403 matches
-
și de religie în oraș (Tonnies, 1887). La Max Weber tradiția este considerată ca fiind prereflexivă și este opusă raționalității sociale. Max Weber consideră ca există trei tipuri de legitimare a autorității într-o societate: autoritate tradițională, autoritate legală, autoritate charismatică. Autoritatea tradițională se legitimează prin referire la trecut (Weber, 1992: 9). Tradiția constituie și motivul pentru care oamenii se supun unei ordini sociale. De asemenea înscriindu-se între autorii clasici, Henri Mendras explică societățile tradiționale (în speță țărănești) prin cinci
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
Social Bases of Politics, Doubleday& Co., New York, 1960, p. 311. 17 Ibidem, p. 312. 18 Ibidem, p. 326. 19 David Forgacs (ed.), The Gramsci Reader. Selected Writings 1916-1935, New York University Press, 2000, p. 153. 20 Chestiunea specialiștilor eclipsați de intelectualii charismatici, dar fără rezultate remarcabile în domeniul de activitate, și doar prezenți în mod constant în spațiul public, în Sorin Adam Matei, Mona Momescu (eds.), Idolii forului, Editura Corint, București, 2010. 21 Wolf Lepenies, Ce este un intelectual european? Intelectualii și
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
să transformați eșecul În victorie”. Fiecare, În felul său, necesită o dovadă de caracter pentru a fi pus În practică. Caracterul este cel ce susține deciziile unui manager În ceea ce-i privește pe „oameni”. Mai presus de orice Norman Schwarzkopf, charismaticul general care a condus forțele coaliției În cadrul operațiunii militare „Furtună În Deșert”, a definit odată conducerea drept o combinație puternică de strategie și caracter. „Dacă e să rămâi fără una dintre ele”, a spus el, „mai bine rămâi fără strategie
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
o facem. Comunicarea are un rol extrem de important în managementul stress-ului deoarece ea poate contribui, prin înglobarea unor elemente de control, organizare, planificare și conducere, la evitarea sau reducerea acestuia. După cum indică studii efectuate la nivel european, profilul managerului european charismatic și de succes se compune din următoarele trăsături: 35% personalitate; 26% cunoștințe profesionale; 23% abilități comunicaționale, atât în scris, cât și verbale, foarte importante în înțelegerea de către cei cărora li se adresează 10 % flexibilitate în activitate; 6 % elemente de ordin
ABORDAREA GESTIUNII STRESS-ULUI ÎN MEDIUL MICROECONOMIC by Alexandru Trifu, Carmen Raluca Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/771_a_1655]
-
un rol deosebit îl au particularitățile cognitive, afective, motivațional-aspiraționale și volitive ale fiecărui individ, în strânsă interdependență cu experiența de viață dobândită. S-a dovedit practic că vulnerabilitatea la factorii stresori se remarcă atât la persoane ce prezintă de personalitate, charismatice, pronunțate, cât și la cele ce înclinate a ceda mult mai ușor în fața presiunilor externe, ieșind în evidență o ambiție nemăsurată, nerăbdare, dorință de competitivitate sporită, implicare profesională majoră. Pentru a combate efectele negative ale stress ului psihic, cel mai
ABORDAREA GESTIUNII STRESS-ULUI ÎN MEDIUL MICROECONOMIC by Alexandru Trifu, Carmen Raluca Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/771_a_1655]
-
ceea ce ar fi imposibil, dar aduce în prim plan anumite practici evidențiate prin simpla observație, fără a le circumscrie unui cadru axiologic dat (Onuf: 1989, 13-22). Astfel, cele trei "tipuri ideale" ale autorității avansate de Weber, cea "tradițională", "rațională", respectiv "charismatică", sunt abandonate în favoarea unor alte tipuri de autoritate, având o ancorare socială mult mai profundă (Onuf: 1989, 24-26). Regulile și normele existente în fiecare societate configurează, și sunt la rândul lor configurate de anumite tipuri de autorități specifice, trei la
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
și în cele leniniste (în contrast cu societățile rurale), acțiunea socială este orientată preponderent înspre norme impersonale. Ce particularizează regimurile leniniste este faptul că impersonalitatea nu este exprimată în valori și reguli procedurale (i.e. datorită procesualității fenomenului), ci mai degrabă în impersonalitatea charismatică a organizației de partid. Inovativitatea leninismului ca organizație este dată de substituirea impersonalității charismatice cu impersonalitatea procedurală dominantă în Vest". Jowitt continuă: "Lenin a preluat noțiunile fundamental conflictuale de eroism individual și impersonalism organizațional și le-a redimensionat sub forma
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
impersonale. Ce particularizează regimurile leniniste este faptul că impersonalitatea nu este exprimată în valori și reguli procedurale (i.e. datorită procesualității fenomenului), ci mai degrabă în impersonalitatea charismatică a organizației de partid. Inovativitatea leninismului ca organizație este dată de substituirea impersonalității charismatice cu impersonalitatea procedurală dominantă în Vest". Jowitt continuă: "Lenin a preluat noțiunile fundamental conflictuale de eroism individual și impersonalism organizațional și le-a redimensionat sub forma unui erou organizațional partidul bolșevic", un proces lipsit de "precedent istoric" (Jowitt: 1993, 1-4
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
conflictuale de eroism individual și impersonalism organizațional și le-a redimensionat sub forma unui erou organizațional partidul bolșevic", un proces lipsit de "precedent istoric" (Jowitt: 1993, 1-4). Sunt de acord cu argumentul lui Jowitt, dar numai până la un punct: "impersonalitatea charismatică" a partidului bolșevic creat de Lenin reflectă, în mare măsură, personalitatea charismatică a lui Lenin însuși. Chiar și eticheta "leninism", derivată din pseudonimul revoluționar al lui Lenin, stă mărturie în acest sens. În cadrul regimurilor leniniste, relația dintre partid și lider
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
forma unui erou organizațional partidul bolșevic", un proces lipsit de "precedent istoric" (Jowitt: 1993, 1-4). Sunt de acord cu argumentul lui Jowitt, dar numai până la un punct: "impersonalitatea charismatică" a partidului bolșevic creat de Lenin reflectă, în mare măsură, personalitatea charismatică a lui Lenin însuși. Chiar și eticheta "leninism", derivată din pseudonimul revoluționar al lui Lenin, stă mărturie în acest sens. În cadrul regimurilor leniniste, relația dintre partid și lider nu este deloc asimetrică; dimpotrivă, este interdependentă. Robert Tucker subliniază convingător rolul
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
consideră Jowitt, este aceea că "acțiunea socială este orientată prin norme impersonale". Dar, ceea ce distinge cele două tipuri de regimuri politice este faptul că impersonalitatea leninistă nu este articulată, ca cea liberală, prin "valori procedurale și reguli", ci prin "impersonalitatea charismatică a organizației de partid". Fapt unic în istorie, Lenin a reușit să concilieze charisma tipică eroului individual și "impersonalitatea organizațională" a partidului pentru a le "metamorfoza în forma unui erou organizațional Partidul Bolșevic" (Jowitt, 1993, 1-3). Consider însă că această
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
dovadă toate socialismele europene denunțând caracterul "imperialist" al războiului și acționând în vederea concretizării revoluției globale (Gregor: 2002, 201). Gregor distinge două categorii majore de fascism, fiecare alcătuită la rândul ei din diferite "specii" și "subspecii": "fascismul generic", compus din "conducere charismatică, partide unitare, ideologii formale anti-democratice, scopuri mesianice, participare orchestrată, ca și control disciplinat asupra economiei și informației publice", respectiv "fascismul paradigmatic", care cuprinde acele sisteme ordonate ierarhic care utilizează organizarea de masă pentru a organiza energiile colective prin intermediul programelor de
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
puterile plutocratice". În cursul dinamicii lor aceste mișcări tind să dezvolte o infrastructură de organizații "capilare" sau "celulare" sub conducerea unui unic sau singur partid, sub controlul ierarhic și centralizat a unui "comitet central" și de obicei a unui "lider charismatic" (Gregor: 1997, XXIII, 257). Deși asemănările dintre ele sunt mai numeroase și probabil mai importante decât diferențele, putem înțelege "fascismele generice" ca și corpusuri de idei circumscribile unui fascism aflat în formă brută, primară, ale cărui dimensiuni tehnice, să le
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
la urma urmei, ne raportăm totuși la două fenomene diferite, chiar dacă natura diferențelor dintre ele reprezintă în continuare un subiect problematic și nu mai puțin deschis. Analizând regimurile leniniste, Kenneth Jowitt propune ca acestea să fie abordate în termeni "impersonalitate charismatică", în contrast cu "impersonalitatea procedurală" existentă în cadrul regimurilor democratice occidentale. Cu alte cuvinte, în regimurile leniniste charisma este diseminată la nivelul întregului partid care se transformă astfel într-un "erou organizațional", spre deosebire de democrațiile occidentale care funcționează după principiul liberal al neutralității axiologice
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
bizuie și pe paradoxul fără de care Socrate nu ar fi existat. Nu întâmplător, discursul retoric al lui Alexa Visarion conține o latură foarte expresivă ce se datorează permanentului duel interior dintre omul rebel și omul seren și înțelept. Excelent orator, charismatic în evoluția sa profesională și profesorală, el deține taina persuasiuni despre care Platon comentează că trebuie să fie necesarmente morală și în folosul comunității. Adunând funcțiile obligatorii ale discursului retoric teoretizat și practicat de către anticii greci, respectiv, logos, patos și
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
sunt învestite de către membrii colectivității cu un fel de „plusvaloare”, încât aceștia nu mai sunt disponibili să asimileze experiența altor colectivități, să le căute soluții mai bune. • Max Weber (1947) observă că autoritatea socială este adesea însoțită de o aură charismatică. Ea este în acest caz supravegheată, învestită de asemenea cu o „plusvaloare”. Un asemenea tip de autoritate putem găsi în mod special în societățile tradiționale, dar nu este complet absent nici din societatea modernă (dictaturile fasciste). • Mitul competenței birocratice. Discutând
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
le conferă o aură de autoritate absolută pentru a le face acceptabile de către celelalte clase și grupuri. Teoria privilegiului autoinstituit subliniază rolul activ al individului cu finalitățile sale. O parte importantă a caracteristicilor puterii politice (privilegii personale, aura de autoritate charismatică, exercițiul cât mai neîngrădit al puterii) care pot apărea în anumite condiții favorizante nu reprezintă „produse sociale” propriu-zise, nu au o funcție socială, ci sunt produsul luptei individului ajuns într-o poziție de putere pentru menținerea și amplificarea acesteia, în vederea
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
formularea legilor trebuie să se introducă, drept unul dintre factorii determinanți, caracteristici ale configurației cognitive ale respectivului sistem. De exemplu, „în condiții de incertitudine ireductibilă, sistemele sociale tind să recurgă la mijloace de reducere extracognitivă a incertitudinii, adoptând totodată metodele charismatice de conducere”. În teoria organizațiilor găsim câteva exemple interesante de asemenea tip de explicație în care „forma” proceselor cognitive este invocată drept factor explicativ. Modul cel mai sistematic de a invoca acest factor îl găsim într-o lucrare clasică a
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
poate fi tentată (și adesea chiar s-a întâmplat) să recurgă la un nou tip de plusvaloare, desemnat de Max Weber prin termenul de charismă. Weber avea în vedere, în mod special, cazurile tradiționale: profeți, conducători religioși. Prin extensie, conducătorul charismatic este acela care reclamă că i se atribuie capacități supranaturale, de excepție, în baza cărora autoritatea sa de a lua decizii este de necontestat, fiind deciacceptată necondiționat de către întreaga colectivitate. Deoarece capacitățile umane de decizie pot fi puse sub semnul
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
în baza cărora autoritatea sa de a lua decizii este de necontestat, fiind deciacceptată necondiționat de către întreaga colectivitate. Deoarece capacitățile umane de decizie pot fi puse sub semnul întrebării, fiind relative, incerte, charisma asumă, în opoziție, capacități speciale, supranaturale. Conducătorul charismatic are„har”, convinge, atrage, câștigă încrederea absolută, elimină orice șovăială, îndoială, incertitudine. În ideologia charismei deci, componenta supranaturală este obligatorie, ea având funcția de a genera certitudine absolută. Charisma nu desemnează înțelepciunea obișnuită, inteligența și experiența. Toate acestea fiind umane
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
supranaturale, fie prin intermediul celor înzestrați cu un har special - sfinți, preoți, prezicători-, fie prin intermediul unor „semne” - conjunctura astrelor, vise, fenomene meteorologice, configurația măruntaielor păsărilor - descifrate de specialiști care „știu” tehnica interpretării acestora. „Înțelepții” și „bătrânii” reprezintă instanțe cu importante componente charismatice în aceste societăți. Există însă și forme mai moderne: mitul supraomului, al geniului în ideologiile de tip totalitar și chiar mitologia „specialistului” în societatea actuală. Criterii mascate de alegere aleatorie. Adesea, decidentul se află în situația dificilă de a alege
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
constituirea a ceea ce se numește adesea „mitul competenței”. Acesta reprezintă învestirea competenței cu o valoare superioară celei pe care o are în realitate. Competența reprezintă o procedură cognitivă de decizie la care se adaugă destul de frecvent și o anumită componentă charismatică, a cărei funcție este de a absorbi incertitudinea celui care deleagă autoritatea. Un caz interesant de acest gen este modul în care este utilizată uneori știința. Nu de puține ori, știința însăși este învestită cu plusvaloare, rezultatele sale fiind prezentate
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
se ia în considerare atitudinea față de incertitudine. Asumarea incertitudinii, prudența în prezentarea valorii instrumentelor științifice, evidențierea limitelor acestora reprezintă un indicator al utilizării științei ca mecanism cognitiv, și nu artificial de absorbție a incertitudinii. Știința se transformă într-un mit charismatic atunci când nu-și asumă caracterul său provizoriu, relativ și incert. Dogmatismul comunist este un asemenea caz. El invocă știința, învestită cu puteri absolute și definitive, ca sursă a deciziilor practice. În fapt, știința are prin însăși natura sa un caracter
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
prin care Laclau (2005) l-a definit. În mod sigur, chavismul corespunde concepției ideologice minimale despre populism schițate de Mudde și Rovira Kaltwasser în introducere, pentru că amestecă acea "superficială ideologie rarefiată" cu doze mari de naționalism, socialism și un stil charismatic de mobilizare politică. Așa cum a subliniat Hawkins, Chávez a interpretat politica în termeni foarte moraliști și maniheiști, ca o "luptă cosmică" dintre forțe ale binelui și răului (2010a: 55). Într-adevăr, Zúquete a caracterizat chavismul ca o formă de "politică
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
constituționale și a deschis noi canale de implicare a oamenilor de rând în procesul politic. Ce mai rămâne de văzut, iată, este efectul pe care acest nou mod de exercitare a suveranității populare, cu marea sa încredere într-o autoritate charismatică, l-a avut asupra celeilalte dimensiuni esențiale a democrației - aceea a contestării. 7.4 Regimul Chávez și contestarea democratică După cum sugerează Rovira Kaltwasser și Mudde în Capitolul I, crearea de noi forme de suveranitate populară prin intermediul unor mișcări populiste poate
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]