943 matches
-
său absolut, Bacovia nu intuiește nici un alt început, decât, probabil, hoardele infinite de vorbe "goale, goale, goale". Or, ceea ce se întâmplă, criza contemporană vulgară, a invaziei visceralității, a pornografiei, demonstrând "moartea cea mai puțin demnă a poeziei". Este un scenariu bacovian, și atrag atenția că o fi valabil în numele sau în limitele unui poet genial, autorul Plumbului propunând o apocalipsă și nici o regenerare, nici o renaștere, ci numai o moarte absolută. Theodor Codreanu reușește să citească scenariul bacovian al dezorganizării până la neantizare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
poeziei". Este un scenariu bacovian, și atrag atenția că o fi valabil în numele sau în limitele unui poet genial, autorul Plumbului propunând o apocalipsă și nici o regenerare, nici o renaștere, ci numai o moarte absolută. Theodor Codreanu reușește să citească scenariul bacovian al dezorganizării până la neantizare a lirismului, a poeziei, a textului, a versului, a cuvintelor, dincolo de care se întinde domnia neantului. Contemporan cu Martin Heidegger, George Bacovia este terorizat de aceeași tragică întrebare: "De ce este de fapt ființare și nu, mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
descoperind inconsistența semantică a oricărui enunț "poetic", cel de al doilea complăcându-se de prea multe ori în logoree, în vorbărie, în limbuție bahică. În concluzie, în poezia românească ar ființa câteva universuri lirice absolute: universul mioritic, universul eminescian, universul bacovian, bineînțeles, cu interferențe. Ce se întâmplă cu ceilalți "mari"? Arghezi ar fi printre primii și cel mai important, până azi, "bacovian", Blaga se împarte între universurile mioritic și bacovian. În concluzie, toți poeții români ai secolului XX sunt bacovieni, indiferent
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în limbuție bahică. În concluzie, în poezia românească ar ființa câteva universuri lirice absolute: universul mioritic, universul eminescian, universul bacovian, bineînțeles, cu interferențe. Ce se întâmplă cu ceilalți "mari"? Arghezi ar fi printre primii și cel mai important, până azi, "bacovian", Blaga se împarte între universurile mioritic și bacovian. În concluzie, toți poeții români ai secolului XX sunt bacovieni, indiferent de nume, tendințe și încercări de evadare 6. Marele merit al cărții lui Theodor Codreanu constă în demonstrația cu argumente filozofice
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ar ființa câteva universuri lirice absolute: universul mioritic, universul eminescian, universul bacovian, bineînțeles, cu interferențe. Ce se întâmplă cu ceilalți "mari"? Arghezi ar fi printre primii și cel mai important, până azi, "bacovian", Blaga se împarte între universurile mioritic și bacovian. În concluzie, toți poeții români ai secolului XX sunt bacovieni, indiferent de nume, tendințe și încercări de evadare 6. Marele merit al cărții lui Theodor Codreanu constă în demonstrația cu argumente filozofice, psihologice, estetice, de teorie literară a tuturor acestor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
universul bacovian, bineînțeles, cu interferențe. Ce se întâmplă cu ceilalți "mari"? Arghezi ar fi printre primii și cel mai important, până azi, "bacovian", Blaga se împarte între universurile mioritic și bacovian. În concluzie, toți poeții români ai secolului XX sunt bacovieni, indiferent de nume, tendințe și încercări de evadare 6. Marele merit al cărții lui Theodor Codreanu constă în demonstrația cu argumente filozofice, psihologice, estetice, de teorie literară a tuturor acestor afirmații. Nimic nu este lăsat în suspensie, totul este confirmat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Marele merit al cărții lui Theodor Codreanu constă în demonstrația cu argumente filozofice, psihologice, estetice, de teorie literară a tuturor acestor afirmații. Nimic nu este lăsat în suspensie, totul este confirmat de realitatea textelor. Într-adevăr, textul și contextul poeziei bacoviene adeveresc demonstrația. Criticul și meticulosul cercetător băcăuan Constantin Călin a alcătuit o biografie, care anulează multe dintre miturile despre poet: sărăcie, boală, marginalizare, umilință, alcoolism, probabil consum de droguri. Nimic din toate acestea: George Bacovia a fost un om sănătos
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
unde-și are izvoarele culturale, intelectuale. Restul este creație. Criticul, demontând mitul dostoievschian al omului și poetului Bacovia "din subterană", așa cum îl prezintă scrierile, construiește de fapt un alt mit, de data aceasta curățat de lectura inadecvată a operei: tragismul bacovian, emanația a celui mai fatal, mai funest (?) poet din istoria literaturii universale. Cam aceasta este povestea, domnilor: Bacovia nu a apărut în literaturile franceză, engleză, germană, americană, rusă, ci în "marginala" limbă română, cum ne plânge pe umeri Emil Cioran
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
talent literar excepțional, Theodor Codreanu îi trasează harta aproximativă de univers necunoscut. Câteva coordonate ale acestui nou, pentru descoperitori, univers, fac obiectul celor 5 capitole și 49 de subcapitole. Cel dintâi, "Complexul Cenușăresei" decriptează aparenta, trucata, mascata umilință a operei bacoviene, dar și a omului, dispus să joace un rol, de fapt rolul geniului decăzut în banalul existențial. Schema preluată este aceea întâlnită în basmul "Cenușăreasa". Bacovia, conștient de joc, de farsă, de mască, se preface până păcălește pe toată lumea, de la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
devine de două ori tragică. Și o recunoaște fără menajamente, asumându-și ispășirea păcatului, prin trăirea agonică a neputinței de a muri. Mărturia frontală o găsim în Pulvis: Mai mult ca oricine îmi pare c-am greșit. Dimensiunile universului liric bacovian devin cu adevărat "cosmice", simbolismul său neînțeles de prea mulți comentatori ascunzând de fapt energia limbii poetice de a sugera mai mult decât a spune ceva pe nume. Întreaga artă bacoviană este aceea a intuirii lirice a tragismului existențial. Mijloacele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
oricine îmi pare c-am greșit. Dimensiunile universului liric bacovian devin cu adevărat "cosmice", simbolismul său neînțeles de prea mulți comentatori ascunzând de fapt energia limbii poetice de a sugera mai mult decât a spune ceva pe nume. Întreaga artă bacoviană este aceea a intuirii lirice a tragismului existențial. Mijloacele sale, departe de a fi cum par, sărace, se multiplică aproape neverosimil, simbolistica apei, a ploii, a căderii sugerând o infinitate de nuanțe, de sensuri imposibil de captat în cuvinte, ci
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
critic literar dresat profund în eminescologie, el însuși dătător de legi în domeniu, și, ca un inițiat de data aceasta, reușește incredibilul: intuiește esența celui mai mare poet român al secolului XX și ne descrie, într-o carte admirabilă, universul bacovian. Este o viziune posibilă, se pot aduce adaosuri, se pot redimensiona consecințele filozofice, estetice, mijloacele de expresie, dar esențialul este spus curat și profund: unicitatea universului bacovian există, urmează să o luăm cu adevărat în posesie și să o reimaginăm
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
poet român al secolului XX și ne descrie, într-o carte admirabilă, universul bacovian. Este o viziune posibilă, se pot aduce adaosuri, se pot redimensiona consecințele filozofice, estetice, mijloacele de expresie, dar esențialul este spus curat și profund: unicitatea universului bacovian există, urmează să o luăm cu adevărat în posesie și să o reimaginăm în oricâte alte variante probabile. Nu ne găsim cuvinte pentru a lăuda pe cei care au intuit acest nou univers liric, Vladimir Streinu, Pompiliu Constantinescu, Felix Aderca
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cărțile sale, în gândurile și locurile sale. Dar nu poți merge nici spre Eminescu fără a trece prin cărțile lui Theodor Codreanu și nici către Bacovia. Iar acestea toate nu sunt interdicții, ci atracții; interpretările lui Theodor Codreanu la poezia bacoviană, de pildă, atrag atenția, nu o supun, te cheamă, nu-ți strigă să vii către ele. Noutatea demersului său critic stă în liniștea contemplativă a luptei, pentru că Theodor Codreanu este un luptător, nimic nu construiește fără a duce o bătălie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Limba Română", nr. 7-8, iulie-august 2004 CARAGIALE ABISAL, TIMIȘOARA, EDITURA AUGUSTA, 2003; EDITURA MUZEULUI NAȚIONAL AL LITERATURII ROMÂNE, EDIȚIE REVĂZUTĂ ȘI ADĂUGITĂ, BUCUREȘTI, 2014 Constantin TRANDAFIR Triumviratul: Eminescu, Caragiale, Bacovia După patru cărți consacrate lui Eminescu și o masivă exegeză bacoviană (Complexul Bacovia), harnicul și eruditul critic și istoric literar Theodor Codreanu publică acum volumul Caragiale abisal (Editura Augusta, Timișoara, 2003). Un "triumvirat", zice autorul; adică îi unește ceva anume pe cei trei mari scriitori atât de diferiți, potrivit principiului coincidenței
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
coloanele ziarelor. Numai că, acest cap instruit și plin de lumina unei judecăți limpezi a decis că este bine să-și numere zilele la Huși. Așa a putut fi considerat drept un mare eminescolog, ba chiar cel mai avizat critic bacovian și iată-l acum și în postura de chirurg la estetica lui Caragiale. Pentru că aceasta face Theodor Codreanu prin volumul Caragiale abisal apărut recent la editura "Augusta" din Timișoara. Autorul nu se oprește asupra unei "abisalitați" ca atare izvorâtă din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Rotaru, Marian Popa, Cistelecan, acesta fiind considerat semnatarul unuia dintre textele cele mai obtuze). Exegetul revine apoi la propriul discurs, constatând mai întâi că viața poetului "este, în definitiv, una destul de simplă și de banală, nu departe de cenușiul celei bacoviene". Reintrăm în matricea disocierilor comparatiste codreniene, care ne procură un adevărat deliciu intelectual al re-inter-lecturării: "...Grigore Vieru ne poate apărea ca un Bacovia de semn întors, un Bacovia à rebours, chiar de la nivelul sociologiei succesului. E cel dintâi izbitor contrast
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în cazul lui Vieru, la a cărei copilărie infernală se toarnă în tipare materne paradisiace, prezența mamei umplând golurile. Atât Vieru, cât și Bacovia se întorc la izvoare, numai că în direcții diametral opuse, unul e descendent, celălalt ascensional. Zeul bacovian (în cazul în care există) s-a ascuns într-o sâmbătă a ultimelor suferințe, a morților care nu mai mor, sălășluind într-o apocalipsă fără finalitate, zeul vierean pogoară din ceruri ca pace a Duhului Sfânt, ca Duminică Mare (Duminica
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
apoi, în universul liric că atare structurat axial pe copilărie (măsura tuturor lucrurilor, izvorul ființei, focarul energiilor primare, al paideumei universale), maternitate cu valoarea ei arhetipală (mama e "trimisa divinității pe pământ"), aici intervine iarăși o comparație cu Bacovia: "Infernul bacovian este individual, vertical, cel vierean a fost unul colectiv, pe orizontală. Bacovia transmută paradisul în infern, pe când Vieru infernul în paradis, casa ca cronotop central al universului vierean, feminitatea ("orice femeie este o repetiție cu diferență a mamei primordiale"), vegetalismul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
VI), în care încearcă să-i găsească eticheta cea mai potrivită: nu este un poet sămănătorist, cum pretind unii, nici neomodernist din speța generației Nichita Stănescu din Țară, ci mai degrabă un poet al neoclasicismului folcloric, bazat pe vorbirea fundamentală (bacoviană), pe estetica tăcerii, a strigătului și a marilor dureri sau marilor bucurii simple tăcute, a intercondiționării tăcerii și muzicii, a dialogismului și esențializarea de felul celeia din catrina populară: "Îndrăznesc să spun că, dacă n-ar fi intrat în deriziune
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Măreția lui vine de acolo că, peste durerile înăbușite de veacuri, el a reușit să pună mantia de sărbătoare a Duminicii Mari". Expeditiv în prima parte a periplului critic, eseul devine dens în cea de-a doua parte, unde grila bacoviană, esențialmente psihanalitică, asociată celei bachelardiene a elementelor materiale, permite descifrări hermeneutice (ținându-se cont și de simbolistica biblică) memorabile: "Peste toate, dimineața e ora lacrimii cerești roua. Astfel, între elementele imaginarului poetic vierean, apa dobândește cea mai înaltă demnitate ontologică
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
zero al acestei crize, identificat cu Bacovia. precum și de nevoia de depășire a acestuia prin "întoarcerea la izvoarele tradiției, ale creștinismului în paradigmă modernă" (Ion Pillat, T. Arghezi, L. Blaga, Vasile Voiculescu, Ion Barbu, care "sunt splendide transcenderi ale crizei bacoviene") distinsul critic precizează că "în această constelație intră și Grigore Vieru, după măsura și puterile talentului său". Evident, perspectiva propusă de către Theodor Codreanu este una adecvată necesității de a explica lucrurile din rădăcină, având în vedere tot ce s-a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Principiul de bază al creației vierene, maternitatea, se întemeiază, la rându-i, pe alt punct central, care este, așa cum am precizat mai sus, copilăria. Argumentul este cu atât mai viguros cu cât criticul aduce în dezbatere comparatistă atitudinea eminesciană și bacoviană: "Unii ar putea lesne specula că Vieru a rămas pe treapta orală, maternă a erosului, de unde și rolul central acordat mamei în universul său poetic. De facto, "principiul" matern al mitului său personal se fundează, la rându-i, pe un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
multe din poezii intrăm în zona liturgică: "vegetalul fiind cosubstanțial trupului Mântuitorului ca pâine de împărtășanie" (op. cit., p. 257). În concluzie, subscriem la această frumoasă metaforă critică, ce-l proiectează pe Grigore Vieru în cea mai atrăgătoare lumină: Fiind un bacovian de contrast, Vieru a abandonat (asta e o certitudine) și alchimia negativă, atât de paradoxală. Reamintesc, alchimiștii voiau să transmută plumbul în aur. Bacovia a procedat à rebours: a degradat aurul în plumb. Grigore Vieru transformă vegetalul în aur. Florile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Heidegger atunci când și-i aliază "spre legitimarea deconstructivismului radical" bazându-se pe faptul că aceștia au eliminat transcendența și au izgonit metafizica, fără a ține însă seamă de ceea ce au pus totuși în loc. De aici concluzia autorului că "omul concret" bacovian este o încarnare a nimicului, iar în spatele "noului antropocentrism" postmodern nu se află nici o "entitate materială". Pentru că în lumea "omului recent", fără lumen, totul e descentrat, descompus și sfâșiat sub domnia hazardului, filozofii diferenței și diferanței au avut motive să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]