578 matches
-
a emis o contra-fatwa, prin care declara că autoritățile din capitala imperiului se află sub controlul Antantei și, deci, decretele lor sunt lipsite de putere. Acest decret stabilea și că mișcarea naționalistă are ca obiectiv principal eliberarea sultanului și a califatului său de sub dominația străină. Mustafa Kemal se aștepta ca Aliații să nu respecte raportul „Harbord” și nici imunitatea sa parlamentară, dacă ar fi făcut greșeală să se deplaseze în capitală. Din acest motiv, el a hotărât să rămână în Anatolia
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
a făcut de asemenea apel la lumea islamică să-l sprijine, în condițiile în care el și sprijinitorii săi continuau lupta în numele sultanului, care era de asemenea și calif. Principalul obiectiv al naționaliștilor ar fi fost, în aceste condiții, eliberarea califatului de sub ocupația Aliaților. Naționaliștii au plănuit în această fază a luptei organizarea unui nou executiv și a unui legislativ reprezentativ cu sediile în Ankara și pentru atingerea acestui scop au cerut sultanului să recunoască noile organe ale puterii. Numeroși sprijinitori
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
Sultanului și guvernului său. Pe teritoriul Anatoliei erau prezente numeroase forțe militare ostile naționaliștilor: batalioanele britanice, cerchezii lui Ahmet Anzavur sau trupele loiale sultanului. Forțele sultanului erau reprezentate în regiune de aproximativ 4.000 de soldați ai Kuva-i Inzibatiye (Armata Califatului). Sultanul s-a folosit de fonduri britanice pentru recrutarea a unei noi forțe de aproximativ 2.000 de soldați nemusulmani, care a fost desfășurată inițial în regiunea orașului Iznik. Guvernul sultanului a trimis forțele „Armatei Califatului” pentru sprijinirea forțelor ostile
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
ai Kuva-i Inzibatiye (Armata Califatului). Sultanul s-a folosit de fonduri britanice pentru recrutarea a unei noi forțe de aproximativ 2.000 de soldați nemusulmani, care a fost desfășurată inițial în regiunea orașului Iznik. Guvernul sultanului a trimis forțele „Armatei Califatului” pentru sprijinirea forțelor ostile revoluționarilor. Britanicii considerau că forțele insurgenților nu sunt suficient de puternice și au hotărât să folosească împotriva lor forțele britanice și cele neregulate contrarevoluționare. Forțele naționaliste erau răspândite în întreaga Turcie, iar britanicii au trimis împotriva
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
au extins la Bolu, iar două zile mai târziu la Gerede. Luptele de rezistență au izbucnit în cea mai mare parte a nord-vestului Anatoliei în mai puțin de o lună. Guvernul otoman a acordat un statut semioficial „Kuva-i Inzibatiye” (Armatei Califatului) și trupelor lui Ahmet Anzavur, care au avut un rol important în cadrul luptelor. Pe 14 iunie 1920, au izbucnit lupte la Izmir între rebeli și britanici, sprijiniți de Ahmet Aznavur. Trupele britanice și ale lui Ahmet Aznavur depășeau numeric milițiile
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
rol important în cadrul luptelor. Pe 14 iunie 1920, au izbucnit lupte la Izmir între rebeli și britanici, sprijiniți de Ahmet Aznavur. Trupele britanice și ale lui Ahmet Aznavur depășeau numeric milițiile naționaliste. În timpul luptelor, o serie de soldați ai Armatei Califatului au dezertat și au trecut de partea revoluționarilor. Acest lucru a demonstrat că sultanul nu se bucura de sprijinul necondiționat al oamenilor chemați să-i apere cauza. În asemenea condiții, Armata Califatului s-a retras la adăpostul liniilor britanicilor, care
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
În timpul luptelor, o serie de soldați ai Armatei Califatului au dezertat și au trecut de partea revoluționarilor. Acest lucru a demonstrat că sultanul nu se bucura de sprijinul necondiționat al oamenilor chemați să-i apere cauza. În asemenea condiții, Armata Califatului s-a retras la adăpostul liniilor britanicilor, care rezistaseră în timpul luptelor. Luptele din regiunea Izmirului au avut consecințe importante. Britanicii au folosit în timpul luptelor cu naționaliștii infanteria, artileria și aviația. Bombardamentele i-au obligat pe naționaliști să se retragă, dar
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
ar fi sprijinit o aventură militară costisitoare și de lungă durată. Britanicii au ajuns la rândul lor la concluzia că mișcarea naționalistă nu poate fi înfrântă decât prin desfășurarea unor forțe numeroase și bine pregătite. Pe 25 octombrie, forțele Armatei Califatului au fost demobilizate sub atenta supraveghere a britanicilor. Poziția oficială a fost aceea că ele nu mai sunt necesare. Britanicii au hotărât că singura soluție a problemei este folosirea unor forțe care să aibă experiență de luptă și să fie
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
puști otomane captură de război. 1 milion de puști rusești, 1 milion de puști austro-ungare Mannlicher și un număr oarecare de puști Martini-Henry și 25.000 de baionete. Guvernul otoman a semnat Tratatul de la Sèvres, care avea prevederi precum menținerea Califatului și păstrarea controlului sultanului asupra orașului Constantinopol. Tratatul a fost considerat inacceptabil de naționaliști. Granițele propuse de tratatul de la Sèvres reflectau interesele de moment ale puterilor învingătoare, nu interesele popoarelor Imperiului Otoman. Premierul Venizelos a reușit să impună în tratat
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
Mufarrag ibn Sallam a trimis solicitări către califul abbasid, al-Mutawakkil din Bagdad și guvernatorul acestuia din Egipt, pentru a i se recunoaște cucerirea și pentru a primi titlul de "wali" (un fel de prefect care guverna asupra unei provincii a Califatului. În timpul domniei sale, Mufarrag a extins influența musulmană în regiunea și a lărgit teritoriul emiratului. Al treilea și totodată ultimul emir de Bari a fost Sawdan, care a preluat puterea în jurul anului 857, după asasinarea predecesorului său Mufarrag. Sawdan a invadat
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
Primul Asediu Arab al Constantinopolului din 674 - 678 a fost un conflict major din timpul războaielor bizantino-arabe, și a fost unul dintre numeroasele asedii în care apărarea Constantinopolului a fost testată. Lupta a fost dată între Imperiul Bizantin și Califatul arab al omeiazilor. Muawiyah I (602 - 680), care a ajuns conducător al imperiului arab în urma unui război civil, a trimis pe fiul său Yazid I (645 - 683) pentru a asedia Constantinopolul. Imperiul Bizantin era condus în acel moment de Constantin
Primul Asediu Arab al Constantinopolului (674-678) () [Corola-website/Science/320204_a_321533]
-
propriilor percepte islamice prin eliminarea fizică a celor presupuși a fi de părere diferită. Ei erau atât de cruzi, încât numele „asasin” (, ) a devenit sinonim cu „teroare” și „ucidere”. Secta islamică șiită nizară ("Nizariiun") provine de la Califul-Imam al-Mustansir Billah din Califatul Fatimid din Egipt, care l-a numit oficial pe primul său fiu, Nizar, ca Imam-Calif moștenitor. Hasan Ibn Sabbah (1050-1124) (persană حسن صباح), supranumit și „Bătrânul (Înțeleptul) de la Munte” (din ) urmașul lui Rukn-ud-Dīn Khurshăh, (sau Rukn-ud-Dīn Khwarshăh , ), fiul lui Ala
Asasinii - sectă islamică () [Corola-website/Science/304934_a_306263]
-
întru islam, „cei care sunt gata renunțe la viața pământească și să se sacrifice prin luptă pentru a se purifica”), cu care a pornit să cucerească fortărețe și localități situate pe dealuri și la răscruci de drumuri în vederea creerii unui califat nizarit pe teritoriul dintre actuala Persie, Irak, Siria, Liban și până la Sultanatul Otoman. Acești "fidaiiun" nizariți, denumiți de alți musulmani "hașișiun" („fumătorii de hașiș”), recrutați din cadrul populației nizarite, acționau datorită îndoctrinării și exaltării religioase, cruzimii extreme și curajului bazat pe
Asasinii - sectă islamică () [Corola-website/Science/304934_a_306263]
-
Califatul abbasid a luat naștere în jurul orașului Bagdad, "Madinat as-Salam" („orașul izbăvirii”). Califatul abbasid s-a dezvoltat între anii 762 d.Hr. (data la califul abbasid Al-Mansur,"cel căruia Dumnezeu i-a dat victoria", a construit o altă capitală pentru noul
Organizarea militară și politică abbasidă () [Corola-website/Science/329016_a_330345]
-
Califatul abbasid a luat naștere în jurul orașului Bagdad, "Madinat as-Salam" („orașul izbăvirii”). Califatul abbasid s-a dezvoltat între anii 762 d.Hr. (data la califul abbasid Al-Mansur,"cel căruia Dumnezeu i-a dat victoria", a construit o altă capitală pentru noul califat, în câmpia Mesopotamiei) și 1258 (când armata hanului mongol Hulagu, nepotul
Organizarea militară și politică abbasidă () [Corola-website/Science/329016_a_330345]
-
abbasid a luat naștere în jurul orașului Bagdad, "Madinat as-Salam" („orașul izbăvirii”). Califatul abbasid s-a dezvoltat între anii 762 d.Hr. (data la califul abbasid Al-Mansur,"cel căruia Dumnezeu i-a dat victoria", a construit o altă capitală pentru noul califat, în câmpia Mesopotamiei) și 1258 (când armata hanului mongol Hulagu, nepotul lui Genghis-Han, l-a executat pe ultimul conducător abbasid și a distrus Bagdadul din temelii). Familia abbasizilor a luat puterea declarându-se apărătoarea unei anumite forme de legitimitate familială
Organizarea militară și politică abbasidă () [Corola-website/Science/329016_a_330345]
-
conducător abbasid și a distrus Bagdadul din temelii). Familia abbasizilor a luat puterea declarându-se apărătoarea unei anumite forme de legitimitate familială și religioasă, fără însă a fi adoptat și ideile, uneori heterodoxe, profesate de partizanii lor, adepți ai șiismului. Califatul nu a avut niciodată o armată mare, bine organizată și cu instrucție sistematică. Gărzile califale erau aproape singurele trupe regulate, formînd nucleul în jurul căruia gravitau comandanții locali, în funcție de tribul sau provincia din care proveneau recruții. Armata regulată "(gund)" sau "(murtaziqa
Organizarea militară și politică abbasidă () [Corola-website/Science/329016_a_330345]
-
cumpărați, cei mai mulți de origine turcică, nucleul gărzii califului și chiar al armatei abbaside fiind format dintr-o miliție de condiție servilă. Numărul mercenarilor a crescut rapid, ei eliminându-i pe militarii khorasanieni și pe descendenții acestora, care susținuseră până atunci califatul. Califul reprezenta autoritatea supremă și delega exercitarea autorității civile unui vizir "(wazir)", a autorității judiciare unui judecător "(qadi)", a celei militare unui general "(amir)". Califul rămânea mereu arbitrul suprem în probleme de stat. Principiul succesiunii ereditare, datând din perioada omeyyadă
Organizarea militară și politică abbasidă () [Corola-website/Science/329016_a_330345]
-
principalul demnitar din anturajul califului. Acesta era însărcinat să îi prezinte califului solii și oaspeții de rang înalt. Alte personaje importante din preajma califului sunt călăul și astrologul curții, funcție inspirată din practica persană. "Al-Mansur" (754-775) este considerat adevăratul fondator al califatului și al capitalei Bagdad. Alte exemple de califi cunoscuți sunt "Harun ar-Rașid" (786-809), suveranul evocat în "O mie și una de nopți", un fel de Carol cel Mare oriental și Al-Ma'mun (813-833), ocrotitorul savanților și artiștilor din califat
Organizarea militară și politică abbasidă () [Corola-website/Science/329016_a_330345]
-
califatului și al capitalei Bagdad. Alte exemple de califi cunoscuți sunt "Harun ar-Rașid" (786-809), suveranul evocat în "O mie și una de nopți", un fel de Carol cel Mare oriental și Al-Ma'mun (813-833), ocrotitorul savanților și artiștilor din califat. Unii sunt neînduplecați apărători ai sunnismului (Al-Mutawakkil, 847-861), autoritari în defavoarea influenței dinastiilor locale (al-Mu'tamid, 870-892). Un descendent al lui Al-Mutawakkil, Ibn al-Mu'tazz, "califul de o zi", este unul din cei mai mari poeți și critici ai literaturii arabe
Organizarea militară și politică abbasidă () [Corola-website/Science/329016_a_330345]
-
cele militare și dirijând politica statului. Este deci o instituție compozită, mereu legată de noțiunea de serviciu personal al suveranului, al cărui acord este întotdeauna indispensabil și numai în numele căruia acționează vizirul. Guvernatorul avea un rol important în problemele locale ale califatului, descentralizarea fiind o consecință inevitabilă a extinderii teritoriului în condiții de comunicare dificilă. Autoritatea locală a guvernatorului era decisivă, iar funcția sa, ereditară. Existau două tipuri de guvernorat, unul în care acesta deținea conducerea supremă a armatei, dreptul de a
Organizarea militară și politică abbasidă () [Corola-website/Science/329016_a_330345]
-
calif, Usman, între anii 650 și 656, care a poruncit alcătuirea unui exemplar model, care să înlăture toate diferențele survenite cu timpul între versiuni, acest exemplar rămânând fundamental până acum. El a trimis copii ale acestui exemplar în toate provinciile califatului și a ordonat ca toate celelalte variante să fie distruse, fiind considerate de atunci ca inexacte. Istoricii Coranului vorbesc însă de un proces mai gradual chiar decât cel prezentat de tradiție, Coranul fiind rodul unei munci redacționale ale cărturarilor islamici
Islam () [Corola-website/Science/296539_a_297868]
-
loialitate față de islam a oricui a făcut mărturisirea de credință. Blasfemia este lipsa de respect pentru principiile esențiale ale islamului. Nu există o distincție clară între aceste concepte, mulți credincioși considerând că nu poate exista blasfemie fără apostazie. În perioada califatului islamic, apostazia era considerată trădare, și era tratată ca ofensă capitală, iar pedeapsa cu moartea era executată sub autoritatea califului. În zilele noastre apostazia poate fi pedepsită cu moartea în țări conduse de regimurile ce promovează islamul ca politică de
Islam () [Corola-website/Science/296539_a_297868]
-
menționându-se întotdeauna două date: cea islamică ce poartă indicativul H (هـ)de la "hegira", și cea creștină ce poartă indicativul M (م) de la "Al-Milăd", Nașterea (lui Hristos) în arabă. Marea schismă islamică din anii 655-661 pricinuită de luptele pentru conducerea califatului, numită în izvoarele islamice “Marea discordie”, stă la originea împărțirii musulmanilor în: sunniți (90% dintre musulmani), kharigiți (0,2%) și șiiți (9,8%), dintre care 80% se află în Iran. Din aceste ramuri principale derivă aproximativ douăzeci de subramuri. Această
Islam () [Corola-website/Science/296539_a_297868]
-
ai lui Ali, l-au părăsit în 657, considerându-l prea șovăielnic și imputându-i faptul că a acceptat ca problema conducerii comunității islamice să fie obiectul unor tratative. Pornind de la ideea egalității tuturor credincioșilor, ei cred că imamatul și califatul pot reveni oricărui credincios, indiferent de originea sa etnică sau socială, dacă este ireproșabil din punct de vedere moral și religios. Puritani desăvârșiți, kharigiții îi exclud din islam pe toți aceia care se fac vinovați de păcate grave. Descendenți ai
Islam () [Corola-website/Science/296539_a_297868]