587 matches
-
Faimoasa rezistență prin cultură, de pildă. Chiar a existat ceva de genul acesta - și ceva practicat pe o scară mult mai largă decît se consideră uneori. Doar că nu a fost „rezistență”. Îmi aduc aminte, în acest sens, de o bătrînică din Snagov cu care am stat mult de vorbă după 1990. Avea o casă mică, țărănească și un petic de vie ce se termina brusc în lotul blocurilor ceaușiste. „Trebuiau să mă demoleze și pe mine”, îmi povestea bătrîna. „A
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
via mea, pe care o am de la tata. Au ajuns cu buldozerul în vie, mi-au dărîmat gardul, și atunci m-am tras mai spre casă. Și pe urmă a venit revoluția și nu m-au mai demolat...” în final, bătrînica mi-a împărtășit și „viziunea” ei despre istorie : „știam eu că așa va fi, că au fost și turcii, și tătarii, au fost și comunștii ăștia... dar știam eu că or să plece și ei...”. În fața buldozerelor comuniste, bătrînica își
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
final, bătrînica mi-a împărtășit și „viziunea” ei despre istorie : „știam eu că așa va fi, că au fost și turcii, și tătarii, au fost și comunștii ăștia... dar știam eu că or să plece și ei...”. În fața buldozerelor comuniste, bătrînica își îngrijea via și se bucura de ea, dînd astfel dovadă de convingeri ferme și de curaj. Dar nu de „rezistență anti-comunistă” ! Așa și cu „rezistența prin cultură” : intelectualii își îngrijeau bibliotecile așa cum bătrînica din Snagov își îngrijea via. Accesul
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
plece și ei...”. În fața buldozerelor comuniste, bătrînica își îngrijea via și se bucura de ea, dînd astfel dovadă de convingeri ferme și de curaj. Dar nu de „rezistență anti-comunistă” ! Așa și cu „rezistența prin cultură” : intelectualii își îngrijeau bibliotecile așa cum bătrînica din Snagov își îngrijea via. Accesul la cultură, a trăi în și prin cultură - atît cît se putea -, asta era ceea ce știau ei să facă mai bine. Dar era, în primul rînd, o bucurie, era ca o iubire interzisă și
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
a înfățișa doar filiația generică a trecutului. Declarație de pioasă independență și mîndră apartenență... Rămîn însă pierdut, dezorientat... Va mai trece timp pînă să ajung din nou acasă ! Rătăcit printre obiecte, îmi aduc aminte de povestirea unui amic despre o bătrînică lovită de un început de Alzheimer. Speriată, a început să lege cîte un bilețel de fiecare obiect pentru a ține minte la ce folosește fiecare. Nu cum îl cheamă, ci la ce e bun : pentru stropit grădina, pentru înlocuit robinetul
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
înlocuit robinetul de la chiuveta din bucătărie, pentru bătut cuie în grindă, pentru cîrpit cămășile lui Vasile etc. Cu migală și răbdare, toate obiectele adunate în gospodărie au fost astfel etichetate. A rămas un capăt de ață, aflat într-un sertar. Bătrînica l-a strîns cu grijă, l-a legat de un petic de hîrtie și a scris pe el : „nu folosește la nimic”. După care l-a pus la locul său, în sertar... Povestea e prea frumoasă ca să fie adevărată. Dar
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
fost reală ! Despre iubire și senilitate Ea încearcă să se ridice, sprijinindu-se în baston, din fotoliul adînc, acoperit cu o cuvertură de lînă. La jumătatea drumului, cade însă înapoi și se înfundă în pernele fotoliului : „Na, drăcie !”, oftează, zîmbind, bătrînica. Stai, stai așa ! intervine el. Îți aduc eu, ce vrei ? — Nu, lasă, mă duc eu, nu te deranja ! îl oprește ea din drum, reușind să se ridice în picioare. — Mă duc eu, ți-am zis ! Stai, te rog, jos - o
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
și chinuit, cu o scorbură zidită cu ciment și un piron ruginit înfipt oblic în scoarța plină de furnici. Pe el puneam piciorul Sandu, Luci și cu mine ca să ne suim în copac, unde ne simțeam în largul nostru, asemenea bătrânicilor lui Capote din Harfa de iarbă. Era acolo sus, în locul unde se desfac crengile, încă o scorbură, în care stăteam cu picioarele. Chiar la începutul verii găsiserăm scorbura asta plină de ascuțitori de plastic, chinezești, de-o bogăție de culori
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
se prefăceau că ștearg praful de pe mobilele stil și icoanele cu lujeri de viță-de-vie încărcați de struguri, ieșind din coasta lui Cristos. Dar sfârșeau prin a se apropia de mine, a-mi mângâia părul lung cu o îngrijorare prost ascunsă. Bătrânica efectiv lăcrima când eu, pe un ton oricum mai blând decât la început, le explicam că nu am nimic, că vreau doar să scriu o povestire și că pot să cheme și-o sută de doctori după ce-o termin
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
luase prin surprindere pe saxofonist cu primele sonuri ale unui cantus planus gregorian, într-o curgere de o inconfundabilă măreție. Cam din acest moment vecinii din bloc începură să se intereseze din nou de excentricul lor colocatar, mai cu seamă bătrânele, cărora muzica "bisericească", deși diferită de cea pe care o știau ele, începea să le placă, așa încît în fiecare după-amiază puteai zări, timp de vreo două săptămâni, un grup de bunicuțe dormitând pe câte un scaun de bucătărie lângă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
-l pe George? O s-o monteze John Robert pe Alex împotriva lui? Oare despre ce discutau acum acele două ființe îngrozitoare? De bună seamă că discutau despre el. Când se îndreptă spre Podul Roman, își aduse aminte de ciocan. O bătrânică, domnișoara Dunbury, pensionară a fabricii de mănuși, unde prestase toată viața o muncă de înaltă calitate, și care locuia la numărul 3 din Blanch Cottages, văzu cu uimire un bărbat care se opri și culese un instrument contondent (așa îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
semne pe lume. Ușa din spatele lor se deschise și Ruby își făcu apariția. Rămase în prag, mută. Peste rochia ei cafenie purta un șorț lung, alb, nu chiar imaculat. Se zgâia, dar nu la Alex, ci la George. — Bună, Ruby, bătrânico! îi spuse George. Se apropie de ea și o atinse pe umăr. — Ruby, adu-ne niște cafele, îi ceru Alex. Femeia dispăru. — De ce-o fi venit? — Ca să se uite la mine. Dar cine a poftit-o? Acum, pur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
s-o vadă măritată cu un catolic și să aibă șase copii. Îi plăcea și Valerie. Zăbovi puțin pe lângă ele și, până la urmă, coborâră toți trei să-și fiarbă un ceai pe primus. Părintele Bernard se afla la domnișoara Dunbury. Bătrânica suferise o criză de inimă și doctorul Burdett, asistentul mai tânăr al doctorului Roach (și fratele organistului de la biserica St. Paul), care susținea că pacienților trebuie să li se spună întreg adevărul, o avertizase că încă o criză ca asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
din partea domnișoarei Dunbury, luminile se stinseră. În acest moment, părintele Bernard făcu o descoperire legată de enoriașa lui. Domnișoara Dunbury era aproape complet surdă și se bizuia pe citirea cuvintelor pe buzele celorlalți, operație la care dobândise o extraordinară dexteritate. Bătrânica se rușinase de infirmitatea ei și o ținuse în taină, dar acum descoperirea devenise inevitabilă. Avea ea pe undeva lumânări, dar unde le pusese? Domnișoara Dunbury scoase dintr-un sertar o lanternă electrică puternică proiectându-i fasciculul de lumină pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
renumit, alături de cel din Montpellier. Inființat în secolul al XI-lea, prioratul a avut o faimă deosebită în întreaga creștinătate apuseană. Imi continui drumul și ajung în satul Soumont, unde mă opresc, căutând apă. În curtea unei case văd o bătrânică căreia îi cer un pahar cu apă, iar ea îmi oferă o sticlă pe care a scos-o din frigider și pe care am băut-o imediat, iar ea mi-a umplut-o din nou. Inainte de intrarea în sat
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
cursul dimineții; nu era încă vindecat, continua tratamentul medical acasă. Faptul presupunea o prealabilă înțelegere între ei.) I-am aflat adresa din fișier și iată-mă în strada Clopotarii Vechi sunând la ușa unui apartament de la etajul al cincilea. O bătrânică (probabil servitoarea) veni să-mi deschidă. ― E acasă domnul Nenișor? ― Da. Sînteți doctorul? ― Nu. Anunță pe avocatul Petrican. Am așteptat câteva minute până să se întoarcă. Încă nu știam ce trebuia să fac în caz că ar fi refuzat să mă primească
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
evantai! În sfîrșit, Încercă să lege firul conversației, dar cum Începea să vorbească era din nou cuprinsă de un scurt extaz, frînturi de miracol, amintiri de călătorii cerești și tăcerea se prelungea. Dar cum puteau Înțelege ei așa ceva! Această muțenie, bătrînica Înveșmîntată În alb din cap pînă-n picioare, cu un zîmbet atît de blînd, dusă parcă pe altă lume: sărmanii de ei simțeau că li se face pielea ca de găină și erau siliți să stea acolo, Înconjurați de icoane, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
toată energia și-o concentra uitîndu-se țintă prin parbriz, de parcă ar fi fost extrem de interesată de starea șoselei; se Întorcea apoi imediat și-l descoperea pe Julius alături de ea, iar afară, pe marginea șoselei, În același loc ca Întotdeauna, pe bătrînica Îmbrăcată În negru pe care o văzuse mereu acolo, cînd?, ridica Îngrozită piciorul de pe accelerator, fără să bage de seamă balansurile din ce În ce mai năstrușnice ale Mercedesului și căsca zdravăn zărind-o pe bătrînică În urmă și cineva parcă Întindea timpul apucîndu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
marginea șoselei, În același loc ca Întotdeauna, pe bătrînica Îmbrăcată În negru pe care o văzuse mereu acolo, cînd?, ridica Îngrozită piciorul de pe accelerator, fără să bage de seamă balansurile din ce În ce mai năstrușnice ale Mercedesului și căsca zdravăn zărind-o pe bătrînică În urmă și cineva parcă Întindea timpul apucîndu-l din toate colțurile ca să-i dea apoi drumul să se sfărîme În bucățele și ea, cu o sforțare supraomenească și cu multă răbdare, reușea să le includă Într-un puzzle care Înfățișa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
urmă și cineva parcă Întindea timpul apucîndu-l din toate colțurile ca să-i dea apoi drumul să se sfărîme În bucățele și ea, cu o sforțare supraomenească și cu multă răbdare, reușea să le includă Într-un puzzle care Înfățișa o bătrînică mergînd În fiecare zi la biserică pentru utrenie, pe aceeași stradă, la aceeași oră, bineînțeles; uite că Începea să recupereze timpul, ba chiar Îl redescoperea pe Julius alături, dar acum legănările agonice ale Mercedesului parcă Îi declaraseră război, nu altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
un paracliser care Întârziase trîntea grăbit o ușă și bum. Erau sunete care veneau Întotdeauna de departe și biserica părea mult mai mare decît era În realitate. CÎnd auzea bum, În spate, Julius se Întorcea și o vedea Întotdeauna pe bătrînica În negru, care ajunsese abia atunci. Singurul zgomot deosebit era zgomotul pașilor grăbiți și nervoși ai părintelui Aurelio Lovett, care se Îndrepta hotărît spre primul rînd de bănci, lumînărar bisericos, cum Îi spunea Juan Lucas. Vorbea răgușit și deschidea liturghierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
bine, Începea să se gîndească că ar putea să calce mai departe cămășile conașului ca și pînă acum, cînd deodată auzi un glăscior alături de ea, un soi de șuierat și deschise din nou ochii ca să se uite cu luare-aminte la bătrînica oacheșă care stătea lîngă ea. Într-adevăr cînta, dar nu ăsta era lucrul cel mai ciudat, avea o față de copil și zîmbea nespus de Încîntată În timp ce cînta și avea pîntecul umflat de parcă ar fi fost gravidă. Văzînd că Arminda o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și pe urmă au trecut la My Bony lies over the ocean, fiindcă Julius Învăța repede... Toate astea a Încercat să i le explice Încă de la prima lecție, i-a mai și zîmbit pe deasupra, poate reușea să devină prieten cu bătrînica și ea o să-i povestească plîngînd despre bunicul ei... „Înțeleg“, i-o reteză din nou Frau Proserpina, care dacă o ținea tot așa avea toate șansele să se transforme Într-o bătrînă urîcioasă și nimic mai mult. Dar povestea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
fi fost un prost să le spună acum, fiindcă Fernandito ar fi aflat și, cum mai e mult pînă să se Împlinească două luni, ăsta sare din nou la bătaie. Bunicuța deschise ușa de la dormitor și Cano Închise repede șifonierul. Bătrînica observă ceva ciudat În purtarea lor, dar nu-i certă, fiindcă se vedea că Julius era un copil foarte bine crescut. Le spuse că puteau să schimbe Între ei poveștile despre Rățoiul Donald, În felul ăsta fiecare poate citi două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
bancă, lângă un repetent de două ori cât mine, Puică Ion, pe care, chipurile, trebuia să-l aduc pe calea cea bună. Puică ăsta era un tembel ce nu s-a văzut. La o lecție de citire cu fai moasa bătrânică ce alunecă iarna pe-o pojghiță de gheață și copiii o ajută să se ridice, Puică citise „...și bă-trâ-nica a-lu-ne-că pe o ploșniță...“ Era dezastru. El a văzut primul IDR-ul meu, la vreo două zile după ce ni-l făcuseră
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]