410 matches
-
jos, sub stânci, și ajunseră cu grijă la poalele acestuia. Doi cai așteptau acolo Înșeuați și gata de plecare. De la oblânc slujitorul scoase niște haine pe care și le traseră În grabă peste veșminte și porniră, ducându-și caii de căpăstru pe cărarea Îngustă. În scurtă vreme ajunseră la drumeagul ce cobora de la castel. Acolo Încălecară și porniră spre vale. Se vedea că nu era prima oară când cei doi alegeau acest drum pentru a ieși din cetate. Trecură râulețul Dreisam
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mic de făcut. Vreau să vă arăt ceva. Îl urmară cu toții pe o cărare care se afunda În pădure, la capătul căreia se afla o pată mare de umbră, de fapt o coli bă sărăcăcioasă. Oamenii Își țineau caii de căpăstru și se fereau să vorbească, simțind pretutindeni primejdia. Nu trebuie să vă feriți, Îi Încredință Johannes. Omul pe care-l veți vedea e de toată Încrederea, ca și Stephan. Bătu de trei ori În ușă, de două ori scurt și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
râzând. Fugarii se urcară În căruță, se ascunseră În fân și țăranul dădu bice cailor. Făcuseră de-abia câțiva pași, când, deo dată, se auziră din turn trâmbițe care anunțau sosirea stăpânului. Fără a bănui primejdia, căruțașul luă calul de căpăstru ca să-l strecoare prin mulțimea de slugi care umpluse curtea. Din greșeală Îl Împinse pe unul dintre scutieri și acesta se Întoarse furios. Văzându-l pe zdrențuros, Îl lovi cu sabia, fără multă vorbă. La vederea sângelui tovarășii lui se
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de intrare în mitic, în era din care vine calul. Iapa sireapă (sălbatică, deci neatinsă de profan) a Zânei Crăiese are și ea o aparență solară, care se adaugă culorii albe, specifică ființelor din alte dimensiuni: „Ea era albă, avea căpăstrul aurit și împodobit cu pietre nestemate, de lumina ca soarele”. Din același plan simbolic fac parte și hainele de aur rezervate încercării finale, a izbânzii eroului. În basmul Tăbarcă din colecția Petru Caraman, mezinul se îmbracă în argint prima dată
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
gălbiu deasudătoari” (Țepu - Galați). Harnașamentul lui, folosit în confruntarea inițiatică, nu este niciodată întâmplător, el fiind caracterizat de sclipiri nobile: „Dalbă șa că-i aruncară” (Coconi - Ilfov), „din văzduh se lasă un cal alb și frumos, având în cap un căpăstru de aur presărat cu pietre nestemate” (Strâmbu - Dâmbovița). Râvnit de împărat, calul cu însemne solare, similare celor de pe pielea eroului solar, este de fapt un armăsar împodobit după natura sa specială: „în spate avea o peatră nestimată ce lumina ca
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
făceau,/ La icoane se-nchinau,/ Din cas-afară ieșeau,/ ’ N grajd de piatră că intrau,/ Caii de frâu că-și luau,/ La fântână că-i duceau,/ Cu apșoară-i adăpau;/ Iar acas’ de se-ntorceau,/ Fân tocat că le dedeau,/ De căpestre că-i legau,/ La biserică mergeau/ Sfânta rugă d-ascultau”. Treziți înainte de orice mișcare a contingentului, cei trei feciori de domni repetă gestul recurent în colinde și basme, al lustrației prin spălarea feței, întotdeauna albe. Primul semn sigur că vor
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
călăuză psihopompă a șarpelui. „A intrat în gură. ’Ce: - Stai acolo pă măsălele mele, ’ice, fără teamă, că n-am nimic, ’ice, cu tine! (...) Șî s-a băgat în gura lui. Când a ajuns acolo în țara șărpească (...) A luat căpăstru ș-a intrat în gura băiatului șî l-a petrecut iar în țara noastră din țara șărpească, d-acolo”(Valea Mănăstirii - Argeș). Funcția inițiatică vine perfect ipostazei ofidiene; „animal al misterului subteran, al tainei aflate dincolo de mormânt, el își asumă
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
are cea mai lungă perioadă vitală cunoscută în dimensiunea florală, înflorește primul în primăvară și fructele lui se coc toamna târziu. Lemnul conține, așadar, misterul longevității fecunde și transmite calului, în formă incandescentă, toată magia vitalității sale. Armele, hainele și căpăstrul din tinerețea tatălui, adeseori localizate cu precizie de cal, îi aduc eroului aura învingătorului, prin reluarea formei consacrate deja. Cunoașterea planului sacru îi dă calului posibilitatea de a dezvălui eroului apartenența obiectelor întâlnite și de a-l pregăti pentru incursiunile
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
a căror dificultate o clasifică tot el: „- Acuma-i zîce calu - ii cam greuzîce” (Racșa - Satu Mare). Intențiile dușmanului îi sunt cunoscute calului și ca efect al viziunii asupra întregii curgeri temporale, ceea ce îi permite eroului să scape de intențiile criminale. Căpăstrul său primește întotdeauna o atenție specială, puterea lui fiind similară cu a calului, prin principiul sinecdotic pars pro toto: .căpăstru ca al meu nu mai e nicăieri, că e vrăjit nevoie mare: când îl scuturi de trei ori, ți se
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
cunoscute calului și ca efect al viziunii asupra întregii curgeri temporale, ceea ce îi permite eroului să scape de intențiile criminale. Căpăstrul său primește întotdeauna o atenție specială, puterea lui fiind similară cu a calului, prin principiul sinecdotic pars pro toto: .căpăstru ca al meu nu mai e nicăieri, că e vrăjit nevoie mare: când îl scuturi de trei ori, ți se face orice ți-e voia. Încalică-mă și să pornim mai iute, că n-ai trecut toate primejdiile”. Într-un
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
pentru cei plecați de mult. Mentalul arhaic percepe, așadar, luntrea sepulcrală ca o formă materială de transport. O variantă culeasă în Valea Mănăstirii, Argeș, aduce feciorului toate obiectele miraculoase disponibile în infernal, prin utilizarea constantă a bâtei. Rând pe rând, căpăstrul, buzduganul, căciula și obiala ajung la erou și lasă dimensiunea sacrului stâng fără resurse magice, ceea ce provoacă, implicit, înflorirea vitalității în plan cosmic. Invizibilitatea este obținută, cel mai adesea, prin obiecte vestimentare ce se așază pe cap: comănac, potcap, chipiu
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
papucii, șolele și obiala constituie simbolul canonic pentru drum. Papucii au capacități nautice, dar numai în asociere cu biciul, o altă ipostază a bâtei puterii, în opinia lui Petru Caraman. Bogăția venită fără efort este adusă de nuca vulturului, de căpăstrul calului și, cel mai frecvent, de metonimii ale banilor (de exemplu, punga). Intruziunea în sacru trebuie să depășească piedicile rituale și, de aceea, eroul primește de la maestrul inițiator obiecte securizante. Într-un basm din Scheiu de Sus, Dâmbovița, Dumnezeu dă
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
toți erau îmbrăcați în portul național. În vara anului 1890 am tras o foarte mare durere. Venisem de la Poiana de pe vale cu 2 care cu fân pe înserate. Tata a prins iapa noastră și m-a trimes acasă să aduc căpăstru. Eu m-am suit pe un pat în șură să iau căpăstru din cui și mi s-a părut că a strigat tata și de frică am sărit pe la celălalt capăt al patului într-un ceaun mare cu apă clocotită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
o foarte mare durere. Venisem de la Poiana de pe vale cu 2 care cu fân pe înserate. Tata a prins iapa noastră și m-a trimes acasă să aduc căpăstru. Eu m-am suit pe un pat în șură să iau căpăstru din cui și mi s-a părut că a strigat tata și de frică am sărit pe la celălalt capăt al patului într-un ceaun mare cu apă clocotită, până la genunchi. Și am vrut să mă duc la pârău dar nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
făcut apariția domnul Toma: cu barba lui uriașă de pitic înalt, cu privirea dusă, purta un fel de cămașă de noapte peticită, făcută din pânză de sac, ținea într-o mână o umbrelă neagră deschisă și în mâna cealaltă avea căpăstrul unui măgăruș slăbănog și îndărătnic pe care-l trăgea anevoie după el. Am rămas toți cu gura căscată, inclusiv tovarășii Gârmoci și Fanache. Orchestra a amuțit și ea. În liniștea teribilă care s-a lăsat am auzit toți, limpede, ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
quechua. Drumul a Început cu o potecă stîncoasă pe care nici o altă rasă de cai nu ar fi putut să o urce, iar noi eram precedați de ghidul care mergea pe jos și care pe porțiunile dificile lua caii de căpăstru, trăgîndu-i după el. Străbătuserăm deja două treimi din distanță cînd o bătrînă și un tînăr ne-au apărut În cale. Au apucat frîiele cailor și s-au lansat Într-o tiradă lungă din care am recunoscut doar un cuvînt care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
a scos căruța-n drum. S-a întors în curte, a închis ușa de la chichineață, precum și poarta curții. Căsuța lui moș Danilov a rămas singură-singurică doar în grija bunului Dumnezeu. Nu avea nici măcar un cățel. Tata a luat oarba de căpăstru și au pornit-o spre platforma de gunoi. Iepele lui moș Danilov erau un miracol, petrecându-se aceeași metamorfoză incredibilă și uluitoare ca-n povești, unde calul cel mai jigărit și mai prăpădit din fundul grajdului, odată scos afară, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
oprea atelajul până ce procesul respiratoriu al pirpirielor se încadra firesc în limitele normale. Trecătorii se uitau cu mirare, dar și cu o vădită plăcere la bărbatul în bustul gol, cu epiderma bronzată, degajând forță și frumusețe și care ducea de căpăstru o iapă oarbă. Era un grup în mișcare atractiv, pitoresc și interesant care nu putea lăsa pe nimeni indiferent. Se întrebau pe bună dreptate cine să fie necunoscutul cărând gunoiul din curtea bătrânului sârb? Între timp, tata a ajuns la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
astea pot fi omorâte numai într-un singur fel. Te duci cu copiii tăi la platforma de gunoi și aduni într-un sac tot felul de resturi de încălțăminte din piele sau cauciuc: tocuri de cizmă, capete de curele, de căpestre, de hamuri, apoi le pui pe toate în mijlocul camerei și le dai foc. Închizi bine ușile și geamurile toate și nu te mai întorci aici decât peste două săptămâni. Fumul ăsta este atât de otrăvitor încât vor muri toate: nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de neliniște, de agitație, care se propaga nevăzut și neauzit, pe lungimi de undă necunoscute și nepercepute de om, făcând să se zbârlească părul ca la arici pe spinarea lor, să boncăluiască, să ragă, să izbească năprasnic din copite, rupând căpestrele; iar reprezentantele sectorului avicol se zburătăceau în cârâieli asurzitoare, repezindu-se buluc sub protecția sigură și binefăcătoare a hambarului, de parcă ar fi zărit un stol de vulturi pleșuvi!... Puțin probabil, nu? O stare de excitație animalieră generală și paroxistică ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
lanțul piedicii, o pune sub roata din dreapta iar Maria coboară din căruță ca să i se mai desmorțească picioarele. Emilia se dă și ea jos din căruță și făcu câțiva pași. Porniră apoi încetișor, să coboare valea, Gheorghiță ținând caii de căpăstru până ce ajunseră în vale, apoi după ce opriră din nou ca să despiedice roata, se sui lângă taică-su și plecară mai departe. încă de la intrarea în sat mai multe femei care îi cunoșteau, s-au adunat lângă căruță și, după ce le
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
încurajă Costache; Trecură peste pod și Costache trase aer în piept și se pregătea să străbată ultima bucată de drum, cu gropi pline cu apă, dar mai rare și mai puțin înfricoșătoare decât acelea peste care trecuseră. Dădu drumul la căpăstrul calului din stânga și se întoarse să urce în căruță când, deodată piciorul îi lunecă și se prăvăli într-o groapă mai adâncă, apa rece îi trecu peste cap, maimai să se înece. Maria sări din căruță, îi dădu mâna să
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
la discuții, iar pe "fata tovarășului" întrebând-o, în drum spre ușă, daca tatăl cunoaște ceva despre comportamentul ei la facultate. Respectivul tată era un om la locul lui și odrasla zburda deoarece nimeni dintre cadrele didactice nu-i pusese căpăstru. Mi-a făcut plăcere s-o văd la următorul seminar în prima bancă, cuminte, atentă și dornică de a participa la discuții .La întoarcerea de la București tovarășul conferențiar a aflat de cele întâmplate, felicitându-mă pentru "curajul" de a o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
pe pista de decolare, stopează o secundă pentru a porni deodată accelerând fantastic cu un elan irevocabil, în poemele lui Nichita intervine foarte curând, îndată sau după câteva versuri deschizătoare, un vers declanșator, deasemenea irevocabil : „Ci ia-ți calul de căpăstru, pune-ți talpa n scări și du-te ;/ e o lume-acolo, alta, a copacilor și-a mării...” (Marină, în Sensul iubirii) ; „Ea e Artemis ! Ea poate, ea știe./ Palisandrii se-nchină cu umbră grea,/ când trece și sună sandaua
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
nu mai avea nici un ban în buzunare, le răspundea: „N-ai dumneata jupâne ce-mi trebuie mie”. Jupânul curios întreba: „Da ce-ți trebuie ție”? Întrebare la care bunicul răspundea bucuros că-l poate păcăli: „Ai potcoave pentru purici? Ai căpestre pentru muște”? La hanul jupânului era primită parcarea căruței cu obligația căruțașului să mănânce acolo și la plecare să plătească. Bunicul, după ce plătea taxele școlare, rămas fără bani, venea la han, și se făcea foarte grăbit să meargă cu căruța
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]