KorAP: Find »[drukola/base=clitic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...14 15 16 ...23 >

560 matches

Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788

este poziția față de negația propozițională (Rivero 1997). În urma analizei cvasiexhaustive a textelor de secol 16 (analiză exhaustivă a textelor originale) și a unui număr mare de texte din secolele următoare, în Nicolae și Niculescu (2016) se face constatarea că linearizarea [clitic pronominal - negator propozițional nu] nu este atestată; în secolul al 16-lea, linearizarea cea mai frecventă este [nu - clitic pronominal - verb] (17), cu câteva excepții care implică encliza cliticului (mai ales reflexiv) la dreapta negației [nu - verb - clitic pronominal (reflexiv

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
originale) și a unui număr mare de texte din secolele următoare, în Nicolae și Niculescu (2016) se face constatarea că linearizarea [clitic pronominal - negator propozițional nu] nu este atestată; în secolul al 16-lea, linearizarea cea mai frecventă este [nu - clitic pronominal - verb] (17), cu câteva excepții care implică encliza cliticului (mai ales reflexiv) la dreapta negației [nu - verb - clitic pronominal (reflexiv)] (18); encliza reflexivului la dreapta negației se întâlnește și în cronicile muntenești (Todi 2001: 49) (19); în secolele următoare

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
următoare, în Nicolae și Niculescu (2016) se face constatarea că linearizarea [clitic pronominal - negator propozițional nu] nu este atestată; în secolul al 16-lea, linearizarea cea mai frecventă este [nu - clitic pronominal - verb] (17), cu câteva excepții care implică encliza cliticului (mai ales reflexiv) la dreapta negației [nu - verb - clitic pronominal (reflexiv)] (18); encliza reflexivului la dreapta negației se întâlnește și în cronicile muntenești (Todi 2001: 49) (19); în secolele următoare, linearizarea [nu - clitic - verb] (17) se generalizează. Structurile cu encliză

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
că linearizarea [clitic pronominal - negator propozițional nu] nu este atestată; în secolul al 16-lea, linearizarea cea mai frecventă este [nu - clitic pronominal - verb] (17), cu câteva excepții care implică encliza cliticului (mai ales reflexiv) la dreapta negației [nu - verb - clitic pronominal (reflexiv)] (18); encliza reflexivului la dreapta negației se întâlnește și în cronicile muntenești (Todi 2001: 49) (19); în secolele următoare, linearizarea [nu - clitic - verb] (17) se generalizează. Structurile cu encliză a reflexivului la dreapta negației au, în general, model

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
17), cu câteva excepții care implică encliza cliticului (mai ales reflexiv) la dreapta negației [nu - verb - clitic pronominal (reflexiv)] (18); encliza reflexivului la dreapta negației se întâlnește și în cronicile muntenești (Todi 2001: 49) (19); în secolele următoare, linearizarea [nu - clitic - verb] (17) se generalizează. Structurile cu encliză a reflexivului la dreapta negației au, în general, model slavon (cf. Willis 2000: 336). (17) a. nimini de rudele meale nu m-a grijit (DÎ.1591-600: VIII) b. să nuse strice întru viața

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
mine (CT.1560-1: 21v) c. cu foc înfierbântatu-m-ai și nu află-să întru mine nedereptate (CM.1567: 238r) d. sănubucure-mi-se (CP1.1577: 62r) (19) n-auridicatu-să nimeni cu nici o pâră (AB: 279;Todi 2001: 49) Adiacența la complementizator a pronumelor clitice este posibilă (20), însă doar în condițiile în care periferia stângă a propoziției nu este accesată de constituenți marcați pragmatic; odată ce pozițiile de topic sau focus din periferia stângă sunt accesate, se observă că adiacența la complementizator a pronumelor clitice

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
clitice este posibilă (20), însă doar în condițiile în care periferia stângă a propoziției nu este accesată de constituenți marcați pragmatic; odată ce pozițiile de topic sau focus din periferia stângă sunt accesate, se observă că adiacența la complementizator a pronumelor clitice este doar aparentă, cliticul pronominal fiind, de fapt, adiacent la verb (21). În rarele situații în care inversiunea verbală are loc în propoziția subordonată (v. §3.2.2.2 infra), se observă că pronumele clitic își păstrează poziția de bază

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
însă doar în condițiile în care periferia stângă a propoziției nu este accesată de constituenți marcați pragmatic; odată ce pozițiile de topic sau focus din periferia stângă sunt accesate, se observă că adiacența la complementizator a pronumelor clitice este doar aparentă, cliticul pronominal fiind, de fapt, adiacent la verb (21). În rarele situații în care inversiunea verbală are loc în propoziția subordonată (v. §3.2.2.2 infra), se observă că pronumele clitic își păstrează poziția de bază și verbul se deplasează

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
adiacența la complementizator a pronumelor clitice este doar aparentă, cliticul pronominal fiind, de fapt, adiacent la verb (21). În rarele situații în care inversiunea verbală are loc în propoziția subordonată (v. §3.2.2.2 infra), se observă că pronumele clitic își păstrează poziția de bază și verbul se deplasează la stânga sa, interpolându-se între complementizator și pronumele clitic (22). (20) a. Ci vedemu căse teame de noi că-l vomu prinde (DÎ.1599: XVIII) b. Adevăr grâesc voao că-i

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
În rarele situații în care inversiunea verbală are loc în propoziția subordonată (v. §3.2.2.2 infra), se observă că pronumele clitic își păstrează poziția de bază și verbul se deplasează la stânga sa, interpolându-se între complementizator și pronumele clitic (22). (20) a. Ci vedemu căse teame de noi că-l vomu prinde (DÎ.1599: XVIII) b. Adevăr grâesc voao că-i va încinge (CT.1560-1: 148r) (21) a. căeim-au căutat până la moarte (DÎ.1591-600:VIII) b. căcu direptate și

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
giudeț adevărat toatele aduseș asupră de noi (DDL.1679: 122) (22) Ferecați flămânzii acmu că săturai-se-vor ti (CT.1560-1: 126r-v) Poziția față de negatorul propozițional nu și adiacența la nucleul verbal arată neechivoc că, în româna veche, orientarea pronumelor clitice este tot către flexiune, la fel ca în româna modernă. Rezultă deci că raportul procliză / encliză derivă din deplasarea verbului în poziții diferite în structura propoziției (V-la-I / V-la-C). A doua chestiune anunțată mai sus (problema efectelor Wackernagel / Tobler-Mussafia) își găsește

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
modernă. Rezultă deci că raportul procliză / encliză derivă din deplasarea verbului în poziții diferite în structura propoziției (V-la-I / V-la-C). A doua chestiune anunțată mai sus (problema efectelor Wackernagel / Tobler-Mussafia) își găsește parțial rezolvarea tot în discuția privitoare la orientarea pronumelor clitice: pronumele clitice ale românei vechi nu sunt orientate spre complementizator, deci nu sunt clitice de poziția a doua / clitice Wackernagel. Este de așteptat deci ca poziția verbului și a pronumelor clitice să nu fie constrânse de efecte de poziția a

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
deci că raportul procliză / encliză derivă din deplasarea verbului în poziții diferite în structura propoziției (V-la-I / V-la-C). A doua chestiune anunțată mai sus (problema efectelor Wackernagel / Tobler-Mussafia) își găsește parțial rezolvarea tot în discuția privitoare la orientarea pronumelor clitice: pronumele clitice ale românei vechi nu sunt orientate spre complementizator, deci nu sunt clitice de poziția a doua / clitice Wackernagel. Este de așteptat deci ca poziția verbului și a pronumelor clitice să nu fie constrânse de efecte de poziția a doua. Această

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
în structura propoziției (V-la-I / V-la-C). A doua chestiune anunțată mai sus (problema efectelor Wackernagel / Tobler-Mussafia) își găsește parțial rezolvarea tot în discuția privitoare la orientarea pronumelor clitice: pronumele clitice ale românei vechi nu sunt orientate spre complementizator, deci nu sunt clitice de poziția a doua / clitice Wackernagel. Este de așteptat deci ca poziția verbului și a pronumelor clitice să nu fie constrânse de efecte de poziția a doua. Această predicție este verificată de materialul oferit de textele vechi românești: deși în

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
A doua chestiune anunțată mai sus (problema efectelor Wackernagel / Tobler-Mussafia) își găsește parțial rezolvarea tot în discuția privitoare la orientarea pronumelor clitice: pronumele clitice ale românei vechi nu sunt orientate spre complementizator, deci nu sunt clitice de poziția a doua / clitice Wackernagel. Este de așteptat deci ca poziția verbului și a pronumelor clitice să nu fie constrânse de efecte de poziția a doua. Această predicție este verificată de materialul oferit de textele vechi românești: deși în textele din secolul al 16

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
parțial rezolvarea tot în discuția privitoare la orientarea pronumelor clitice: pronumele clitice ale românei vechi nu sunt orientate spre complementizator, deci nu sunt clitice de poziția a doua / clitice Wackernagel. Este de așteptat deci ca poziția verbului și a pronumelor clitice să nu fie constrânse de efecte de poziția a doua. Această predicție este verificată de materialul oferit de textele vechi românești: deși în textele din secolul al 16-lea se evită în general (dar nu în mod absolut, cf. (23

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
de poziția a doua. Această predicție este verificată de materialul oferit de textele vechi românești: deși în textele din secolul al 16-lea se evită în general (dar nu în mod absolut, cf. (23)) începerea unei propoziții cu un pronume clitic, pronumele clitic poate apărea în poziția a doua, dar și în poziția a treia, a patra etc. în propoziție (24), indiferent dacă vorbim despre propoziții principale sau subordonate (Nicolae și Niculescu 2015, 2016)10. (23) a. (Frate drag, voia ți-

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
a doua. Această predicție este verificată de materialul oferit de textele vechi românești: deși în textele din secolul al 16-lea se evită în general (dar nu în mod absolut, cf. (23)) începerea unei propoziții cu un pronume clitic, pronumele clitic poate apărea în poziția a doua, dar și în poziția a treia, a patra etc. în propoziție (24), indiferent dacă vorbim despre propoziții principale sau subordonate (Nicolae și Niculescu 2015, 2016)10. (23) a. (Frate drag, voia ți-e această

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
lemnul în Iordan atâta de afund, [CP cât nu-l aflară](LC.~1650: 415v) c. Cuvântul Domnului ceriul învârtoșe-se (CP1.1577: 55r) d. Iară eu cu dereptatea ta iuvi-me-voiu feațeei tale (PH.1500-10: 11r) În concluzie, analiza propusă pentru pronumele clitice în capitolul anterior se poate extinde și la faza veche a românei: pronumele clitice sunt găzduite în proiecții de persoană (PERSP) care selectează proiecțiile verbale flexionare (PERSP> IP{MOODP > TP > ASPP}). Pronumele clitice ocupă deci o poziție fixă în structura

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
c. Cuvântul Domnului ceriul învârtoșe-se (CP1.1577: 55r) d. Iară eu cu dereptatea ta iuvi-me-voiu feațeei tale (PH.1500-10: 11r) În concluzie, analiza propusă pentru pronumele clitice în capitolul anterior se poate extinde și la faza veche a românei: pronumele clitice sunt găzduite în proiecții de persoană (PERSP) care selectează proiecțiile verbale flexionare (PERSP> IP{MOODP > TP > ASPP}). Pronumele clitice ocupă deci o poziție fixă în structura nucleului propozițional.Cu excepția linearizărilor determinate fonologic (implicând pronumele clitic o), raportul procliză / encliză se

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
11r) În concluzie, analiza propusă pentru pronumele clitice în capitolul anterior se poate extinde și la faza veche a românei: pronumele clitice sunt găzduite în proiecții de persoană (PERSP) care selectează proiecțiile verbale flexionare (PERSP> IP{MOODP > TP > ASPP}). Pronumele clitice ocupă deci o poziție fixă în structura nucleului propozițional.Cu excepția linearizărilor determinate fonologic (implicând pronumele clitic o), raportul procliză / encliză se va deriva din opțiunile diferite de deplasare a verbului (V-la-I vs V-la-C). Rămân însă de discutat două probleme ridicate

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
faza veche a românei: pronumele clitice sunt găzduite în proiecții de persoană (PERSP) care selectează proiecțiile verbale flexionare (PERSP> IP{MOODP > TP > ASPP}). Pronumele clitice ocupă deci o poziție fixă în structura nucleului propozițional.Cu excepția linearizărilor determinate fonologic (implicând pronumele clitic o), raportul procliză / encliză se va deriva din opțiunile diferite de deplasare a verbului (V-la-I vs V-la-C). Rămân însă de discutat două probleme ridicate de distribuția pronumelor clitice în limba veche: (i) structurile cu encliză pronominală la dreapta negației (v.

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
poziție fixă în structura nucleului propozițional.Cu excepția linearizărilor determinate fonologic (implicând pronumele clitic o), raportul procliză / encliză se va deriva din opțiunile diferite de deplasare a verbului (V-la-I vs V-la-C). Rămân însă de discutat două probleme ridicate de distribuția pronumelor clitice în limba veche: (i) structurile cu encliză pronominală la dreapta negației (v. (18) supra) sau a auxiliarului verbal (25); (ii) structurile cu dublă realizare a cliticului pronominal (proclitică și enclitică) pe lângă același centru verbal 11 (25) (foarte rar asociate cu

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
verbului (V-la-I vs V-la-C). Rămân însă de discutat două probleme ridicate de distribuția pronumelor clitice în limba veche: (i) structurile cu encliză pronominală la dreapta negației (v. (18) supra) sau a auxiliarului verbal (25); (ii) structurile cu dublă realizare a cliticului pronominal (proclitică și enclitică) pe lângă același centru verbal 11 (25) (foarte rar asociate cu dublarea auxiliarului verbal, e.g. (26a) (=(15) supra))12. (25) a. cela ce va spunre-seție (PH.1500−10: 64v) b. deaca vei căuta asupră de rugăciunea noastră

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
de ce structurile în cauză nu pot fi analizate din perspectiva regulilor sintactice ale românei vechi și vom examina relevanța prezenței lor în faza veche a românei. Rezultate de reținut • la fel ca în româna modernă, și în româna veche pronumele clitice sunt orientate către flexiune, astfel că analiza propusă în §III.3.2 poate fi extinsă la româna veche • ca regulă generală, procliza pronominală diagnostichează deplasarea verbală de tip V-la-I, iar encliza pronominală, deplasare verbală de tip V-la-C • rarele cazuri în

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]