4,846 matches
-
Paști se zice că nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se toaca. În tradițiile românilor, Joia Mare se mai numește Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră, Joimărița. Ea este termenul până la care femeile trebuiau să termine de tors cânepă. La cele leneșe se spunea că vine Joimărița să vadă ce-au lucrat. Iar dacă le prinde dormind, le va face neputincioase a lucra tot anul. Uneori, o femeie bătrână mergea pe la casele cu fețe mari și dădea foc cânepii
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92409_a_93701]
-
va face incapabilă de lucru tot anul; morții vin în fiecare an în această zi la vechile lor locuințe, unde stau până în sâmbătă dinainte de Rusalii; - în credința populară această zi este termenul final când femeile trebuie să termine de tors cânepă. Dintre obiceiurile din Joia Mare amintim: - se fac focuri în curtea casei, pentru că morții să se poată încălzi. Focul din Joia Mare, se face aprinzând pentru fiecare mort câte o grămăjoara, dacă vreți să fie și ei luminați pe lumea
Saptamana Mare sau Saptamana Patimilor [Corola-blog/BlogPost/92811_a_94103]
-
ridică din umeri: — Oricum, acolo vor să o facă. Vino, o să mergem până acolo cu carul meu. La colțul cu Via dei Tintori poposise o căruță solidă, cu patru roți. Cei doi urcară pe capră, ocrotiți de un acoperământ din cânepă, În timp ce escorta se așeza În partea din spate. Sub acea Învelitoare, căldura era sufocantă, Însă, cel puțin, poetul nu era silit să stea cot la cot cu zbirii. Vehiculul Înaintă huruind pe caldarâm, tras de un cal care devia În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fost? — Timpul, hm, destul de bun - spuse Metodiu. — Ceva ploi? — Vag. — La noi a bătut gheața - interveni Bijinski. A făcut rapița praf. Cădea gheața ca plumbul. La noi au bătut tătarii, pe o porțiune destul de întinsă - zise Metodiu. Au încurcat toată cânepa. — Și la noi, în primăvară - se auzi glasul subțire al Malgorzatei - a dat gălbeaza în oi, dar le-am tuns cu tata și ne-am scos pârleala. Zbignew tuși stânjenit, iar pan Bijinski se uita triumfător spre doamna Potoțki, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
grea la vedere, hohotind prin peșteri. Episodul 173 BOIERUL RADU STOENESCU-BALCÂZU (IIIÎ Hidosul copil crescu. Nu se juca nimeni cu el. Fetițele, găinile, caprele - ființe care fac deliciul copilăriei - îl ocoleau de departe. Dacă nimerea întâmplător într-un lan de cânepă, zeci, sute de vrăbii, de sticleți zurbagii se ridicau lărmuind și a doua oară nu se mai dădeau pe-acolo. Recoltele boierului crescură. Când urâțelul împlini nouă ani, fu adus un dascăl grecesc chior. închizându-și des singurul ochi teafăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
care curgea gâlgâind o apă firească, limpede, lanuri dreptunghiulare, parcă trase cu sfoara, de grâu cu spic greu, gunoi așezat în mici piramide pe pământul de pe care se culesese orzul, poteci pietruite pe lângă parcelele de barabule, sperietori îmbrăcate turcește în mijlocul cânepei și căzăcește în mijlocul ovăzului și altele și altele, de nu te mai saturai privind. La o răscruce de drumuri, dădură peste un țigan bătrân șezând picior peste picior într-un jilț domnesc înalt, cu spătar. Lângă jilț era un par
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
bouri, să putem prânzi. în cerdac, pe o masă rotundă din stejar de Borzești, adăstau străchini cu apă călduță pentru ca boierii să-și spele degetele și ghiulurile de praful drumului. în spatele jilțurilor galbene de nuiele așteptau cu ștergare albe de cânepă slujnicuțe tinere de 16-17 ani. După ce oaspeții își clătiră degetele și ghiulurile, gazda bătu de șase ori din palme și-ntr-o clipită se iviră slujnicuțe nu cu mult mai mature decât primele, purtând farfurioare cu dulceață de agrișe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
începu să cânte. Când termină, fața sfântului părinte se întunecă: — Cardinalul Massari, va să zică... - murmură el și în ochi i se aprinseră două luminițe de ură. Sticletele încuviință. Papa scoase dintr-un buzunar al sutanei albe un pumn de semințe de cânepă pe care sticletele le ciuguli mulțumit. Apoi sfântul părinte fluieră amănunțit preț de câteva minute, după care sticletele ciripi o dată scurt, semn c-a înțeles, și-și luă zborul. Papa părea acum mai treaz ca oricând. Se uită spre coroana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Spinoza și Kierkegaard, fără a exclude Însă unele „premise anarhiste“. Dacă Îl vom fi Înțeles bine pe Franckel, acest „riguros imperativ moral“ (citatul e din Ben Haas) nu excludea deci, din codexul său, anume premise hedoniste: În ciuda oricăror așteptări votca, cînepa indiană și desfătarea trupească erau așezate pe același plan cu cititul, călătoria și pelerinajul. Franckel vedea În toate astea, și eu nu-l cred prea departe de adevăr, nivelul cel mai de jos al interferenței celor două energii, unde arta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pomi fructiferi); După Vie este un loc plat pe care se poate face agricultură. Tochile - teren degradat prin alunecări de teren, unde se formau bălți alimentate de izvoare sau de zăpezi și ploi, fiind folosite pentru „murat”, topit inul și cânepa; de aici numele de Tochile (a tochi, în graiul local, pentru a topi). Acum izlazul Tochile este împădurit cu salcâm, numai zarea spre Pârlita (Pârlituri) a rămas izlaz; Dealul Pârlita și cătunul Pârlita (Pârlituri) își trag numele de la practica veche
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
stâna Î Nu țin minte să fi fost paturi la stână. Se dormea pe pământ, peste care se întindea un țol. Când era frig, ciobanii dormeau în cojoace. Pe noi, pe copii, ne înveleau cu un țol de lână, de cânepă sau de cordele. Nu-mi aduc aminte dacă erau perne ...” Fiind amenajări sezoniere, cu un scop bine definit, stânele nu s-au putut grupa și să dea naștere la așezări stabile - sate. Nici târla ca loc împrejmuit și neacoperit, unde
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
românească animale - vite mari, oi, capre, cai (poate cai de călărie și transport), nici lapte, nici brânză și unt, ci cereale - grâu și orz, ovăz pentru cai la care, eventual, adăugăm piei de animale - animale cu blană, țesături din in, cânepă și lână și, fără îndoială, bani, metale prețioase. Gropile de provizii de lângă locuințe erau mijloc de păstrare, dar și de dosire a cerealelor în fața tuturor celor care jefuiau populația locală. Zdrobirea boabelor și transformarea în făină s-a făcut cu
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
de mătase” și că erau „căldări de rachiu”. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, s-a extinsă cultura cerealelor pentru export, dar și cultura viței de vie și a pomilor fructiferi. Industrializarea țării de la sfârșitul secolului al XIXlea impunea cultivarea cânepei și a inului pe suprafețe mai mari de către proprietari, țăranii însă continuau să cultive aceste plante pe suprafețe mici, atât cât era necesar pentru nevoile familiei. Nu se punea pe atunci, și multă vreme după aceea, problema cânepei halucinogene, deși
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
impunea cultivarea cânepei și a inului pe suprafețe mai mari de către proprietari, țăranii însă continuau să cultive aceste plante pe suprafețe mici, atât cât era necesar pentru nevoile familiei. Nu se punea pe atunci, și multă vreme după aceea, problema cânepei halucinogene, deși se cultivau separat, sau în cultur intercalată, prin porumb, cânepa mare, haldanii, cu fibra groasă pentru frânghii. Tot în lanurile de porumb se cultivau, intercalat, fasolea și bostanii - cei porcești, pentru hrana animalelor și cei „turcești” pentru hrana
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
țăranii însă continuau să cultive aceste plante pe suprafețe mici, atât cât era necesar pentru nevoile familiei. Nu se punea pe atunci, și multă vreme după aceea, problema cânepei halucinogene, deși se cultivau separat, sau în cultur intercalată, prin porumb, cânepa mare, haldanii, cu fibra groasă pentru frânghii. Tot în lanurile de porumb se cultivau, intercalat, fasolea și bostanii - cei porcești, pentru hrana animalelor și cei „turcești” pentru hrana oamenilor (se consumau copți în sobă, sau din pasta galben-roșcată se făceau
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
toți vecinii. Poate că se mai află pe undeva, ca să fie strânsă într-un muzeu etnografic. O altă instalație țărănească era presa de ulei (unt de lemn). Uleiul se obținea din semințe de floarea soarelui și de dovleacă (bostan), de cânepă, de rapiță și din miez de nucă. În unele zone uleiul se obținea și din sămânță de in. Teascul, oloinița, cum și se spunea, nu avea ceva spectaculos, era o presă (o placă de lemn solidă) împinsă de un ax
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
făceau și unelte necesare în gospodărie, greble, țăpoaie, lopeți (de vânturat cerealele), dar și de pusă pâinea în cuptor, deși acestea puteau fi făcute de fiecare gospodar în parte. De asemenea, unii meșteri făceau și instalațiile necesare pentru țesut inul, cânepa și lâna. Un meșter vechi, priceput la multe, a fost Iftimie Ignătescu, descrisă astfel de Marghioala Alex. Curteanu: „Era om voinic, purta plete ca în țara neamțului, Bucovina, lungi, pânăă la umăr, cum apucase de la tatăl său. Fruntea era înaltă
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
zile (1-2) de clacă pe pământul preotului, plata în bani sau natură a botezului, cununiei, înmormântării, la marile sărbători, când se mergea la fiecare casă (Nașterea Domnului, Botezul Domnului, la Paști), când primea pâine, fructe, un caier de in sau cânepă (tort). Așa cum îi găsim în recensământul rusescă din 1774, popii nu plăteau bir, fiind scutiți alături de nevolnici, femei vădane, dar și de vornicul satului și de alții, scutiți, mazili (dovedit cu acte că era descendent din boieri). Fiii popilor erau
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
materialul lemnos. Sterian acceptă și se implică în construcția școlii la care locuitorii au contribuit la toate fazele de lucru, de la transportul lemnului, cioplitul, tăiatul și toate muncile necalificate. Construcția localului școlii s-a făcut pe locul unde proprietarul semăna cânepa, dar Sterian ia dat în altă parte, despăgubindu-l. Planul a fost întocmit de Jorj Sterian, arhitect, fiul lui Petre Sterian și a început să fie pusă la lucru în 1886. Iată cum își amintește Toader Gh. Miron Boca începutul construcției
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
miezul de nucă cu zahăr. Din mai multe foi, între 5 și 10, se face un rulou; se învârte într-o tigaie și se dă la rolă. Se mănâncă caldă; este foarte hrănitoare. Julfă. Foietaj cu umplutură din sămânță de cânepă care se prepară după ce s-a îndepărtat crusta tare prin batere cu chilugul în piuă. Se facă mai multe foi care se ung cu această julfă și se însiropează. Se așează pe tavă și se taie ca un tort. Se
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
-i privește pe răzeșii din Fruntești și pe cei din Filipeni, dispăruți la începutul secolului al XVIII-lea, portul lor, trebuie să se fi bazat pe „stofa” din lâna de oaie, dată la piuă și pe țesăturile de in și cânepă. Fiind o categorie social intermediară între boieri și țăranii dependenți de pe moșiile boierești, mănăstirești sau răzeșești și portul reflectă această situație intermediară: unele elemente ale vestimentației sunt păstrate de la starea boierească, ca și felul de a se purta (apucăturile!); încălțămintea
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
îmbrăcăminte. Nu avem mărturii despre portul răzeșilor din Fruntești; ce se știe este de dat recentă, dar nu ne îndoim că, într-o perioadă mai îndepărtată, îmbrăcămintea lor purta „marca” populară „națională”: haine făcute în casă din lână, in și cânepă. Fiind mai înstăriți, ei au avut posibilitatea să-și procure din târguri, de la negustori itineranți, postavuri, țesături fine, aduse din Orient sau de pe piețele apusene, prin intermediul negustorilor din Ardeal. Îmbrăcămintea răzeșilor, la fel ca a celorlalți rani, s-a distinsă
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
prea complicat), apoi era cusut cu mâna cu ață din același material. între multele operații succesive până la obținerea pânăzei, aplicate inului și cânepii, cea mai grea era melețatul în meliță prin care era îndepărtată celuloza din firele de in și cânepă, scoțându-se fibra. Melița era un instrument simplu din lemn rotund sau prismă, susținut de patru picioare, în care se decupa o deschidere lung de 80-90 cm, în care intra o lamă de lemn care, prinsă cu un cui la
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
și foșalat, de tors, dar în Filipeni nu se cunoșteau și era prea complicat. Din foșalatul lânii, rezultau firele groase, aspre, părul, care era torsă și se foloseau ca fire de urzeală, iar în absența acesteia, se folosea urzeală de cânepă la țesut covoare, de exemplu. Pentru haine din stofa țărănească numită pănură - „aba” - era necesar datul la piuă, instalație acționată de forța apei care împâslea stofa, o îndesea prin batere cu niște ciocane de lemn, pregătind-o pentru croit și
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
la horă și la nuntă. O descriere sumară a portului luncașilor de la sfârșitul secolului al XIX-lea ne-a lăsat în memoriile sale Toader Gh. Miron Boca care-și amintește: „îmbrăcămintea era toată și la toți făcută în casă din cânepă, lână și bumbac, toarsă, țesută și cusută cu mâna, pe măsura fiecăruia; în cap căciulă de miel, în picioare purtau opinci din piele de porc, ațe negre, din păr de capră. La brâu erau încinși cu un brâu tot din
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]