KorAP: Find »[drukola/base=cinic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...14 15 16 ...29 >

701 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662

la loc șuvița rebelă. „Da”, repetă penitentul, foindu-se la picioarele sale, „dacă de Mathilda, momentan, nu puteți dispune, de mine puteți dispune oriunde și oricând... Eu sunt o simplă cifră, un număr, pe care Îl poți penetra cu degetele...” Cinicul Își ridică mâna, desprinzând din aer cravașa Împietrită. Biluțele de sânge se loviră una de cealaltă, refugiindu-se din Scorpion În Vărsător și din Vărsător În cealaltă zodie. Cravașa străfulgeră În aer. Fesele penitentului se ridicară, acoperind triunghiul conjugal, primiră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
refugiindu-se din Scorpion În Vărsător și din Vărsător În cealaltă zodie. Cravașa străfulgeră În aer. Fesele penitentului se ridicară, acoperind triunghiul conjugal, primiră o lovitură, oftară adînc și coborâră, trăgând În urma lor Întreaga Cale Lactee. „O, o”, făcu el. Cinicul lovi din nou. Cravașa se ridica și cobora mereu, cerul nopții se umplea și se golea de stele. Sus-jos, dreapta, stânga. Sus, jos, dreapta... Cinci-cinci, șase-șase, zero-zero și nimic-nimic... Așa, așa. Transpirația curgea pe fața cinicului. Fața penitentului era scăldată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
O, o”, făcu el. Cinicul lovi din nou. Cravașa se ridica și cobora mereu, cerul nopții se umplea și se golea de stele. Sus-jos, dreapta, stânga. Sus, jos, dreapta... Cinci-cinci, șase-șase, zero-zero și nimic-nimic... Așa, așa. Transpirația curgea pe fața cinicului. Fața penitentului era scăldată În lacrimi de bucurie. Mâinile sale se Întindeau spre cătușele de sânge ce se conturau pe Calea Lactee. Poalele rochiei acopereau zodiile. De sus curgea o spumă albicioasă, șiroindu-i pe față, se scurgea pe bărbie, picurând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
argint, În mijlocul căruia strălucea fotografia Mathildei. „Acum ea sunt eu”, murmura Noimann-penitentul, aflat la picioarele lui Noimann-intransigentul. „Și dacă pe ea n-o poți avea acum, de mine poți dispune În orice clipă...” Pe măsură ce loviturile se Întețeau, creștea și furia cinicului. Cinci-cinci, șase-șase. Așa-așa... Curând Însă, cerbicia lui se potoli. Și În locul ei se instaură liniștea. Și apoi liniștea se transformă În compasiune. Cravașa Îngheță În aer. Bobițele de sânge se sparseră În cristale. Și cristalele se risipiră În Încăpere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
ieșiră printre buzele sale moi și nările transparente, Învălmășindu-se printre rămășițele zodiilor, ce străluceau acum, rotindu-se În jurul lustrei cu trei brațe... Noimann-penitentul, Îmbrăcat În rochia Mathildei, se târa În genunchi la picioarele sale, cerșind din ochi o țigară. Cinicul Își scoase trabucul dintre dinți și i-l lipi de frunte... Penitentul jubila. „Așa, așa”, făcu el. „Acum eu sunt ea...” Gâtul Îi era Împodobit cu șiraguri de perle, pe brațele sale durdulii străluceau brățări de aur și de-argint

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
penitentului fuseseră Încondeiați ca ouăle de Paște. Iar buzele - acoperite de ruj de culoarea șofranului. O, nu, ființa aceasta sulemenită ce se târa la picioarele sale nu putea fi Mathilda. „Minți, minți. Totu-i minciună și vânare de vânt”, urlă cinicul, răsucindu-și o dată și Încă o dată vârful țigării de foi pe fruntea penitentului. Acum triunghiul conjugal, ce ardea deasupra capului lui Noimann-cel-puternic, coborî, așezându-se Între sprâncenele frumos conturate ale lui Noimann-cel-bicisnic. Acolo se aflau Vărsătorul și Scorpionul și Fecioara

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
o dată vârful țigării de foi pe fruntea penitentului. Acum triunghiul conjugal, ce ardea deasupra capului lui Noimann-cel-puternic, coborî, așezându-se Între sprâncenele frumos conturate ale lui Noimann-cel-bicisnic. Acolo se aflau Vărsătorul și Scorpionul și Fecioara și o altă zodie necunoscută. Cinicul răsuflă adânc. „Minți”, făcu el cu o voce moale. Trabucul Îi alunecă dintre degete, rostogolindu-se pe dușumea. Penitentul Îl culese și-l băgă În gură cu capătul aprins. Limba sa Îl roti printre gingii, umplându-se de scrum, apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
că piciorul lui, pregătit să lovească fundul, rămase suspendat În aer. „Lasă prostiile”, spuse el. „Astfel de tertipuri aici nu merg...” Piciorul coborî, descriind un arc de cerc. Degetele sale atinseră ceva moale. Penitentul scoase un scârțâit ca de vioară... Cinicul trase un gât de Alexandrion din sticla pe trei sferturi goală. Șuvița rebelă i se lipi iarăși de tâmplă. Noimann, dintr-o mișcare a capului, o așeză la locul ei. Celălalt Întredeschise gura, cerșind din ochi câteva picături de coniac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
mișcare a capului, o așeză la locul ei. Celălalt Întredeschise gura, cerșind din ochi câteva picături de coniac. Noimann Îi Întinse sticla Întreagă. „Ce semnificație au, totuși, pentru dumneavoastră cuvintele deasupra și dedesubt?” Întrebă penitentul, Încercând să intre În grațiile cinicului și desprinzându-și cu un pocnet sec buzele rujate de pe sticla goală. „Când e vorba de femeie”, zise cinicul, desfăcând o nouă sticlă, „astfel de noțiuni nici nu există. Jos, sus, dreapta, stânga, acolo-i totul haos...” „Desigur”, zise, frecându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
Îi Întinse sticla Întreagă. „Ce semnificație au, totuși, pentru dumneavoastră cuvintele deasupra și dedesubt?” Întrebă penitentul, Încercând să intre În grațiile cinicului și desprinzându-și cu un pocnet sec buzele rujate de pe sticla goală. „Când e vorba de femeie”, zise cinicul, desfăcând o nouă sticlă, „astfel de noțiuni nici nu există. Jos, sus, dreapta, stânga, acolo-i totul haos...” „Desigur”, zise, frecându-și fața de un scaun, penitentul, „un haos cu foarte multe sertărașe... Depinde acum pe care și când anume

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
de dinți, se apucă să-i lustruiască unghiile. Mai Întâi cele de la piciorul drept, rămas fără papuc, apoi pe celelalte. Și, după ce le termină de lustruit, le acoperi cu ojă, desenând pe fiecare din ele câte un as de treflă. Cinicul suflă satisfăcut peste unghii. „Acum suntem totuna”, zise el Împăciuitor, În timp ce Noimann-penitentul scoase rochia Mathildei, În care se afla Înmagazinat mirosul și toată căldura ei, și o Întinse pe jos. Deasupra rochiei presără lenjeria, pe care o mângâia acum scâncind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
și femeia au o natură dublă. Faptul acesta le conferă posibilitatea de a migra dintr-un corp În altul. De a fi când una, când alta...” „Atunci să facem schimb de poziții. Dumneavoastră veți fi acum Mathilda și eu Noimann.” Cinicul căzu pe gânduri. Propunerea penitentului i se părea interesantă. „Veți putea proba pe propria dumneavoastră piele ce Înseamnă să fii bărbat și, mai ales, ce Înseamnă să fii femeie... Veți simți ce simțea și Mathilda...” Dar oare ce simțea Mathilda

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
dintre soț și amant. Noimann desprinse din cuiul nevăzut cravașa de aer și Își biciui trupul aerian care, stând nemișcat În fața oglinzii, suporta cu stoicism loviturile. De pe fruntea penitentului, triunghiul conjugal, Încrustat cu scrum, se lipi de fruntea albă a cinicului. Transferul fusese efectuat. Clepsidra fusese Întoarsă. Ceea ce se numea eu devenise el. Iar el se transformase-n eu. Configurația zodiilor se schimbase și ea. Vărsătorul luase locul Scorpionului și Scorpionul Vărsătorului. Fruntea cinicului fusese acoperită de cenușă. Acum el era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
scrum, se lipi de fruntea albă a cinicului. Transferul fusese efectuat. Clepsidra fusese Întoarsă. Ceea ce se numea eu devenise el. Iar el se transformase-n eu. Configurația zodiilor se schimbase și ea. Vărsătorul luase locul Scorpionului și Scorpionul Vărsătorului. Fruntea cinicului fusese acoperită de cenușă. Acum el era penitentul. Și penitentul el. „Da, acum, În sfârșit, veți avea posibilitatea să Înțelegeți natura feminină și chiar propria dumneavoastră natură”, șuieră insidios penitentul, privind fără urmă de sfială În ochii cinicului, care, Înfruntându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
Vărsătorului. Fruntea cinicului fusese acoperită de cenușă. Acum el era penitentul. Și penitentul el. „Da, acum, În sfârșit, veți avea posibilitatea să Înțelegeți natura feminină și chiar propria dumneavoastră natură”, șuieră insidios penitentul, privind fără urmă de sfială În ochii cinicului, care, Înfruntându-i privirea, se lăsa În genunchi În fața lui. Acum nu numai configurația zodiilor se schimbase, ci Însuși cinicul se schimbase, luând locul penitentului. Care era adevărata natură a lui Noimann? Precum nisipul clepsidrei, bărbatul se scurse În femeie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
posibilitatea să Înțelegeți natura feminină și chiar propria dumneavoastră natură”, șuieră insidios penitentul, privind fără urmă de sfială În ochii cinicului, care, Înfruntându-i privirea, se lăsa În genunchi În fața lui. Acum nu numai configurația zodiilor se schimbase, ci Însuși cinicul se schimbase, luând locul penitentului. Care era adevărata natură a lui Noimann? Precum nisipul clepsidrei, bărbatul se scurse În femeie și femeia În bărbat. Acolo se afla acum un amestec ciudat de brațe, de picioare și de sâni, alcătuind un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
locul palmelor Întinse, când mângâind formele goale, când implorând iertare. Trupul Mathildei creștea ca un aluat, frământat de mâinile lui Noimann, care plămădeau din el un alt trup, asemănător cu al său, În timp ce propriul lui trup fusese dat uitării... Cerbicia cinicului fusese În sfârșit Învinsă. Penitentul trăia un moment triumfător. Acum el era cel care Își bea liniștit păhărelul de coniac Alexandrion, ridicându-și de pe tâmple șuvița rebelă. Acum el era cel care Își stingea țigara de foi de fruntea celuilalt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
alte haine și schimbându-ne mereu Înfățișarea... Dar noi”, Își spuse Noimann, „suntem cu totul robiți propriei noastre piei În care, odată intrați, n-o părăsim decât o singură dată și pe totdeauna...” Gândurile se perindau cu repeziciune prin capul cinicului. Noimann stătea În fața oglinzii, privindu-și cu nedumerire chipul buhăit de alcool. Cum și-ar putea arăta o astfel de față În lume? Stomatologul Își mai umplu un păhărel și-l dădu În grabă pe gât. În dulap, costumele foșneau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
În lume? Stomatologul Își mai umplu un păhărel și-l dădu În grabă pe gât. În dulap, costumele foșneau neliniștit. Umerii li se Înghesuiau În jurul crăpăturii, cu scopul vădit de a surprinde cu ochiul lor măcar un fragment din supliciul cinicului. Pantofii lui Noimann țopăiau alături de pantofii Mathildei. Șireturile sale se Înnodau cu de la sine putere de tocurile ei cui. Ciorapii unuia se Încurcau cu ciorapii celuilalt. Cravata și eșarfa valsau pe hol după muzica lui Strauss. Întreaga garderobă se punea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
reverbera, risipindu-se, ecouri În trupul celuilalt Noimann, care, la rândul lui, stârnea neliniștea obiectelor din jur. Sus-jos. Stânga, dreapta. Așa, așa. Aici, aici. Loviturile cădeau cu nemiluita. Ritmul se Întețea. Noimann-penitentul părea căzut În transă, șfichiuind trupul păcătos al cinicului, umplându-l de răni suculente. În ciuda loviturilor primite, pe fața acestuia nu se citea Însă durere, ci o bucurie fără margini. Costumele ieșiră din dulap unul câte unul și țopăiau acum În fața lor. Buzunarele lor erau pline de cifre și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
loviturilor primite, pe fața acestuia nu se citea Însă durere, ci o bucurie fără margini. Costumele ieșiră din dulap unul câte unul și țopăiau acum În fața lor. Buzunarele lor erau pline de cifre și de cărți de joc. Zarurile zornăiau... Cinicul gemea, penitentul scrâșnea din dinți. Stând picior peste picior pe un scaun, inginerul Satanovski Îi acompania bătând din palme... Așii și decarii pluteau În aer, rotindu-se peste capetele lor. Cifre mari, cu abdomen galben, roiau deasupra patului și a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
abdomen galben, roiau deasupra patului și a mesei, așezându-se Într-o ecuație necunoscută. Costumele se agitau alături, cuprinse de furnicături. Pantalonii se bâțâiau În aer, tremurând din toate Încheieturile. La mijloc, Învârtindu-se În cerc, se afla rochia Mathildei. Cinicul Își ținea mâinile Încleștate de poalele ei. Penitentul Îl biciuia cu cravașa peste coapse. Sus, jos. Jos, sus. Stânga, dreapta. Înainte, Înapoi. Fără auz, fără vedere. Asemenea unei cârtițe ce ar Înainta printr-o galerie lopătând nu pământ, ci carne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
zodie necunoscută. La ce bună ieșirea În lumină dacă la capătul extazului mușuroiul clădit din sentimente și senzații se surpă sub pământ? Nisipul se scurgea din clepsidră, bărbatul În femeie și femeia În bărbat. Noimann se ridica deasupra celuilalt Noimann. Cinicul și penitentul se târau În genunchi, unul În fața celuilalt. Fusese aceasta doar o scurtă iluminare? Galeria oarbă palpita În urmă. Drumul ales fusese unul ce ducea În beznă. Oare mai exista și un altul, mai puțin bătătorit? Acum Între bărbat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
Rochia Mathildei se rotea În aer ca un carusel, Înghițind unul după altul mulțimea de costume ce se agățau de ea. Privindu-le cum dispar unul câte unul În abisul fără fund, Înconjurat de tufișuri de păr de culoare arămie, cinicul Își aduse aminte de o știre pe care o citise cu ani În urmă În Evenimentul serii, care relata următorul fapt: pe 13 iunie a.c., chiar de Ziua Națională a Franței, Otto Weisser, un german de origine austriacă, simpatizant al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
părea o invenție. Și totuși, Noimann descoperi În ea o morală ascunsă, legată de propria sa istorie... Un adevăr care În aceeași măsură Îl Întrista și-l amuza. Cameleonul era el și tot el propria sa femeie gonflabilă. Penitentul și cinicul se ascundeau În aceeași persoană. De ce Noimann voia să-l ducă cu zăhărelul pe sine Însuși și atunci când era beat, dar mai ales când era treaz? De ce Îi era teamă să privească adevărul În față? De ce, de fiecare dată când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]