KorAP: Find »[drukola/base=carnavalesc & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...14 15 16 >

386 matches

Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343

sunt total În afara „gramaticii” culturii de zi cu zi a brazilienilor (R. Da Matta, 1991, p. 40). Ambivalența funcțională a măștii (poate fi folosită atât În cele mai solemne rituri politice sau magice, cât și În cele mai hilare contexte carnavalești) este dublată de combinația măștilor. Punând În antiteză costumarea solemnă specifică paradelor militare („uniforma de gală” care afirmă obligațiile indivizilor prinși În carcasa pozițiilor și rangurilor instituționale) cu „fantasia” (măștile și costumele de carnaval): În timpul carnavalului este normal să vezi

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
Heers, 1983, p. 177). În planul structurilor profunde, ele „demonstrează caracterul ficțional al sistemelor de clasificare, prezentându-le ca pe niște constructe umane și nu ca o creație a naturii sau a divinității” (T. Castle, 1986, p. 88). În intervalul carnavalesc, autoritățile pierd instrumentele puterii: normele de obediență sunt ignorate, formele de respect sunt negate și parodiate, Însemnele puterii sunt luate În râs. În acest sens, analiza riturilor caiqa, performate de indienii Heiltsuk de pe coasta de nord-vest a Americii de Nord, relevă caracterul

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
a ierarhiilor nu ia forma unui monolog (nu este o simplă inversare a monologului hegemonic al claselor și grupurilor dominante), ci apare ca un dialog polifonic, ca o confruntare a pozițiilor și discursurilor sociale. Într-o analiză detaliată a paradelor carnavalești din New Orleans, G. Lipsitz (1990, pp. 247-248) identifică mecanismele simbolice prin care defilarea băștinașilor contrazice mesajele incluse În defilarea oficială și tradițională, contestând puterea și autoritatea albilor: În timpul sărbătorii Mardi Gras, lumea bună din New Orleans Își celebrează ascendența

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
unei descendențe băștinașe, care contestă dominația anglo-europeană. Costumele lor sunt făcute manual, nu cumpărate. Ei evită traseele principale și defilează prin cartierele negrilor, definind mulțimea care se află pe traseul lor ca participanți, nu ca simpli spectatori. Comentând o procesiune carnavalescă ad-hoc dintr-o localitate din Belgia, când, În 1924, sindicatele au organizat o Înmormântare parodică a șefului asociației patronatelor, M. Hasting (1986, p. 142) arată că toate formele de etichetă, expresie a relațiilor de putere, a ceea ce este permis și

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
și a ceea ce nu este permis au fost date peste cap, anulând, odată cu ele, formele normale de exercitare a puterii și opresiunii. Excesele gestuale și verbale Vorbind despre sărbătoare ca „paroxism al societății”, dar având ca referent mai degrabă manifestările carnavalești, R. Caillois (1975, p. 236) relevă multiplele planuri pe care se manifestă, În aceste ritualuri, excesul: prin daruri, ca exces de Îngâmfare (adică de etalare fără măsură a poziției economice, politice și sociale), prin jigniri, ca exces al discursului (adică

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
zgomote amplificate până la limita suportabilului), blasfemiile și sacrilegiile (ca excese de negare a autorității religioase și politice) și excesul de consum alimentar (consumarea ostentativă, Într-o „nebunie” a risipei și ignorării grijilor zilei de mâine, a alimentelor și băuturilor). Excesul carnavalesc este interpretat de Bahtin ca o „victorie a josului material corporal”, adică, În plan social, o victorie a claselor populare În fața elitelor dominante, iar În plan metafizic, o victorie a energiilor vieții În fața constrângerilor derivate din structura socială. Etalarea neinhibată

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
verbale citate de el (Goethe - n. M.C.), În care urarea morții servește exprimării unei bucurii sau a ironiei lipsite de răutate, a măgulirii și a complimentelor, Își mențin sensul inițial. Tocmai aceasta creează caracterul și farmecul specific formulelor de adresare carnavalești, inadmisibile În alte Împrejurări. Secretul problemei stă tocmai În Îmbinarea ambivalentă a ocării cu lauda, a urării de moarte cu urarea de bine și viață, În atmosfera de sărbătoare a focului, adică a arderii și regenerării. ș...ț Combinarea expresiei

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
unității sociale. În prima versiune, promovată, pe urmele lui É. Durkheim, de M. Gluckman (1977), N.D. Munn (1973) sau V. Turner (1982, 1983), carnavalul asigură menținerea echilibrului social (deoarece, după Întreruperea și inversarea ordinii, statu-quoul este restabilit și confirmat). Manifestările carnavalești confirmă modelul antropologic construit de V. Turner În jurul conceptelor de communitas și liminalitate: ele instituie intervale de eliberare de sub constrângerile societas, oferă posibilitatea construirii unor moduri „subjonctive”, utopice, ale lumii și Întăresc, prin spiritul comunitar, coeziunea socială. Într-o Încercare

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
1979), N.Z. Davis (1975), M. Bristol (1985), M. Ozouf (1976) sau de antropologi precum D. Gilmore (1998), M. Riggio (2004), carnavalul este o expresie a luptei de clasă și a conflictelor sociale, un exercițiu de rezistență Împotriva Puterii. Manifestările carnavalești din timpul răscoalelor sau revoluțiilor ar constitui un limbaj social al contestării și schimbării: „Episoadele parodice trimit mai puțin la o inovație a maselor revoltate, cât la formele ritualice de carnaval: ele sunt, În realitate, un mod de rupere de

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
și de afirmare, Într-un limbaj provocator sau amenințător, a legilor lumii noi” (M. Ozouf, 1976, p. 114). M. Bristol (1985) urmărește exprimarea simbolică a violenței plebee În carnavalurile din secolul al XVII-lea. M. McIntyre (1989) subliniază utilizarea elementelor carnavalești În demonstrațiile muncitorilor americani din secolul al XIX-lea, J. Brophy (1997) În exprimarea nemulțumirii de către populația prusacă din zona Rhineland din prima parte a secolului al XIX-lea, iar M. Hastings (1986) În protestul muncitorilor belgieni de la Începutul secolului

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
Începutul secolului XX. Elementele de confruntare și contestare sunt relevate de M. Riggio (2004) și R. Schechner (2004) În analiza carnavalului din Trinidad, de M. Rector (1984) pentru carnavalul brazilian, sau de D. Gilmore (1998) În ampla etnografie a manifestărilor carnavalești din Andaluzia. Acesta din urmă remarcă: În mod evident, discursul carnavalesc include protestul politic. O mare parte a protestului este revoluționar: anticlerical, anticapitalist și antiburghez. O mare parte a satirei și profanării din cântecele carnavalești reflectă lupta de clasă Împotriva

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
M. Riggio (2004) și R. Schechner (2004) În analiza carnavalului din Trinidad, de M. Rector (1984) pentru carnavalul brazilian, sau de D. Gilmore (1998) În ampla etnografie a manifestărilor carnavalești din Andaluzia. Acesta din urmă remarcă: În mod evident, discursul carnavalesc include protestul politic. O mare parte a protestului este revoluționar: anticlerical, anticapitalist și antiburghez. O mare parte a satirei și profanării din cântecele carnavalești reflectă lupta de clasă Împotriva sistemului latifundiar, a exploatării de către bogați (caciquismo), a opresiunii religioase și

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
În ampla etnografie a manifestărilor carnavalești din Andaluzia. Acesta din urmă remarcă: În mod evident, discursul carnavalesc include protestul politic. O mare parte a protestului este revoluționar: anticlerical, anticapitalist și antiburghez. O mare parte a satirei și profanării din cântecele carnavalești reflectă lupta de clasă Împotriva sistemului latifundiar, a exploatării de către bogați (caciquismo), a opresiunii religioase și a altor nedreptăți (p. 158). Legătura dintre carnaval și mișcările sociale violente (pe care le anticipează sau chiar le declanșează) este subliniată de N.

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
șamanice, riturile de trecere, riturile de contestare, numeroase rituri calendaristice (fie agrare, fie vânătorești) etc. Atunci când procesiunile cu măști durează mai multe zile și au un caracter mai complex, putem vorbi despre mascarade. Acestea au numeroase note comune cu manifestările carnavalești. Referindu-se la mascaradele din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, T. Castle (1986, pp. 87-88) susține că acestea ...fac ierarhiile explicite, prin anularea lor dramatică. Ele aduc un tip de iluminare comică, oferind cunoștințe despre lumea reală

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
este să râzi și de obicei asta fac toți oamenii. Acest lucru reprezintă și mijlocul cel mai sigur de a Împiedica un charivari să dureze nouă zile (N. Belmont, 1981, p. 16). În antiteză cu o asemenea ceremonie veselă și carnavalescă, alți autori menționează charivari mult mai violente. În Franța medievală, persoanele adultere erau puse să defileze, dezbrăcate, prin oraș: În Coutumes de Clermont-Dessus (1262) se spune că „cei vinovați vor parcurge orașul dezbrăcați, femeia mergând Înainte, trăgând după ea bărbatul

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
izbucnește În țipete, iar burghezul exclamă „Vai! Ticăloșii! În loc să muncească, ucid pisici”. Stăpâna conchide: „Oamenii aceștia răi nu-i pot ucide pe stăpâni, așa că mi-au ucis pisicuța” (R. Darnton, 2000, pp. 92-94). Avem de-a face cu o Înscenare carnavalească, În care lucrătorii manipulează diverse coduri simbolice și reguli ceremoniale pentru a se răzbuna pe stăpâni. Batjocorirea sau pedepsirea pisicilor era o ceremonie veselă (și crudă) destul de răspândită În Europa postmedievală (R. Darnton, 2000, pp. 77-79). Pisica avea o aureolă

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
două săbii sub o coroană de aur. Celălalt cavaler, purtând o cască aurită, ducea steagul lui Albert Huet, iar după el urma restul cavalerilor. Evenimentul de mai sus include ingredientele „canonice” ale sărbătorii: parada, luptele și jocurile, ospățul și elemente carnavalești. Parada pune În scenă actori sociali (milițiile, cavaleria) și actori simbolici - cavalerii, care reprezintă orașul și autoritățile sale, sau, În cod derizoriu, femeia călare pe catâr (element Împrumutat din charivari), ca simbol al cetății Înfrânte. Jocurile de pe Schutzenwerkstatt (iar În

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
pe ocuparea simbolică a orașului (spațial prin șirurile de manifestanți, sonor prin sunetele fanfarei). În partea doua a zilei, parada capătă accente de sărbătoare populară, prin consumul excesiv de alimente și băuturi, prin relaxarea ordinii, prin apariția măștilor și a recuzitei carnavalești și prin elementele cu conotație sexuală. În aceste momente, manifestările solemne (slujba religioasă și discursurile oficiale) Își pierd semnificația și ocupă un loc marginal: Pe la ora prânzului, primele grupuri de mărșuitori ajung „pe Câmp”. O parte dintre participanți se reped

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
161). Aceleași procedee au fost identificate și În paradele burlești Împotriva dominației engleze și a liderilor loialiști din America secolului al XVIII-lea (P. Shaw, 1981), În celebrările alternative ale zilei de 4 iulie (S. Newman, 1997) și În paradele carnavalești care dublează parada oficială prilejuită de festivități comemorative locale (C. Farber, 1983), În manifestările de stradă ale muncitorilor (S. Collet, 1982), sau În sărbătorile „de contestare” a structurilor de putere În exercițiu (P. Ariès, 1984). De obicei, paradele și demonstrațiile

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
domnule? Steaguri, muzici, chiote, tămbălău... lucru mare... și lume, lume... de-ți venea amețeala, nu altceva.” Observația eroului lui Caragiale, aparent simplu „moft”, Își găsește ecou În notațiile unor antropologi, istorici și politologi: „Revoluțiile, În perioada lor de Început, sunt carnavalești” (R. Schechner, 1993, p. 47); „Sărbătoarea devine repede un instrument al revoluției” (A. Villadary, 1968, p. 82); „Revoltele, cel puțin la Începutul lor, pot semăna cu sărbătorile, pentru că Împrumută anumite trăsături ale acestora sau se intersectează cu ele prin anumite

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
de cafea. (D. Kertzer, 2002, p. 117) La o primă vedere, am fi tentați să credem că avem de-a face cu o demonstrație și o Întânire de protest - altfel spus, cu acțiuni politice, și nu cu manifestări rituale. Elementele carnavalești sunt Însă evidente: fabricarea de instanțe hilare, cu denumiri pompoase și batjocoritoare („Comitetul Statelor Unite În Ajutorul Frontului de Eliberare a Vietnamului de Sud”), care ironizează instituțiile politice serioase; construirea de obiecte alegorice (turnul de carton) și etalarea de simboluri contestatare

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
ospețe. După 1679, această celebrare s-a transformat Într-un carnaval satiric, din cauza protestelor Împotriva venirii la putere a lui James al II-lea (rege catolic) - luând În derâdere autoritatea sa, protestanții sărbătoreau urcarea la tron ca pe un eveniment carnavalesc, cu parade mascate, În care o figură reprezentându-l pe papă era plimbată Într-o căruță, În timp ce participanții Își băteau joc de ea. Ideea unei Încoronări În batjocură Își are originea În semnificațiile străvechi ale sărbătorilor carnavalești din noiembrie. Pe

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
pe un eveniment carnavalesc, cu parade mascate, În care o figură reprezentându-l pe papă era plimbată Într-o căruță, În timp ce participanții Își băteau joc de ea. Ideea unei Încoronări În batjocură Își are originea În semnificațiile străvechi ale sărbătorilor carnavalești din noiembrie. Pe acest fundal se adaugă un nou eveniment: invazia lui Wilhelm de Orania, care Întrerupe domnia lui James al II-lea - comemorarea acestui moment se făcea pe 5 noiembrie, dată care se suprapunea cu o veche sărbătoare populară

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
degradator, ele au funcționat ca efigii ale personalităților politice sau religioase contestate sau ale entităților (regalitatea, imperiul englez, catolicismul) care trebuiau delegitimate. Procesiunea a putut avea un caracter celebratoriu, marcând comemorarea unor momente cu semnificație religioasă sau politică, sau unul carnavalesc, marcând revolta simbolică față de o anumită ordine politică. În funcție de diverși factori conjuncturali, aceste procesiuni carnavalești au putut rămâne ancorate doar În registrul protestului simbolic sau au evoluat către rituri de rebeliune și charivari ori, depășind granițele simbolicului, către revolta fățișă

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
regalitatea, imperiul englez, catolicismul) care trebuiau delegitimate. Procesiunea a putut avea un caracter celebratoriu, marcând comemorarea unor momente cu semnificație religioasă sau politică, sau unul carnavalesc, marcând revolta simbolică față de o anumită ordine politică. În funcție de diverși factori conjuncturali, aceste procesiuni carnavalești au putut rămâne ancorate doar În registrul protestului simbolic sau au evoluat către rituri de rebeliune și charivari ori, depășind granițele simbolicului, către revolta fățișă și acțiunea violentă: Acest ansamblu de sărbători concentrate În luna noiembrie a ajuns, Împreună cu imigranții

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]