KorAP: Find »[drukola/base=cartezian & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...14 15 16 ...33 >

808 matches

Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716

de a cugeta la lucruri atât de simple"88. Acest tip de instrument aduce cunoștințe care îndeplinesc două dintre regulile fundamentale dezvoltate de Descartes: cunoștințele sunt simple, clare și precise. În acest context putem vorbi despre o formă de apriorism cartezian. Cunoștințele acestea simple sunt un dat și prin autoanaliză putem ajunge la ele. Ele nu sunt construite pe baza simțurilor sau ale unei rațiuni de ordin deductiv. Care sunt aceste noțiuni intuite? În primul rând intuițiile existențiale simple: eu sunt

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
de noutate. În cazul deducției viziunea lui Descartes este apropiată de sensul său clasic: "deducția - prin care înțelegem orice operație de a conclude, în mod necesar, din cunoștințe sigure date anterior"89. Deducția reprezintă instrumentul cel mai important al metodei carteziene căci pe baza lui de dezvoltă întregul "lanț al cunoașterii". Prin intermediul ei cunoștințele se dezvoltă una din alta într-o construcție de ordin matematic, de la simplu spre complex. Dacă în cazul intuiției cunoașterea era directă fără intermediar, și implicit nu

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
obținându-se un rezultat final complex. Aceste instrumente lucrau într-un context metodic dezvoltat de către regulile enunțate de Descartes. Sinteza acestora este realizată în Discourse prin enunțarea a patru legi fundamentale din punct de vedere metodic. Ele reprezintă firmamentul metodei carteziene, iar dorința autorului era de a se menține pe drumul indicat de acestea, afirmând: "nu cumva să mă abat de la ele"92. Prima dintre el se referă ideea certitudinii cunoașterii: "Prima era să nu admit vreodată ceva ca adevărat, decât

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
o imaginea asupra lumii care va domina timp de trei secole imaginarul științific încearcă într-un număr de trei reguli să indice drumul ce trebuie parcurs pentru a cunoaște realitatea. Regulile dezvoltate de Newton sunt o combinație esențializată între regulile carteziene și ideile metodice ale empirismului englez. Astfel prima dintre reguli ne amintește de regula simplității enunțată de Descartes: "Nu trebuie să admitem mai multe cauze pentru lucrurile naturale, decât atâtea câte sunt și adevărate și suficiente pentru explicarea aparențelor lor

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
a putea fi privită ca formă a certitudinii. În acest context se realizează reconstrucția lumii din perspectiva omului, acesta devenind un demiurg cu puteri nesfârșite. Lucrarea care realizează această primă încercare de reconstrucție este Meditationes de Prima Philosphia (1641). Meditațiile carteziene urmăresc reconstrucția universului din perspectiva omului. Pentru aceasta Descartes alege un model influent în epocă, cel al Genezei. Meditationes de prima philsophia reprezintă primele șapte zile ale Genezei universului prin intermediul cogito-ului. Pas cu pas acțiunea cogito-ului o reia pe cea

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
cu una gnoseologică. Omul devine creatorul lumii prin propriul său "Cogito", Meditațiile devin astfel "Geneza" pentru gnoseologie. Consecințele operei sale au fost bine conștientizate în epocă fiind considerată deschizătoare de noi drumuri. Totuși nu au fost observate toate consecințele realizărilor carteziene. Meditațiile schimbă modul în care este văzut universul, metafizica lui Descartes fiind o cosmogonie și o gnoseogonie totodată. Lumea născută în urma meditațiilor este o lume a cogito-ului, dar cu toate acestea ea nu este o lume imaginară, ci dimpotrivă, una

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
În meditații se împletesc perfect cele două universuri: cel gnoseologic și cel ontologic fiind de multe ori imposibilă separarea lor. Tot ce se află în cogito există, spune Descartes pe parcursul meditațiilor. Realitatea este lumea ego-ului, o lume a certitudinii. Lumea carteziană este subiectivă pentru ca adevărul la care ajungem în realitate să poată fi considerat obiectiv. Subiectivarea unei lumi duce la schimbarea raporturilor și ceea ce era subiectiv pentru o lume obiectivă devine obiectiv într-o lume a ego-ului. Lumea născută astfel este

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
deci este un cogitat. Putem considera ideile ca fiind reale sau că, realitatea pe care o au ideile este obiectivă? În mod normal ideea prezintă o realitate formală, iar obiectul corespondent o realitate obiectivă. Această separație ar fi specifică dualismul cartezian. Între res extensa și res cogitans nu există în mod normal legătură. Totuși putem identifica realitatea din spatele ideii? Argumentele pe care le aduce Descartes sunt de influență aristotelică. La început este subliniată relația dintre formă și realitatea obiectivă. Forma este

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
realitatea se află în lumea ideilor și în cazul lui Descartes forma nu reprezintă o realitate obiectivă în sine. Ideea poate fi doar o realitate formală, obiectivitatea manifestându-se în lumea sensibilă. Realitatea obiectivă de la nivelul substanței este atribuită filosofiei carteziene lui res extensa. Concluzionând considerăm forma ca manifestare a lumii ideilor, iar realitatea corespunde lumii sensibile. Cum putem transfera obiectivitatea la nivelul ideii, astfel încât lumea ideilor să capete realitate obiectivă? Prin acest transfer cogitatele ar deveni obiective și implicit lumea

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
să nu mă înșel niciodată; de asemenea, nu încape îndoiala că a vroit întotdeauna aceea ce este cel mai bine pentru mine: atunci, prin urmare, e mai bine ca eu să mă înșel decât să nu mă înșel?"172 Lumea carteziană devine cea mai bună lume posibilă, de aceea el nu își pune întrebarea de ce există eroare, ci cum este posibilă aceasta. "Cum este posibilă eroarea?", aceasta este întrebarea la care dorește să răspundă Descartes. Cum este posibil să existe "noaptea

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
într-o privință să se afle în mine. Eroarea neaparținându-mi, se elimină soluția teologică: eroarea îi aparține omului în urma căderii. Ea nu aparține nici omului, nici lui Dumnezeu, ci unor facultăți specifice omului. Apariția erorii și adevărului în universul cartezian este descrisă aproape astronomic, ele fiind date de raportul care există între intelect (Soare) și voință (Lună). După cum am văzut când intelectul lucrează singur, fără a fi depășit de voință, suntem sub lumina adevărului. Chiar când voința este privită în

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
duce la menținerea noastră în sfera adevărului. Apare aici o problemă: de unde știm ce putem cunoaște și că ceea ce dorim a cunoaște nu depășește posibilitățile noastre? Putem cunoaște toate lucrurile ce vor fi găsite ca făcând parte din universul cogito-ului cartezian. Nimic din ce depășește acest univers nu intră în sfera adevărului. Până la urmă acest univers este vast, cuprinzând lucrurile sensibile, dar și pe cele inteligibile. În acest univers lucrurile introduse de cogito, adică de percepția "clară și distinctă" a realității

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
cazul lucrurilor forma poate constitui baza pentru ceea ce Aristotel numește calitate. Forma joacă rolul calității mai ales în cazul figurilor geometrice. Forma este cea care particularizează lucrul și care îl transformă dintr-un lucru general, amorf, într-unul particular. Forma carteziană este apropiată de forma aristotelică, neavând însă un statut metafizic special. Spre deosebirea de forma aristotelică pe care o putem identifica doar la nivelul substanței, forma descrisă de Descartes poate exista separată de obiect. La fel și în cazul substanței

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
lucrurilor reale, ele având corespondență în animalele acvatice din Geneză. De acum în noua lume creată de Descartes lucrurile inteligibile ce sunt trecute prin cogito, adică ce sunt percepute în mod clar și distinct, fac parte integrantă din ea. Lumea carteziană a mai făcut un pas în creația sa: au fost adăugate ideile abstracte și ideile din vis. Lumea cogito-ului cartezian s-a înmulțit cu aceste idei, urmând a crea ideile ce aparțin sensibilului. 3.6.6. Meditația a șasea și

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
ce sunt trecute prin cogito, adică ce sunt percepute în mod clar și distinct, fac parte integrantă din ea. Lumea carteziană a mai făcut un pas în creația sa: au fost adăugate ideile abstracte și ideile din vis. Lumea cogito-ului cartezian s-a înmulțit cu aceste idei, urmând a crea ideile ce aparțin sensibilului. 3.6.6. Meditația a șasea și redescoperirea omului Meditația a șasea trebuie să completeze noua lume creată. Trebuie identificate toate elementele ce pot întregi această lume

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
cogito-ului nu este unitară atunci aceasta nu se poate manifesta pentru că una dintre principalele modalități de operare specifice ale acestuia este de a realiza o imagine holistică a cunoașterii. Nu este posibilă ruptura în interiorul lumii cogitatelor și de aceea dualismul cartezian trebuie să fie moderat. Între cele două lumi, a cogito-ului și a realității sensibile, trebuie să existe legături. În această zi a meditațiilor Descartes trebuie să se ocupe de realitățile cele mai depărtate de cogito: lucrurile materiale și, implicit, corpul

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
imaginează, se întoarce către corp și intuiește, în el ceva în conformitate cu ideea fie înțeleasă de către el, fie percepută cu simțirea"183. Gândirea pură este autoreflexivă pe când imaginația este intermediar între ego și exterioritate. Există o diferență foarte mare între percepția carteziană a imaginarului și percepția actuală a acestuia. Ideea de imaginar reprezintă pentru noi ruperea de realitate, o formă a fantasticului, pe când pentru Descartes era o imagine a realității. Imaginația pentru Descartes este o sursă a cunoașterii certe rolul ei fiind

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
ei fiind acela de a crea legătură între lumea sensibilă și cea a cogitatelor. Concluzionând putem spune că: atunci când gândesc, sinele devine autoreflexiv, pe când în momentul imaginativ sinele este proiectat spre exterior. Aici se poate observa cel mai bine solipsismul cartezian: în lumina adevărului stau lucrurile centrate în eu, pe când cele exterioare sunt foarte greu de adus în lumea certitudinii. Faptul că aceste imagini sunt deținute de către mine nu este suficient pentru a le considera și adevărate. Ideile despre lucrurile sensibile

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
corabie, ci îi sunt legat în chip cât se poate de strâns și ca și cum am fi confundați, astfel încât alcătuiesc un singur lucru împreună cu el"187. Aici este identificat raportul trup-suflet prin care omul devine o combinare a celor două. Dualismul cartezian în acest moment nu este unul radical, acceptându-se legăturile subtile dintre trup și suflet, dintre material și rațional. Cu toate acestea omul este singurul care poate lega cele două lumi și de aceea statutul lui în creație este unul

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
există pentru că ea este percepută prin intermediul simțurilor, ce nu sunt doar o sursă a erorii, ci și una a informațiilor valide. Omul este perceput ca o combinație dintre trup și suflet, și de aceea el, ca nouă creație a cosmosului cartezian, joacă un rol de intermediar între lumi. Meditația a șasea se termină cu instaurarea omului ca "stăpân" al lumii tuturor lucrurilor. Prin ea lumea carteziană este completă. Meditațiile carteziene în ansamblu modelează universul construindu-l dinspre cogito înspre realitatea exterioară

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
o combinație dintre trup și suflet, și de aceea el, ca nouă creație a cosmosului cartezian, joacă un rol de intermediar între lumi. Meditația a șasea se termină cu instaurarea omului ca "stăpân" al lumii tuturor lucrurilor. Prin ea lumea carteziană este completă. Meditațiile carteziene în ansamblu modelează universul construindu-l dinspre cogito înspre realitatea exterioară. Lumea în noua formă se obiectivează prin subiectivarea ei, în sensul că entitatea centrală este ego-ul, iar în jurul acestuia se construiesc pas cu pas toate

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
și suflet, și de aceea el, ca nouă creație a cosmosului cartezian, joacă un rol de intermediar între lumi. Meditația a șasea se termină cu instaurarea omului ca "stăpân" al lumii tuturor lucrurilor. Prin ea lumea carteziană este completă. Meditațiile carteziene în ansamblu modelează universul construindu-l dinspre cogito înspre realitatea exterioară. Lumea în noua formă se obiectivează prin subiectivarea ei, în sensul că entitatea centrală este ego-ul, iar în jurul acestuia se construiesc pas cu pas toate celelalte existențiale. Pentru a

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
Istoria utopiei, Editura Meridiane, București, 2000. Shakespeare, William, Macbeth, Editura Pandora Târgoviște, 1998. Sîmbotin,Dan, "Argumentul ontologic în Meditationes de prima philosophia", în Revista Saeculum, serie nouă, Anul VI, nr. 1-2 (23-24) 2007, Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu. Sîmbotin, Dan, "Meditațiile carteziene. Restaurarea universului din perspectiva omului", în Studii și cercetări din domeniul Științelor socio-umane, tome XII, Argonaut, Cluj-Napoca, 2004. Sîmbotin, Dan, " Clasificarea științelor în secolul al XVII-lea, piatra de temelie a specializării specifice științelor moderne", în Symposion, Tome III, nr.

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
metodă, Editura Paideia, București, 1995, p. 9. 102 Ibidem, p. 11. 103 Ibidem, p. 18. 104 Ibidem, p. 21. 105 Giovanni Pico della Mirandola, Despre demnitatea omului, Editura Științifică, București, 1991 106 Ibidem, p. 123. 107 Ideea cum că Meditațiile carteziene reprezintă o modalitatea de construcție a universului în jurul omului am dezvoltat-o în lucrarea De imitatione Dei, Editura Paideea, București, 2004. Acest subcapitol are la bază structura și ideile din prima parte a respectivului volum. 108 René Descartes, Meditationes de

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
Dima, Cornelia Gășpărel, Dan Gabriel Sîmbotin (coord.), Rethinking Politics for the Knowledge Society, Editura Institutul European, 2013, " Argumentul ontologic în Meditationes de prima philosophia", Revista Saeculum, serie nouă, Anul VI, Nr. 1-2 (23-24) 2007, Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu și "Meditațiile carteziene. Restaurarea universului din perspectiva omului", în Studii și cercetări din domeniul Științelor socio-umane, tome XII, Argonaut, Cluj-Napoca 2004, pp. 298-305 141 René Descartes, Meditationes de prima philosophia, trad. C. Noica, Editura Humanitas, București, 1992, p. 247. 142 René Descartes, "Meditationes

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]