491 matches
-
anul 1509, după modelul celui din sud. În nord-estul monumentului se află ușa de acces la sacristie, care deasupra cadrului cu baghete încrucișate are încastrat în zidărie un detaliu al unei uși în stil renascentist, provenit foarte probabil din casa comitelui Albert Huet, blazonul său fiind datat în 1595. Pe fațada din sud a corului, deasupra unei uși gotice, este încastrat un relief cu tema "Rugăciunea pe Muntele Măslinilor". Deși lucrarea a suportat intervenții ulterioare destul de radicale, se recunoaște scena în
Catedrala Evanghelică din Sibiu () [Corola-website/Science/299824_a_301153]
-
într-un act dat în Brașov de către regele Ungariei, Ladislau al IV-lea Cumanul (1272-1290), prin care restituie episcopiei Transilvaniei dijmele din comitatul Ugocea. În acest act, Paul - parohul decan de Apold, canonic de Alba - trebuia să depună mărturie împotriva comitelui de Ugocea, Kopoz, care uzurpase dijmele episcopale din comitat fără niciun drept. În 1289, regele emite un act prin care se retituie unele moșii episcopiei Transilvaniei. Actul este redactat la Apoldya Inferior la 1 septembrie 1289. În 1291 apare în
Apoldu de Jos, Sibiu () [Corola-website/Science/299829_a_301158]
-
se retituie unele moșii episcopiei Transilvaniei. Actul este redactat la Apoldya Inferior la 1 septembrie 1289. În 1291 apare în documente "Opold superiori" cu ocazia vânzării unui pământ. În 1292, primul greav al Apoldului de Jos este Arnold d'Apoldia - comitele obștii ce deținea moșia Sîngătin ca danie. Soția lui dăruiește moșia Sîngătin (Ernyed) fiicei și ginerelui lor Cristian - fiul lui Ludweg. Dania a fost confirmată și întărită de regele Ungariei, Andrei al II-lea, la 21 iunie 1292. Din acest
Apoldu de Jos, Sibiu () [Corola-website/Science/299829_a_301158]
-
documentară a localității datează din 1302, când apare în izvoare sub denumirea de posessia Galfalva. În documente săsești așezământul este amintit sub denumirea Gallendorf, iar mai târziu în anul 1314 apare sub denumirea de Villa terra Gálfalva, denumit astfel după comitele Gál Gálfalvi. De-a lungul istoriei, domeniul Gálfalva a fost în proprietatea mai multor persoane, oameni importanți ale acelor vremuri, de exemplu în anul 1379 domeniul ajunge în posesia lui Bolyai Tamás al cărui descendenți sunt cei doi savanți-matematicieni Farkas
Gănești, Mureș () [Corola-website/Science/299938_a_301267]
-
oricine poate observa colina cu numele Vârful Rău, ce parcă susține bolta cerească, ale cărei poale pornesc chiar din centrul satului. Localitatea Rebra este atestată în anul 1245, în documentul prin care regele ungur Bella al IV-lea însărcina pe comitele secuilor să administreze localitățile din Valea Rodnei, între care și „Rebra” iar din venituri să plătească la tezaur 130 mărci de aur . Primul document istoric cuprinzător cu bogate informații despre Rebra și locuitorii săi, este „Conscripția Fiscală” din 1750, întocmită
Rebra, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/299277_a_300606]
-
catolicizare cu forța inițiate de regatul maghiar în zonă, asediind Făgărașul și devastând toate satele săsești din sudul acesteia, fapt care l-a determinat pe Ladislau Postumul, regele maghiar, să ceară insistent să înceteze aceste acțiuni militare lansate împotriva „posesiunilor comitelui Ioan“ (Iancu de Hunedoara). În vara aceluiași an, Iancu de Hunedoara se decide să-l sprijine pe pretendentul Vlad, fiul lui Vlad Dracul, pentru ocuparea tronului în Muntenia, însă puternica ofensivă otomană din vară, care amenința Belgradul, l-a determinat
Vladislav al II-lea () [Corola-website/Science/298781_a_300110]
-
tânăr de „condiție bună” cu studii superioare, i s-au deschis multe uși și pe plan personal, astfel că la 26 octombrie 1745 s-a căsătorit cu "Sofia Katharina", fiica primarului provincial Daniel Klokner von Kloknern, pierzând însă sprijinul familiei comitelui de "Baußnern", care sperase că Brukenthal se va căsători cu fiica sa. Căsătoria a dat un impuls serios carierei lui Brukenthal, mulțumită zestrei de circa 30.000 de guldeni a soției și proprietăților ei imobiliare și funciare, ceea ce a contribuit
Samuel von Brukenthal () [Corola-website/Science/298791_a_300120]
-
Comiții ("comitia"). Prin acest termen (pluralul de la "comitium") sunt desemnate diferitele adunări ale poporului: "comițiile curiate" (cele mai vechi), "comițiile centuriate" (care datează, poate, de la începutul secolului al V-lea î. Hr.) și, în sfârșit, comițiile tribute, care ridică numeroase probleme de
Adunările romane () [Corola-website/Science/307263_a_308592]
-
1859. Chiar în prima zi a ființării acestei Locotenențe (11 februarie), Camera și Senatul se reunesc sub președinția mitropolitului primat Nifon și aleg ca domnitor al Principatelor Române Unite pe „Alteța sa regală Filip Eugeniu Ferdinand Maria Clement Balduin Leopold George, comite de Flandra și Duce de Saxonia, sub numele de Filip I”. După refuzul acestuia, pe data de 19 martie Ion C. Brătianu se deplasează, cu acordul guvernului, la Düsseldorf pentru a încerca să obțină acceptul principelui Carol Ludovic de Hohenzollern
Locotenența Domnească (1866) () [Corola-website/Science/308731_a_310060]
-
împartă regatul în două, cu Baldwin la conducerea nordului cu capitala la Acra și cu mama sa la conducerea sudului, cu capitala la Ierusalim. După numai puțină vreme însă, Baldwin a invadat jumătatea sudică de regat, l-a învins pe comitele Manasses și și-a asediat mama în Turnul lui David. Regina Melisende s-a predat și a renunțat la pretențiile de regent, lăsându-și fiul ca singur monarh, dar Baldwin a revenit asupra hotărârilor sale și și-a reinvestit mama
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
oameni. Impresionând prin robustețea și îndemânarea sa, deși foarte tânăr, Iustin a fost primit în rândurile acestui corp de elită. Avansând în mod constant pe parcursul celor aproape 50 de ani de carieră militară (a obținut, pe rând, rangul de tribun, comite și general), a ajuns comandant al gărzii palatului imperial în timpul împăratului Anastasie I. La moartea împăratului Anastasie I, (8 iulie 518), datorită poziției sale de comandant al trupelor din Constantinopol și împărțind sume de bani, Iustin a fost capabil să
Iustin I (împărat) () [Corola-website/Science/306612_a_307941]
-
timpul atacurilor tătare. Astfel așezarea sporește ca număr de locuitori. Până în secolul XV Cetatea Regală "Castrum Clus" va dobândi o organizare urbană. Din statutul de cetate regală, Clujul va deveni cetate liberă. Cetatea era un centru militar-administrativ, fiind condusă de către comitele regal. În fruntea cetății se afla castelanul. În chestiunile militare acesta apela la comandantul garnizoanei ("princeps exercitus") și soldații acestuia. Pentru chestiunile administrative se folosea de slujbașii pe care îi avea. În mare parte populația se compunea din mici proprietari
Istoria Clujului () [Corola-website/Science/306610_a_307939]
-
II-lea de Puiset a fost implicat în relații de adulter cu regina Melisande a Ierusalimului, comitatul a fost divizat, iar Yaffa a fost anexată la domeniile regale. Prinții moștenitori ai Regatului Ierusalimului au început să poarte și titlul de "comiți ai Yaffei și Ascalonului". Unul din conții de Yaffa, Jean d'Ibelin (Ibelin - astăzi orașul Yavne în Israel) s-a numărat printre autorii renumitului cod "Asizele Ierusalimului". În 10 septembrie 1191, la trei zile după bătălia de la Arsuf, Yaffa se
Jaffa () [Corola-website/Science/306648_a_307977]
-
Actualmente resturile cetății sunt parțial acoperite. este menționată pentru prima dată în anul 1214, iar în 1243 printr-un act de donație, regele Bela al IV-lea al Ungariei donează 3 sate care aparțineau cetății ("Fatateleke, Bachunateleke" și "Chegeteleke") către comiții Theotonicus și Hermann, în semn de mulțumire pentru serviciile lor. Cu această ocazie apare mențiunea "terras castri nostri de Doboka". În 1271 ea este dăruită banului Micud, ca răsplată pentru faptele sale de vitejie, donație confirmată în 1279 de Ladislau
Cetatea Dăbâca () [Corola-website/Science/306933_a_308262]
-
Hațegului. Tatăl său, Alexandru Barcsay, , convertită la calvinism. Mama sa a fost Erzsébet Palatics. a avut o interesantă carieră diplomatică la Istanbul, în Muntenia și în Moldova, fiind numit pentru meritele sale ban al Lugojului și Caransebeșului iar mai târziu comite suprem al Hunedoarei. Dupa eșecul expediției militare din Polonia a lui Gheorghe Rakoczi al II-lea a fost numit de Înalta Poartă ca principe al Transilvaniei, la 7 octombrie 1658. Și-a plătit datoria cedând sultanului Banatul de Lugoj-Caransebeș, care
Acațiu Barcsay () [Corola-website/Science/307816_a_309145]
-
fost și ei obligați să o plătească. Când țăranii au refuzat să plătească, episcopul i-a excomunicat. Țăranii erau nemulțumiți și de faptul că înca din timpul lui Ludovic I cel Mare, regele Ungariei, fuseseră scoși (în 1365) de sub autoritatea comiților regali și puși sub jurisdicția moșierilor. Treptat, aceștia i-au privat pe țărani de dreptul lor de până atunci la strămutare liberă. Răscoala a izbucnit în nordul Transilvaniei, dar s-a răspândit cu repeziciune spre comitatele "Sătmar" și "Szabolcs". În
Răscoala de la Bobâlna () [Corola-website/Science/302372_a_303701]
-
sunt organizați în scaune. În secolul al XIII-lea, voievozii Transilvaniei profită de problemele din Ungaria pentru a încerca să se îndepărteze de aceasta. Pentru aceasta, Roland Borșa (1282,1284-1285,1288-1293) convoacă în 1288, prima Adunare obștească (Congregația generală), numește comiți și acordă privilegii. Ladislau Kan (1294-1315), în schimb, a fost un adevărat arbitru al situației din regat care, își constituie la Deva, o adevărată curte, de unde își exercită atributele de șef al unui stat autonom și încheie înțelegeri cu țări
Cucerirea Transilvaniei de către maghiari () [Corola-website/Science/302174_a_303503]
-
susține candidatura la tronul Ungariei a regelui Poloniei, Vladislav al III-lea. Regele polonez, încoronat ca rege al Ungariei sub numele de Vladislav I (1440-1444), îl ridică, în 1441 pe Iancu de Hunedoara la demnitatea de Voievod al Transilvaniei și comite al Timișoarei. În această calitate el a fost unul dintre reprezentanții cei mai străluciți ai cruciadei târzii, încercând să formeze, împreună cu celelalte țări române, Țara Românească și Moldova un bastion antiotoman. Acțiunea lui de a îndepărta și alunga turcii de la
Cucerirea Transilvaniei de către maghiari () [Corola-website/Science/302174_a_303503]
-
limba română, realizată de către diaconul Coresi), ""Noul Testament"" în limba română din 1648 publicat la Alba Iulia, precum și ""Catehismul calvinesc"", apărut în timpul domniei voievodului transilvan Gheorghe Rákoczi I și din cheltuiala lui Acațiu Barcsai, mare ban al Lugojului și Caransebeșului și comite suprem al Severinului. Această carte, tradusă din ungurește în românește de Ștefan din Făgăraș, a fost scrisă anume pentru convertirea la calvinism a românilor. Toate aceste traduceri s-au făcut cu sprijinul financiar al domnitorilor protestanți ai Transilvaniei. Chiar dacă majoritatea
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
Pipo de Ozora sau Pippo Spano sau Filippo Școlari () (1369 - 1426), fiul unui comerciant florentin, a fost un general al regelui Sigismund al Ungariei, comite de Timiș și Ban de Severin. Pipo, fiul unui nobil florentin sărac, să născut la Tizzano, lângă Florența. El este menționat pentru prima data in Ungaria în jurul 1382, când a intrat în serviciul de trezorier al regelui Sigismund și a
Filippo Buondelmonti degli Scolari () [Corola-website/Science/302861_a_304190]
-
construită o cetate nouă de către regele Béla al IV-lea, primul document despre cetate datând din 1269. Cetatea Devei apare menționată într-un act de danie al tânărului rege Ștefan, fiul lui Béla al IV-lea, care face o donație comitelui Chyl din Câlnic pentru vitejia arătată în lupta purtată sub zidurile Cetății Deva. La patru ani de la atestarea ei documentară, sub cetatea Devei aveau loc lupte înverșunate împotriva tătarilor. La sfârșitul secolului al XIII-lea cetatea devine reședința voievozilor Roland
Cetatea Deva () [Corola-website/Science/302446_a_303775]
-
cetății drept reședință voievodală dovedește că aceasta era puternică și dispunea de construcții suficiente pentru a satisface pretențiile curții. După 1315 cetatea reintră în stăpânirea regelui Carol Robert de Anjou. Castelanii cetății Deva sunt în secolul al XIV-lea și comiți ai comitatului Hunedoara. În secolul al XIV-lea, Deva și satele înconjurătoare sunt amintite ca "district militar valah", iar cetatea avea în jurisdicție patru scaune (Deva, Ilia, Șoimuș, moșiile crișene și împrejurimile Bradului), care făceau parte din domeniul regal și
Cetatea Deva () [Corola-website/Science/302446_a_303775]
-
rusă (slavonă), deseori într-un mod controversat, prin "cneaz". În mod similar, numeroși nobili mărunți tătari (sau din așa numita de greci "Tartaria", litoralul de nord al Mării Negre) au pretins dreptul de a se numi "cneji" (deoarerce și ei erau comiți încă până la trecerea întâetății în Rusia la Marele cnezat al Moscovei). Între 1809-1917, Finlanda, era numită "Marele Ducat al Finlandei" ("Velikoe Cneajestvo Finlandskoe"). În Banatul medieval până târziu, în perioada imperială, cneazul era numit "chinez". Satele românești și cele sârbești
Cneaz () [Corola-website/Science/302883_a_304212]
-
împărțite în comitate. Pentru conducerea comitatelor, colaborau comiții, cu atribuții financiare, militare, judiciare (convocau adunările oamenilor liberi- les plaids - care reglau litigiile) și episcopii, numiți de împărat (care îi considera simpli funcționari), cu atribuții religioase, dar și de supraveghere a comiților, pe care îi înlocuiau în caz de absență și cărora le transmiteau ordinele imperiale. În timpul lui Charlemagne începe practic ascensiunea aristocrației, care, acaparând din ce în ce mai multe pământuri și asigurându-le țăranilor protecție, își consolidează poziția în stat; pe cale de consecință s-
Dinastia Carolingiană () [Corola-website/Science/303585_a_304914]
-
document epigrafic medieval din Țara Românească și în același timp prima mențiune scrisă a orașului. Inscripția este datată în anul 1300 și are următorul text: "Hic sepultus est comes Laurencius de Longo-Campo, pie memorie, anno Domini MCCC." ("Aici este înmormântat comitele Laurențiu de Câmpulung, spre pioasă amintire, în anul Domnului 1300."). Pânza orașului Câmpulung, cel mai însemnat și mai peremtoriu izvor privitor la obștea Câmpulungului, care conține 38 de hrisoave dintre anii 1559-1747, menționează că cel mai vechi document în care
Câmpulung () [Corola-website/Science/303859_a_305188]