1,273 matches
-
decorația cu pietre semiprețioase. În ceea ce privește pumnalul indian se observă cu ușurință influența mediului asupra lamei pumnalului. Arme folosite de ieniceri și de alte categorii de trupe otomane în evul mediu. Se observă decorația cu elemente florare și geometrice pe scutul, coiful, apărătoarea pentru capul de cal și pe lama celor două securi.
Evul Mediu feudal () [Corola-website/Science/311877_a_313206]
-
altarul poligonal, cu pereții retrași și unghi în axă. Pronaosul tăvănit sprijină pe grinzile sale stâlpii din structura de bază a unui turn mijlociu, cu galerie deschisă, cu câte o arcadă semicirculară pe fiecare latură, deasupra cărora se ridică sveltul coif, în bază octogonală al edificiului. Naosul dezvoltă o boltă semicilindrică ridicată direct de pe pereții laterali și susținută de un arc cu dublou. Drept cheie de boltă observăm o bârnă sculptată. Și deasupra altarului există o boltă semicilindrică pe porțiunea pereților
Biserica de lemn din Someșu Rece () [Corola-website/Science/313682_a_315011]
-
înapoi fără a se înregistra pierderi. În aprilie 1946, Arsenalul statal a putut fi deschis din nou. Astăzi Arsenalul din Graz este, cu cele aproximativ 32.000 de exponate, cea mai mare colecție de arme istorice (circa 3.840 armuri, coifuri, cămăși de zale și scuturi), săbii (2.414 bucăți), halebarde (5.395 bucăți), puști (3.867 bucăți), pistoale (4.259 bucăți) și accesorii de toate tipurile (printre care 3.449 de tolbe cu praf de pușcă). Cu acest inventar ar
Landeszeughaus () [Corola-website/Science/328030_a_329359]
-
urmărește marginea bolții altarului. Acoperișul, unitar pentru întreg edificiul este străpuns în partea sa vestică de turnul clopotniță, de mică înălțime, așezat peste pronaos. Galeria deschisă a turnului clopotniță se află la nivelul coamei acoperișului și este acoperită de un coif scurt, format pe verticală din două segmente și având o bază octogonală.
Biserica de lemn din Gostila () [Corola-website/Science/312368_a_313697]
-
os, fără însă a-l penetra. Alte găuri din craniu și din mandibulă au fost găsite a fi cauzate de răni de pumnal pe bărbie și pe obraz. Multiplele răni de pe craniul regelui indicau că el nu-și mai purta coiful, pe care fie și l-a scos, fie și l-a pierdut după ce calul i s-a împotmolit în mlaștină. Una dintre coastele sale drepte fusese tăiată de pătrunderea unui obiect ascuțit, și la fel și pelvisul. Nu existau urme
Exhumarea și înmormântarea lui Richard al III-lea () [Corola-website/Science/333959_a_335288]
-
cap și la armele cu care a fost omorât Richard; cronicarul francez scria că „unul din galezi a venit apoi după el și la omorât lovindu-l cu o halebardă”, iar "Balada lui Lady Bessie" consemna că „i-au lovit coiful de cap până i-a ieșit creierul cu sânge.” Asemenea relatări se potrivesc cu siguranță distrugerilor produse craniului. Curbura laterală a coloanei vertebrale a fost evidentă încă de la excavarea scheletului. Ea a fost atribuită unei declanșate în adolescență. Deși era
Exhumarea și înmormântarea lui Richard al III-lea () [Corola-website/Science/333959_a_335288]
-
o climă aspră, ca să se așeze în Europa apuseană, mai bogată și cu o climă mai blândă. Istorisirile despre bogățiile Europei au atras vikingii, care erau săraci, ducând în nord o viață modestă, aspră. Deși este răspândită imaginea vikingilor purtând coifuri cu coarne, nu există nicio dovadă istorică a acestui presupus obicei. Vikingii au profitat de conflictele interne din Europa pentru a-și extinde activitatea în alte teritorii, Astfel, după moartea lui Ludovic cel Pios, împăratul francilor, în 840, fiul său
Vikingi () [Corola-website/Science/297254_a_298583]
-
Conform obiceiului, toți oamenii liberi nordici au fost nevoiți să aibă arme proprii și le-a fost permis să le poarte tot timpul. Aceste arme identificau statutul social al unui viking: un viking bogat avea un ansamblu complet de un coif, scut, cămașă de zale și sabia. Un viking tipic ar fi avut mai probabil pentru a lupta o suliță, scut și un pumnal. Arcurile au fost utilizate în etapele de deschidere de lupte pe uscat și pe mare, dar ele
Vikingi () [Corola-website/Science/297254_a_298583]
-
construcție din capitala Suediei. Ea a fost ridicată între 1280-1300 de călugării ordinului franciscan, alături fiind ridicate și clădirile mănăstirii, în jurul unei curți interioare. După reformă, biserica a devenit protestantă. În secolul 16 i s-a adăugat turnul, al cărui coif ascuțit și zvelt a dat o trăsătură definitorie imaginii orașului. În urma unui incendiu, în 1835, coiful a fost distrus. El a fost înlocuit cu o structură traforată din fier forjat în 1839, ce pare să fi anticipat turnul Eiffel. Încă
Riddarholmen () [Corola-website/Science/309754_a_311083]
-
ridicate și clădirile mănăstirii, în jurul unei curți interioare. După reformă, biserica a devenit protestantă. În secolul 16 i s-a adăugat turnul, al cărui coif ascuțit și zvelt a dat o trăsătură definitorie imaginii orașului. În urma unui incendiu, în 1835, coiful a fost distrus. El a fost înlocuit cu o structură traforată din fier forjat în 1839, ce pare să fi anticipat turnul Eiffel. Încă de la începutul său, lăcașul a fost ales drept necropolă regală. Donatorul și patronul bisericii, regele Suediei
Riddarholmen () [Corola-website/Science/309754_a_311083]
-
45 m și lățimea de 5,95 m. Acoperișul, unic pentru toată construcția este străpuns în partea de vest de turnul-clopotnită ce se află deasupra pronaosului. Turnul are un foișor deschis doar în partea superioară și se termină cu un coif nu prea înalt, cu baza octogonală. Intrarea în biserică se face pe latura de sud. Decorată cu chenare de linii frânte și romburi, intrarea duce în pronaosul bisericii. Decorația pictată ce se păstrează încă în pronaos este bogată. Regăsim aici
Biserica de lemn din Solomon () [Corola-website/Science/309820_a_311149]
-
executate, în tehnica "tempera", de un artist anonim. Înfățișând aceeași planimetrie dreptunghiulară, des întâlnită în părțile zărăndene, anume un altar pentagonal decroșat, un naos cu doi umeri laterali rectangulari și o clopotniță centrală, încadrată de două turnulețe, toate beneficiind de coifuri ample, de factură barocă, lăcașul, acoperit cu țiglă, a fost împodobit iconografic în anii 1946-1947, de Ileana Hui din Arad; târnosirea s-a făcut în 1947. Biserica este înscrisă pe lista monumentelor istorice românești (HD-II-m-B-03372).
Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Obârșa () [Corola-website/Science/329311_a_330640]
-
special insula Noua Guinee, dar unele specii de cazuar trăiesc și pe peninsula aloka din Australia. Numele păsării provine din malaieză „kesuari“. Păsările cele mai înrudite cu ele sunt păsările emu. ii au pe cap o creastă cornoasă ca un coif, prin care se deosebesc ușor de alte păsări alergătoare. Funcția acestei creste n-a fost până în prezent elucidată, se presupune că ar juca un rol de protecție al craniului când pasărea aleargă prin pădure sau servește la îndepărtarea stratului superficial
Cazuar () [Corola-website/Science/316423_a_317752]
-
pe stâlpi ciopliți și uniți prin elegante arcade la partea superioară și o balustradă traforată, la partea inferioară. Un alt element decorativ al construcției este acoperișul bisericii, cu pante repezi și ape rupte. Turnul clopotniță, cu silueta sa sveltă și coiful ce acoperă foișorul, este un accent care prin proporții echilibrează întregul edificiu. Spațiul interior al bisericii este compartimentat, conform cultului creștin de rit oriental, în: altar, naos, pronaos și pridvor, fiecare dintre spații purtând și o denumire locală, determinată de
Biserica de lemn din Dragomirești, Maramureș () [Corola-website/Science/324057_a_325386]
-
pe care acesta din urmă o scrisese pentru soldații turci ce luptau în Războiul Balcanic din 1912 și care se intitula Rugăciunea soldatului. În cadrul discursului Erdogan a precizat faptul că poezia aparține lui Gokalp. Minaretele sunt baionetele noastre, cupolele lor coifurile noastre, moscheile sunt cazărmile noastre și credincioșii, soldații noștri Aceasta armata divină îmi așteaptă religia Allah e mare, Allah e mare Procurorul Vural savas e cel care s a ocupat de acest dosar, el fiind cel care a vizionat imaginile
Recep Tayyip Erdoğan () [Corola-website/Science/314811_a_316140]
-
absida altarului fiind decroșată, cu cinci laturi. Se pare că biserica avea pe latura de sud și o prispă. Din această prispă se intra în biserică spre pronaos. Deasupra pronaosului exista și un turn-clopotniță, nu prea înalt, acoperit de un coif piramidal. În a doua jumătate a secolului XVIII-lea, biserica a fost pictată. Una din icoanele ce împodobea altă dată biserica, Maica Domnului cu Pruncul, data din aceeași perioadă. Spațiul unde își aveau locul icoanele, pe perete iconostasului, între intrările
Biserica de lemn din Căianu, Cluj () [Corola-website/Science/315766_a_317095]
-
masiv al edificiului era dominat de un turn care imita fidel turnurile baroce ale bisericilor de zid din zonă, din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, prin exactitatea realizării ”bulbului” și ritmica ascensională a tuturor elementelor componente ale coifului. O furtună devastatoare a spulberat edificiul în preajma celui de-al doilea Război mondial și nu a mai fost readus la aspectul inițial. S-a recurs la o improvizație inestetică, în formă de piramidă, care a dăinuit până în anul 1992 când
Biserica de lemn din Groșii Noi () [Corola-website/Science/316803_a_318132]
-
plus trei escadroane formate din 100 de oșteni călare (aceștia puteau fi "equites" sau "celeres"), comandați de un "tribunus celerum". La începuturile armatei romane, echipamentul din fier era relativ rar. Pumnalele, spadele de bronz și lăncile au fost treptat înlocuite. Coifurile erau de modele diferite, dar poate cel mai impresionant din punct de vedere vizual era modelul Villanova. Un astfel de coif a fost descoperit la Tarquinia. Coifuri Villanova au fost descoperite și în alte necropole din centrul și nordul Italiei
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
începuturile armatei romane, echipamentul din fier era relativ rar. Pumnalele, spadele de bronz și lăncile au fost treptat înlocuite. Coifurile erau de modele diferite, dar poate cel mai impresionant din punct de vedere vizual era modelul Villanova. Un astfel de coif a fost descoperit la Tarquinia. Coifuri Villanova au fost descoperite și în alte necropole din centrul și nordul Italiei și datează din secolele IX-VII î.H. Un tip de coif asemănător (însă fără creastă metalică) era „clopotul”. Armura conținea uneori
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
era relativ rar. Pumnalele, spadele de bronz și lăncile au fost treptat înlocuite. Coifurile erau de modele diferite, dar poate cel mai impresionant din punct de vedere vizual era modelul Villanova. Un astfel de coif a fost descoperit la Tarquinia. Coifuri Villanova au fost descoperite și în alte necropole din centrul și nordul Italiei și datează din secolele IX-VII î.H. Un tip de coif asemănător (însă fără creastă metalică) era „clopotul”. Armura conținea uneori platoșă de zale. La un moment
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
punct de vedere vizual era modelul Villanova. Un astfel de coif a fost descoperit la Tarquinia. Coifuri Villanova au fost descoperite și în alte necropole din centrul și nordul Italiei și datează din secolele IX-VII î.H. Un tip de coif asemănător (însă fără creastă metalică) era „clopotul”. Armura conținea uneori platoșă de zale. La un moment dat, romanii au adoptat falanga de la hopliți, introdusă în Italia probabil de coloniștii greci. Primul autor care a folosit termenul de „falangă”(„φαλαγξ”) este
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
compactă, fiecare stând unul lângă altul și lăsând partea dreaptă descoperită, pentru ca aceasta să fie protejată cel puțin de scutul soldatului vecin. Falanga greacă a apărut pentru prima oară în Grecia, probabil în secolul al VIII-lea î.H. Chiar dacă coiful, scutul și armura ofereau o protecție foarte bună, luptele corp la corp erau foarte periculoase, mai ales dacă inamicii erau echipați la fel de bine și erau la fel de agresivi. O falangă victorioasă suferea pierderi de circa cinci la sută, mai ales în
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
bogați formau unitățile "equites" și erau împărțiți în zece "turmae" comandate de trei "decurioni". Deși Polybius nu face o descriere a unităților "equites", este probabil că soldații din cavaleria romană luptau în formație strânsă și aveau în dotare lance, spadă, coif, platoșă și un scut circular. Soldații pedeștri ai legiunii aveau rosturi diferite, însă nu doar în funcție de avere, ci și de vârstă. Cetățenii săraci care dispuneau însă de bani suficienți pentru a fi recrutabili alcătuiau formațiunile de "velites" sau cavaleria ușoară
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
recrutabili alcătuiau formațiunile de "velites" sau cavaleria ușoară, alături de soldații prea tineri ca să lupte în prima linie. Fiecare velites era echipat cu scut rotund, sulițe ușoare și spadă (cel puțin de la mijlocul secolului II î.H.). Unii dintre velites purtau coifuri. Aceștia erau în număr de 1.200, deși nu se știu prea multe amănunte despre ei. Cea mai importantă forță a legiunii era infanteria, care era formată din trei șiruri. În primul șir erau "hastati", oșteni mai tineri; al doilea
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
romani purtau un pumnal, numit pugio. Deși nu apare la Polybius, au fost descoperite câteva în Spania. Triarii foloseau încă vechea lance a hopliților. Dyonisus din Halicarnas consideră că și principes folosiseră astfel de lănci în războiul cu Phyrrhus. Despre coifurile romane din această perioadă știm faptul că cel mai răspândit model era coiful Montefortino, cu calotă înaltă și vârf rotund. Un alt tip de coif era cel etrusco-corintic, împrumutând probabil caracterstici ale coifurilor corintice ale hopliților. Coiful Montefortino era galic
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]