanii care au sosit în timpul Evului Mediu au fost supuși procesului
Teritoriile recuperate () [Corola-website/Science/328890_a_330219]
-
(supranumit "cel Bărbos") (n. 980 - d. 30 mai 1035), a fost conte de Flandra de la 988 până la moarte. Balduin era fiul contelui Arnulf al II-lea de Flandra, cu soția sa, Rozala de Lombardia, fiica fostului rege al Italiei Berengar al II-lea
Balduin al IV-lea de Flandra () [Corola-website/Science/325113_a_326442]
-
comercial, iar s-a simțit recunoscătoare cetățenilor orașului. Ea a acordat bunuri celor săraci și intrat în legătură cu abatele mănăstirii Saint Bertin, cu care s-a întâlnit la Saint-Omer. Pe parcursul unui îndelungat război (1046-1056), Balduin a fost aliatul ducelui Godefroy "cel Bărbos" de Lorena și împotriva împăratului Henric al III-lea. La începutul conflictului, el a pierdut orașul Valenciennes în favoarea lui Herman of Hainaut. Totuși, când acesta din urmă a murit în 1051, Balduin și-a căsătorit fiul mai mare Balduin cu
Balduin al V-lea de Flandra () [Corola-website/Science/324583_a_325912]
-
fost asasinat în 1052, iar doar un an mai târziu sora sa mai mare, Beatrice (numită astfel după mama lor) a încetat de asemenea din viață. Mama Matildei, pentru a proteja moștenirea copiilor ei, s-a căsătorit cu Godefroi "cel Bărbos", un văr care fusese duce de Lotharingia Inferioară înainte de a se răscula împotriva împăratului Henric al III-lea. Beatrice și Godefroi s-au căsătorit în 1053 sau 1054 în biserica San Pietro din Mantova de către însuși papa Leon al IX
Matilda de Toscana () [Corola-website/Science/324696_a_326025]
-
în 1053 sau 1054 în biserica San Pietro din Mantova de către însuși papa Leon al IX-lea, după ce acesta revenise dintr-o călătorie în Germania. În același timp, Matilda a fost logodită cu Godefroi "cel Ghebos", fiul lui Godefroi "cel Bărbos" dintr-o căsătorie anterioară, așadar frate vitreg cu Matilda. Împăratul Henric al III-lea a reacționat violent față de căsătorie neautorizată a Beatricei cu inamicul său Godefroy și a pătruns în Italia la începutul primpverii anului 1055, sosind la Verona în
Matilda de Toscana () [Corola-website/Science/324696_a_326025]
-
prin urmare, din Matilda. Biserica Catolică, desigur motivată de propriile sale pretenții asupra proprietăților Matildei, a susținut mereu că aceasta nu ar fi avut niciodată vreun copil. Matilda și soțul ei Godefroi s-au despărțit după moartea lui Godefroi "cel Bărbos" din 1069, iar Godefroi "cel Ghebos" s-a întors în Germania, unde până la urmă a obținut Ducatul Lotharingiei Inferioare. Atât mama, cât și soțul Matildei au murit în 1076, lăsând-o pe aceasta singură în a controla marele său patrimoniu
Matilda de Toscana () [Corola-website/Science/324696_a_326025]
-
-l cine este și ce făcuse cu Lady Carfax. Interlocutorul său a urlat furios și s-a repezit asupra sa, strângându-l de gât. Un muncitor a ieșit atunci dintr-o cârciumă și l-a lovit cu o bâtă pe bărbos peste antebraț, făcându-l să-i dea drumul lui Watson și să fugă. Muncitorul era de fapt Sherlock Holmes deghizat. Detectivul îl acuză pe Watson că a încurcat lucrurile și-i spune să meargă împreună la Londra în aceeași seară
Cum a dispărut lady Frances Carfax () [Corola-website/Science/324714_a_326043]
-
Godefroy al III-lea (n. cca. 997-d. 1069), supranumit cel Bărbos, a fost fiul mai mare al lui Gothelo I, duce al Lorenei Superioare și Inferioare. Prin moștenire, Godefroy a fost conte de Verdun și a devenit markgraf de Anvers, ca vasal al Lorenei Inferioare. Împăratul Henric al III-lea l-
Godefroy al III-lea de Lorena () [Corola-website/Science/324725_a_326054]
-
de om de stat. Ca urmare, domnia sa a reprezentat un șir continuu de lupte cu diferite orașe, precum și cu fratele său, Ioan al II-lea, duce de Bavaria-München. La moartea sa din 1413, fiul său Ludovic al VII-lea "cel Bărbos", a preluat posesiunea asupra Bavariei-Ingolstadt. Anterior succesiunii, acesta din urmă jucase un rol important în afacerile Franței, unde sora sa, Isabella se căsătorise cu regele Carol al VI-lea. Ulterior, în 1417, Ludovic "cel Bărbos" a fost implicat într-o
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
Ludovic al VII-lea "cel Bărbos", a preluat posesiunea asupra Bavariei-Ingolstadt. Anterior succesiunii, acesta din urmă jucase un rol important în afacerile Franței, unde sora sa, Isabella se căsătorise cu regele Carol al VI-lea. Ulterior, în 1417, Ludovic "cel Bărbos" a fost implicat într-o dispută violentă cu vărul său, Henric al XVI-lea "cel Bogat", duce de Bavaria-Landshut și, după ce a constituit obiectul interdicției atât papale, cât și imperiale, în 1439, a întâmpinat opoziția propriului său fiu, Ludovic al
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
cel Șchiop". Acesta din urmă se împotrivea favorii acordate de tatăl său unui alt fiu, ilegitim. Ca urmare, în 1443, cu sprijinul markgrafului de Brandenburg, cu care intrase într-o alianță matrimonială, a reușit să impună abdicarea lui Ludovic cel Bărbos. Doi ani mai târziu, Ludovic "cel Șchiop" a murit, și întregul ducat cu reședința la Ingolstadt a trecut în posesia lui Henric "cel Bogat" din Bavaria-Landshut. După moartea lui Frederic I din 1393, ducatul Bavaria-Ingolstadt a trecut în posesia fiului
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
Împărații Romani. Dezavantajele Diviziunii Naționale deveneau din ce în ce mai evidente în diferitele segmente ale societății, iar unii duci din Dinastia Piast făceau eforturi serioase pentru a reunifica statul polonez. Cele mai importante încercări anterioare au fost activitățile ducilor Silezia, Henric I cel Bărbos, fiul său, Henric al IIl-ea cel Pios, care a fost ucis în 1241 în timpul luptei cu mongolii în Bătălia de la Legnica, și Henric al IV-lea cel Drept. În 1295, Przemysl al II-lea a devenit rege al Poloniei, însă
Dinastia Piast () [Corola-website/Science/327696_a_329025]
-
de Mieszko. În 1172, a apărut un alt conflict între familia Silezia Piast, atunci când Ducele Boleslau cel Înalt a ales să ignore cererile primului său fiu, Jaroslaw, prin desemnarea fiului său din cea de-a doua căsătorie, Henric I cel Bărbos, ca singurul moștenitor al său. Când Jaroslaw, a fost forțat să devină proet, s-a întors din exilul din Germania, și a pretins o parte din terenurile din Silezia. Mieszko al III-lea și-a susținut nepotul, și războiul a
Mieszko al III-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/330621_a_331950]
-
de asemenea, încurcat în conflictul asupra Provinciei Seniorate poloneze, cu vărul său Vladislav al III-lea Picioare Groase din Polonia Mare, asumându-și titlul de Mare Duce în 1229. Cu toate acestea, ruda sa din Silezia, Ducele Henric I cel Bărbos, a prelevat în final ca Mare Duce la Cracovia în 1232 și a confirmat guvernarea lui Conrad la Masovia. Când fiul și moștenitorul lui Henric, Marele Duce Henric al II-lea cel Pios a fost ucis în 1241, în Bătălia
Conrad I () [Corola-website/Science/330639_a_331968]
-
a fost moștenit de tatăl său, Boleslav cel Înalt, cu care se împăcase recent. Boleslav cel Înalt a murit nouă luni mai târziu (7 sau 8 decembrie 1201), lăsând toate terenurile sale celui mai mare fiu supraviețuitor, Henric I cel Bărbos. Mieszko a fost determinat să obțină ducatul Opole și a început un atac la începutul anului 1202. Ducele a reușit să obțină ducatul. În ciuda victoriei, Mieszko a vrut mai multe proprietăți, însă acest lucru era împotriva voinței bisericii, care îl
Mieszko al IV-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/330637_a_331966]
-
ducatul Opole și a început un atac la începutul anului 1202. Ducele a reușit să obțină ducatul. În ciuda victoriei, Mieszko a vrut mai multe proprietăți, însă acest lucru era împotriva voinței bisericii, care îl sprijinea puternic pe Henric I cel Bărbos. Datorită intervenției Arhiepiscopului de Gniezno, Henric Kietlicz și Episcopul de Wrocalw, Ciprian, Henric și-a menținut frontierele, însă a trebuit să plătească 1.000 de bucăți de argint susținătorilor săi. La 9 iunie 1210, o Bulă Papală a fost declarată
Mieszko al IV-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/330637_a_331966]
-
al III-lea, în care toți conducătorii Provinciei Seniorate (inclusiv Marele Duce Leszek cel Alb), au fost excomunicați și destituiți. Ciudat a fost faptul că în Bulă, un Duce anonim din Silezia (care nu putea fi decât Jenric I cel Bărbos, pentru că el folosea acest titlu) a fost exceptat din interdicție. Țara era consternată căci nimeni nu știa cine deține puterea reală. Henric Kelicz (care se întorsese din exil cu ceva timp înainte), a decis să apeleze la Sinod în Borzykowa
Mieszko al IV-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/330637_a_331966]
-
Primul a fost întâlnirea cu regele Valdemar al II-lea al Danemarcei, în care a încercat să soluționeze litigiile și să desemneze zona de influență. Al doilea eveniment a fost un acord surprinzător cu ducele de Wroclaw, Henric I cel Bărbos, în care Vladislav a predat Ducatul Kalisz (parte din patrimoniu nepotului său Vladislav Odonic) în schimbul regiunii Lubusz, prin care era mai ușor să urmărească activitatea politică de pe coasta Mării Baltice. În 1209, Vladislav a pierdut regiunea Lubusz, preluată de Conrad al
Vladislav al III-lea Picioare Groase () [Corola-website/Science/330632_a_331961]
-
de pe coasta Mării Baltice. În 1209, Vladislav a pierdut regiunea Lubusz, preluată de Conrad al II-lea de Landsberg, Margraf de Lusatia (cumnatul său), care l-a învins pe duce la Bătălia de la Lubusz. În cele din urmă, Henric I cel Bărbos, a reușit să preia regiunea Lubusz de la germani în campania din august 1210 - martie 1211, profitând de confuzia provocată după moartea lui Conrad al II-lea (6 mai 1210) și a disputei asupra moștenirii membrilor din Casa Wettin. Pierderea regiunii
Vladislav al III-lea Picioare Groase () [Corola-website/Science/330632_a_331961]
-
Cu toate acestea, în ciuda eforturilor depuse atât de Odonic cât și de Arhiepiscopul Kietlicz, revolta a fost de scurtă durată și nu a avut succes. Kietlicaz și Vladislav Odonic au fost nevoiți să fugă la curtea lui Henric I cel Bărbos. Excomunicarea lansată de Kietlicz împotriva lui Vladislav al III-lea, nu a avut rezultat, din cauza sprijinului acordat fiului lui Mieszko al III-lea, Arnold al II-lea, Episcop de Poznań. Reacția surprinzătoarea asupra acestor evenimente a lui Henric I cel
Vladislav al III-lea Picioare Groase () [Corola-website/Science/330632_a_331961]