645 matches
-
Închis ușa, el se Îndreaptă către un colț al divan-ului, ridică o margine a tapiseriei, apoi capacul unui sipet de lemn căptușit cu damasc. Scoate de-acolo o carte pe care i-o oferă lui Omar cu un gest ceremonios. Îndulcit, e-adevărat, de un zâmbet protector. Or, cartea e chiar aceea pe care eu, Benjamin O. Lesage, aveam s-o țin Într-o zi În propriile-mi mâini. A fost Întotdeauna aidoma la atingere, presupun. O piele groasă, aspră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
formulă de politețe Înainte de a se așeza la loc. Cu o privire furișă, Omar Îl observă pe omul cu cicatrice, care pare să se sufoce În colțul său, ascunzându-și, totuși, sentimentele sub o mină timid-batjocoritoare. În modul cel mai ceremonios cu putință, Abu Taher Îl roagă pe Omar să se așeze la dreapta sa, obligându-și vecinii să se depărteze În grabă. Apoi reia firul: — Măritul nostru oaspete a avut parte aseară de o Întâmplare nefericită. El, care este cinstit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
domnia retezând un cap Înfășurat În ditamai turbanul? Abu Taher este, În acel an de grație 1072, unul dintre rarii demnitari religioși care păstrează o relație strânsă cu hanul, Îl vizitează adesea În Cetatea Buhara, principala sa reședință, Îl primește ceremonios de fiecare dată când se oprește la Samarkand. Unii ulema privesc cu ochi răi atitudinea sa conciliantă, dar majoritatea apreciază prezența acestui intermediar Între ei și monarh. Încă o dată, cadiul avea să joace, cu abilitate, acest rol de conciliator, evitând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
acolo: Am putut să calculez cu exactitate, declară el, ceea ce a raportat vistieriei sultanului percepția fiecărei provincii, a fiecărui oraș important. Am prețuit, de asemenea, prada luată de la dușmani, și știu acum În ce mod a fost cheltuit acest aur... Ceremonios, Își drege glasul, Îi Întinde secretarului său pagina pe care tocmai a citit-o, o apropie de ochi pe următoarea. Buzele sale se Întredeschid, apoi se strâng. Se lasă iarăși tăcerea. A dat la o parte foaia, și-a aruncat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
doliul, a făcut să fie desemnat ca moștenitor cel de-al doilea dintre fiii ei. Malik Șah s-a lăsat repede convins, l-a copleșit cu titluri cu totul surprinzătoare pentru cei nouă ani ai lui, dar epoca e pompoasă, ceremonioasă: „Rege al regilor, Stâlp al Statului, Protector al Cârmuitorului Dreptcredincioșilor...” Blestem și deochi, noul moștenitor n-a Întârziat, la rându-i, să moară. Tot atât de brusc ca și fratele său. Din cauza unei febre la fel de suspecte. Chinezoaica avea un ultim fiu, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
dăinui mai mult ca Alamutul. Acesta mi-e rămășagul, aceasta mi-e mândria. Și nimic nu mă sperie mai mult decât să mă gândesc că, la moartea-mi, manuscrisul poate cădea În mâini ușuratice sau răuvoitoare. Cu un gest oarecum ceremonios, Îi Întinde cartea tainică lui Vartan: — Poți s-o deschizi, pentru că tu Îi vei fi străjer. Ciracul e mișcat. Va fi avut altcineva acest privilegiu Înaintea mea? — Două persoane. Djahane, după o ceartă la Samarkand. Și Hasan, când am locuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
intra pe ușă. Fazel n-a avut timp decât să-mi șoptească: „La legație!”. Apoi s-a despărțit de mine, s-a Îndreptat spre ofițer, l-am auzit rostind Polcovnic! - Colonele! - și i-am văzut pe cei doi strângându-și ceremonios mâna, schimbând câteva fraze de condoleanțe. Kassakovski cinase adesea În casa tatălui prietenului meu, ceea ce mi-a oferit un răgaz de câteva clipe. Am profitat de asta ca să grăbesc pasul către ieșire, Înfășurat În aba mea, și să străbat grădina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
riscul de a Îndura hohotele de râs ale lui Henry Sleeper Harper, editorul hebdomadarului cu același nume, care rămase o clipă În tovărășia noastră, ne oferi ceai și ne povesti călătoriile sale În Orient, Înainte de-a ne prezenta, foarte ceremonios, câinele său pechinez pe care considerase potrivit să-l numească Sun Yat Sen, Într-un omagiu ambiguu față de izbăvitorul Chinei. Dar nimic nu reușea să-i descrețească fruntea lui Șirin. Seara, la cină, rămase tăcută; părea slăbită. Am considerat, așadar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
în ochi cărămida aceea roșie, cartea pe care a primit-o la terminarea liceului, la petrecerea de absolvire, mi-l amintesc urcând pe scenă, directorul îi strânge mâna, îi este greu să se despartă de elevul acesta eminent, îi întinde ceremonios cartea, eu am pierdut-o pe a mea, dar el a păstrat-o, a luat-o cu el în armată, apoi în toate drumețiile, cum avea ocazia o scotea din buzunar, le citea turiștilor, tot explicându-le și arătându-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
în scaunul ei comod, un scaun special, pentru că are dureri de spate și nu poate sta așezată, ochelarii de citit îi măresc ochii, dar îi scoate imediat după ce intru și își pune hârtiile pe genunchi. O dimineață luminoasă, spune ea ceremonios, acum te-ai trezit? Eu mă gândesc la începutul albăstrui al acestei dimineți, anotimpuri întregi s-au schimbat de atunci, apoi bâlbâi, nu, chiar nu, l-am dus pe soțul meu la medic, iar ea oftează, ce se va întâmpla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
de sâmbătă din casa aceea veche, imediat ne va înfășura în prosoape mari, o aud răspunzând la telefon, da, se simte deja bine, spune ea și intră în baie cu telefonul în mână, i-l întinde lui Noga cu mișcări ceremonioase, eu îmi cufund capul în apă, ca și când aș fi într-o piscină, nu îmi face bine să culeg firimiturile conversației lor, o aud înfundat povestind despre boala sa pe un ton plin de emoție. Și când te voi vedea, tati
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
un gest din mână, oprindu-mă, ce altceva s-a mai întâmplat, Naama? Udi a plecat de acasă, spun eu și, spre surprinderea mea, nu plâng, ca și când aș fi spus, zilele de hamsin s-au terminat, iar ea se ridică ceremonios de pe scaunul pe care tocmai se așezase, felicitări, strigă ea fericită și îmi strânge mâna, ca și când i-aș fi dat vestea căsătoriei mele, este cel mai bun lucru care ți se putea întâmpla, este cel mai bun lucru care i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
îl văd stând la capătul coridorului, cu un pahar cu cafea în mână, cafea de la automat, înjură, m-am ars, îți toarnă cafeaua în pahare de plastic ce ți se topesc în mână, eu întind brațul și cu un gest ceremonios, ciudat pune paharul în palma mea, fierbințeala aceasta neașteptată îmi provoacă plăcere, îmi amintește drumul spre locul acesta, drumul acela teribil, ceremonios, beau încet lichidul fără gust, iar el spune, să plecăm de aici, hai să bem o cafea adevărată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
cafeaua în pahare de plastic ce ți se topesc în mână, eu întind brațul și cu un gest ceremonios, ciudat pune paharul în palma mea, fierbințeala aceasta neașteptată îmi provoacă plăcere, îmi amintește drumul spre locul acesta, drumul acela teribil, ceremonios, beau încet lichidul fără gust, iar el spune, să plecăm de aici, hai să bem o cafea adevărată, dar eu îl privesc rezervată, nu am timp, Mikha, trebuie să mă întorc la serviciu, este aproape douăsprezece, sentința mea cade pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
momentul când la radio se dădea ora exactă. Uniformă purta, normal, uniforma și pantofi negri din piele, iar Nakano purta o bluză sau un pulover și teniși albi. Uniformă avea cu el o cutie din lemn, pe care o purta ceremonios, iar Nakano ducea un casetofon Sony. Nakano punea casetofonul la baza catargului, iar Uniformă deschidea cutia din care scotea un steag frumos împăturit. Îl oferea reverențios lui Nakano, care îl prindea de frânghia catargului în așa fel încât să scoată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
prin fața lui Adelino Canepa, care la ora aceea stătea afară, la aer, pe o băncuță din grădină, și era ca și cum nu l-ar fi văzut. Apoi dădea nas În nas cu doamna Canepa În ușa de la parter și-și scotea ceremonios pălăria. Și tot așa, În toate serile, an de an”. Era ora opt, Lorenza nu mai venea, așa cum promisese, Belbo ajunsese la al cincilea gin martini. „Veni și anul 1943. Într-o dimineață, unchiul Carlo intră la noi, mă deșteptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
circuli, iar fasciștii plecaseră. Se lăsa Întunericul. După puțin timp au venit și tata și bunica, povestindu-ne fiecare aventura lui. Mama și mătușa au pregătit ceva de mâncare, În timp ce unchiul și Adelino Canepa nu mai conteneau să se salute ceremonios Între ei. Tot restul serii am auzit rafale Îndepărtate, spre coline. Partizanii Îi urmăreau pe fugari. Învinseserăm”. Lorenza Îl sărută pe păr și Belbo Își Încreți puțin nasul. Știa că Învinsese prin interpuși. În realitate, el asistase la un film
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
gura părea că scoate flăcări. M-am gândit că trebuia să fie aici mâna domnului Salon și mi-am dat seama la care anume clienți ciudați făcea aluzie În ziua aceea, În mina de la München. La masă ședea Bramanti, Îmbrăcat ceremonios Într-o tunică purpurie cu broderii verzi, o rasă albă cu franjuri de aur, o cruce scânteind pe piept, și pe cap având un fel de mitră, Împodobită cu un panaș alb cu roșu. În fața lui, cu o sobrietate hieratică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
un stil de mare campion. Tacticos, el depune la picioarele scării răclița, pentru a institui bariera sfântă și invizibilă, ce avea să țină în continuare la respect, demonul înfuriat. După care, apropiindu-se de armura aceea vigilentă, înarmată, se înclină ceremonios în fața ei și spune: Îmi dai voie? Tăcerea valorează consimțământ! gândește Avocatul, în termeni pur juridici. Iar Bossul desprinde spada, scânteietoare ca oricalcul atlanților, din strânsoarea imponderabilă a celor două mănuși goale, înzăuate și o ridică în cumpănă pe deasupra scăfârliei
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
jilț domnesc. Ori... În forma unei iesle? Un bărbat tânăr, blond, înalt, cu părul și barba împletite în șuvițe mătăsoase, frumos ca un înger, îmbrăcat într-o togă albă ca neaua, se ridică de pe jilț și se apleacă în fața mea, ceremonios. Înțeleg urarea de pace pe care mi-o adresează, fără a-și mișca în vreun fel buzele, minunat arcuite. Lângă picioarele desculțe ale tânărului celui chipeș se joacă, pe pajiștea cosită, numai el știe cu ce, un copilaș bălăior și
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
firește, în costumul cel bun, pimpant și elegant ca un mire. Doamna Alexandrescu îl introduse în camera ei, unde aștepta o doamnă micuță, foarte blondă și mirată, drăgălașă și simpatică. ― Uite! făcu doamna Alexandrescu, arătînd-o triumfătoare. Tânărul îi sărută mâna ceremonios, zicînd: ― Sunt fermecat, doamnă Mimi! ― Cum ai cunoscut-o așa dintr-o dată? se minună doamna Alexandrescu. ― După frumusețe și încă după ceva! răspunse Titu. Mimi râse. Era măgulită de galanteria tânărului. Gînguri: ― Mi-a spus mama că ești poet. M-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fața prăjită de soare, uscat, vioi și energic, cu o pălărie veche, într-o haină scurtă de piele, cizme cu turecii moi și înalți. Când auzi clopoțeii și văzu brișca de la Amara, se opri pe podețul dinaintea porții și salută ceremonios și respectuos: ― Să trăiești, coane Grigoriță!... Bine te-ai întors și cu noroc! Iuga răspunse rece, ridicând pălăria. ― Arendașul? șopti Titu cu ochii la omul de pe podeț. Grigore dădu din cap, iar când se mai depărtară puțin, murmură: ― Nici mie
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
un bărbat de vreo treizeci de ani, cu fața suptă și ochii negri, care ardeau straniu, cu mustața mică, răsucită. Purta un veston negru de sub care atârnau jur-împrejur poalele cămășii țărănești înflorite. ― Eu sunt învățătorul, domnule! Titu Herdelea se prezentă ceremonios și explică în câteva cuvinte cum a ajuns în Amara. Intrară în casă. Învățătorul îi recomandă pe nevastă-sa, țăranca de adineaori. Cu stângăcia sfiiciunii, acuma părea și mai simpatică. Pe Titu numai costumul țărănesc îl nedumerea. Cu mentalitatea-i
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Grigore. ― Cum ce caută? zise Nadina firesc. El nu lipsește de nicăieri. Și pe urmă are foarte multe relații, încît intră pretutindeni... Deodată se făcu o mișcare în incintă. Pe ușile laterale alte fracuri se îmbulzeau înăuntru. Din dreapta intrau arhiereii, ceremonios, lucind de podoabe, din stânga, în uniforme de gală, numai fireturi și strălucire, generalii. Pe estradă domni gravi se înșirau în ordine. Un glas speriat răcni lângă ușă: ― Maiestatea sa regele! O clipă de tăcere frământată, urmată brusc de o răpăială
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pur-sînge și câteva atracții senzaționale. Patronul, om dintr-o familie boierească, cu nume distins, care și-a mâncat o avere imensă la Paris și din resturi a înjghebat localul de curând, ca să aibă o ocupație, își primește clienții personal și ceremonios ca un senior pe invitații săi la o recepție selectă. Raul Brumaru, firește, prieten cu proprietarul, face spiritual prezentările. Și Nadina surâde încîntată și repetă întruna: ― Ah, oui, c'est vraiment très chic, très parisien!3 Mica sală s-a
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]