844 matches
-
diversitatea ființelor este Unitate, și că numai aceasta se fărâmițează, atunci se apropie de Brahman.“ 3. Din budismul tibetan: „în acest fel, mantra este superioară sutrei în privința experienței vii a echidistanței meditative și a experienței directe a înțelegerii unității dintre beatitudine și vacuitate, sau dintre spațiul-temei [basic space] și conștiență [awareness]. în al doilea rând, când această unitate dintre beatitudine și vacuitate este trăită, întinderea (a toate câte există) în natura ei pură este spontan prezentă. întinderea aceasta este ființă/esență
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
în acest fel, mantra este superioară sutrei în privința experienței vii a echidistanței meditative și a experienței directe a înțelegerii unității dintre beatitudine și vacuitate, sau dintre spațiul-temei [basic space] și conștiență [awareness]. în al doilea rând, când această unitate dintre beatitudine și vacuitate este trăită, întinderea (a toate câte există) în natura ei pură este spontan prezentă. întinderea aceasta este ființă/esență/realitate/ceea ce este [suchness], starea naturală a tuturor fenomenelor, și este spontan prezentă în aspectul conștienței [awareness] drept corpuri
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
într-o literatură tulburată de tendințele demolatoare postdecembriste și afectată de „dezertarea” unor critici importanți; așteptarea răbdătoare, în spiritul modelului oferit de E. Lovinescu, a operei și creatorului de geniu; „iubirea lucidă” pentru scrisul românesc, opusă „principiului urii”, dar și „beatitudinii perpetue” sau „extazului cvasimistic în fața oricărui text, bun sau rău”. V. pledează pentru cronica literară, ca exercițiu obligatoriu pentru formarea unui „mecanism al diagnosticului”, pentru asumarea unei scriituri și a unei orientări culturale, toate necesare unui proiect de sinteză de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290642_a_291971]
-
și a distribuirii imaginii sacre), precum și de imaginarul medieval în ansamblu: finalitatea tuturor lucrurilor trebuie să fie regăsirea unității primare, condiția perfecțiunii originare. Acțiunea de a imagina, imaginația și implicit imaginarul pot fi socotite modalități de recuperare a stării de beatitudine (la creștini, în urma obținerii iertării păcatului adamic), dar și o formă care exprimă această tendință, condiționată de doliu și de penitență (voi reveni)13. Pentru moment, sondarea unui nou perimetru arheologic nu ne va duce către interpretarea acordată memoriei în
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
stridente, neiertătoare - în carnea realului, și în propria-i biografie, și să constate și asume imposibilitatea evadării; sau să lanseze întrebări cu răspunsul inclus: „Unde ne-om fi ducând?” În acest coerent orizont al terorii și infraumanului, apare un hiatus: beatitudinea prilejuită de miracolul vieții, al clipei germinale, când „Firea iese din sine”. Pentru un moment, lirismul sumbru oracular cedează locul unor laude ale luminii, euritmiei și exploziei vitale, când „dragostea/ e dreptul de veto al viului” (ciclurile Sărbătoarea solstițiului din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285228_a_286557]
-
Eugen Ionescu ș.a.) i-au tălmăcit scrierile. Când spunem că drama conștiinței argheziene este exclusiv mistică, nu trebuie să dăm un conținut limitat acestei expresii; mistica sa se creează dialectic, se configurează contradictoriu și, dacă va ajunge la starea de beatitudine (treapta ultimă, purificatoare, a oricărei conștiințe mistice), aceasta se va întâmpla numai după descoperirea vieții înseși ca formă manifestată a misterului... POMPILIU CONSTANTINESCU Universul său substanțial, sensul de explorație metafizică al viziunilor, intelectualitatea fără cadre raționale ale acestei lirici, iată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
psihică particulară, caracterizată printr-o trăire afectivă atât de intensă, Încât persoana În cauză pare a fi În afara lumii reale cu care nu mai comunică, sentimentele sale extatice nemaiputând fi exprimate - În limba română, termeni echivalenți ar putea fi fericire, beatitudine, extaz. În contextul folosit, bliss exprimă ideea de bucurie spirituală, de stare a conștiinței pure, În care individul Își transcede propriile simțuri, minte și intelect, pentru a exprima realitatea sufletului. Corpul extatic este cunoscut În filosofia Vedanta sub numele Anandamayakossha
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
de spirit, ci le privește ca expresia unei singure realități. Enunță Deus sive natura ("Dumnezeu sau/este natura"), Dumnezeu a luat asupra sa natura, după cum cercul a luat asupra sa sfera. În anii 1656-1660 scrie Scurt tratat depre Dumnezeu și beatitudine, despre om și despre sănătatea sufletului. Tratatul este scris în latină, dar, la scurt timp, este tradus în olandeză. Pentru Spinoza, Dumnezeu, adică natura, nu este transcendental imposibil de necunoscut, el este tangibil intelectului omului prin rațiune. Gândirea, pasiunile, sentimentele
[Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
absolutul rămânând singura realitate a universului (naturii). Veritabilul bine, cel capabil să ofere o eternitate de bucurie și fericire, se realizează prin epurarea fanteziilor imaginare în favoarea cunoașterii raționale și intuitive. Singura bucurie suverană și permanentă, pe care etica o numește beatitudine, este cunoașterea intuitivă (Etica V, 31) adevărata înțelegere (Etica V, 36). Cartea a IV-a a Eticii descrie omul care își cucerește libertatea prin cunoașterea lumii la modul rațional. Itinerariul căutării raționale este drumul adevărului, care conduce la țelul final
[Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
Dumnezeu. Calitățile divine ale lui Dumnezeu sunt: simplu, perfect, infinit, inflexibil și unic. Trinitatea înseamnă că tatăl generează pe fiu prin relația cu sine, fiul are un corp real. Ambii produc eternul spirit iubitor de Dumnezeu. Scopul vieții este viziunea beatitudinii sau perceperea esenței divine. Viața de apoi și reînvierea se bazează pe credința despre existența ca substanță a sufletului, care, în timpul vieții, este rațiunea, și care continuă să existe după moartea corporală, permițând reînvierea. Bertrand Russell îl critică sever pe
[Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
munților"); 18. Misterul lui "homo ludens" - divinitatea este eliberată prin joc, într-un elan cosmic de sacralizare, de spiritualizare; 19. Extazul contrastele se dizolvă în extaz: nocturn/ diurn; sacru/ profan; 20. Panismul o stare de toropeală, oarbă, edenică, expresie a beatitudinii cosmice, inspirată din cultul lui Pan (zeitate a naturii amorțite); contopire totală cu sevele pământului; 21. "Tristețea metafizică" provocată de dispariția timpului paradisiac, instaurând un ritual al spaimei: "Mamă, nimicul marele !/ Spaima de marele îmi cutremură noapte de noapte grădina
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
palatul miraculos (în textele indice, patru astfel de clădiri), construcția izolatoare (în basme fiind o cetate, un turn ori un loc al solitudinii desăvârșite), menită să-i alcătuiască prințului o lume a plăcerii netulburate, o viață ce stagnează într-o beatitudine neîntreruptă. Măsurile se vor dovedi de prisos, căci (iarăși ca în epica populară) interdicția este ignorată, și revelațiile se produc cu ocazia unor plimbări (călătorii, contacte cu pericolele) în timpul cărora tânărul vede un individ malformat și pricepe că ființa umană
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290432_a_291761]
-
Își desfășoară vastele panorame În acest regim vizionar, de la „frontierele somnului”. Sentimentul Înstrăinării rămîne doar o amintire dureroasă („Am fost pretutindeni omul Străin, / Care ascultă, fără să ia parte, tocmelile, căderile la Învoială”), fiind larg compensat acum de starea de beatitudine a omului eliberat de angoase, ajuns la mult rîvnita „revelație”, Într-un tărîm transcendent, de unde orice senzație de constrîngere e absentă, iar cosmosul Întreg se descoperă privirii extaziate ca pură transparență, realitate esențializată, ieșită din timp: „Timpul și spațiul albesc
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
suprarealistă, cu „povestirile de vise” caracteristice. Atît În versuri cît și În pasajele de poem În proză (bunăoară În descrierea „Insulei-Nălucă”), el trimite la tot pasul spre „miraculosul” și insolitul, spre stranietatea unor „peisaje” și „obiecte” În care starea de beatitudine e acompaniată În surdină de un substrat de neliniște. CÎte un poem poate duce cu gîndul chiar la coșmarul suprarealist, ca aceste strofe de tulburătoare viziune din Pregătiri de plecare: ... și totuși fluviile Vor muri ca niște orătănii Din pădurile
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
a folosi versiunile românești. Cu regretul că spațiul nu-mi îngăduie să le menționez pe toate, voi cita în continuare doar titlurile care revin mai des, cu adaosul meu de recunoștință atît pentru Traducător, cît și pentru Editor: Katherine Mansfield, Beatitudine, trad. Antoaneta Ralian, în Preludiu, ELU, București, 1969 - James Joyce, Evelina, trad. Frida Papadache, în Oameni din Dublin, ELU, București, 1966 - James Joyce, Cei morți, trad. Frida Papadache, în Oameni din Dublin, ed. cit. - Vladimir Nabokov, Pnin, trad. Mona Antohi
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
anume texte literare edificatoare. Să recitim, așadar, aceste texte înainte de a parcurge capitolele în cauză. Această colecție specială cuprinde următoarele povestiri: Evelina și Cei Morți de James Joyce, Oameni din Dublin, That Evening Star și Barn Burning de William Faulkner, Beatitudine de Katherine Mansfield; în fine, romanul lui Vladimir Nabokov, Pnin. O introducere lingvistică cu greu poate ocoli utilizarea ocazională a unor termeni tehnici care, la început, ar putea fi descurajanți pentru cei ce nu au studii de specialitate. Am încercat
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
sînt create exact aceste efecte diferite prin intermediul istoriei? Mă interesează în mod special suspansul și surpriza bazate pe subiect și nu, de exemplu, suspansul mai puțin puternic prin identificarea tîrzie a autorului crimei, în cazul povestirilor de detecție. Fie nuvela Beatitudine de Katherine Mansfield. Istoria are ca temă beatitudinea Berthei, sentimental ei de fericire că este cine este și unde este, iar acum, la petrecere (care va aduce răsturnarea de situație), cu un foc proaspăt trezit pentru soțul ei Harry, se
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
Mă interesează în mod special suspansul și surpriza bazate pe subiect și nu, de exemplu, suspansul mai puțin puternic prin identificarea tîrzie a autorului crimei, în cazul povestirilor de detecție. Fie nuvela Beatitudine de Katherine Mansfield. Istoria are ca temă beatitudinea Berthei, sentimental ei de fericire că este cine este și unde este, iar acum, la petrecere (care va aduce răsturnarea de situație), cu un foc proaspăt trezit pentru soțul ei Harry, se descoperă îndrăgostită de el și de viața petrecută
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
ea, fugind în sus pe scări și scotocind în geantă după chei - le uitase, ca de obicei - și zăngănind cutia de scrisori. „Nu asta am vrut să spun, pentru că... mulțumesc Mary”... intră în hol. „S-a întors doica?” (Katherine Mansfield, Beatitudine) Pe măsură ce înaintăm în aceste paragrafe introductive din Beatitudine, nu putem să nu observăm că se desfășoară o narațiune controlată cu iscusință. Avem o istorie în care datele externe despre un personaj, pe de o parte, și o versiune a gîndurilor
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
în geantă după chei - le uitase, ca de obicei - și zăngănind cutia de scrisori. „Nu asta am vrut să spun, pentru că... mulțumesc Mary”... intră în hol. „S-a întors doica?” (Katherine Mansfield, Beatitudine) Pe măsură ce înaintăm în aceste paragrafe introductive din Beatitudine, nu putem să nu observăm că se desfășoară o narațiune controlată cu iscusință. Avem o istorie în care datele externe despre un personaj, pe de o parte, și o versiune a gîndurilor sale intime, pe de altă parte, stau în
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
16)? Dacă fata era de neînduplecat, putea el să pretindă că era de acord (17)? Îi era îngăduit să caute să o înduplece, numai dacă încercarea reușea. (Henry James, Portretul unei doamne) În acest pasaj, ca și în cel din Beatitudine, vedem prezentarea narativă subtilă a gîndurilor personajelor, din nou cu o atenuare a sentimentului că un personaj modifică aceste gînduri. Oricît de îndrăznețe devin ideile Isabelei, nu intervine nici o voce narativă a „judecății reale” care să cenzureze personajul, care să
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
sine într-un Ev Mediu idealizat. În multe reverii sentimentale este contemplată dragostea, trăire gravă, unică, însoțită de gesturi solemne sau eroice. Atunci când presentimentul morții se intensifică, din voluptatea renunțării, a jertfei în numele iubirii închinate lui Dumnezeu, se naște o beatitudine contemplativă specială. Versurile înscriu astfel și un jurnal, document psihologic a cărui relevanță este concurată numai de scrisorile bogate, dense, trimise de H. în special ilustrului său tată („un bildungsroman epistolar”, cum le numește Paul Cornea). S-au păstrat, de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287417_a_288746]
-
se îndepărtează. Este evocat un moment fericit din tinerețe: o drumeție pe coline în tovărășia prietenilor din Messina, în timpul căreia eul trăiește o experiență metafizica, se desprinde din peisajul dealurilor ce se apleacă asupra apei insulelor, părăsește starea juvenila de beatitudine și pătrunde în realitatea prezentului: Aspru e exilul / iar căutarea ce-nchideam în tine / cu atât de muta-i armonie azi / se schimbă-n dor de moarte; / orice iubire-i pavăza tristeții / tăcut pas în întuneric / unde m-ai lăsat
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
8, 15 iunie 1940, afirmă că în Zibaldone și în notele canțonelor Leopardi ne-a lăsat cea mai frumoasă, mai deschisă, măi radicală apărare a poeziei ermetice. Cfr. și Giuseppe de Robertis, Saggio sul Leopardi, Vallecchi, Florența, 1946. 94 Ridente beatitudine siculo-ellenica d'estrema catarsi e sublimazione; sembra risentire la voce fermă ed esultante dei grandi romantici: Foscolo, Hölderlin, Leopardi, în Oreste Macrì, La poesia di Quasimodo, studi e carteggi con îl poeta, Sellerio, Palermo, 1986, p. 69. 95 Acum în
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
stă acest lubric obiect", Mâinile libere, "Știu să mă îmbrac mai frumos/ (...) Știu să mă îmbrac ca un picior de prostituată pe înserat", Litera obsedantă sau "Un albastru sexual e linia gâtului tău obosit de crepuscul", Un alt poem de beatitudine. Registrele stilistice, dar și planurile realului se amalgamează, nimic nu are consistența realului, se evită convenționalismul gândirii, în efortul de a conduce cititorul în această suprarealitate ("În cucutele rupte găsesc vocea ta ca o zăpadă liniștită", Ghimpii adoră). Exceptând însă
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]