469 matches
-
o mască slinoasă din bucăți de blană de capră. Hainele acestuia erau murdare și peticite, căciula era spartă și cizmele erau înnămolite cu ciucuri cu tot. Pe umeri ducea o traistă, în mână avea un paloș de lemn, iar la cingătoare, prins cu un inel de metal, un băț scurt cioplit. Ceilalți bărbați aveau toți câte un băț din lemn de alun, cu coaja astfel cioplită ca să deseneze pe albul lemnului râuri și flori, spirale și valuri. Pe măsură ce se apropiau, lăutarii
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
același pupitru înalt. Brâncoveanu mai privi încă o dată adunarea. Era o priveliște interesantă pentru orice mare pictor. Demnitarii musulmani cu turbane albe, frumos ornate cu bijuterii, îmbrăcați în haine din pânză subțire de culori luminoase, cu eșarfe din mătase drept cingători, stăteau turcește, cu spinările drepte, mimând o molatecă detașare de cele cotidiene. În colțul lor, dragomanii greci, cu caftane de culori închise, cu fesuri tot așa, stând în picioare cu o vagă aplecare a spinării, foarte atenți, mișcându-și repede
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Să vedem ce aveți acolo, porunci vodă. Cei doi dădură din cap în semn că au înțeles, se ridicară în picioare, făcură un semn că vor să pună marfa pe pupitru. Tânărul grăbit se descheie la caftan și-și scoase cingătoarea din jurul mijlocului, care se dovedi a fi o bucată de catifea neagră decolorată cu reflexe cafenii. O întinse îndemânatic pe pupitru în timp ce tatăl lui cu cealaltă cheie descuia încuietorile lădiței. — E din piele de Cordova, serenissime, mormăi bătrânul în italienește
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
vorbind singur. Strânse firmanurile și le șnurui, puse documentele inofensive la locul lor în firide și în lăzi, le adună pe celelate, și erau destule, într-un fel de boccea, o legă bine și o prinse cu un nod de cingătoarea de la brâu, își aruncă pe umeri o mantie italienească din catifea neagră tivită cu argintiu, își răsuci mustățile și-și puse un tricorn pe cap, stinse lumânările, descuie și încuie ușa în urma lui. Trecu ca o vijelie printre dorobanții căpitanului
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
tăbăcită într-un anume fel, semănând cu cele ale bașbuzucilor cu care Mahomed al II-lea cucerise Constantinopolul. Călugărul zări într-o străfulgerare toate acestea, dar și cele două jilțuri din mijlocul odăii, pe care stăteau Constantin Brâncoveanu gol până la cingătoare și beizadea Constantin îmbrăcat într-un fel de cămeșoi de pânză albă. În jurul lor câteva femei cu fețe grave încercau să rupă bucăți de pânză. Se apropie cu ligheanul și cu greu își stăpâni un oftat. Pe piept, vodă avea
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cu iataganele goale ca la paradă, cu pălăriile albe, elegante, abia simțit pășeau, încadrându-i, ieniceri din garda sultanului; între ei, cu fețele nefirești de palide, luminate pacă de albul cămeșilor de in, largi, descheiate la gât și nestrânse în cingători, mergeau în șir Brâncovenii. Prin orașul care nu se trezise, unul după altul, ca niște arătări de vis, nici șovăielnici, nici hotărâți, nici mândri, nici umiliți, treceau ca într-o plutire albă din Istanbulul minaretelor spre Constantinopolul turlelor aurite de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mai ...contemporan cu noi, decît uitatul D. Burliuk. Cam aceiași, În 1914, În amabilul manifest Ducețivă dracului!, se-ntrebau, cu logică egofilie, dacă „nu cumva bătrîneii ne-au mîngîiat pe căpșor pentru ca din scînteile poeziei noastre să-și țeasă o cingătoare electrică pentru a vorbi cu muzele?”. Amuzant, nu? Altfel, e greu de crezut că mult hulitul Pușkin a avut norocul ...să Învie ( deși există un precedent!), spre-a se umple de talentul incontestabil al necunoscutului Igor Severianin (unul dintre semnatarii
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
LUAU-AR DRACU DE BRIȘCĂ... Frunzuliță foi de hrișcă Luau-ar dracu de brișcă, O tot port la cingătoare Dușmanul nu-mi iese-n cale... Să-i iau calul și căruța Că mi-a păcălit mândruța, Să-i iau boii de la plug, Să îi vând și-apoi să fug... Să mă duc în pustnicie Nimeni să nu mă mai
LUAU-AR DRACU DE BRI?C?.. by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83812_a_85137]
-
fântână, de unde începea lacul Aroneanu. Am făcut atunci o mare imprudență pentru că am plecat singur. Am parcurs drumul până acolo pe jos, tramvaiele nu mergea la ora aceea, am tăiat-o prin pădure, pe cărarea știută. Cuțitul îl evam la cingătoare, într-o teacă de piele, era un cuțit mare, vânătoresc. Am ajuns la fântână fix la ora 11, dar Țuți nu venise încă. Mi-am dat jos rucsacul din spate și m-am rezemat cu spate de ghizdurile fântânii. Am
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
meu se gândise că ar putea trezi În mine sentimentul moștenirii mele culturale era să mă ducă la versiunea dublată În italiană a miturilor antice grecești. Așa că În fiecare săptămână Îl vedeam pe Hercule ucigând leul din Nemeaa sau furând cingătoarea amazoanelor („Ehei, ce mai cingătoare, nu, Callie?“) sau fiind aruncat fără temei În gropi cu șerpi, fără vreo explicație textuală. Dar preferatul nostru era minotaurul... ...Pe ecran apare un actor cu o perucă strâmbă. ― Ăsta-i Tezeu, explică Milton. Are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
putea trezi În mine sentimentul moștenirii mele culturale era să mă ducă la versiunea dublată În italiană a miturilor antice grecești. Așa că În fiecare săptămână Îl vedeam pe Hercule ucigând leul din Nemeaa sau furând cingătoarea amazoanelor („Ehei, ce mai cingătoare, nu, Callie?“) sau fiind aruncat fără temei În gropi cu șerpi, fără vreo explicație textuală. Dar preferatul nostru era minotaurul... ...Pe ecran apare un actor cu o perucă strâmbă. ― Ăsta-i Tezeu, explică Milton. Are un ghem de ață pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
o basma. CÎteva clipe, nu mă pot mișca. O basma croșetată. — Katie, reușesc să rostesc cu greu, Întorcînd basmaua pe toate fețele. Nu trebuia... Am vrut eu ! În chip de mulțumire. Mă privește extrem de sincer. Mai ales că ai pierdut cingătoarea aia pe care ți-o făcusem de Crăciun. A ! zic, cu o Împunsătură de vinovăție. Ăă, da. Ce... păcat. Înghit În sec. Era o cingătoare atît de frumoasă ! Am fost foarte supărată că am pierdut-o. — Ei, la naiba ! Ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
vrut eu ! În chip de mulțumire. Mă privește extrem de sincer. Mai ales că ai pierdut cingătoarea aia pe care ți-o făcusem de Crăciun. A ! zic, cu o Împunsătură de vinovăție. Ăă, da. Ce... păcat. Înghit În sec. Era o cingătoare atît de frumoasă ! Am fost foarte supărată că am pierdut-o. — Ei, la naiba ! Ochii i se umplu din nou de lacrimi. Am să-ți mai fac una. Nu ! zic alarmată. Nu, Katie, te rog nu. — Dar vreau eu ! Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
chiar atît de fericită să-l las să intre aici. Acum mi-a luat flaconul cu vitamine Perfectil și se uită atent la ele. Pe bune, ce-o fi atît de interesant la niște vitamine ? Iar acum se uită la cingătoarea croșetată de Katie. — Ce-i ăsta ? Un șarpe ? E o curea, spun, schimonisindu-mă În timp ce-mi pun un cercel. Știu. E oribilă. Nu pot să suport chestiile croșetate. Unde mi-o fi celălalt cercel ? Unde ? A, OK, uite-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
numaidecât asediul, dă foc mașinelor-praștii, berbecilor pe care-i întrebuințase, și apucă repede drumul spre Tîrnova. Latinii, avizați la ei înșii, deci insuficienți, se văd asemenea siliți să întrerupă asediul, pleacă la Constantinopol și despresură de nevoie cetatea Tzurulos de cingătoarea ce-o înconjurase. Asan, zdrobit de căință și convertindu-se la alte gânduri, trimise o solie cătră Vatatzes, acuzîndu-se pe sine însuși cu vina întreagă și, rugând cu umilință să-i ierte greșala comisă, se declară gata a restabili îndoitele
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
de sticlă căzură peste alți trei bărbați, care se apropiau pe furiș pe lîngă zid. Meeks făcu un salt, se lungi la pămînt și trase În cele trei perechi de picioare adunate laolaltă. Cu mîna liberă smulse un revolver de la cingătoarea unui tip mort. Țipete În curte; zgomot de pași pe pietriș. Meeks lăsă carabina jos și se Împletici pînă la perete. Aruncă o privire spre bărbați, simțind gustul sîngelui: ochise la cap, de la mică distanță. Bubuituri În cameră: două puști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
nu se astâmpără. Ba se foiește, ba o trage de mantie. Îi simte degetele până și pe bentița de pe cap. Și bolborosește întruna. O s-o audă până la urmă principele! Ezită. Ce să facă? Într-un final, se decide. Scoate de sub cingătoare o calotă emisferică de piatră. Este un pion, din cele folosite la jocul cu zaruri. Nu știe să joace, e prea complicat pentru ea, dar îi place să aibă în mână jucării robuste. Cele prea sofisticate probabil o frustrează, căci
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Trec câteva minute și doi gladiatori, unul abia trecut de vârsta copilăriei, altul cu păr înspicat, se apropie în fugă. Rufus îi inspectează cu un ochi critic. — Unde vă sunt măștile? Cel bătrân arată spre chipul lui Mercur prins de cingătoare. — L-am scos, că e întuneric pe aici și mă-mpiedic la tot pasul, murmură a scuză. Instructorul încuviințează. — Să nu uiți să ți-l pui la loc când urci în arenă, avertizează. Se întoarce spre copilandru. — Tu unde-ai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
că le-au dat destul pentru a-i face fericiți. Din când în când, se întâmplă să nu-și amintească numele cuiva. Se întoarce atunci către nomenclator și acesta, după ce își consultă tăblițele de ceară prinse cu un lănțișor de cingătoare, îi șoptește iute cine e persoana. Stăpânul casei încuviințează cu un zâmbet și continuă să vorbească și să gesticuleze mecanic, în virtutea inerției. La un moment dat, îl aude pe Herodes Agrippa spunând destul de tare lângă el: — La voi audiența domestică
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și sticlă colorată, aranjate în forme geometrice. Tiberius se așază, își sprijină cotul pe masă și-l îndeamnă: Spune repede, că n-avem timp. Mă așteaptă o zi grea. Seianus lasă pentru o secundă capul în piept, apoi scoate de sub cingătoare un papirus pe care i-l întinde cu o mână tremurând de emoție. Tiberius apucă enervat sulul. — Ce-i asta? întreabă cu asprime. De fapt, știe. O cerere. Așa este obiceiul, să-i scrii împăratului sau superiorului, chiar dacă te afli
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
importanță au pentru zei aurul și argintul, când plebeele le poartă pe post de brățări la glezne? Când soldații, di sprețuind chiar și fildeșul, pun să se cizeleze din argint mâne rele săbiilor, când tecile sună la clinchetul lănțișoarelor, iar cingătorile răsună de plăcuțe? Când cu argint se protejează sclavii ajunși la vârsta adolescenței, în timp ce femeile îl folosesc pentru a se spăla și privesc cu silă ligheanele care nu sunt din acest metal, chiar dacă servesc doar la mâncare ori la alte
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
formă. Ocolește privirea rugătoare a bătrânului flamin. Sărmanul! Își dă seama că-i face mai multă plăcere să facă pe maestrul de ceremonie aici, decât să stea acasă sub papucul nevestei. Dialul își trece în neștire degetele peste pumnalul de la cingătoare și-l imploră pe principe din ochi să-i țină partea. Acesta ezită. — Dă încoace sărăcia aia, că ai să te tai! își ceartă Marcia bărbatul. — E cuțitul de sacrificiu, îl apără flaminul cu palma. Își îndreaptă spatele plin de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de negru. Procurorul mi-a arătat din ochi pe tavan o lustră de porțelan albastru, complicată, având alături o contragreutate de forma globului terestru, de cupru strălucitor, cu cele cinci continente, mări și oceane, apoi a scos din buzunar o cingătoare subțire de piele împletită, cu motive de margarete și mimoze, pe care a strâns-o, cu o mână altădată suplă și blândă, într-un cerc perfect, care făcea să se întâlnească, ca într-o imagine filosofică, făgăduiala și răsplata, începutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pe care o întâlnea de mai multe ori pe an, când mergea în curtea închisorii din V. să asiste la decapitarea vreuneia dintre victimele sale, înainte de a pleca, fără nici un sentiment, să ia masa la Bourrache. Arătând cu capul spre cingătoarea subțire, l-am întrebat dacă el era cel care... — Da, mi-a răspuns înainte să apuc să rostesc cuvântul. Mi-am dres glasul și am spus: — Nu ați găsit nimic? A privit încet lucrurile din jur dulapul, scaunul, comoda, măsuța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
muls pentru fiecare. Și-apoi, nu crede preacuvioșia-ta că sus, în împărăția Sa, Domnul are nevoie nu de oameni sarbezi la față, ticăliți și ofticoși, ci de oameni unul și unul, cu știință-n ale flintei, cu păcatul la cingătoare, la vedere, nu ascuns în cine știe ce ungher al trupului ori al minții. Căci lupta Celui de Sus cu Necuratul nu s-a sfârșit; dimpotrivă, ea se-ascute. — Să lăsăm judecății Domnului treburile acestea - grăi blând Metodiu. — Ba nu, preacuvioșia-ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]