1,129 matches
-
său. A durat mult puțin, greu de spus. Era palid ca un mort și a tot așteptat așa, încremenit, până s-a convins că nu mai era nimeni alături. În cameră nu se afla decât el, Tolea, îmbrăcat în raglanul cafeniu, englezesc, al filozofului. Fular de mătase albastră la gât. Mănuși lungi lungi păroase. Raglanul acela păros, cu buzunarul la piept în stânga, sub rever, pentru batistă. Într-adevăr, avea în buzunarul de la piept scrisoarea apretată, cum se cuvenea. Mai și zâmbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
trei ani, dar iată că mă întorceam instinctiv în cartierul unde locuiserăm, mă târam acasă ca un câine rănit, înapoi în locul unde mă născusem. Un agent imobiliar din zonă mi-a arătat șase sau șapte apartamente în clădiri de cărămidă cafenie și, spre seară, închiriasem deja unul cu două dormitoare și grădină pe First Street, la doar o jumătate de cvartal distanță de Prospect Park. Habar n-aveam cine îmi sunt vecinii și nici nu-mi păsa. Toți aveau slujbe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
cont propriu și sunt perfect mulțumit de decizia de a mă stabili în Brooklyn. După atâția ani petrecuți în suburbii, descopăr că orașul îmi place și că deja m-am atașat de cartierul meu, cu amestecul său mișcător de alb, cafeniu și negru, cu corul său stratificat de accente străine, cu copiii și copacii lui, cu familiile de muncitori săraci, cuplurile de lesbiene, magazinele alimentare coreene, sfântul indian cu barbă, în roba lui albă, care îmi face o plecăciune ori de câte ori ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
prieteniei mele cu Joyce Mazzucchelli, care deținea casa de pe Carroll Street, pe care o împărțea cu M.F.P. și cei doi nepoți, am reușit să găsesc o nouă locuință pentru Aurora și Lucy. La etajul al doilea al clădirii de cărămidă cafenie era o cameră liberă. Pe vremuri, ea folosise ca atelier-studio și spațiu bun la toate pentru Jimmy Joyce, dar acum că fostul soț artist de sunet al lui Nancy dispăruse din peisaj, de ce să nu o folosească ele? am întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
aveam acum era o după-amiază de mijloc sau sfârșit de octombrie, una din zilele acelea însorite cu cerul viu deasupra, o adiere răcoroasă în aer și un milion de frunze care încă se mai agață de copaci - cele mai multe dintre ele cafenii, dar cu destule nuanțe de auriu, roșu și galben rămase ca să te facă să vrei să petreci cât mai mult timp pe-afară. Nu, nu avea frumusețea fiicei ei și, dacă e să mă iau după fotografiile din tinerețe pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
de la premisa că totul e un chilipir. Uite la toate gențile alea splendide de firmă. Probabil că sunt la jumătate de preț față de Anglia, dacă nu mai puțin! În cele din urmă aleg o poșetă superbă Kate Spade de piele cafenie și o duc la casă. Costă 500 de dolari, ceea ce pare destul de mult; dar, dacă te gândești, și „un milion de lire italiene“ sună mult, nu? Și fac doar 50 de pence. În clipa în care vânzătoarea îmi întinde chitanța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
arhitectură tradițională și modernă. La capătul țărmului lung e un pavilion care, atunci când apune soarele, te face să te simți în cadrul poemului „La despărțire” al poetului antic Ci Yin. Unori, recităm împreună versurile. Și astfel, prieten drag, la Podul Cocorului Cafeniu Îți iei adio de la vest Cețurile din mijloc de april și florile din pomi dispar, Până când în imensitatea albastru-verzuie Umbra îndepărtată a pânzei tale singuratice nu se mai vede, Doar la marginea cerului fluviul curge. În fiecare dimineață, când marea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Mao Zedong, viitorul conducător al Chinei, într-o peșteră, ca un om preistoric. Doarme într-un pat zidit din cărămizi pe jumătate arse, vase de ceramică sparte și lut. Un astfel de pat se numește kang. Deși soldații cu pielea cafenie sunt slabi ca scândura, au mintea puternică. Trăiesc pentru visul pe care Mao l-a făurit pentru ei. Nu au cunoscut niciodată orașe precum Shanghaiul. În fiecare dimineață, pe terenul unei școli din localitate, exersează tehnici de luptă. Se prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
venea să creadă că amândoi zâmbeau și se priveau ca doi însurăței peste buza ceștilor, prin aburii fierbinți ai cafelei cu lapte. În mometul următor, consulul scăpă ceașca din mâini, conținutul se vărsă peste fața de masă și câțiva stropi cafenii pătară fondul roz al covorului la care stăpâna casei, doamna consul Ledoulx, ținea cel mai mult. ― Au, au, aaau! se văită Ledoulx cu palma dusă la falcă, cu toate trăsăturile frânte de durere. ― Au, au, nuuu! strigă și Toinette, sărind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
din apă și ea m-a sărutat cu sărutarea gurii sale pe-peste tot, dar mai ales la mijloc, când s-a lăsat ea În genunchi; și ea m-a Îndemnat să sug țâță de la sfârcurile de sus, cele cu cafeniu și după aceea ea mi-a dat sfârcul de jos, cel zmeuriu; și-mi zicea, În ureche, că sunt varvar - la vârsta mea cea crudă. A doua zi În zori am pornit În trap spre vâltoană, colbul era Încă umed
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
urlet ajunge până la el, Îmboldindu-l să se grăbească. În curând, se află În mijlocul unei mulțimi dezlănțuite. Un bătrân cu lungi mădulare scheletice e deja la pământ, cu capul gol, cu părul alb În dezordine pe o țeastă de un cafeniu Închis; de furie, de groază, strigătele sale nu mai sunt decât un hohot prelungit. Ochii săi Îl imploră pe noul-venit. Împrejurul nefericitului, vreo douăzeci de indivizi, cu bărbile fluturând a victorie, cu ciomege răzbunătoare și, la distanță, un cerc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mergeți la Teheran, am să vă dau câteva scrisori de recomandare. Veniți mâine, vor fi gata. Și, mai ales, nu vă temeți de nimic, nimeni nu se va gândi să percheziționeze un american. A doua zi, mă așteptau trei plicuri cafenii. Mi le dădu cu mâna lui, deschise. Cel dintâi era pentru consulul de la Baku, cel de-al doilea pentru Mirza Reza. Întinzându-mi-l pe acesta din urmă, Djamaledin făcu următorul comentariu: — Trebuie să vă avertizez că omul este un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
votive, cu snopi de trofee, și o puzderie de fierării, de șelării, țesătorii, depozite de grâne, un grajd de două mii de cai, un Întreg du-te-vino de scutieri, ajutoare, oameni stabiliți pe pământ turcesc, cu crucile roșii pe mantiile albe, rasele cafenii ale slujitorilor, trimișii sultanului, cu turbanele și cu coifurile aurite, pelerinii, o Întretăiere de patrule arătoase și de ștafete, și mulțumirea cuferelor Întărite cu fier, portul din care plecau ordinele și dispozițiile și Încărcăturile pentru castelele din patria-mamă, din insule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
parapon pe șaua îngustă a nasului ei, coroiat ca un plisc, o fac să semene la perfecție cu o bufniță. O bufniță negriciosă, grasă, de hambar, un ciuf, fumând în draci, cu scrumiera în poală, niște țigări subțiri și răsucite, cafenii, care trăznesc demențial a camfor, a eucalipt, a mosc și dracu' mai știe a ce. Domnișoara are peste șaptezeci de ani și nu depune nici un fel de efort vizibil, ca să-i ascundă. Ține cură moderată de slăbire și nu se
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
cu bulbi de buruieni uscate, năpădește de sus. Intensitatea seismului neașteptat, urcă vertiginos: Trei, patru, cinci..., apoi aproape șase grade Richter! Rahat...! Acum, chiar că m-am enervat! Himmel hergot! se burzuluiește Viezurele, cătrănit, schimonosindu-se ca să scuipe o gură cafenie, dintr-un melanj oribil de bale și pământ de flori. Nu-ți pierde firea, prietene! șuieră Iepurele, încercând să se facă colac. Nu te teme! Orice, dar nu-i arăta frică, monstrului! Nicht...! Nici o grijă! Situația e sub control! Diabolus
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
cu o cămașă-pieptar din ochiuri dese de sârmă, lungă până la cingătoarea lată, cu pafta de fier. Alături de el, un călugăr franciscan mai vârstnic, dar încă viguros, cu părul, mustața și barba cărunte și cu o pleșuvie avansată, înveșmântat în rasa cafenie groasă a Ordo Fratrum Minorum, Ordinul Fraților Mici, Câinii Sfântului Francisc, Poverelul. "Dumnezeule mare, dă-mi puterea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba!" suspină Fratele. Declanșate de interferențele și descărcările de câmp și de vârfurile de
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
am întîrziat un sfert de oră! îl întrerupse Grigore amical. Așa suntem noi românii toți... Dar să cunoști pe prietenii mei! Făcu prezentările. Avocatul Baloleanu, deși numai cu câțiva ani mai mare ca Iuga, era foarte voinic, avea o bărbuță cafenie tunsă energic și un început de chelie pe care o ascundea cu fire de împrumut. Ochii albaștri-verzui îi sticleau inteligent și șiret. Mânca mult, se văita că băutura îl balonează și nu se putea reține oricât medicii îl preveniseră că
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
peste drum de conacul arendașului Buruiană, ședea popa Nicodim Grancea, într-o casă arătoasă, cu multe acareturi și o ogradă cât o grădină. Îl găsiră ajutând de zor la descărcatul unui car de dovleci. Era în potcap, cu o rasă cafenie soioasă, suflecată în față peste genunchi. Avea o barbă mare albă, cam înnegrită de murdărie. Se ținea verde, deși trecut de șaptezeci și văduv de douăzeci de ani. Doar că nu mai vedea bine. Astfel și acuma, nu recunoscu îndată
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ceilalți, răcorindu-se acuma cu un glas mai vârtos ca al tuturor. Aidem să și plecăm la boierul cel bătrân, să-l rugăm frumos și să punem mâna pe moșie! Matei Dulmanu tocmai își isprăvise băutura și-și ștergea mustățile cafenii cu dosul palmei. Adăugă convins: ― Că doar dumnealui e părintele nostru și n-are să ne lase... Luca Talabă voia să facă el propunerea asta; de aceea și chemase pe oameni la sfat. Auzind acuma gândul lui din gura altuia, avu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
astfel putu schimba vorba: ― A, dar e aproape de tot... Nici n-apuci să pornești și ai sosit! Dintr-o ogradă le ieși în cale, grăbit și important, un om în capul gol, cu părul lung și încîlcit, cu o bărbuță cafenie, rară, cu niște ochi mari, negri, foarte vii, îmbrăcat cu un suman larg, cenușiu, care-i ajungea până la genunchi, desculț și cu o traistă vărgată în băț. Se adresă lui Titu, parcă I-ar fi pândit de mult, cu un
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vreodată mizîndu-se la un joc de noroc. La un moment dat, animația acționarilor - cum aveam să aflu că se numeau cei care mizau în acest joc - scăzu, iar băutura rămase uitată în căni și pahare, umplând încetul cu încetul aerul cafeniu cu un miros acru de spirt și bere trezită. Privirile celor din pivniță alunecau tot mai des spre ușa scundă a acesteia. Ușa se deschise după un timp, și în sală intră un individ foarte asemănător cu amicul meu din
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și prin niște gesturi pe care, acum, le-aș numi parcă rituale. Uneori parcă îndepărta de pe el o pânză străvezie de păianjen. Alteori arăta cu degetul spre cer, zâmbind enigmatic, în serile învăluite în ceață purpurie, trecând pe nesimțite în cafeniu, sclipirea metalică a mecanismului ortopedic purtat de primul băiat și gesturile sibilinice ale celui de-al doilea căpătau în ochii noștri, care pândeam din șanțuri protejați de măștile de carton, un aer bizar, enigmatic, greu de descifrat. Când plecau acasă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pentru că erau substanță din substanța copilului. Trebuia să-l fi auzit vorbind și mai ales să-l fi văzut gesticulând, trebuia să fi simțit farmecul și spaima și melancolia acelor seri. Parcă priveam un film ciudat, în culori stinse, de la cafeniu la cenușiu și la grena-ul morii și verdele negru al frunzelor de salcâm. Nu mai spun că, întrerupîndu-se dintr-o povestire oarecare, cu arabi și caravele, ne lăsa pregătiți pentru revelație, învăluiți în parfumul aspru al ficțiunii... Așa ne-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
indecent, o blazare cinic-senzuală. Corectă această impresie folosind pudra cu care își tampona bine obrajii concavi. Regretă din tot sufletul lipsa fondului de ten, dar asta era. Se fâțâi în fața oglinzii, privind acest cap inedit. Pentru că în cameră aerul devenise cafeniu, aprinse lumina, și atunci putu să contemple, în toată sclipirea lor, culorile cu care se împodobise. Chipul sporise în frumusețe, avea o frumusețe pe care niciodată un chip de bărbat sau de femeie nu ar fi sperat s-o dobândească
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
celălalt să le bănuiască la mine . Din acea perioadă îmi amintesc niște ierni grele, cu omătul ajungând până la ferestrele școlii, cu amurguri coborând în valuri roșii-cenușii peste castanii din curte și peste depozitul nostalgic, de cărămidă, de lângă școală. Aerul devenea cafeniu și, în zloata de la ieșirea din școală, băieții care așteptau cu bulgări în mâini și mănușile fleașcă să treacă pe-acolo fetele aveau ochii purpurii, scânteietori ca ai păsărilor. Răsăreau în aerul tare primele stele, pe când noi, la ora a
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]