571 matches
-
adolescența cu umbrele și luminile lor și se deschidea În față hăul Închisorilor comuniste, care avea să ne surpe tinerețea (sau chiar viața) pentru cine știe cât timp și cu ce consecințe. Căutam să mi Înăbuș senzația dureroasă de ruptură și mă căzneam să mă las cuprinsă de frumusețea zilei pe care Dumnezeu ne-o oferea ca o binecuvântare.” Cam la jumătatea drumului ce duce de la gara Câmpina la satul Mislea (unde se află Închisoarea omonimă), uneia dintre studentele arestate (Sica) i se
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
ureche. De remorcile de spirite ce i se îmbulzeau nopțile pe meninge, ca ordinarii pe maidanele părăsite. Optsprezece zile și luni s-a tot războit spiritul lui Cristi să intre înapoi în propriul său corp. Milogindu-se, lăcrimând, implorând și căznindu-se să împingă din trup afară firul de păr al mustății, al pieptului și al burții, transpirația, saliva și pișatul... - Adică nu făcea numai să crească metale... În pauza de la metale, Cristi ăsta, al Poeților, dădea drumul și la cîte-un
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fîstîcindu-se când mâna sa, cu instrucție tantrică, o cotrobăi între sâni; alintînd-o și îndemnînd-o să-i răspundă, chiar în limba sa împorcăită, taximetristului. Aceluia pe care, inițiindu-l, căutau să-l înalțe către împlinirile lor spirituale. Cel pe care se căzneau să-l transforme într-un arhat (sfînt) sau chiar într-un bodhisattva (încarnare anterioară a lui Buddha). Grohăia deasupra zgaibaracelor ei bodhisattva: - Îți place, boarfo? - Așa vă-nvață pe voi, la poligon, să luați virajele? - Ce-ți pasă? Dacă nu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mai ales după cei care își azvârleau metaforele, precum cerculețele, către obiectivul omagiat, începînd cu material, de la nemurire în sus. Era tocmai perioada aia în care, în București, se lățise iarăși zvonul că niște puști îndrăzneți și fără manieră se căzneau să umble un pic, cu mitraliera, la viața Comandantului Suprem. Prin marfare au mai respirat, cum au mai respirat, printre scânduri, dar când au fost basculați, laolaltă cu conținutul vagonului de cărbuni, în triajele Gării de Est, Doru Sinistratul de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
alesese, ca saftea, c-un ceasornic dibaci, numai secundar și limbi fosforescente, sculă a cărei curelușă și-o și încolăcise deasupra încheieturii brațului drept, pieptănat la plictiseală, iar și iar, cu vârful firelor de păr către stradă. Nu-l mai căznea frigul. Tufele de urzici, spancioc, forsiția, zgrumăjel, brusturi untoși, din capătul cel mai depărtat al ulicioarei Perone, își deșertară în văzduh miresmele de hazna, strivite sub anvelopa unui jeep milițienesc, care-și trambalase sașiul prin zonă și parcase cu lehamitea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
însuflețea, dres de borș și de arcuș. La urmă ginerele pupă mâna socrului, a nașului și a nașei. Nevasta meșterului mergea cu ei, plângând. La poartă îl văzură pe cumătrul Ghiță Bîlcu între doi gealați de birjari, ținut de subțiori, căznindu-se să se urce în trăsură. Oamenii asudaseră și nu dovedeau. De-abia -lau așezat pe pernele droștii, care se lăsase de atîța greutate. Era roșu și cânta în gura mare: Taci, mireaso, nu mai plânge... Nevasta îl descheie pe la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fum. Pungașii dăduseră afară pe ceilalți mușterii și Bozoncea strigă la Dumitru: - Să-mi faci geamparalele, auzi tu, să joc, că nu mai pot... Mînă-mică, beat mort, căzuse pe masă. Nicu-Piele se ținea bine, deși începuse să plângă. Neacșu se căznea cu acordeonul. Își aduseră aminte de Oacă. - Unde-o fi Ciupitu, săracu! sughiță lunganul copleșit. El pe patul spitalului, și noi în petrecere... Starostele i-a dat una peste gură: 301 - Să nu-mi bocești aici când mi-e bine
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
aveau ele ce aveau să-și spună, dar să nu fi fost morcovii... 351 Vânzarea Se duse vorba-n București că se ridicase un pungaș iutei și tânăr peste tofi manglitorii, de-l tăiase pe starostele cel bătrân și se căznea să strângă tagma hoților la un loc. Umblau și presării după el, că-i aveau fotografia de când fusese la pușcărie. Până și ziarele îl înfățișau și îndemnau pe tăinuitori să-l dea pe mâna politiei- Omorâse oameni și-l așteptau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ai chemare și nu ești învechit în ea. Oboselii delicate a tristeții, veselia este un atletism istovitor. Până și tristețea este un meșteșug. Căci nu te deprinzi așa de ușor să fii singur și zi de zi trebuie să te căznești în nemîngîiere, supunând năvala amărăciunilor unei culturi intime. Nevoia de stil în nefericire și de simetrie în mâhniri pare a le fi lipsit poeților. Căci ce înseamnă a fi poet? A nu avea distanță de propriile mâhniri, a fi identic
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în repetarea neîncetată a străduinței. Timpului apucat de streche, veghea spiritului îi pune surdina hotărârii de a fi. Nu ne-ar înghiți gama vremii de n-am domoli-o în efortul de consimțire la fire? Celelalte ființe trăiesc; omul se căznește să trăiască. Este ca și cum te-ai uita în oglindă înaintea fiecărei acțiuni. Omul e un animal care se vede trăind. Ideea e un fel de melodie ce a prins cheag. Gândirea proiectează neantul, ca o supremă consolare, sub presiunea unui
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
la distanță de 17 ani, de 27 august 1991, merită să fie încurajată să persevereze în strictă consonanță "cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale". La ce bun, deci, să te căznești, irosindu-ți forțe și timp, să închei un tratat care ridică de la bun început întrebarea întrebărilor: qui bono, cui prodest?!, pentru că, nu-i așa, nimeni nu-și poate nega, fără a atrage blamul istoriei, propriul certificat de naștere, care este
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
și prințul moștenitor, ar fi putut stârni în sufletul suveranului cine știe ce bănuieli fără de reazem. Recăzu din nou, pentru o fracțiune de secundă, în ciudata sa stare de toropire și se revăzu în lucrarea unui gravor, un anume Nanteuil, care se căznea să-i facă portretul lui Ludovic XIV adult. Ce putea oare să însemne? Nu putea să-și revină din starea aceea de slăbiciune, cuvintele Regelui luaseră alt curs... percepea că vorbește despre pictură, despre un artist venit din Italia... Era
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
însemne? Nu putea să-și revină din starea aceea de slăbiciune, cuvintele Regelui luaseră alt curs... percepea că vorbește despre pictură, despre un artist venit din Italia... Era confuz; răspundea suveranului fără să-și dea seama de ceea ce rostea; se căznea să reînnoade rațional prezența sa în acel loc auster și repeta frazele. Horoscopul pentru Regele Soare, pricepea în fine, era o pagină neobișnuită care i se revela pe căi oculte. Dar cine îi dicta cu atâta claritate ceea ce ar fi
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
stelelor care ard, dacă nu cumva ele ardeau altminteri. Intră pe bâjbâite în cămăruța lui. Răsturnă vreo două teancuri de cărți, până nimeri muchia patului. Rămase așa o vreme, așezat, cu o vagă buimăceală de la băutură în moalele capului și căznindu-se să priceapă ce-i ajută pe oameni să vorbească atâta de moarte. Oftă, se încovrigă cu fața la peretele înțesat de umbre și, așa îmbrăcat, adormi. În orașul acela, soarele apărea mai târziu. Îi trebuia ceva timp să se ridice peste
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o luă înainte. Aurica aruncă o privire spre colegele ei, care continuau să meargă în ritm uniform, legănat, și-l urmă. Merseră în tăcere până la prima întretăiere de drumuri, el încercând, stângaci, să-și micșoreze pașii după ai ei, femeia căznindu-se să-l ajungă. — Să mergem la Moși, spuse el, după ce ezită în ce direcție s-o ia. — Nu-i prea târziu ? întrebă fata, fără să aibă aerul că-l contrazice. Mai bine la film, am auzit că e unul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pe cap și rămase astfel, trăgând, din când în când, cu ochiul către statuie, ca să surprindă cel mai mic semn că bronzul încetase să mai fie bronz, că piatra încetase să mai fie doar piatră și că ceva dinăuntru se căznea să iasă la lumină. Dar statuia, fie pentru că se simțea pândită, fie pentru că nu era decât ce era, rămase neclintită în aerul care parcă se destrămase. Petrache abia dacă le dădu binețe celor care veniră să descuie ușile de la încăperile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
parte și de alta a coamei, apoi se întoarse la ultimele lui treburi înainte de lăsarea întunericului. Luă snopul de crengi uscate pe umăr și astfel, cu o povară mai degrabă greu de mânuit decât apăsătoare, ieși pe poarta castelului. Se căzni, iarăși, să încuie, cu sentimentul că împotriva lui stă cineva. După vreo douăzeci de pași se abătu de la cărarea pietruită și o luă pe un drumeag ce înconjura muntele. Puțin după aceea, locul se lărgi de vreo doi stânjeni lungime
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
obrajii, pielea foșnea ca o foaie de ziar, nasul mi se ascuțise și buzele se subțiaseră. Nu mai recunoșteam nimic din mine, dar puneam asta pe seama degetelor care tremurau, nu pe seama pomeților care se ascuțiseră ori a pielii care se căznea să mă acopere, de parcă oasele crescuseră pe dedesubt. Când m-am zărit în vitrina lucioasă a unui magazin, mi-a venit să-mi dau binețe ca unui străin și mi-am dat seama că degetele n-aveau nicio vină. Dar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fraudulos dincolo. Spitalul nu-i hotel, să-i zică „Bine ați venit !“. Chiar și în cazul ăsta, trebuie să-i dai un argument temeinic să rămână. Uite-aici ! Poate îți vine vreo idee... Ea privi chipul din buletin, care se căznea, rigid, să adopte o expresie serioasă, cu ochii larg deschiși și amân două urechile la vedere. Nu cred că o să mai arate vreodată așa, spuse Cosmina, bănuind că acela era sensul întrebării. Altfel, drăguț. — Lasă asta, uită-te dincoace. Ieri
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de când lumea, spuse Filip, oarecum dezamăgit. Și ce mai rămâne ? — Întotdeauna mai rămâne ceva, conchise Efrem. Papi chicoti, ciocănind paharul gol cu unghiile ei lungi, sidefii. — Mie aici nu mi-a mai rămas nimic... Efrem se ridică, iar curcubeul se căzni, zadarnic, să se lipească de haina lui din piele întoarsă. — La fel ? întrebă, luându-i paharul. — Campari Orange, le explică Papi. E băutura în care oricine poate găsi ce-i place... — Te mulțumești cu atât ? întrebă Filip. Papi își dădu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu-l cunoști pe tataia. Dar el mă cunoaște pe mine, probabil... spuse, prinzând-o de braț. — Ce vrei să spui ? Bătrânii știu mult mai multe ca noi. Ea îi făcu semn să se așeze. Parcul era pustiu, două-trei felinare, căznindu-se să-și unească cercurile de lumină, făceau ca ungherele să pară și mai întunecate. Tataia m-a crescut, spuse Cosmina, punându-și poșeta în poală cu mâinile deasupra. Părinții mi-au murit când eram mică, într-un accident de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se termină. Pantelimon mai morfoli țigara între buze, o mirosi și o băgă, resemnat, în buzunarul de la piept. Rămase gânditor, cu ochii pe fereastră. — Vino, șopti Cosmina, cu arătătorul din nou ridicat. De data asta cu ochii întredeschiși, bolnavul se căznea să spună ceva. Chiar reuși, căci buzele nu doar se deschiseră, ci se și închiseră la loc, pe mutește, la sfârșitul cuvintelor. Cosmina se aplecă până când îi simți respirația pe obraz. El repetă, dar era prea mult pentru el și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
viață. Cosmina duse taburetul sub masă și se apropie de fereastră. Rămase privind. Iacob al lui Zevedei aștepta lângă poarta spitalului. — Ce vezi ? întrebă Ionuț. — Nimic, lume care intră și iese. Fata se apropie și îi întinse mâna. El se căzni să se ridice, rămase așa câteva clipe, clătinându-se. — Amețesc puțin, dar îmi trece... Totul e să stau cu ochii deschiși, altfel mă ia cu amețeală. Acum, arată-mi... Privea cu nesaț. Cosmina socoti că înălțimea e cam aceeași cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
joc de el. — Că bine zici, aprobă Costică. De pildă, băiatul ăsta ar fi bun pe post de șomoiog... Orbul se lăsă să alunece pe lângă zid și-și strânse genunchii cu brațele. Ologu terminase de frecat genunchiul și acum se căznea, încercând să-și păstreze echilibrul pe buturugă, să-și oblojească glezna. — La urma urmei, poate li se face milă... reluă, într-un târziu, Coltuc, care, spre deosebire de ceilalți doi, neputându-se rezema, rămăsese neclintit. — Milă, ai zis ? ! se stropși Ologu. Pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Uneori se duceau amândoi în parc, la statuie, atunci povestea și poșta șul, care, altfel, era menit să asculte. Dar Coltuc nu îi spusese niciodată Melaniei ce îi mărturisea poștașul. Poate că făcuse rău, se gândea, privind-o cum se căznește cu surcelele pentru a înteți focul în sobă. Melania își întoarse fața spre el, avea obrajii înroșiți de dogoare. Cu ochii ei verzi, cu părul moale și lung, strâns la spate cu un ciorap, cu rochia de casă abia acoperindu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]