1,124 matches
-
fond, Caragiale nu e interesat de adevărul lumii, ci de felul cum lumea e proiectată ca existență. Lumea chiar există? - sau există o sumă de proiecte ale ei? Oricum nu miezul - care își tot amână existența - face obiectul ochiului analitic caragialian ci marginea: astfel, contextul, o țesătură nesfârșită, fără început și sfârșit, devine text și, prin urmare, lume”. Ar fi deci să luăm act de un Caragiale care nu „oglindește”, nu „reflectă” ci, acționat de „fatalitatea ironică”, produce texte pentru care
Cheia textuală by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4324_a_5649]
-
în rîndul spectatorilor emoția și aprecierea pe care sconta valorosul mentor. Reacțiile de semn contrar între public și critică dispar însă, o dată pentru totdeauna, cu Titanic vals (1932), comedie de succes imediat și absolut. Îi urmează în aceeași descendență răspicat caragialiană ...Escu, iar din noianul celorlalte compoziții se detașează, prin contururile fragile ale comediei lirice, Visul unei nopți de iarnă. Și chiar dacă Teatru la domiciliu cu zecile de piese într-un act, amuzantele epistole din Doresc ca micile mele rîndulețe ori
Februarie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/14230_a_15555]
-
Pompiliu Constantinescu în 1935, are o dublă intuiție a individului: a categoriei lui sociale și sufletești. Această sinteză constituie rezistența operei lui.”) Nu o eroare de apreciere artistică este neapărat la mijloc. Mai degrabă este o neînțelegere a obiectului satirei caragialiene din comedii și din schițe. Această neînțelegere vine de departe și traversează toată critica literară și socială a secolului XX. Am semnalat-o în editorialul de acum două săptămîni cînd am susținut că teoria maioresciană a „formelor fără fond” nu
Caragiale și noi by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13152_a_14477]
-
împrumutat din romanul lui Bolintineanu, vrea să urnească zavera împotriva domnitorului hulpav, asociindu-se, pentru acest nobil deziderat, cu "sorioara" lui Zenaida, cu Iaurta chiorul, spaima apelor, și flăcăul lui, Zotalis, apoi cu Leonidas, "renumitu-Ampotrofag" și soața lui Zoe (figuri caragialiene), în fine, cu cosmopolitul Languedoc Brillant. Ceata e una întreită: "palicarii fistichii", "hoții strâmbi ai lui Iaurta" și "faraonii lui Zotalis", greci, valahi, aromâni, țigani care trec dintr-un cânt în altul pe jos ori în balon, certându-se și
O epopee orientală by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9584_a_10909]
-
o sintagmă bine sudată, prin utilizarea ei largă în jargonul politic, în demersul publicistic și în discursul public. Cei din generația mea și eu însumi credeam inițial că Europa care stă cu ochii pe noi este o filă de comedie caragialiană, o pagină de ficțiune satirică. După decembrie 1989 și, practic, în apropierea fiecărei date importante din istoria românească postrevoluționară, când politicienii și oratorii, gazetarii și analiștii, oamenii de stat și reprezentanții ONG-urilor au insistat până la saturație asupra Europei care
După douăzeci de ani by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7490_a_8815]
-
ale comunității și societății. Treptat (și, sper, ireversibil), modul occidental de a munci, a gândi, a acționa și a interacționa va diminua șmecheria autohtonă, tactica lucrului făcut de mântuială, fatalismul etatist și complexul alternant, de inferioritate și superioritate, al rromânului caragialian. Una dintre cele mai clare diagrame ale acestui proces apare în sfera literaturii și a celorlalte arte. Despre celelalte arte nu am competența să vorbesc, dar e limpede pentru toată lumea de bună credință că avem un nou val de regizori
După douăzeci de ani by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7490_a_8815]
-
sa, îl conduc către o anume viziune generală. Marta Petreu caută în scrierile lui Caragiale, în teatru, în momente și schițe, în corespondență, în eseuri și articole, mai puțin în nuvele și povestiri, și o dimensiune și cealaltă. Și „filosofia” caragialiană, acel fel particular caragialian de a vedea lumea, și filosofii cu care a venit în contact I. L. Caragiale, prin inițiative proprii de lectură sau prin faptul că le erau familiari unor spirite apropiate, lui Eminescu, lui Maiorescu, lui C. D.
Înapoi la Caragiale! by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4570_a_5895]
-
o anume viziune generală. Marta Petreu caută în scrierile lui Caragiale, în teatru, în momente și schițe, în corespondență, în eseuri și articole, mai puțin în nuvele și povestiri, și o dimensiune și cealaltă. Și „filosofia” caragialiană, acel fel particular caragialian de a vedea lumea, și filosofii cu care a venit în contact I. L. Caragiale, prin inițiative proprii de lectură sau prin faptul că le erau familiari unor spirite apropiate, lui Eminescu, lui Maiorescu, lui C. D. Gherea, lui Ion D.
Înapoi la Caragiale! by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4570_a_5895]
-
și că același ce nu poate fi, în același timp, și efectul lui propriu și cauza lui însuși”. Este de-a dreptul captivant să urmărești felul în care Marta Petreu proiectează filosofic derapajele de limbaj și de logică ale personajelor caragialiene, urcând, pentru a le pune diagnostice, până la Dialogurile lui Platon populate de sofiști. Aici se încadrează discursurile prolixe ale unor Cațavencu sau Farfuridi, „în care orice afirmație este anulată de aserțiunea imediat următoare”, aici convorbirea dintre vizitator și Feciorul din
Înapoi la Caragiale! by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4570_a_5895]
-
teatrul absurdului ionescian, aici văicăreala confuză de la tribunal a Leancăi văduva căreia domnul Tomiță i-a spart clondirul („dintre toți sofiștii lui Caragiale, Leanca, exemplarul cel mai nătâng, pare a întrupa o primordială stare alogică”) și atâtea altele din universul caragialian minuțios reconstituit. O carte doctă plină de farmec.
Înapoi la Caragiale! by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4570_a_5895]
-
până acum insuficient cercetate, în măsură să îl recomande în continuare sensibilității contemporane. În splendida sa exegeză I. L. Caragiale și caligrafia plăcerii, criticul Dan C. Mihăilescu a plonjat, condus de o intuiție demnă de invidiat, în arcanele puțin străbătutei epistolografii caragialiene. Dar nu spre a o exploata documentar, cum făcuse (strălucit) Șerban Cioculescu, ci căutând secretele personalității „sucite” a celui pe care comuniștii l-au vrut împietrit sub chipul „criticului” încruntat al „burghezomoș ierimii”. Fără să facă o psihanaliză a operei
Caragiale reinventat by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4208_a_5533]
-
celui pe care comuniștii l-au vrut împietrit sub chipul „criticului” încruntat al „burghezomoș ierimii”. Fără să facă o psihanaliză a operei epistolare - e un critic prea fin pentru o asemenea grosolănie -, Dan C. Mihăilescu scoate la iveală geologia sufletului caragialian și, subsecvent, tectonica unei narațiuni confesive de o năucitoare versatilitate. Consecințele acestei desfolieri a travestiurilor textuale depășesc cu mult simpla reevaluare a corespondenței. Caligrafia plăcerii este un concept ce redesenează, de fapt, portretul spiritual al lui I. L. Caragiale. Însă nu
Caragiale reinventat by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4208_a_5533]
-
dinamic, adaptându- se, ca stare de spirit și poetică a epistolei, fiecărui interlocutor și fiecărei situații. Intuiția lui Dan C. Mihăilescu este cu adevărat remarcabilă, deoarece, dacă ne scuturăm de prejudecata unui „nenea Iancu” comic și satiric, a unei lumi caragialiene populate exclusiv cu Mitici, descoperim formidabila suplețe a unei scriituri care iese din spațiul privat al corespondenței și trece în cel public al operei. Există un Caragiale burlesc și unul absurd, un Caragiale (fals) nostalgic și unul de o cruzime
Caragiale reinventat by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4208_a_5533]
-
mea", lume a contrastelor siameze: coabitarea dintre "voința de ștaif" și eterna "scară din dos", inevitabil infectă. Este și una dintre temele Filantropicii. Pe marginea acestei lumi, Nae Caranfil a scris un "libret comic", ca pentru un fel de operetă caragialiană în decor pencilensian; nu ne aflăm în "Țara surîsului", ci în "țara cerșitului"; "voievodul țiganilor", capul întregii afaceri ("mecanismul milei"- un perpetuum mobile de făcut bani) are jovialitatea malefică a lui Gheorghe Dinică. Ne aflăm, așadar, într-o lume de
Unora le place cerșitul by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15032_a_16357]
-
Cosmin Ciotloș Dacă - de dragul glumei - schimbăm ce e de schimbat în celebra sintagmă bibliologică folosită la curtea regilor Franței, obținem formula precisă de încadrare a masivului volum semnat de Iero-nim Tătaru (Însemnări caragialiene). Căci nici delfinilor - mereu protejați paternal de vorbele buruienoase ori de ideile astenice strecurate între file -, nici acelora care doar îl gustă pe Caragiale din ediții pipernicite sau din scenete old fashioned, și nici acelora care râd gros și citesc
Pentru uzul rechinilor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8907_a_10232]
-
în mod uniform aceeași grilă asupra tuturor studiilor - serioase și documentate - de aici. Capitole precum La Haimanale, Orașul copilăriei și adolescenței lui I.L. Caragiale, Elevul Caragiale Ion și dascălii săi, Republica și republicanii din Ploiești în situații caragialești și oglindiri caragialiene, Scrisori pentru Caragiale, Telegrame, Fiziologia prostiei, Tipizare și generalizare a observației comice în opera lui I.L. Caragiale, Povestiri, zicători, eresuri, Niccolo Machiavelli dinspre Caragiale, Traduceri caragialiene din opera lui Edgar Allan Poe, Luca Ion Caragiale se dovedesc, oricând și față de
Pentru uzul rechinilor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8907_a_10232]
-
Ion și dascălii săi, Republica și republicanii din Ploiești în situații caragialești și oglindiri caragialiene, Scrisori pentru Caragiale, Telegrame, Fiziologia prostiei, Tipizare și generalizare a observației comice în opera lui I.L. Caragiale, Povestiri, zicători, eresuri, Niccolo Machiavelli dinspre Caragiale, Traduceri caragialiene din opera lui Edgar Allan Poe, Luca Ion Caragiale se dovedesc, oricând și față de orice concurență, admirabile. Nu e un secret faptul că metoda lui Ieronim Tătaru se înscrie onorant pe urmele aceleia profesate de Șerban Cioculescu. Feliile de text
Pentru uzul rechinilor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8907_a_10232]
-
populi, vox dei. Se cunoaște că I.L. Caragiale își va aminti de Democrația, punându-l pe studintele în drept și publicistul Rică Venturiano să rostească stâlcit amintitul dicton. De altfel, stilul editorialelor din Democrația era înrudit cu cel al gazetarilor caragialieni. ș...ț După întâmplările legate de republica din Ploiești, Al. Candiano-Popescu a plecat în Italia, pentru studii. Și-a luat licența în drept. În 1877 s-a înrolat în armată cu gradul de maior. A primit conducerea batalionului II de
Pentru uzul rechinilor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8907_a_10232]
-
de un localism suspect, care-l face să exceleze tocmai în chestiunea relațiilor lui Caragiale cu Ploieștiul ar fi de-a dreptul un semn de rea-credință. Urmând, ce-i drept, îndeaproape modelul - erudit și totodată suplu - instituit de Cioculescu, Însemnările caragialiene sunt aproape de a fi o carte fundamentală și extrem de departe de ceea ce s-ar putea numi un studiu fundamentalist.
Pentru uzul rechinilor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8907_a_10232]
-
să reacționăm nu doar ferm, ci și cu violență: să-i luăm de urechi pe nemernicii care ne-au adus în această postură umilitoare. Evident, Năstase nu-și va da demisia și nici marii săi negociatori nu vor beneficia de caragialiana lovitură „spate, gios”. Vom continua să vorbim cu aroganță de rătăcirile neamțului în Bulgaria, neobservând că lucrurile s-au schimbat cu totul, și că bulgarul a ajuns demult în Germania.
Ce caută bulgarul în Germania?! by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13078_a_14403]
-
teroarea vidului moral. Fugim, asemeni personajelor lui Caragiale, de vidul din noi înșine pentru a ne regăsi - neschimbați! - în vidul din vorbele care par a spune totul necomunicând, în fapt, nimic: a vorbi fără a comunica, aceasta este drama personajului caragialian și - asta e! - tragedia noastră. Mircea Iorgulescu îl citește pe Caragiale pornind din prezent și întorcându-se în prezent: violarea interiorității, expunerea ei din frica de oglindă (un cuvânt care apare rar la Caragiale și numai cu intenția deformării, a
Cele două ipostaze ale criticului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/5399_a_6724]
-
lui Zăman e o proză înfiorată. O banală inspecție la canton și o vorbă aruncată în răspăr: „Dumneata, domnule, habar n-ai pe ce lume trăiești”, se transformă în amenințare sumbră, neliniștitoare, dând prozei ceva din teroarea mocnită a nuvelelor caragialiene. face legătura cu proza optzecistă, dar ea e utilizată cu o artă a decupajului și a cadențelor extrem contemporană.
Privirea cinematografică by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/2685_a_4010]
-
și Delavrancea, și Iorga, și Camil Petrescu, și Călinescu au incriminat manifestările kitschului, fără a-l numi, însă, și fără a-i găsi un echivalent. Dintre toți, doar cel dintâi are o extraordinară revelație conceptuală. Moftul, adevărată emblemă a lumii caragialiene, ar reprezenta, în opinia lui Ștefan Cazimir, nici mai mult, nici mai puțin decât varianta autohtonă a intraductibilului cuvânt nemțesc. De fapt, relația e și mai subtilă, sensurile celor două cuvinte nesuprapunându-se complet, ci completându-se la nevoie cu
Caragiale față cu actualitatea by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4205_a_5530]
-
dau răspunsuri destul de convingătoare în diverse ocazii" (pp. 161-162). Dacă Vestea Domnului se revendică de la modelul cristic și merge pe o linie de nonviolență ŕ la Gandhi, alegând rugăciunea, contemplația, inacțiunea, secta ștefaniștilor, condusă de un tânăr aprig cu nume caragialian (Darius Georgescu), actualizează tipicul legionar, cântând războinic în jurul tricolorului și impunând, prin spargeri de vitrine și de capete, ideea națională. În acest tablou pictat în culori tari intră și sataniștii, așa numiții ,diogeniști" (oameni care stau în butoaie în fața Primăriei
Daciada by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11207_a_12532]
-
căci dacă istoria noastră e atât de măruntă și România îi apare ca o țară maidaneză, ce utilitate mai au comentariile sale săptămânale din ?Jurnalul Național??), se sufocă uneori în câte o gustoasă sintagmă ori propoziție din fondul de aur caragialian: ?hidra pesedistă?, ?tot puroiul națiunii?, ?balaurul reacționar ce stăpânește România?... Alteori, virulența tonului și expresiile propriu-zise utilizate de autor aduc aminte de lexicul inflamat al anilor ?50: ?căpușele politice?, ?grajdurile lui Augias?, ?pubela istoriei?, ?urna cu bile negre a istoriei
Baroniada by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10698_a_12023]