425 matches
-
primul loc: deși nu ai fi zis, drumul tău ajunge dintr-odată să treacă pe marginea prăpastieipierderii-dragostei, ești foarte atent cum ții fagurele vieții tale în suflețelul tău, poteca este subțire, periculoasă, stânca de care încerci să te ții este colțuroasă, îți zgârie palmele, pui precaut un picior înaintea celui lalt, se înserează, poteca nu se mai vede bine, această încercare dificilă ți-a organizat-o vrăjitoarea fuamnach, din gelozie pentru prințesa ta strălucitoare. scădere nouă în al doilea loc: văzând
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
pe piept Țnu trebuie atinși pe aripi, ai învățat de mult asta), el zboară la câțiva becuteci de tine și îți dă puțină lumină, cât să nu te orbească, ochii tăi au înghițit fântâni de întuneric deja, zărești puțin pereții colțuroși ai prăpastiei pierderii-dragostei și din traseul potecuței tale mai departe, aripile insectei de lumină zbârnâie pe ton baritonal, realizezi că această mică ființă are toate calitățile să găsească desaga-fără fund, atât de prețioasă pentru tine, dar nu să o care
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
bula lui bichat, desprinsă de pe craniul pe care plutești tu, cobori de pe zigomaticul fragil al bărcii tale de ocazie, unde ai întins vestuța ta de pluș kaki între două așchii de os, în așteptarea vânturilor tandre, pășești treptele către orbita colțuroasă unde poți să îți organizezi culcușul, pui desaga-fără-fund sub cap, te ghemuiești, în cele din urmă adormi. chiar și cel mai puternic prințișor, când călătorește singur, întâmpină greutăți, inclusiv sub formă de întinderi de apă. nouă în al patrulea loc
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
-și degetele de la picioare, dar și la prin țesa ta spectaculoasă, care, adulmecând prin grădina ei suspendată, se bucură că ești în viață și te îndrepți către ea. șase în al treilea loc: dintr-odată, fugind, te trezești între stânci colțuroase, negre, de exesită, de nefelin monzodiorită, unde te simți și mai obosit, cu limba amorțită. trebuie să mergi mai departe, nu poate să mai fie foarte mult până la suflețelul tău, străduindu-te să îți ajuți mersul cu mâinile, te rănești
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
câteva grade kalamen, adie plăcut khamsinul, vei simți suflul lui cald pentru cincizeci de zile, e timpul să îți schimbi pielea ta cea groasă cu una mai elastică, mai ușoară, cu care să poți naviga mai rapid printre aceste stânci colțuroase, urmărit uneori de oștirile dușmanilor tăi. e vremea să schimbi învelișul tău gros, bătătorit și ud, de piele de vacă galbenă, pe unul uscat și proaspăt, ca un așternut apretat. îmbracă acum, odată cu venirea primăverii pe drumeagul tău, aripa subțire
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
străpungerea aceea extatică și valul alinător ce i-a urmat; în ciuda faptului că nu s-a mai repetat niciodată, Carol se simțea legată de Dan într-un mod obscur. Era sigură că ceea ce simțea pentru acest trup alb, subțire și colțuros, cu toate alunițele maronii care îl acopereau, era dragoste. Și iubea și părul de culoarea nisipului, pieptănat în stilul anilor ’20, cu moțul arcuit peste sprâncenele delicate. Carol reacționa și la îndemânarea lui Dan. Ca mulți alți oameni cu orientare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
dragă, nu departe, la câțiva pași de aici. Am putea să ne cunoaștem mai bine. Fraza consacrată se lăsase rostită mai lesne decât își imaginase Ramona. Reușea să anticipeze respingerea potențialilor clienți. Era suficient ca aceștia să-i privească fața colțuroasă, cu trăsături prea ferme și cu urmele albăstrii care i se conturau deja pe obraji la ora aceea, pe sub fondul de ten, ca să înțeleagă despre ce e vorba. Numai că, nu se știe de ce, Bull n-o respinsese. Înțelesese imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
nici că-și dorea altceva decât să-i calc pe urme. Spunând acestea, Ramona se lăsase pe vine în colțul garsonierei cu aer stătut, turnând apă din cana electrică în niște cești desperecheate. Bull nu putuse să nu observe musculatura colțuroasă a gambelor și coapselor Ramonei. Trebuia să recunoască, transsexualul ar fi fost ideal pentru o echipă de rugby. Ramona îi dăduse lui Bull cana de ceai și se așezase lângă el pe patul care scârțâia. Își continuase apoi povestea: — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
în el ceva, poate o dedicație. Se puteau descifra numai fragmente, dar apărea, de cel puțin patru ori, cuvântul „Manes“. Iar așa-numiții Manes erau spiritele venerate ale morților familiei. A cui era acea grafie clară, cu consoanele lungi și colțuroase? Cine erau acei Manes cărora li se adresa? Micul teatru avea să fie acoperit cu pământ. Și continuă să fie îngropat și în ziua de azi. Apoi, lângă mal avea să fie descoperită o peșteră mare, un odeion săpat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ocupa de salvarea lui. Iar tânărul se încăpățânase să tacă până în clipa când lama călăului îi tăiase gâtul. În ziua următoare, Callistus închise ușa în spatele lui și-i spuse în taină Împăratului: — Privește, Augustus. Împăratul recunoscu imediat literele greoaie și colțuroase ale lui Sertorius Macro. În mod absurd, omul acela viclean și aproape analfabet scrisese un ordin pentru un ofițer al său: „Sfătuiește-l pe băiat să tacă, pentru binele lui“. Ofițerul ascultase tăcut porunca lui Macro, dar apoi, la fel de tăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
scăpăm în veci. Labirintul de mobile maronii, roșcate și negre, împestrițat de aur și oglinzi, se înghesuie în jurul nostru. Ici, colo sunt incrustații aurite și oglinzi. Cu o mână își răsucește prețiosul inel de pe mâna cealaltă. Diamantul este masiv și colțuros. Îl învârte până îi ajunge în palmă, apasă cu palma deschisă pe tăblia șifonierului și scrijelește o săgeată cu vârful îndreptat spre stânga. Sapă o cărare prin istorie. În telefon zice: — Îți mulțumesc din suflet. Îi închide clapeta și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
mai adâncul lac, S-avem sub un stejar, în veșnicie, un iatac. Pe spate să-mi adormi, în iarba crudă, Urechea ta-ntre umeri, ciulită stă s-audă, Cum bate timpul, bate rece peste noi, Cum a bătut ieri piatra colțuroasă-n văi. Și să tresari, și să alergi precum un cal, Ce-și scapără copitele deal după deal, Să îți alerge mintea mai iute ca lumina, Trupul de carne din mine să-ți fie făina, Cea care-ți naște pita
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
stofe, o ladă neagră cocoțată pe acoperișul autobuzului. Lucrurile mergeau greu. Șoferul, care se apucase să coboare singur bagajele, se oprise din treabă și, suit pe acoperiș, perora în fața unui cerc de burnusuri strânse în jurul mașinii. Janine, înconjurată de fețe colțuroase, asaltată de strigăte guturale, își simți dintr-o dată oboseala. - Urc, îi spuse lui Marcel, care se răstea nerăbdător la șofer. Intră în hotel. Patronul, un francez slab și tăcut, îi ieși în întâmpinare. O duse, printr-o galerie lungă ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
a unei femei în carne și oase. Materialul sintetic din care fuseseră confecționate carnea și oasele ei era, practic, etern. Se mișca agil, cu mare ușurință, fără tropotul mecanic al roboatelor din primele generații. Dintr-o dată, în carcasele lor cubice, colțuroase, cei trei roboți se simțiră bătrâni, uzați fizic și moral, depășiți de avântul fără precedent al științei și tehnicii. Getta 2 îi privi amuzată, apoi se așeză picior sintetic peste picior sintetic. — Care va să zică, sunteți în misiune... - surâse dânsa. Ce misiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
de ele, răspunse pilotul. — Aoleu! făcu Aciobăniței. Înseamnă că e rău de tot. Nouă tot așa ne spuneau la-nceput de O.Z.N.-uri și-ai văzut ce-a ieșit. Ne-au luat ca din oală. Se uitară înfricoșați la planeta colțuroasă spre care erau atrași ca de-un magnet. — Să-ncerc să iau legătura cu dânșii? întrebă șovăitor pilotul. — Știu eu? zise comandantul. Să nu se interpreteze... Lasă-i mai bine pe ei să ia legătura cu noi. Dar nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
singurătatea peisajului, concentrat la mers, sugând prin piele pacea nostalgiei, nu simțea nici o spaimă, nici o tresărire, deși era conștient ce periculos ar putea fi colegul lui. Realitatea acelor locuri arse de soare, despuiate pe mari suprafețe de vegetație, stâncile goale, colțuroase, ariditatea pământului pe care doar scorpioni și păianjeni fugari îl traversau ca niște umbre, îi îmbucurau inima cu conștiința propriei simțiri, îl făceau să simtă. Nimic nu putea fi cu adevărat încadrat în muntele necruțător, imens, indiferent, oricine era liber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
-l explică. Ajunse lângă balansoar și rămase în picioare alături de omul pe care venise să-l vadă de atât de departe. Grimus tricota. Asemănători și totuși diferiți. Da, chipurile lor semănau: nasul acvilin, ochii înfundați în orbite, grumazul ferm și colțuros. Dar Grimus tenul de o culoare mai apropiată de măsliniul Prepelicarului decât de albul cadaveric al lui Vultur-în-Zbor. Iar ochii lor exprimau lucruri diferite: ai lui Grimus erau reci, distanți și scânteietori, în timp ce ai lui Vultur-în-Zbor erau plini de furie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
adins pentru a fi țintit, eu, firește, eram vânătorul destoinic, cel care-l săgeta dureros ori Îl ochea cu piatra de la distanță, făcându-l să sufere În taină dureri cumplite. El juca rolul săracului care trebuia să care mari și colțuroase pietre, umplându-se de julituri, să se milogească, să cerșească Îndurare (cum văzusem prin filme), eu eram voievodul semeț, sprijinit În sceptrul prins de șold, care mergea cu burta Înainte fluierând nepăsător, ori negustorul disprețuitor, care-l pedepsea pentru milogeală
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
dulci În haine de argint, frunți ca ninsoarea, Cu ochi albaștri cari lin lucesc Și-ntunecat în lumea cea solară, Cu sânuri dulci, ca marmura de netezi, Ii mîngîi-barba lungă - -și razim capul De umerii bătrâni cuprinși de plete. Și colțuroasa-i roșie coronă, De fulger împietrit, lucește-n aer Sălbatec. Iar un înger... cel mai blând, Îngenunchiat l-a lui picioare cântă Pe arfa sa și aerul roșește De voluptatea cântecului său... Nu credeți cum că luna-i lună. Este
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
prin drum de nouri, Mișcă caii lui de fulger și-a lui car. Călări pe bouri, A lui oaste luminoasă îl urma din Răsărit. Ca o negur-argintie barba lui flutură-n soare, Pletele-n furtună-nflate albe ard ca o ninsoare, Colțuroasa lui coroană e ca fulger împietrit, Împletit cu stele-albastre. Răsturnat în car cu rune, Cu-a lui mîn-arată drumul la oștirile-i bătrâne Și de dor de bătălie crunt e ochiul strălucit. Astfel arcul nalt din ceruri el îl urcă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mândre de munte, din stânci arcuite, Iese-uraganul bătrân, mânând pe lungi umeri de nouri, Caii fulgerători și carul ce-n fuga lui tună. Barba lui flutură-n vânturi ca negura cea argintie, Părul îmflat e de vânt și prin el colțuroasa coroană, Împletită din fulgerul roș și din vinete stele. Hohot-adînc bătrânul când vede că munții își clatin Și-și prăvălesc căciule de stânci când vor să-l salute... Codrii bătrâni râd și ei din adânc și vuind îl salută Paltenii
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
14 noiembrie 1490 3 noiembrie 1491) Șeicul Astaghfirullah avea un turban mare, umeri înguști și vocea dogită a predicatorilor din Moscheea cea Mare, iar în anul acela, barba lui aspră și roșcată căpătă o nuanță cenușie, care conferea chipului său colțuros acea aparență de nesățioasă mânie pe care avea s-o ia cu sine drept bagaj la ceasul plecării în bejenie. Nu-și va mai vopsi niciodată părul cu hena, hotărâse el într-un moment de lehamite, și vai de cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pe jos, fără urmă de bucurie, desigur, dar și fără mare tristețe, ochii mei uscați și nepăsători plimbându-se curioși pe deasupra celor prezenți. De la Boabdil, devenit obez, la șeic, pe care anii și exilul îl făcuseră să arate scheletic și colțuros. Turbanul lui părea mai mare ca oricând. Era de-a dreptul imens. De fiecare dată când tăcea, se înălțau urletele dizgrațioase ale bocitoarelor cu chipul mânjit cu funingine, cu părul zbârlit, cu obrajii zgâriați până la sânge, în vreme ce într-un ungher
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
religie fratele Augustin, care venea după mine până în anticamera lui Leon al X-lea ca să mă câștige de partea doctrinei călugărului Luther, în timp ce eu îl imploram să-și țină gura dacă nu voia să-și sfârșească zilele pe rug. Blond, colțuros, remarcabil și încăpățânat, Hans, după fiecare lecție, scotea din coșul pe care-l căra după sine un pamflet sau o broșură, pe care se apuca să le traducă și să le comenteze, hărțuindu-mă necontenit ca să afle ce gândeam. Aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de ruine arse. Purta o tunică scurtă și sandale decolorate; pe cap avea o cască pe care s-a grăbit să și-o scoată înainte de a mă strânge în brațe. Războiul îl albise înainte de vreme, iar chipul îi era mai colțuros ca niciodată. În jurul lui stăteau vreo doisprezece pedestrași, în veșminte bufante și cu panașe pline de pete, pe care mi-i înfățișă drept frații săi. Abia făcuserăm câțiva pași că un ofițer castilian veni să se posteze împreună cu oamenii săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]