849 matches
-
mereu alt material în care să hălăduiască: rege de lemn în jocul de șah, rege de tablă în cocoșul-giruetă, rege de carne în găină. Materialul ce alcătuiește obiectele dobândea, privindu-l, acea prezență extremă cu care începe în cap fuga buimacă. Banalitatea uniformă a lucrurilor plesnea, materia lor se individualiza. Între obiecte identice se formau ierarhii, dar încă mai mult se formau între mine și obiecte. Trebuia să înfrunt comparațiile pe care tot eu pornisem să le fac și care nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
mine. Eram însă deja exersată în storsul creierilor, căutând să aflu cum aveau să-mi întindă capcana la următorul interogatoriu, în următoarea zi de lucru, la următorul colț de stradă. știam prea bine că frica ce-ți întețește privireași fuga buimacă din cap lasă mult în urmă toate cuvintele de care dispui în vorbire ca și în scris - și totuși, după moartea a doi dintre prietenii mei, tot am pus pe hârtie ceva. Ca și odinioară când păzeam vacile în valea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
mă gândesc. Regele m-a urmat ca reflex al unor lucruri niciodată de deslușit pentru mine, mai întâi de la sat la oraș, apoi din România în Germania. În persoana lui a dat expresie plastică proporției luate de lucruri - când fuga buimacă a capului face ca nici un cuvânt să nu-ți mai slujească la nimic, mai zic și azi: aha, îndată apare și regele. Când unul dintre prietenii mei a fost găsit spânzurat la el acasă, mă aflam deja în Germania. Dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
ea, străluceau ca un serviciu de porțelan într-o vitrină. Iar sub găini, el atârnând de-o cracă. Spânzuratul era un vecin de-al nostru. De nenumărate ori, mai târziu, când revedeam copacul acesta, în capul meu se pornea fuga buimacă și-mi repetam în minte mereu aceeași propoziție: au folosit aceeași scară, găinile și cu el. Însă doctorul cel cu penicilina nu-și făcea reproșuri. A avut nerușinarea să pună la îndoială sinuciderea, insistând să fie făcută autopsia. L-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
când dezvăluie, realul se arcuiește înspre invenție, iar din invenție sclipește realul tocmai pentru că nu a fost formulat. Jumătate din ceea ce o propoziție stârnește în tine la citire nici nu a fost formulat. și tocmai jumătatea neformulată îți înlesnește goana buimacă din cap, iscând un șoc poetic ce trebuie socotit ca o gândire fără cuvinte. Sau poate că se cheamă „simțire“? În cazul multor obiecte, n-am priceput niciodată prea bine ce-i cu ele, fiindcă mereu se transformă în funcție de întrebuințarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
-o-ndure biata ta piele croită zgârcit - pentru că cerul și cu iarba s-au încurcat împreună. Să resimți frumusețea peisajului ca pe o amenințare, ca pe legănarea unei pendule devorându-și singură tic-tac-ul, suind cu tine deasupra ierbii până-n azurul buimac și lepădându-te acolo sus, sau coborând, strivindu-te în negrul bătucit al mormântului și lepădându-te. Această minoritate germană era privită de ceilalți ca insulă a friților naziști, dar ea se vedea pe sine ca insulă a celor pedepsiți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Când pricepi imediat după că te-a „bătut fericirea“, simți în tine fulgerarea „fericirii stridente“. Este, și ea, contrariul lui „a fi fericit“, fiind vorba de o fericire nerușinată, sfidătoare, scăpată din chinga canoanelor exterioare ale vieții. Fericirea stridentă e buimacă, gonește prin tine sălbatic, trebuie să se descarce violent fiindcă nu poate șterge canoanele exterioare. Își pune capăt sieși mai înainte ca acestea s-o acopere iar și s-o suprime. Înseamnă oare „fericirea insulară“ o fericire privată în ciuda ambianței
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
mergem! zise ea. Mi-am luminat puțin ceasul. Era șapte și optsprezece minute. Ora știrilor la toate programele de televiziune. În timp ce serveau micul dejun, oamenii de deasupra se uitau la prognoza meteo, la reclame pentru medicamente, își băteau capul încă buimac de somn cu problemele ridicate de exportul mașinilor în America. Dar absolut nimeni nu știa că eu mi-am petrecut toată noaptea în labirintul subteran, că am înotat în apă rece ca gheața, că lipitorile mi-au supt sângele, că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Mircea a dormit în timpul plantonului. Am luat arma binișor, am dus-o în „cancelarie”, am încuiat cancelaria și am stat de planton până a sunat deșteptarea. Eram echipat și cu ochii ațintiți asupra lui Mircea. S-a trezit ca buimac, a văzut că nu-i arma și a îngălbenjit. A ieșit afară din dormitor și umbla năuc. L-am întrebat „ce caută”și n-a fost în stare să spună. L-am poftit în cancelarie, a văzut arma cu baineta
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
și micile lui notații despre înfățișarea elevilor de obicei, inscripțiile de pe tricouri lucruri pe care le observă așa cum un pistolar de western observă reflexiile soarelui pe țevile puștilor ațintite asupra sa. Cancelaria e fortăreața western, plină de profesori hărțuiți și buimaci, care-și trag sufletul între două bătălii. Probabil că majoritatea sînt acolo deoarece cred în civilizație, cred în rațiune, dar stilul cărții fragmentația, opacitatea amenințătoare, repetițiile accentuează lipsa de progres, uzura nervoasă, friabilitatea rațiunii. După cum spunea criticul Andre Bazin, cu
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
odihneau fumând o țigară, și ajunse în micul port. Aproape de cheiul măturat de plictisul metafizic al betonului răscopt la soare, o mică navă ruginită putrezea în apa cu luciri grase, de carburant. Cele două santinele care marcau începutul zonei priveau buimace Dumnezeu știe ce, poate apele dulci ale fluviului care, după ce traversaseră estuarul, înaintau în mare fără să se amestece cu valurile sărate. Era gata să se întoarcă, când a zărit, nu foarte departe și oarecum retrași, câțiva pescari, care, cu
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
putere să vorbească, își răsucea doar dintr-o parte în alta capul, ca s-o împiedice pe Motea să-i pună comprese pe frunte. O întrebă cu voce joasă dacă plănuise să plece sau să rămână. Se uitară la el buimace, se pare că nu știau ce se întâmplă. "Nastia s-a dus ieri seară să facă o baie, spuse Motea, și nu s-a mai întors. Am căutat-o pe plajă, trebuie că s-a înecat..." Deși parcă îl lovise
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
în mână, se ridicară ca niște inculpate în așteptarea verdictului. Pe bucata de hârtie, era scrisă o singură frază, cel mult de un rând. Fie pentru mai multă solemnitate, fie din lipsă de memorie, avea de altminteri un aer cam buimac, femeia o citi subliniind cuvintele cu degetul: doar rudele apropiate sunt autorizate să facă vizite elevelor. Palidă, Nel întrebă pe un ton puternic și limpede: "Și prietenele?" Călugărița își încrucișă brațele, ascunzându-și mâinile în mânecile hainei, discuția se încheiase
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Prăjina începu să bată iar înverșunată în pian și toată gașca se dezlănțui într-un dans sălbatic, sacrificial, pe care căderea serii, grăbită de cerul amenințător, o făcea halucinantă. O lumină vie invadă sala brusc. Pianul tăcu, iar fetele încremeniră buimace, trezite parcă în plină noapte. Doamna Walter răsucise comutatorul pentru a semnala întoarcerea la program. Bătu nerăbdătoare din palme: "Vă rog, domnișoarelor, masa e peste un sfert de oră!" Prăjina își veni prima în fire. Cu un umor neașteptat, atacă
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
a o măsura din priviri, se uită la ceas: "La ora asta, soțul dumneavoastră trebuie că e gata să decoleze spre Leningrad." "Să decoleze? De ce să decoleze?" "Lui trebuie să-i puneți această întrebare." Și închise ghișeul. Margareta se uită buimacă în jur; sala de așteptare era goală, dar, de dincolo de ușile închise, se auzea zgomotul unei activități febrile. Veni numaidecât un funcționar care o întrebă dacă mai are și alte treburi de rezolvat la ambasadă. Ieși în grabă și o
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
niște bătăi regulate de inimă, vedeam sclipirea de-o clipă a spumei albe, care mă chema înspre larg și am vrut să mă îndrept spre țărm, dar tălpile îmi încremeniseră în aer, la câțiva centimetri deasupra plajei. M-am trezit buimacă. Era înspre prânz, după câte mi-am dat seama, privind pe geam. Eram încă buimacă și confuză, dar apoi mi-am amintit de tine, Edo, și bucuria că exiști și că te-am întâlnit mi-a explodat în creier ca
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
chema înspre larg și am vrut să mă îndrept spre țărm, dar tălpile îmi încremeniseră în aer, la câțiva centimetri deasupra plajei. M-am trezit buimacă. Era înspre prânz, după câte mi-am dat seama, privind pe geam. Eram încă buimacă și confuză, dar apoi mi-am amintit de tine, Edo, și bucuria că exiști și că te-am întâlnit mi-a explodat în creier ca niște artificii purpurii înalte. M-am gândit atât de intens la tine, chemându-te din
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
sunt. Din asociere de idei în asociere de idei, poftim unde am ajuns! Și pornisem de la descălecatul de pe pervaz al bietului domn Ciucurel. Să lăsăm deci aceste divagații și să ne întoarcem cu onestitate la firul epic. Domnul director era buimac, răvășit, cu hainele în dezordine și palid. Privi cu ochi rătăciți la tanti Mery, contabila-șefă, și la Monica, secretara lui. Se încruntă și întrebă cu un glas răgușit: "Ce-i cu voi aici?". Cele două se uitară intimidate una
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
bărbați dezirabili. Înainte de ora unu n‑ai face decât să‑ți iriți soția. Aș vrea să mă consult cu tine la cumpărarea unei haine sport la Lanvin. I‑am promis vânzătorului că o să revin azi până‑n prânz. Sunt puțin buimac În dimineața asta - chiar adineauri am moțăit. Amorțeala e o stare pe care o detestă Am ieșit din apartament. Momentul a fost bine ales, pentru că la câteva etaje mai jos liftul s‑a oprit și ușile s‑au deschis În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
cât mai scurte posibil), le‑aș fi vorbit despre soția mea, căreia Îi revenea tot meritul. Din când În când se materializa câte un specialist care o observase: „Ce femeie drăguță!”. „Ce devotament!” Adeseori rudele muribunzilor arată ca niște păsări buimace, zăpăcite de luminile de pe câmp și care zboară orbește. Dar nu era și cazul lui Rosamund. Ea făcea tot ce era necesar ca să mă salveze. Și de aceea, personalul secției de terapie intensivă a Încălcat, de dragul ei, unele reguli. Acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
a făcut până acum un catalog al acestor scrieri, și unele sunt foarte rare, salvate din pârjolul ce-a distrus Montecassino. Facem așa: dacă regina ar avea nevoie de un om cult ca să facă treaba asta, ai fii disponibil? Eram buimac, și n-am putut să nu o întreb: - De ce, doamnă? Și de ce eu? S-a sprijinit greoaie de un perete, a oftat și mi-a răspuns: - Am doar douăzeci și șase de ani și nu vreau să-mi treacă viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Hachisuka aprinseseră focurile. În două-trei zone, pădurea Începea să ardă cu putere, iar câteva clădiri din spatele Templului Jozaiji luaseră foc. Hiyoshi sări din copac și o luă la fugă. O clipă dacă zăbovea, avea să ardă de viu În pădure. Buimac, alergă spre orașul incendiat. Cerul era Înroșit de scântei - păsări de foc, fluturi de flacără. Zidurile albe ale Castelului Inabayama, scăldate Într-o strălucire roșie, păreau să se afle mai aproape decât În timpul zilei. Norii de foc ai războiului se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
muntelui, oamenii Îmbrăcară armurile și se Împărțiră În două grupe. Prima avea să efectueze un raid În zori asupra fortăreței inamice de pe munte, iar a doua urma să atace Toigasu. Clanul Takeda subestimase pericolul, iar acum se dezlănțuiră strigăte Învălmășite, buimace de somn. Focurile aprinse de soldații lui Tadatsugu stârneau un fum negru care se Înălța din fortificația alpină. Oamenii clanului Takeda o luară la fugă, În dezordine, către Tobigasu. Între timp, Însă, a doua divizie a lui Tadatsugu penetrase, deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Kanbei se duse la Templul Jihoin. Privi În camera lui Hideyoshi și constată că dormea. Lampa se stinsese, cu uleiul consumat. Kanbei Îl trezi pe Hideyoshi și-i spuse: — Stăpâne, se luminează de ziuă. — E dimineață? Întrebă Hideyoshi, ridicându-se buimac. Kanbei Îi descrise imediat Întâlnirea cu Ekei. Hideyoshi se Încruntă, dar se sculă repede din pat. Pajii Îl așteptau la intrarea băii, cu apă pentru toaleta de dimineață. — Imediat ce mănânc, voi face un rond al taberei. Aduceți-mi calul ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
să nu mai existe Împreună sub același cer. — Du-te acasă. Ajunge. Gesticulând cu bărbia, Îi ordonă bătrânului să plece, dar Kumohachi păreau lipit de podea cu pastă de orez. — Ce? Aveți de dat vreun răspuns? Întrebă el, privindu-l buimac pe Katsuie. — N-am nici un răspuns de dat! Nici un răspuns! Spune-i lui Hideyoshi doar că ne vedem când ne-Întâlnim. Cu această remarcă de despărțire, Katsuie se Întoarse și porni pe coridorul Îngust, spre citadela interioară. Kumohachi o luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]