598 matches
-
e greu să îl suporte”: reificarea... Mai reticent față de Urmuz este Al. Piru care, în a sa Istorie a literaturii române de la început pînă azi (Editura Univers, București, 1981, p. 405), îi acordă un scurt medalion unde rezumă plat judecățile călinesciene, adăugîndu-le doar calificativul de „precursor mondial al literaturii absurdului”... Capacitatea inovativă a autorului față de G. Călinescu se vede și din titlul cărții, unde „origini” e înlocuit de „început”, iar „prezent” de „azi”... Antiliteratură, metaliteratură, literatură. Urmuz „romancier” Considerat inițial drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
conformarea lor - parțială - la canonul artistic în vigoare, nu pentru diferența/opoziția lor în raport cu acesta. Într-o recentă lucrare despre Avangardismul românesc (Editura Fundației Culturale „Ideea Europeană”, București, 2006), Ovidiu Morar vorbește, nu fără temei, de o supraviețuire a judecăților călinesciene (via Benedetto Croce) din Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent și din „Curs de poezie”, chiar în rîndul exegeților din anii ’60-’80 ai avangardei, de la Matei Călinescu la Mircea Scarlat și Ion Pop; avangardismul literar/poetic e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fie atenuată, este agravată. Între aceste fapte de viață contemporană (meciuri de box, călătorii cu trenul, cinematograf etc.) și schemă este un contrast căutat și atât de mare încît sugerează îndată caracterul experimental. Ce vom urmări în acest prim roman călinescian nu va fi adevărul psihologic ori social, deși ambele pot să nu lipsească, ci adevărul unei estetici, practicarea unei teorii a romanului. Orice roman trebuind să fie clasic prin atitudinea față de realitate, e modern prin decor, care e istoric: aceasta
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
însăși persoana sa) sub specia comicului, deci abolind melancolia: el se situează pe sine, un liric în universul integrator, nu ca poet, ci în postură de poet. O disimulare piezișă, ce determină acea mefiență aproape generală a criticii față de poezia călinesciană, bănuită de inautenticitate. Doar că, pe aria întreagă a lirismului călinescian, mimetismul, pastișa, imitația se revelează ca forme ale posturii, ale disimulării, ale "privirii indirecte". Ele nu reflectă o sărăcie, ci o caznă, o impoziție, o deliberare din adâncime, o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
situează pe sine, un liric în universul integrator, nu ca poet, ci în postură de poet. O disimulare piezișă, ce determină acea mefiență aproape generală a criticii față de poezia călinesciană, bănuită de inautenticitate. Doar că, pe aria întreagă a lirismului călinescian, mimetismul, pastișa, imitația se revelează ca forme ale posturii, ale disimulării, ale "privirii indirecte". Ele nu reflectă o sărăcie, ci o caznă, o impoziție, o deliberare din adâncime, o estetică ce se manifestă implicit prin elogiul meșteșugului (virtuozității), inspirației luciferiene
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
deliberare din adâncime, o estetică ce se manifestă implicit prin elogiul meșteșugului (virtuozității), inspirației luciferiene (condeiul arde "ca fosforul lui Mefistofel"): "Azi suflu meșteșugește / În spuma grea diafană, / Și strofa adesea plesnește/Ca sticla venețiană". Suntem pe calea alexandrinismului, manierismului călinescian. Ce este Enigma Otiliei (1938), dacă nu un roman comic? Dîndu-ți impresia unei jucării perfecte, de șuruburi și arcuri, care de la prima declanșare a mecanismului merge ca un ceasornic, epicul apare aici prea pur, prea tehnic, fără altă motivație decât
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ludică, joc din ce în ce mai plictisitor, mai steril, când e reluat. Comicului tehnic al romanului adăugîndu-i-se comicul propriu al eroilor: toți sunt personaje de comedie caragialescă, având ticurile, resorturile mecanice ale eroilor caragialești, numai că - deosebindu-se de autorul Scrisorii pierdute - humorul călinescian s-a eliberat de veninul satiric, de cuțitul nemilos al zeflemistului, care avea o atât de vie conștiință a moravurilor. Caragiale e un nervos și un îndurerat social (nu moral), în timp ce G. Călinescu e un cinic jovial. Prin faptul că
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu rîvnă (chiar dacă fără s-o știe) sincronismul, preluînd modele, convenții, clișee și totodată luptînd Împotriva lor. Dimineața poeților este, dacă nu cea mai importantă, În orice caz cea mai inspirată carte a lui Eugen Simion, critic la care luxurianța călinesciană a expresiei (paradis de metafore, cu unele inevitabile excese: „Lucrurile intră În poem purtate de o caleașca a sublimului”, sau: „Marea devine, astfel, la Bolintineanu o metaforă-cadru, o metaforă-matrice, spațiul imaginar În care extazul și moartea stau În aceeași barcă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
își face și în operele lui recente un țel principal din creația de caractere, nu însă fără a depăși (în mult mai mare măsură decât în Enigma Otiliei) cadrele formulei balzaciene. Prin problematica intelectuală așezată în centrul lor, noile romane călinesciene pot fi confruntate cu Muntele vrăjit, cu Doctor Faustus. Condiția insului excepțional formează obiectul unei constante preocupări a lui G. Călinescu. Prototipul acestui ins excepțional e, în viziunea scriitorului, Șun, eroul legendar al scripturilor chineze străvechi, împărat și filozof, ridicat
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Ioanide surprinde, prin structura lui modernă, armonioasă, sinteza - unică în dezvoltarea romanului românesc - a trei elemente romanești: metoda lui Balzac, tehnica narativă proustiană și dialogia modernă. Toate se împletesc într-o proporție absolută și peste toate se așterne personalitatea unificatoare călinesciană atât de adânc, încît Bietul Ioanide aduce în lumea operei de artă perfecțiunea sferei. Întâlnim și acum personaje luptând pentru realizarea țelurilor cu acea încordare a voinței tipic balzaciană, dar reținem îndeosebi paginile de rară poezie a străzilor, a clădirilor
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
viața socială pătrunde în viața eroilor, pentru unii cu consecințe tragice. După extirparea flagelului, eroii se străduiesc să revină la viața și habitudinile lor, izolîndu-se iarăși în mijlocul evenimentelor politice, și romanul revine la compoziția inițială. Citadine prin excelență sunt romanele călinesciene, dar de la Cartea nunții la Bietul Ioanide e vizibilă continua lărgire a mediului. Prin conexarea unor variate zone de investigație epică - o singură secvență, de exemplu, din capitolul al III-lea, înfățișează o concisă "viață de țară" -, Bietul Ioanide devine
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
studia umanitatea. Cu Bietul Ioanide pătrunde, pentru prima dată în literatura noastră, intelectualitatea română în ansamblu, ca grupare, categorie socială.* Ion BĂLU, G. Călinescu, București, Ed. Cartea românească, 1970, p. 383-384, 385, 387-388. Dat fiind că urmăream cu fidelitate scrisul călinescian, fie cel săptămânal, fie în volum, firește că am citit și producția romanescă ulterioară Bietul Ioanide și Scrinul negru. Obiecțiile care i s-au adus primului roman la apariție, printre care excesul neologistic sau necunoașterea unor detalii din viața rurală
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cupidității enorme), Ermil Conțescu (ramificațiile particulare ale clanului), Panait Suflețel (parodierea unor însușiri prin hipertrofiere caricaturală) și Pomponescu (obsesia carierei politice falimentare, încheiate tragic) se întîlnesc în structura romanului, alternând în registrul grav ca și în cel bufon, parodic. Tipologia călinesciană e remarcabilă chiar și în cea mai pretențioasă accepție a realismului contemporan. Scriitorul compune fizionomii înzestrate cu date semnificative și poate că una dintre cele mai izbutite siluete e Bonifaciu Hagienuș, trăind prin hiperbolă realistă avatarurile existenței sale versatile, instabile
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
moartea copiilor, ca un "Meșter Manole dublu", mistuit de "universal" și ignorând "particularul" până în ceasul conflictului sau cu o lume înspăimîn-tătoare, desfigurată de ură și crimă. Spectacolul inteligenței e prezent în fragmente ce pot fi oricând incluse în seria eseurilor călinesciene, precum paginile despre "idilicul rural" (hiperbola e a inteligenței!), unde se joacă un spectacol al paradoxurilor imprevizibile, insolite. "Bietul Ioanide" călinescianizează, dacă se poate spune așa, inventîndu-și un interlocutor sau căutîndu-l printre "ascultători" (vorbindu-i Erminiei ca și când ar redacta un
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
retrăgea să exerseze la vioară, fiindcă îi plăcea rezonanța deosebită a pereților; tot de acolo privea de jos în sus grădina, năpădită de vegetație, primăvara, ca să aibă perspectiva unui fund de mare... Alice Vera CĂLINESCU. După: Maria Mincu, În universul călinescian. - "Romînia literară", 1975, 19 iunie, p. 14. Pentru autorul Enigmei Otiliei și al Bietului Ioanide, opera exemplară în materie de roman rămâne aceea a lui Balzac, la care se referă totdeauna ca la un prototip. Deși înțelege că nu are
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
documentul" în sine). Așa se explică de ce "forma" romanului lovinescian se cristalizează atât de lent, ca o expresie sublimată a dialogului dintre "ficțiunea romanțată" (atribuită predispozițiilor inconștiente ale psihicului) și construcția arhitecturală (semn al voinței de a crea, după dezideratul călinescian, durabil și monumental). Nu întâmplător, dacă în Bizu, pentru a putea vorbi mai adânc despre sine (adică la modul impersonal simbolic, fără ajutorul confesiunii), romancierul problematiza statutul personajului (deopotrivă alter ego auctorial și proiecție ficțională a inginerului Anton Klentze, modelul
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
72, care să abordeze sistematic creația celui mai mare poet român, criticul s-a arătat interesat exclusiv de "personalitatea" lui Eminescu, pe care credea a o fi înțeles ca nimeni altul 73, cu o acuitate făcută să anuleze practic interpretarea călinesciană, sancționată ca fiind prea pedestră, vulgară. La prima vedere, pretenția aceasta pare total nefondată, dacă ne gândim că acribioaselor cercetări istoriografice ale autorului Vieții lui Eminescu amfitrionul de la Sburătorul le opunea doar câteva texte gazetărești și cele două romane, Mite
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
întâmplat până acum, majoritatea comentatorilor semnalând, pripit, atât eșecul literar (romanele ar fi doar niște vieți romanțate, de un sentimentalism greu digerabil), cât și critic (Lovinescu ar resuscita mai vechea teorie maioresciană a geniului romantic, devenită anacronică în raport cu moderna interpretare călinesciană). Pentru a înțelege exact temeiurile demersului lovinescian, surprinzător în multe privințe, e necesar să lămurim: 1. argumentele folosite de Lovinescu pentru a confirma valoarea și rezistența operei eminesciene în timp; 2. motivele pentru care privilegiază criticul personalitatea scriitorului în raport cu opera
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Într-un articol din presa vremii pe care-l va regreta, mai apoi (aflăm din "agende"), Lovinescu își expune succint "concepția" ce stă la originea romanelor sale, rezumând-o astfel: " Concepția mea asupra lui Eminescu este diametral contrară (față de cea călinesciană, n.n.), întrucât tragedia vieții poetului e pusă în propriul său suflet (s.n.), și nu în accidentul boalei din urmă; în orice condiție ar fi trăit, Eminescu ar fi fost sufletește la fel. Omul s-a născut uriaș și incomplect: intemporal
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
pretenție "metafizică", pragmaticul Lovinescu își construia "masca" olimpiană, de personalitate publică exemplară, pentru a face ulterior, ca romancier, elogiul anonimatului și al împăcării cu sine la care aspiră deopotrivă și geniul, și omul comun, lipsit de "personalitate". Cât privește interpretarea călinesciană, pe care Lovinescu voia s-o combată, trebuie precizat că nici ea nu demitizează figura poetului, cum s-a afirmat uneori, în totală necunoștință de cauză. Dimpotrivă, departe de a fi un exeget obiectiv și rece, Călinescu s-a dovedit
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
dovedit un veritabil creator de mit (un "mythmaker"115, s-a spus), înclinat și el, asemeni lui Lovinescu (în ciuda diferențelor, procedeul e, vom vedea, similar), către romanțarea, subiectivă, a documentului. Ioana Bot, spre exemplu, a demonstrat foarte convingător că biografia călinesciană urmează îndeaproape tiparele hagiografiei: plecând de la premiza că Eminescu e un "român verde", cu sânge nealterat, Călinescu și-ar fi construit narațiunea gradat, aproape ca pe un "romanț", utilizând procedeele melodramei dovadă faptul că, în prezentarea "etapelor" vieții, după "vârsta
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
demnitatea faptelor zămislite sub semnul neclintit al esteticului". 4 Marian Papahagi, " Pentru o lectură "în sistem" a romanului lovinescian", în E. Lovinescu, Bizu, ediție îngrijită, prefață și note de Marian Papahagi, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1974, p. 8. Pornind de la observația călinesciană potrivit căreia "materia din Memorii coincide cu cea a scrierilor propriu-zis critice", eruditul clujean consideră memorialistica un "termen tranzitoriu între critică și roman", de unde trage concluzia că Lovinescu "face din istoria literaturii române o chestiune personală". În opinia mea, lucrurile
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
rafinatului interpret, contemplația oferă de fapt "sursa unei bune gestiuni a interesului public". 115 Ioana Bot, "Istoria și anatomia unui mit cultural", în op. cit., p. 103. 116 Idem, p. 92. În plus, Ioana Bot subliniază că ultimul capitol al biografiei călinesciene e redactat într-o manieră liric-patetică și conține următoarele paragrafe: "1. contemplarea fotografiilor poetului; 2. afirmarea postulatului: "Eminescu era un român verde, de tip carpatin"; 3. descrierea vieții afective a poetului, comparată cu cea a poporului său; 4. viața intelectuală
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
stilistice cu rol de identificare, individualizare și diferențiere. În ansamblul textului epic, secvența portretistică are rolul unei pauze descriptive, determinând un „decupaj“ în temporalitatea evenimentelor și în discursul narativ. Ea poate fi plasată în expozițiune (portret inițial, ca în romanul călinescian Enigma Otiliei, de pildă) sau „pulverizată“ în tot spațiul diegetic și în discursul mai multor instanțe descriptor (narator și personaje, precum în Moromeții de Marin Preda). - Portretul/autoportretul liric are, de cele mai multe ori, funcție de structurare a imaginarului poetic (Evocare de
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
prezența unor personaje: personajul colectiv - o ceată de vreo douăzeci de persoane - și două personaje individuale (femeia în vârstă și hamalul pe care aceasta îl observă). O altă caracteristică vizează desfășurarea acțiunii în spațiu și timp. De exemplu, în textul călinescian apar repere spațiale multiple, detaliind cartierul Floreasca, de la periferia capitalei, și precizarea timpului diegetic: întro dupăamiază de decembrie a anului 1950. 9. Secvența care încheie fragmentul este un portret literar, perceput din per pectiva externă a unui personaj focalizator, femeia
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]