KorAP: Find »[drukola/base=cârmaci & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...14 15 16 ...26 >

628 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

din încurcătură, zise el. Auta merge întîi cu mine în luntrea mică, să alegem locul în pisc. Apoi vă spun ce am de gând... Hor nu-l întrebă nimic. Ocoliră în luntrea mică de câteva ori piscul, iar locul ales cârmaciul îl socoti într-un fel neînțeles pentru pământean. Se întoarseră curând, și cârmaciul stătu câteva ceasuri în luntrea mare, socotind întruna sub ochii lui Auta, care tăcea privindu-l și nepricepând nimic. Apoi, tânărul străin se întoarse la Hor și

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
alegem locul în pisc. Apoi vă spun ce am de gând... Hor nu-l întrebă nimic. Ocoliră în luntrea mică de câteva ori piscul, iar locul ales cârmaciul îl socoti într-un fel neînțeles pentru pământean. Se întoarseră curând, și cârmaciul stătu câteva ceasuri în luntrea mare, socotind întruna sub ochii lui Auta, care tăcea privindu-l și nepricepând nimic. Apoi, tânărul străin se întoarse la Hor și la ceilalți, care priveau marea. - Iată cum voi face, spuse cârmaciul. Am socotit

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
curând, și cârmaciul stătu câteva ceasuri în luntrea mare, socotind întruna sub ochii lui Auta, care tăcea privindu-l și nepricepând nimic. Apoi, tânărul străin se întoarse la Hor și la ceilalți, care priveau marea. - Iată cum voi face, spuse cârmaciul. Am socotit o înălțare cu iuțeala sunetului, în unghi ascuțit în așa fel ca la coborâre să nu venim în locul de unde am plecat ținând seamă de răstimpul urcării și coborârii și de rotirea pământului în același răstimp, ajungem înapoi anume

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
din pisc pe care l-am ales. Hor îl privi atent și îi ceru socotelile făcute. Intrară amândoi în luntrea mare și după câteva ceasuri, când începea să înnopteze, ieșiră amândoi obosiți. - Nu e primejdios? întrebă femeia din planeta îndepărtată. Cârmaciul zîmbi: - Cui i se pare primejdios e mai bine să mă aștepte aici. Dar primejdie nu poate fi: țâșnim în sus micșorând tot timpul iuțeala până în clipa când ar urma începutul căderii îndărăt; din acea clipă încetinim căderea, ca de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
am făcut încă o dată și eu: sunt bune. Totul este că prietenul nostru n-a mai zburat niciodată așa, și nici altul dintre noi. Orice drum neîncercat poate fi o primejdie. Dar altceva nu putem face. Apoi îl luă pe cârmaci de mînă: Hai, zburăm numai noi doi. - Asta nu-i drept! spuse alt străin. Nu-ți primim hotărârea. Zburăm toți! - Dar... Începu Hor. - Sau facem răscoală împotriva ta, ca și sclavii din Atlantida! zise același străin râzând. - Sau toți sau

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
zise același străin râzând. - Sau toți sau nimeni! spuse și femeia. Dacă veți fi în primejdie, ajutorul nostru poate să vă fie folositor. Iar dacă primejdia e prea mare și n-o putem stăvili, să pierim cu toții. - De ce cu toții? întrebă cârmaciul. - Cu toții, spuse femeia, pentru că dacă am rămâne noi trei fără putința de a ajunge înapoi în planeta noastră, ai noștri vor trimite pe alții după noi, și afară de faptul că tu (și-l privi pe Hor) ești cel mai folositor

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
iasă prin urechi. Trupul i se făcu greu ca o stâncă. Nu dură mult starea aceasta, sau cel puțin așa i se păru. Iar când simți că i-a trecut, auzi înăuntrul globului care-i învelea capul vocea liniștită a cîrmaciului: - Coborâm. După un oarecare răstimp, Auta simți o ușoară smucitură de la cap spre picioare, și peste câteva clipe auzi un foșnet slab și câteva ușoare țăcănituri: jilțurile se strângeau, îndemnînd și trupurile de pe ele să se îndoaie. Acum șederea era

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
curelele de pe trup, apoi se întinse puțin ca să și-l dezmorțească. După aceea se duse cu ceilalți, spre ușă. Înăuntru era lumină, iar în ușă îl întîmpină cerul înstelat. - Unde suntem? întrebă Auta cu uimire. - Tot tu mă întrebi! râse cârmaciul. Ți-ai uitat Piscul Sfânt unde mi-ai spus că ai învățat întîia oară că nu sunt zei? Uite, n-ai învățat bine: zeii au venit aici. Fostul rob al Marelui Preot se așeză pe o piatră și privi în

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ducem, primejdia a trecut! spuse Hor iarăși. - Ce primejdie? se miră Auta. Eu n-am simțit nici una. - Dacă era, nu mai aveai prilejul s-o simți: ne întorceam toți pe pământul vostru în chip de pulbere. Se apropie de ei cîrmaciul: - Primejdia cea mai mare s-a și petrecut: am cheltuit foarte mult din puterea de mișcare a luntrei! zise el. Dar acum culcă-te, Auta, să fii odihnit mâine. Ochii lui Auta se deschiseră larg, întorși spre Hor, căruia îi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
atunci răsună glasul tunător din cer, atât de așteptat: - Robi care ați biruit robia, zeii lumii vă cheamă asupra Marelui Oraș... Când se sfârși dansul, miile de oameni începură să curgă spre văi. Sus, în luntrea care-i călăuzea, afară de cârmaci și de Auta, mai era Hor și încă unul dintre străini. Privind în jos, spre mulțimile înarmate, Auta își aduse aminte din nou de strania țeavă albastră cu care fusese ucis câinele, atunci, în piața de lângă palatul regelui. Dacă ar

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Auta. - Pe alte planete am întîlnit fiare foarte mari și primejdioase. Nu puteam ști dacă nu vom găsi astfel de fiare și la voi, spuse Hor. - Avem și noi! - Care? se miră Hor. Elefanții? - Nu, Tefnaht. Străinii izbucniră în râs; cârmaciul spuse: - Tefnaht este o fiară mică și ar putea să fie un om mare. - Preoții își moștenesc la noi meseria din tată în fiu. Ei au toate cărțile și toate tainele, zise Auta. De aceea sunt mari. Totuși, zise Hor

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Ei au toate cărțile și toate tainele, zise Auta. De aceea sunt mari. Totuși, zise Hor zâmbind, să nu dorești armele noastre cu rază ucigătoare: ți-am mai spus că nu am venit aici ca să ucidem! Auta se uită lung. Cârmaciul îi simți mâhnirea și zise cald: - Știu că n-ai înțeles, Auta, și îmi pare rău. Nouă ne este ușor să înțelegem toate acestea, pentru că de douăzeci de mii de ani... Hor îl întrerupse: - Asta nu înseamnă că Auta are

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Doar au rămas acolo. - Ele au cercetat aerul, căldura, alte câteva lucruri și ne-au spus ce-au aflat, printr-un fel de raze puternice. Acum toți se uitau numai în jos. Mulțimile de robi treceau printr-o vale verde. Cârmaciul și Hor amuțiseră. - Ce multe ierburi aveți voi... și câte păduri, câte păduri! strigă vrăjit al treilea străin. La noi fiecare tufa e mai prețuită decât la voi aurul. - Cum, voi n-aveți ierburi verzi ca acestea? se miră Auta

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
noi cădem pe pământ pentru că pământul ne atrage? Și pasărea de ce nu cade, și nici luntrea asta așa de grea? - Pasărea dă din aripi, luntrea noastră are văpăile pe care le cunoști. Și pasărea și luntrea... Dar în aceeași clipă cârmaciul strigă: - Priviți! Și luntrea începu să coboare în cercuri line deasupra unei priveliști care pentru acești străini era cu totul nouă. Mai jos de peșterile sclavilor se întindea o câmpie. Acolo, o oaste atlantă parcă fără număr ieșea în calea

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
peșterile sclavilor se întindea o câmpie. Acolo, o oaste atlantă parcă fără număr ieșea în calea oștirii de robi. Cele două armate se opriseră și stăteau față în față. Dar nu se zăreau decât ca niște mari mușuroaie de furnici. Cârmaciul oprise acum luntrea și nu vroia să coboare mai jos. Auta se uită prin ocheanul puternic și începu să deslușească aproape și fețele oamenilor. Oștile mai stătură un timp, fiecare parcă așteptând să înceapă cealaltă. Armele zecilor de mii de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
clipa. Auta nu știa ce să mai creadă. Sau acești străini nu voiau să se amestece, sau aveau cu adevărat dreptate. - Oricum, zise el către Hor, cel puțin stăpânii se vor speria. - Da, vor afla că se poate și altfel... Cârmaciul mai coborî puțin luntrea, lăsînd-o tot nemișcată în aer. Câmpul se vedea plin de leșuri și sânge. Străinii nu mai priviră prin ocheane. Numai Auta se uita. Zări deodată un om repezindu-se înainte, străpungând cu sulița un soldat atlant

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
cu noi! Auta nu răspunse. Ședea cu pumnii încleștați pe genunchi. Apoi nu mai putu să îndure și izbucni într-un hohot de plâns. Dar numaidecât își strânse buzele și se stăpâni căci, fără a se mai sfătui cu nimeni, cârmaciul îndreptă luntrea asupra armatei atlantei. Auta cuprinse cu ochii oastea de robi: în fruntea ei, cu arcul pe umăr și cu o lance grea în mână, alerga Mai-Baka. Auta înșfăcă într-o clipă pâlnia și scoțând scoica ei pe fereastră

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
coadă și creastă de foc, care striga din cer, începură să se împrăștie în neorânduială, unii aruncîndu-și armele la pământ. Acum, Auta era încredințat că robii vor ajunge în Marele Oraș. Și numai după ce văzu armata atlantă cu desăvârșire risipită, cârmaciul, fără a scoate o vorbă, întoarse luntrea spre miazănoapte și zbură către Piscul Sfânt. Zborul se petrecu în tăcere. CAPITOLUL XXIII Străinii se aflau pe Piscul Sfânt de aproape două luni. În acest răstimp se petrecuseră mai multe întîmplări, dintre

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
douăzeci. Toți aveau arme. I se strânse inima. Nu mai primise de mult nici o veste de la Mai-Baka. Să se fi întors oare Mpunzi? Cu Mpunzi lucrurile s-au petrecut așa. Într-o zi, zburând în luntrea cea ușoară în jurul piscului, cârmaciul a așezat-o într-un loc deschis, între un șir de tufe și un pâlc de copaci, la obârșia izvorului fierbinte din care se face, mai către vale, Râul Cald. Unul dintre străini cerceta copacii, Hor și altul luau apă

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
pâlc de copaci, la obârșia izvorului fierbinte din care se face, mai către vale, Râul Cald. Unul dintre străini cerceta copacii, Hor și altul luau apă din acel izvor turnînd-o în anume vase, pentru a-i cunoaște însușirile și alcătuirea. Cârmaciul alegea pietricele, adunîndu-le în câteva cutii. Deodată, de după arbori, s-au ivit câțiva robi tăietori de copaci, însoțiți de un slujitor al Marelui Preot. Îndată ce îl zări pe Auta, știind pesemne că va primi o răsplată, slujitorul chemă robii și

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
spuse: - Hai să plecăm. Poate liniștea dragostei îți va fi de folos. - Dragostea nu e liniște: când femeia iubită nu e lângă tine, ești tulburat, și tulburat ești și când este alături! îi răspunse Auta, dar porni către mica luntre; cârmaciul aștepta, râzând. Luntrea ajunse, firește, repede și apoi se roti de câteva ori deasupra grădinii palatului. Copacii înalți o împiedicau să se așeze. Găsiră cu greu un loc bun, între tufe. Când ieșiră din luntre, Auta șopti: - Iat-o! Pe

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
lungi cu sprânceana subțire și abia arcuită, aduși aproape sub tâmple, nasul subțire și drept, arcuit lin deasupra buzelor cărnoase, fața de culoarea răsăritului împrejmuită de părul retezat drept, pe frunte și pe umeri. Cel dintâi care rupse tăcerea fu cârmaciul. - Nu-mi pare rău că n-am rămas în luntre, spuse el în șoaptă. Poate că n-am să mai pot avea prilejul să văd grădina asta și să miros florile ei. Luntrea tot n-are cine s-o lovească

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
are cine s-o lovească sau s-o zgârie; n-a văzut-o nimeni... Și la urma urmei, poate învăț și eu ceva. Hor îl privi întrebător. - Vreau să văd cu ochii mei cum se răpește o femeie! zise râzând cârmaciul. Să știu cum să fac și eu cu una din fiicele tale, după ce ne întoarcem acasă. - Nu te vrea? îl întrebă simplu Hor. Cârmaciul nu răspunse. Nefert era foarte aproape de ei. Atunci Auta strigă ușor: - Nefert, am venit! și alergă

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
îl privi întrebător. - Vreau să văd cu ochii mei cum se răpește o femeie! zise râzând cârmaciul. Să știu cum să fac și eu cu una din fiicele tale, după ce ne întoarcem acasă. - Nu te vrea? îl întrebă simplu Hor. Cârmaciul nu răspunse. Nefert era foarte aproape de ei. Atunci Auta strigă ușor: - Nefert, am venit! și alergă spre dânsa. Fata se întoarse spre ei și deodată scoase un strigăt și se repezi în brațele lui Auta, căzîndu-i la piept. Numaidecât după

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
auzi un șuier prelung. Când să arunce statuia în soldatul ce se apropia de el, Auta auzi că șuierul se întețește și un gând fulgerător îi trecu prin minte: "Pleacă fără mine. Se tem!" Dar în aceeași clipă auzi strigătul cîrmaciului: - Fugi! Ne-au luat luntrea! Auta ridică ochii în sus și înțelese: luntrea zbura trecând spre miazăzi. Cine o luase? Cine știa s-o poarte prin văzduh? Scăpă din mâini statuia zeului. O mână grea i se lăsă pe umăr

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]