4,287 matches
-
nervii lor erau întinși la maximum. Stai jos! Tacă-ți gura odată! îl repezi Krogh. Chiar și acum, Lenôtre îi făcu loc lângă el și-l invită bătând ușurel cu palma pardoseala. „Gata, s-a sfârșit“, îi șopti Chavel cel calm. „N-ai fost destul de convingător. E cazul să născocești altceva...“ Atunci o voce rosti: — Vreau să știu mai mult. Poate că-l iau eu. Era Janvier. 5 Nici o clipă nu sperase că va primi o ofertă: nu speranța, ci isteria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
dus pe preot acasă cu bine? —Numele meu, rosti Charlot adresându-se direct Thérèsei Mangeot, nu este Charlot. Sunt Jean-Louis Chavel. 18 —Ești nebun? strigă Carosse aspru către cel de jos, dar Chavel continuă să-i vorbească fetei cu mult calm. Omul ăsta este actorul Carosse. Poate că ai auzit de el. E căutat de poliție ca fost colaboraționist și ucigaș al unui bărbat pe nume Toupard. —Ți-ai pierdut mințile! Nu-nțeleg nimic, rosti fata. Își îndepărtă o șuviță umedă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
florile de pe costișa din țarină. Prelungul tunet a zdruncinat pământul din temelii... Ce-i cu tunetul ista așa din senin, Costăchele? a întrebat Petrache. Costăchel, care se oprise în loc ciulind urechea ca un ogar, a răspuns cât se poate de calm: Măi Petrache, se vede că ai cam îmbătrânit. Ce tunet ți se năzare? Ia fii atent cum sună... Buuum! Vuuu!... Buuum! Vuuu!... Aista-i tunet? Aista-i tun greu, Petrache! Artilerie grea, băiete! Ce mă fac eu cu tine? Caprari
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
de ștafetă, ajungând în cele din urmă să se apropie cel mai mult de Ema. Bănuia că nu era neapărat alegerea cea mai bună, dar Ema avea arta de a masca cu abilitate unele inadvertențe, creând o impresie globală de calm și de om cu capul pe umeri, dând lucrurilor înfățișări inedite. Chiar și într-un colectiv didactic, unde pretențiile privind decența, discreția și bunele maniere sunt necesare ca aerul și ca apa, mai circulă vorbe șchioape, urmele acestora fiind acoperite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
cuvinte ce exprimau obidă, tristețe, dezaprobare... Tată, mamă!... Tonul implorator nu curmă discuția începută. Tatăl continuă: Fiica noastră va avea un copil! Poți să ne spui ceva și despre tatăl acestui copil, încercă el să fie cât se poate de calm, punând stavilă în mod vizibil nervilor care năvaliseră peste sufletul lui greu încercat ca niște hoarde de tătari. Nu. Nici n-aș avea ce să vă spun! Deci, acest copil nu are tată. Ba are, dar bărbatul acela e căsătorit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
Du-te la un duhovnic, mie mi-ajunge, am aflat unul din păcatele tale; la mine nu găsești iertarea pe care o cauți! Doctorul plecă. Sună telefonul. Aceeași și aceeași voce: Cu Teo vreau să vorbesc!... Menținându-și cu greu calmul, Doina replică: Teo al dumneavoastră doamnă tocmai a plecat la spital. Sunați-l acolo, știți numărul de telefon... De ce nu vrei să mi-l dai la telefon, Doina? Oricum îl voi găsi. Doina nu mai putu să asculte. Închise telefonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
Răsărise în calea lui cu intenții belicoase: Trebuie să vorbim! Acum și aici. Vreau să limpezim situația care este deosebit de nebuloasă la această oră și care nu mai suportă nici o amânare. Vă dați seama, duduie Simona, spuse doctorul cu un calm voit, că nu e posibil să discutăm probleme atât de delicate în acest cadru!? Bine! Să găsim un alt loc. Acum e imposibil, sunt în timpul serviciului. Atunci? Doctorul conveni. Nu voia s-o incite. Cine știe de ce mai putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
Simona, înseamnă că și Răducul meu e pe aici! Mă duc să-l caut. Coborî din pat, se îndreptă spre ușă, dar când voi să o deschidă, se întâlni față în față cu o asistentă. Doamna dorește ceva? spuse aceasta calm, cu vorbe îndulcite, de o voită căutare, dată fiind starea pacientelor pe care le supraveghea, urmărind în schimb atentă efectul fiecărui cuvânt. Mă duceam să-mi caut copilul! Mi s-a spus că suntem în rai și el, micuțul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
de nebun pe care o soră de ocrotire sau o asistentă îl scăpa uneori, deși li se interzisese acest lucru. Unii pacienți intrau în adevărate crize. Se făceau eforturi îndelungate pentru a-i readuce pe aceștia la o stare de calm. Simona depășise acea etapă, dar o oarecare incertitudine, bazată pe o practică îndelungată, îi împiedica pe medici să o externeze. Trauma ei diagnosticată ca schizofrenie psihopatică fusese atât de puternică, încât semăna cu o rană adâncă care părea a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
-l lovească nemilos cu biciul dureros al condamnării. Acuzându-l că provocase intenționat moartea mamei sale, lumea începuse să-l privească ca pe un monstru insensibil, ca pe un om fără urmă de morală în el, ce înfăptuiește răul cu calmul înfiorător al fiarelor sălbatice. Cu siguranță, această lume ar fi vrut ca, pentru această „ticăloșie” a lui, el să ajungă, pentru vecie, sclavul îngenuncheat al conștiinței sale proprii. De fapt, ea vedea în el reprezentantul pe pământ al inumanității, „căci
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
pot să spun că m-am obișnuit deja). De vreo doi ani încoace, tot îmi dă târcoale o formă blestemată de ulcer (ulcer peptic cred că se cheamă, sau dracu’ s-o ia, dacă se cheamă altcumva!). Trebuie să fiu calm, însă; este doar un diagnostic pus de mine, atât; prin urmare, poate că mă înșel în privința corectitudinii lui (deși tare mă tem că nu!). N-am fost niciodată la un medic în privința asta. I-am spus, mai demult și în
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
de aproximativ un an eram angajată la Mithos-Tour ( agenție de turism), ca „șef birou”. Închirierea tractoarelor era o „afacere” suplimentară și eu eram solicitată să dau o mână de ajutor ( având specializarea În acest domeniu). Am Întrebat scurt, neașteptat de calm: „A murit, nu-i așa?” A dat din cap și nu a mai putut să-și stăpânească plânsul. „Pot să-l văd?” M-a condus În salonul unde i s-a oferit ultimul ajutor. Era doar În slip, având zona
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
suburbie își vede de treburile ei, mai ales de bunăstarea ei, fără să o preocupe curtea vecinului. Niciun australian nu dorește să-și scoată un ochi pentru a-și procura bucuria de a-l vedea pe vecinul său fără vedere. Calmul cetățenilor înșiruiți la urcarea în autobuz se explică prin aceea că sunt autobuze suficiente și că acestea circulă conform unui orar respectat la secundă. Cum se explică lipsa de panică și de grabă a celui care muncește, dacă nu prin
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
ordine, Vișinel și Mihăiță fură alăturați părinților lor. Când dădură cu ochii de o sală înțesată de atâta lume, copiii schițară o temere pe care numai cuvintele liniștitoare ale părinților și ale celor doi avocați îi făcură să-și recapete calmul. Interveni și judecătorul: - Copii, nu vă temeți, nu vi se poate întâmpla nimic rău! Apoi, adresându-se avocatului Diaconescu spuse: puteți continua... - Domnule președinte, onorată instanță! Vin astăzi cu o propunere care ne-ar putea conduce la finalizarea acestui proces
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
curiozitate, membrii comisiei fură impresionați de modul în care candidatul interpretase această partitură de Bach cu o virtuozitate demnă de invidiat. Tânărul făcuse tot timpul corp comun cu vioara sa. Întreaga arie cursese nestăvilită, ca o apă cu învârtejirile și calmurile ei, umplând întreaga încăpere. Deși unul dintre membrii comisiei ar fi vrut să-l oprească, semn că s-a edificat, președintele îi făcu semn acestuia să nu-l întrerupă, să-i îngăduie concurentului să-și demonstreze întreaga sa înzestrare. Când
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
face să gândești cu regret la lucrurile ce nu le-ai prețuit suficient, să tragi dreapta învățătură din durerile tale și ale altora. “A suferi înseamnă a medita o senzație de durere”, spunea filosoful român Emil Cioran, așa că, păstrându-mi calmul și luciditatea, am ajuns la un moment dat, un clasic al deznădejdii. Dar nu m-am lăsat răpus, slavă Domnului, și am devenit absent la provocările lumii imunde, preocupat de valorile în care am crezut, cu toate că respectul, încrederea în oameni
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
strigă individul răbufnind, și o lovi violent peste față. Melanie Începu să plângă stins, tot ștergându-și pleoapele umezite. Am vrut atunci să intervin (simțeam furia crescând nestăvilită În mine și inima rupândumi se de milă). Am Întrebat cu un calm aparent, din colțul În care mă aflam, ce se Întâmplă, de fapt? Marian s-a Întors brusc spre mine și m-a pocnit În frunte fulgerător, cu toată forța, Înjurând printre dinți. În timp ce mă prăbușeam, am auzit-o pe Melanie
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Universitatea din București, 1996; doctorat în teoria literaturii, Universitatea din București. Este asistent universitar la Departamentul de Limbă Engleză, Universitatea Hyperion, București. MÂNA MEA DREAPTĂ Când m-am trezit fără un picior, mi-am spus că trebuie să-mi păstrez calmul, că orice exagerare ar fi de prisos, însă era destul de ciudat să ai doi pantofi și brusc să nu mai folosești decât unul. Locuiam singur și nu urma să impresionez pe nimeni. Priveam din când în când în jos cu
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
nici măcar managerul. Ziua a decurs cât se poate de normal, ca și cum aș fi avut două picioare. În dimineața următoare m-am trezit din nou într-o stare de disperare, dar eram convins că, dacă îmi păstrez și de data aceasta calmul, voi reuși să mă adaptez la noua mea condiție: acum îmi dispăruse și cel de-al doilea picior. Îmi era imposibil să mă deplasez și cu atât mai puțin să ajung la timp la Bancă. Am tras telefonul mai aproape
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
nu își permitea să facă nici o mișcare greșită. Un șuierat de locomotivă îl făcu să întoarcă privirea spre peronul rămas gol. Luminile gării îi dădeau acesteia un aer de mister amestecat cu cel al așteptării din cabina telefonică, atunci când, înfățișând calm și dezinteres, mâinile lui recuperau fisele pentru că la numărul format nu răspundea nimeni. Se îndreptă spre bufet cu gând să bea ceva. La deschiderea ușii câțiva clienți se întoarseră către nou-venit. Se știa privit și asta îl făcu să se
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
întrebarea: să comită, să nu comită acel gest suprem, dar când îl puse pe băiețel în pătuc, deja se hotărâse. Luă două brățări albastre cu numărul 25 și le puse una copilului și una la mâna Rafirei. Apoi, cu un calm pe care nu-și dădea seama nici ea de unde îl procurase, luă alte două brățări albastre cu numărul 13 și puse una la mâna băiețelului Rafirei, care acum devenea al Inei, și același număr urma să-l pună și la
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
când pe celălalt. Fără a scoate vreun sunet, își privea soția cu o nedumerire de străin. Nu pricepea de ce un bărbat, la un eveniment ca acesta, nu are voie să fie într-o stare euforică!? Deși Olga îl sfătuia cu calm să plece acasă, el ținea cu tot dinadinsul să-și vadă copilul, să se bucure și el... era doar tată...! Cu greu îl convinse Olga că cerința lui nu poate fi îndeplinită, cel puțin deocamdată. O asistentă ce se afla
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
mărunte flori de pe margine. Vino, și-ai să vezi. Unde? În șura ta. Veni. Ei?, întrebă Nicu Robustu, încă speriat de ce văzuse și avea să-i arate și vecinei. Aceasta primi vestea și privi ce-i arătase vecinul, cu un calm care pe el îl dezarmă. Nu te cutremuri?, a întrebat-o. Nu. De ce să mă cutremur? Este al treilea caz, în șura mea. N-am știut. Cum să știi, dacă tu erai, pe atunci, la coasă, în satele de jos
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
timpul a trecut, până, hăt, dincolo de facultate. Facultatea de litere. În timpul liceului și facultății alt scai s-a agățat în ființa sa: lectura. Este drept că acest nou scai îl cam estompa pe primul admiratul răsăriturilor și apusurilor.Dar, cu calm și cu hotărâre, reușea să procedeze în așa fel, încât, să nu se deranjeze prea mult unul pe celălalt. La un timp socoti că este un prea zgârcit, un prea egoist. Asta avea în vedere obiceiul său de a admira
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
moartea. Pleoapele I se lăsară în jos; eu eram asemenea unui înecat care se ridică la suprafața apei, după chinurile agoniei. Începui să tremur; tremuram de febră; îmi ștergeam cu mâneca sudoarea care îmi inundase fruntea. Trăsăturile Sale păstrau același calm și aceeași imobilitate, doar că păreau mai bolnăvicioase și mai slăbite. Era tot întinsă, rozându-și unghia de la degetul arătător al mâinii stângi. Fața Îi era palidă. Prin veșmintele negre și subțiri care I se mulau pe corp se distingea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]