781 matches
-
India, n-o să se poată niciodată obișnui cu orchestrele nativilor. Străzile sunt pline. Oamenii stau așezați în rânduri pe acoperișuri. S-au urcat în marchize și stau cu picioarele atârnate pe ferestre. Sir Wyndham se uită în jur cam nervos. Balansându-se în howdah, se simte expus. Se uită pe ferestre și scanează mulțimea care sporește și înaintează; toți vor să-și facă loc în față, cu toate că sunt ținuți la distanță din calea sa de polițaii care mânuiesc lathi-ul. Nababul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Chiar și așa, i-a fost imposibil să anuleze evenimentul. A fost aranjat cu luni înainte. Trebuie să-l lase să se consume, să treacă și prin asta, chiar dacă urcușul pe spatele elefantului îl face să se dezechilibreze, să se balanseze ca o sticlă goală pe un planșeu. Este reprezentantul coroanei și nu trebuie să lase impresia că se teme. Așa este. Gata cu discuțiile. Se întreabă ce s-a aflat despre evenimentele de ieri. Serviciu său secret și-a verificat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ferește de artificii. La naiba! La naiba! La naiba! Zâmbește și face semne cu mâna. Își amintește că are o misiune. Asta nu se va mai întâmpla. Nu va mai lăsa să se vadă că se teme. Pe când howdah-ul se balansează dintr-o parte în alta, se simte copleșit de rușine fizică, o senzație de rău chiar în fundul stomacului, accentuată de înălțimea înfricoșătoare și de șoldurile masive și tremurătoare ale elefantului, care se îndreaptă spre palat. Stă drept, neplăcut surprins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
era ridicată cu macaraua. Scoasă din ambalajul lemnos, mașina stătea acum pe placa de lemn a transportorului, strălucind costisitor. Fusese fixată cu lanțuri dedesubt, care se smuceau ori de câte ori docherii strigau unul la altul, să rotească scripeții. Mașina era ridicată și balansată deasupra capetelor celor prezenți acolo, o umbră mare, neagră, tresărind deasupra cheiului. Bobby aude o exclamație și vede două englezoaice dându-se la o parte. — O, valiza! Bobby face un pas înapoi și salvează o valiză mică, pe care i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
dinaintea războiului, spațios și impozant. I-a plătit unuia de la Service o guinee să-i țină mașina acolo, iar acum omul îi privește cum pleacă, cu brațele încrucișate și cu un chip greu de descifrat. Farurile luminează două discuri care balansează pe suprafața înghețată a drumului. Altfel, doar întuneric. Este o călătorie memorabilă, plină de evenimente. Odată, chiar ies de pe șosea, alunecând ușor la un colț și oprindu-se într-un gard. Undeva, pe lângă Colchester, se pornește o ninsoare. Când începe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
nu pare impresionat și vrea să știe dacă au gin, ca să-i lase să discute cu ceilalți bărbați. Grupul pornește încet spre dealuri, pământul sub picioarele lor este ars de soare și crăpat la suprafață. De pe șaua sa care se balansează, Jonathan se uită cu ochii pe jumătate închiși prin căldură la lumea care pare a fi permanent pe punctul de a se evapora. Treptat, nivelul solului se ridică și se întrerupe într-un strat de bolovani și piatră rotundă. Trec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
atenția. E An-te-hai. S-a întors cu o cupă în mână. Pașii săi sunt rapizi și aproape imperceptibili. Îmi dau seama că eunucii sunt antrenați să pășească precum fantomele. Tălpile ușoare ale lui An-te-hai ating pământul, în timp ce labele picioarelor se balansează precum bărcile. Oprindu-se în fața mea, îmi dă cupa. Zâmbesc și fac o plecăciune. An-te-hai se întoarce și pleacă înainte să termin plecăciunea. În timp ce îmi duc apa la buze, simt priviri ațintite spre mine din toate direcțiile. Știind cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
înlăture dubiile. Bărbații vin cu orice preț. Noi le redăm viața. Noi eliberăm bestia din bărbații mai tineri și îi facem pe cei mai în vârstă să cunoască din nou tinerețea. Ochii mei sunt îndreptați spre fete, care acum se balansează pe membre. Aceasta este o poziție care a trecut proba timpului. Patroana zâmbește misterios: Vezi tu, fetele din familiile bune sunt învățate să îmi disprețuiască stabilimentul. Asemenea fete nu știu că tocmai din cauza lor eu am o afacere. Fetele cuminți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
propoziția, un sunet ascuțit se face auzit de sub fundul meu. Sunt ouăle: le-am spart. Patroana ia un prosop pentru a împiedica gălbenușurile să se scurgă. Înlocuiește rapid ouăle sparte cu altele noi. Așezându-mă înapoi în poziția indicată, mă balansez pe ambele mâini. Îmi simt corpul ca pe un obiect străin. Mă legăn, îndurând durerea musculară care începe să se facă simțită. — Zece zile e în mod sigur o tortură. Patroana îmi admiră acum puterea. Ai nevoie de pauze. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
artă european, un film mohorât care aterizase din întâmplare în mijlocul lui Bugs Bunny se duce la Acapulco. După o veșnicie, a sosit și mâncarea. Amândoi ne-am prefăcut încântați. Am împins de zor fasolea prin farfurii. Masa inegală s-a balansat de-ai fi zis că era o corabie în mijlocul furtunii. Mi-am sprijinit cotul de ea și Cola lui Chris s-a clătinat și s-a vărsat. Apoi Chris a ridicat sarea, iar masa s-a mișcat așa de tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
încetul după atacurile combinate asupra sistemului său, venite de la trosneala Pringsheim, de la votcă, de la gazda lui nimfomană și de la colțul dulapului peste care se prăvălise, avea sentimentul că ceva mergea îngrozitor de prost. Nu era doar simpla senzație că încăperea se balansa, că el avea un cucui la ceafă sau că era gol pușcă. Era mai degrabă senzația că apăruse ceva care, deși avea tot atât de puține calități atrăgătoare ca și o capcană de șoareci, o menghină sau o scoică înfometată, se înfipsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
și dă, acum, aici, fâs, s-a dus posteritatea...“ N-avea decât, nea Fănică. Codul lui nu era nou și nu era singurul care îl invoca. Domnul Ștefan Olaru deveni, însă, grăbit. Își consultă ceasul, avea treburi, avea și ceas. Balansă încă o clipă, de pe un picior pe altul. — Adică, m-am dat cu parveniții? Trebuia, nu trebuia dat vreun răspuns, cine să știe. — E mai interesant, crede-mă. Nu-mi plac eșuații, declasații. Mult mai interesant de partea asta a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
râvnea și a inteligenței care îl umilea și a bunătății, în care nu credea? Să fie ASOCIAȚIA Model chiar ocazia ideală, masca ideală? Un mod de a urma și desăvârși morbida inițiere, în care se lansase în tinerețe? Domnul Vancea balansa de pe un picior pe altul, răsfoind ziarul în care nu găsea răspuns. Limbajul era aidoma tuturor ziarelor accesibile de-a lungul și de-a latul țării, un model, nu se putea desluși nici cea mai vagă deosebire. Sub banalitatea perfectei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
glorioase în poala paraliticului. Privirea enormă, gata să lăcrimeze. Scamatorul ridică, cu două degete, două pachete. Zâmbi partenerului, își luă porția, două pachete. Lăsă două cadou amicului și se depărtă, ținând sus sus, în două degete, pungile țuguiate în care balansau găinile decapitate. Ce naiba fac acum cu prada? Ravneam doar isprava, sfidarea, victoria... Acum car cadavrele la fotograf, n-am ce face. Poate își aduce aminte de crimă, handicapatul, poate îmi acordă o audiență. Auzea, în spate, tot mai stins, murmurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
neant. Aici, florăria. Aici, magazinul SCAMPOLO, în inventar. O bătrână, în fața vitrinei, se încordează să citească reclama. Atârnă, obosită, ca o găină, într-un sac cenușiu, cu pliuri. E veștedă, curbă, curioasă, moartă, învelită, caritabil, în punga standard. Strângem pungile, balansăm ușor cadavrul, în aerul dospit, roz al zilei otrăvite. Primejdia pândește, privirea e tulbure, amețită de toxinele zilei. Gheara nevăzută e aproape, gata să înhațe, dar imprudentul cadențează sprinten, nici că-i pasă, unda fatală a și deviat spre alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Își reveni, însă, fulgerător, animat brusc de o excesivă vitalitate. Suise picioarele, americănește, pe fotoliul din stânga, dar doamna Venera nu observa nimic. — Totul s-a răsturnat odată cu bicicleta aia, nu? — Da, da, înțeleg, se auzi, răspicat, glasul profesorului, care-și balansa vesel picioarele deasupra fotoliului. Profesorul detectiv bălăbănea nepăsător picioarele. Acum, era și el palid. Iar Tavi găsise o poziție comodă, lângă fereastră, privind departe, în zarea invizibilă. Venera nu le acorda nici o atenție, părea singură, singură cu partenerul absent. — Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
facem o pauză? Poate vrei o cafea, Tolea. Nu, nu vrei. Mai bine terminăm repede. Ce-i cu ăla cu gradul unu? L-ai văzut, Florine? Nu? Bine, atunci să intre Vivi, Vivi Ionel. Un băiat îngrijit îmbrăcat. Temător, mâinile balansau fără vlagă. Zâmbea larg, fericit: dantura perfectă. În spate, o femeie suplă, brunetă, ridată. Vocea ei moale, rarefiată: „Nu se mai poate fără însoțitor. Are 28 de ani. Trebuie supravegheat mereu. Nu-l pot lăsa singur nici cinci minute“... — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
strălucitor. E în costum, o vestă roșie cu o fustă-pantalon verde. Ridică o vâslă imaginară, prefăcându-se că e într-o barcă, și își începe încălzirea, pășind într-un ritm de un pas înainte, unul înapoi și unul lateral. Se balansează, legănându-și brațele dintr-o parte într-alta. Zgomotul aplauzelor îi spune că au sosit liderii și membrii lor de cabinet. Ajutoarele din culise îi zoresc pe artiști să meargă în spatele cortinei. Bătaia tobelor se întețește de la o clipă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
înfierbântat o scurtă pauză necesară pentru înlocuirea lumânărilor și aerisirea sălii. Reuși doar atunci când îi asigură pe cei mai înverșunați admiratori ai primadonei și dănțuitoarei Nanone că partea a doua a reprezentațiunii va fi cu totul excepțională. Consulul francez își balansa nervos un picior, privind îngrijorat spre ușile dechise. Se temea de curent și ar fi preferat să plece. Dar nu dorea să atragă atenția printr-un gest care putea fi interpretat ca invidie. Vecinul său de pe sofaua albastră era asaltat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
uita niciodată. O aromă divină, o savoare... Prințul îi ignoră insistența și ricoșă spre un alt subiect: ― N-am înțeles prea bine cu ce vă ocupați, monsieur... ― D’Autrey-Lès-Gray! Oh, eu... eu... mă ocup de aspectele spirituale ale vieții. Se balansa sprijinindu-se când pe vârfurile ascuțite ale pantofilor, când pe tocurile înalte și dichisite. Semăna, mai mult ca oricând, cu un balon gata-gata să se înalțe. Și nu s-ar fi mirat nimeni dacă l-ar fi văzut, la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
să sară din barcă și priceputul canotier gâfâi din greu până când reuși să îl salte pe entuziastul vizitator și să îl depună pe scândurile pavilionului. ― Ia loc, te rog, monsieur! Ești invitatul meu. D’Autrey lansă o șarjă de mulțumiri, balansându-se înainte și înapoi, ca un balon gata-gata să se desprindă de sol, în timp ce prințul îi cerea slugii o supă venețiană de pește, în nota vizitatorului, tetmagiaur pentru el și vin. Cunoștea deja scopul acestei vizite: o nouă invitație de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Îndrăzneau să miște, nici să vorbească Între ele - trecuseră cu toatele, pe „sus”, erau gata-Înspăimântate. Însă mama, chiar stând „reglementar”... dansa: din privire, din cap, mutând și picioarele pe podea. În curând, a Început și cățeaua să-și miște, să-și balanseze capul - uirmărind-o pe mama... Se vede Însă că Lady prinsese gustul „dansului”, nu doar În odihnă, la bucătărie, ci, pesemne și sus, la anchetă - altfel de ce s-ar fi Înfuriat comandantul Buzescu Ion (frate al Fraților Buzești?), că bandita de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ținea palmele în sus astfel ca umbra lor să se reflecte pe trunchiul iluminat din fața sa și-și privea degetele mișcându-se, compunând o floare de lotus cu petale care se deschideau și se închideau, un pește înotând, o cămilă balansându-se. Era uimit de gradul de sofisticare al umbrelor pe care le făcea. Își lăsă degetele să se miște ca un păianjen ce străbătea în grabă scena improvizată din copacul pe care soarele își pusese pecetea. Picioarele acelea de insectă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
obișnuiești cu ideea că în Adoras, până când nu vor trimite alt ofițer, nimic nu se mișcă fără permisiunea mea. Străbătu încăperea, se așeză în vechiul balansoar în care răposatul Kaleb-el Fasi își petrecea orele citind și legănându-se și se balansă ușor, fără să-și ia privirea de la fată. — Ești foarte frumoasă, spuse în cele din urmă cu o voce puțin răgușită. Cea mai frumoasă tuaregă pe care-am văzut-o vreodată... Câți ani ai? — Nu știu. Și nu sunt tuaregă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
autobuzul care tocmai oprise în stație, la douăzeci de metri în fața ei. Trecu de autobuz și parcă ar fi fugit pe un câmp, spre o lizieră de pădure. Privirea i se luminase intens și i se învăpăiaseră obrajii. Încetini pasul balansând din mâini, așteptând să i se liniștească respirația. Intră într-un butic aflat, ca și cabinetul de ginecologie, la parterul unui bloc cu zece etaje. Cumpără o franzelă și doi cârnați, cu inima cam strânsă; dimineață, când ieșise din casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]