KorAP: Find »[drukola/base=bestie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...14 15 16 ...61 >

1,524 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798

care începu din nou să zărească trupul lui Calistrat. Zăcea nemișcat, întins cu fața în sus. I se strângea inima în piept, gândindu-se că a ajuns prea târziu. Deși se lupta din răsputeri să îndepărteze vâlva de pe tovarășul său, bestia nu se dădea la o parte. Cum procedase bătrânul când îl protejase noaptea trecută? Ridicase toiagul deasupra capului și numai așa bestia nu reușise să treacă de el. Din păcate, acum el era deasupra vâlvei și nu putea să o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
gândindu-se că a ajuns prea târziu. Deși se lupta din răsputeri să îndepărteze vâlva de pe tovarășul său, bestia nu se dădea la o parte. Cum procedase bătrânul când îl protejase noaptea trecută? Ridicase toiagul deasupra capului și numai așa bestia nu reușise să treacă de el. Din păcate, acum el era deasupra vâlvei și nu putea să o alunge de acolo. Bestia părea că frământă trupul moșneagului, apăsându-i cu forță abdomenul și coșul pieptului. Îi vedea fața deformată într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
la o parte. Cum procedase bătrânul când îl protejase noaptea trecută? Ridicase toiagul deasupra capului și numai așa bestia nu reușise să treacă de el. Din păcate, acum el era deasupra vâlvei și nu putea să o alunge de acolo. Bestia părea că frământă trupul moșneagului, apăsându-i cu forță abdomenul și coșul pieptului. Îi vedea fața deformată într-o grimasă de durere și gura larg căscată în încercarea de a trage aer în piept. Nu mai era timp de pierdut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
fel de cavitate de aer curat în ceața lăptoasă ce îi înconjura. Apoi, negura se strânse din nou în ghemul compact de la început. Se retrăsese la distanță, pulsând nervos. Preț de câteva clipe, stătu acolo nemișcată. Cristian avea impresia că bestia îl cântărește ca un adversar în ring, înainte de a reporni la atac. Pe urmă, cu o viteză extraordinară se ridică peste malul vâlcelei și se pierdu printre copacii de acolo. Calistrat rămăsese nemișcat, Cristian se temea că ajunsese prea târziu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
opri și așteptă câteva clipe. Văzând că acesta nu face nici o mișcare, își băgă brațul sub ceafa bătrânului, ridicându-i capul și lovindu-l ușor peste obraji. Calistrat! îl strigă Toma, zgâlțâindu-l ușor. Ei, Moș Calistrat, s-a terminat, bestia a plecat, revino-ți! No, nu-i nevoie să strigi, șopti bătrânul, nu sunt surd, Cristi. Surprins, inspectorul era cât pe ce să-i scape capul de pe brațe. Ochii moșului erau larg deschiși, privindu-l lung. Însă nu asta îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Cristian pe bătrân. Toate, icni Calistrat, mă simt ca și cum am trecut prin mașina de tocat carne. Unde-i vâlva? A plecat, cocoșii au cântat a treia oară și s-a retras în bârlog. În timp ce vorbea se întreba de unde știa că bestia plecase în bârlog. Nu auzise nici un cocoș, pur și simplu știa că sosise vremea ca aceasta să plece. No, bine, șopti Calistrat, înseamnă că în noaptea asta ne-am liniștit. Da, ne-am liniștit. Important acum este să știu dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
așteptându-i îngrijorată. Era în pridvor, plimbându-se nervoasă în sus și în jos. Odată intrați în casă, bătrânul se și apucase de trebăluit pe acolo. Se mișca sprinten, de nici nu spuneai că numai cu un ceas în urmă bestia fusese cât pe ce să-l nimicească. Scosese trei păhărele de sticlă verzuie, după care dispăruse câteva clipe din încăpere. Se întorsese repede, purtând la subsuoară un butoiaș legat cu cercuri subțiri. Îl așezase pe masă și, de la caneaua de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
așa încât, începu să relateze aventurile din noaptea ce trecuse. Nici acum nu-mi explic cum de am reușit să dau de toiag acolo sus pe munte, încheie Cristian. Cred că eram foarte aproape de el și chiar în momentul în care bestia se pregătea să sară pe mine, l-am găsit. Aiurea! îl întrerupse Calistrat. Toiagul era la mine. Alune casem și, în cădere l-am scăpat din mână. Auzisem unde căzuse și mă străduiam să dau de el pe pipăite. Tocmai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
întreabă nimeni dacă ne face plăcere ori ba. Asta este crucea noastră, trebuie s-o ducem, n-avem încotro. Ba, eu cred că avem, spuse Cristian, de asta, vreau să caut un mijloc de a termina odată pentru totdeauna cu bestia. Se despărțiră fără prea multe cuvinte. Își luară un rămas bun destul de rece, după care inspectorul și Ileana plecară spre casă. Rămas singur, Moș Calistrat nu se mai obosi să facă ordine ci se întinse așa îmbrăcat pe lavița unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
seama că-și bate gura de pomană, așa că renunță la explicații. Vreau să spun că dacă am putea crea o plasă cu ochiuri suficient de fine, am putea prinde vâlva. Acum ai priceput? Am priceput, dragă. Vrei să alergăm după bestie cu o plasă, cam așa cum am face dacă am dori să prindem fluturi. Nu chiar asta am vrut să spun, dar, în principiu, ai înțeles despre ce este vorba. În regulă dar, în cazul în care să presupunem că izbutim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
exclamă Ileana care asistase până atunci tăcută la discuția dintre cei doi, dar acum prinsese din zbor ideea lui Cristian. No, ce-i așa excelent? se miră Calistrat. Peștera, îi explică Cristian, este cea mai bună cutie, ba mai mult, bestia este deja înăuntru. În fiecare dimineață intră singură acolo, noi nu mai trebuie decât să închidem intrarea. Mă întreb cum de nu ne-a venit ideea asta mai devreme! Ușor de zis, spuse Calistrat. Nici de făcut nu-i chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
mână. Era trecut de zece, cu cele două ore de care avea nevoie Moș Calistrat să procure explozivul, însemna că ar fi gata de treabă undeva în jurul prânzului. Oricât de repede s-ar fi mișcat, drumul de acasă până la vizuina bestiei, tot mai dura cel puțin un ceas. Nu, spuse el hotărât, la peșteră este cel mai bine. Te așteptăm acolo. Nu uita de fitil și capse, fără ele degeaba avem dinamita. Știu ce trebuie pentru o pușcătură, îl liniști Calistrat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
cu voi ca să mă asigur că totul este în ordine, îi replicase hotărâtă Ileana, ieșind pe poartă împreună cu el. Nu mai încăpea nici o îndoială că nici un argument n-ar fi putut-o determina să renunțe, așa încât plecaseră împreună spre bârlogul bestiei. Habar n-am avut că moșul este atât de bogat, spuse la un moment dat Cristian. De unde până unde ai scos asta? N-ai văzut câte sfeșnice erau îngrămădite pe dulapul acela? Cel pe care l-a luat cu el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
putut detona bucata aceea de stâncă. Măsură din ochi și ajunse la concluzia că ar fi fost destul material care, odată aruncat în aer, ar fi putut obtura intrarea. Întrebarea era dacă acest lucru e de ajuns pentru a închide bestia pe vecie în interiorul muntelui. Cantitatea de material pe care urma să o prăvălească peste intrare trebuia să fie foarte mare, peretele de stâncă trebuia să fie gros, cât mai gros cu putință. Un orificiu cât de mic printre bolovanii pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Nu de alta, dar n-aș vrea să ne trezim că astupăm o intrare și deschidem alta. Cristi, dragul meu, nici nu poate fi vorba de așa ceva! sări imediat Calistrat. Nu trebuie să te încumeți să intri acolo, e bârlogul bestiei și nu-i bine să te bagi peste ea. Nu știe nimeni ce face ea peste zi. Poate doarme, dar poate că nu. Mai bine nu te apropia! Dacă îmi dai toiagul, voi putea intra fără teamă. Și dacă toiagul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
semn moșneagului să plece de acolo. Te chem eu după termin treaba aici, ca să mă ajuți să cobor. Ia ascultă la mine, se rățoi Calistrat la el, nu plec nicăieri. Stăm aici amândoi, la fel cum am făcut când amăgeam bestia. Împreună am urcat aici, împreună coborâm. No, ce? Crezi că mi-e frică? Nu, moșule. Știu că nu ți-e frică, murmură inspectorul. Din moment ce ai curaj să dai piept cu vâlva, nu cred că te mai poate înspăimânta ceva. E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
atentă la orice schimbare din jur. Cea mai bună metodă era să urmărească zgomo tele nopții: insectele și celelalte vietăți încetau să mai scoată orice sunet când aceasta se apropia. Apoi, mai era ceața. Deși, odată ce apărea negura, însemna că bestia era deja lângă ei. Imediat ce ajunseseră în Baia de Sus și scăpaseră de pupăturile coanei Maria, Cristian îl trăsese pe tata socru în grădina din spatele casei. Calistrat, unde este Moș Calistrat? întrebase el de cum rămăseseră singuri. Calistrat? Ce treabă ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Toiagul, asta caut! îi explicase inspectorul fără să o privească. Îl vezi cumva? Nu, dar trebuie să fie pe aici, pe undeva. Neapărat trebuie să găsim toiagul, adăugase Cristian, plimbându-se de-a lungul pereților. Fără el suntem dezarmați în fața bestiei. Privea atent peste tot, pe după dulapuri și sub masa de sub fereastră. Se aplecase apoi să caute sub laviță dar nu era nici acolo. În mod normal, atunci când bătrânul era acasă, toiagul stătea lângă ușă, rezemat de perete. Din moment ce Calistrat fusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
atunci, crezi că vâlva are vreun amestec? În nici un caz. Dacă ar fi fost vorba de așa ceva, nu mai găsea nimeni cadavrul bătrânului. Vâlva nu lasă urme. Nu înțeleg ce vrei să spui. Din moment ce nu s-a sinucis și nici bestia nu are nici un amestec, ce crezi că s-a întâmplat totuși? Încă nu știu, dar cineva este vinovat de moartea lui. Ileana dădu din cap în tăcere. Deși avea încredere în flerul de polițist al soțului ei, cel puțin deocamdată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
să se lămurească asupra acestui lucru mai târziu, dar pentru a face asta, avea nevoie de toiag. Nu-i surâdea de loc ideea să o înfrunte singur cu mâinile goale. Iată însă că unica pavăză pe care o avea împotriva bestiei nu era de găsit. Oare să fi ascuns bătrânul toiagul? Puțin probabil, mai ales în situația în care duhul era din nou liber. Atunci, să i-l fi luat cineva? Această ipoteză era și ea puțin credibilă. Moșul nu ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
cu gândurile sale. Deja știa ce are de făcut. Nu-i plăcea de loc concluzia la care ajunsese, însă nu era altă cale. Avea nevoie de toiag, trebuia să pună mâna pe acesta. Fără el, era lipsit de apărare în fața bestiei. Chiar și cu toiagul în mână nu era sigur că se va descurca. Acum îi părea rău că nu stătuse mai mult pe lângă Calistrat. Se încăpățânase să creadă că nu e nevoie, în mintea lui, bătrânul era și trebuia să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
putere în mână. Îi simți vibrația și se liniști pe loc. Acesta era toiagul adevărat. Pentru câteva clipe, se temuse ca nu cumva în sicriu să fi fost așezat alt baston. Se simțea mult mai puternic de acum. Confruntarea cu bestia începea să fie ceva mai echilibrată. L-am găsit! îi spuse el Ilenei. Stătu preț de câteva momente în cumpănă după care îl întinse femeii: Ține-l tu! S-ar putea să ai nevoie de el. Se aplecă apoi peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
în spatele trunchiului unui gorun bătrân, chiar în fața porții principale. Ileana avusese dreptate, lucrurile se schimbaseră față de cum le lăsase el în urmă cu trei ani. Se afla chiar în locul unde, împreună cu Moș Calistrat, pătrundeau în pădure ca să urce înspre bârlogul bestiei. După ce reușise să găsească toiagul, o condusese pe Ileana acasă iar el plecase pe munte. Nu mai avea răbdare, trebuia să vadă cu ochii lui ce se întâmpla acolo. Bineînțeles că nevastă-sa insistase să vină și ea cu el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
păreau a fi paznici obișnuiți. După conformația fizică și felul în care se mișcau se vedea că au pregătire militară. Ceva nu era în ordine iar băieții erau în alertă. Nu-i trebuise mult să înțeleagă despre ce era vorba, bestia era cea care îi speriase. Dar cum de mai erau în viață? Dacă vâlva vizitase colonia în cursul nopții, cum de cei doi erau încă vii și nevătămați? Probabil că nu își făcuseră datoria chiar așa cum prevedea consemnul. Nu stătuseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
știut. Peste tot se vedeau urme ale noilor veniți. Trunchiuri tăiate și crengi rupte lăsate în voia Domnului zăceau la tot pasul, în pădure. Din loc în loc se vedeau vetre improvizate în care arseseră focuri puternice. Probabil că, de frica bestiei, oamenii puși de pază aprinseseră focuri crezând că au de a face cu vreo sălbăticiune care s-ar fi putut speria de flăcări. Un zâmbet înflori în colțul gurii inspectorului, la gândul că aceștia fuseseră atât de naivi. Amintirile începuseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]