711 matches
-
editorial, cu volumul de versuri Chiron sau Răni permanente (1997). Pentru A., poezia este, înainte de orice, o polifonie armonică de cuvinte, neinteresându-l altceva decât comunicarea în sine, sonoritatea verbului așezat în structuri de rostire alambicate, după metoda suprarealistă. Discursul confesiv are tensiune vizionară, înscrisă în metaforismul baroc al angoasei dezintegrării în ordinea cosmică a firii: „Moarte putrezită va ieși din mine acoperindu-mă cețuri ruginii/ un port mi se va deschide în ochi corăbii în formă de paianjeni/ Vrăjitori de
ANTONIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285394_a_286723]
-
de observații amare și tranșant formulate privind natura libertății scrisului, lupta cu opreliștile mentale și administrative, obsesia adevărului și a sincerității etc. La apariția în volum, forța de impact a textului a fost însă considerabil redusă de inexistența unor capitole confesive; singure, ideile, lipsite de suportul emoțional și pur subiectiv, explodau cam fără țintă. Expresie, oarecum, a unei înfrângeri triumfătoare (pentru că Jurnalul lui A. poartă, fără îndoială, masca eșecului), cartea din 1989 rămâne o pată de culoare în peisajul criticii literare
ARDELEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285431_a_286760]
-
fantezie grațioasă. Conștient de magia „împărecherilor de slove”, dar și de istoria depusă în ele, A. este recunoscător cuvintelor pentru „credință”, pentru puterea lor de evocare, pentru virtualitățile lor poetice, cauțiune a propriei dăinuiri (Imn). Motivul creației revine, când direct, confesiv, când aluziv ori încifrat în simbol (Darul valurilor, Visătorul, Metamorfoză). Comoara de sub Rin, din Visul unui Nibelung, constituie un simbol al operei dorite și visate, dobândită printr-un pact faustic, căci este „aurul care omoară”. Simbolul este reluat, sub altă
ANGHEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285370_a_286699]
-
o viziune grotescă (Cioflecării și hilariante), dar predominantă e zeflemeaua subțire, condescendentă și totuși incisivă. O emfază subtil autoironică dă farmec posturii de toreador ori de duelgiu impenitent (Corrida, Racheta, Mănușă). Treptat, pornirile polemice se calmează, făcând loc unui discurs confesiv, liric, în care fantezia, nonșalanța și umorul polizează asperitățile sincerității. Veritabilul roman autobiografic în versuri are, în chip vădit, ca erou pe A. Relativ puține, unele însă antologice, sunt cronicile brodate în jurul unui eveniment, al unor figuri politice ori ținând
ANGHEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285370_a_286699]
-
trecut (fascinația personalității poetului englez s-a exercitat și asupra lui Stendhal și asupra lui Barbey d’Aurevilly, cei doi scriitori pomeniți În Remember) ar fi Îndreptat gândul cititorului spre alte componente ale personalității sale, pe care - dat fiind caracterul „confesiv” al povestirii și lipsa de „informații” suficiente asupra personajului, scriitorul nu intenționează să le exploateze. „Recea trufie” a tânărului englez și misterul cu care se Împresoară trădează voința de dominare asupra celor din jurul său prin desprinderea - reală sau simulată - de
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
în circularitatea căruia nu sunt integrate decât acele motive lirice capabile să nuanțeze, prin reluarea unor aspecte fundamentale, tonalitățile elegiace ale „plângerii”. E de observat, de altfel, că orice încercare de a depăși această condiție prin abordarea unei motivații apăsat confesive va fi sortită eșecului, capacitatea sa de a transfigura trăirea nostalgică a rememorării fiind destul de redusă. În vechea limbă românească, „plângerea” semnifică și tânguirea, iar aceasta la rândul ei presupune bocetul, invocarea, ruga, cu un cuvânt, ritmul esențial al reintegrării
CUSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286608_a_287937]
-
de Drept a Universității din București (1957-1961). Este de profesie avocat. A debutat în 1960 în revista „Luceafărul”, cu poezia Recolta. A colaborat la „România literară”, „Luceafărul”, „Ramuri”, „Tribuna”, „Orizont”, „Cronica”, „Convorbiri literare”. Înscriindu-se într-o lirică de tip confesiv, poezia lui C. traduce mirarea existenței într-o stare de simpatie universală, în care prospețimea percepției directe și plasticitatea limbajului îi deschid poetului calea către sufletul obiectelor, al anotimpurilor și al aștrilor. În placheta de debut, Punct căzut (1969), universul
COJOCARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286324_a_287653]
-
a schimbării este deschiderea, la 9 decembrie 1955, de către G. Călinescu a rubricii „Cronica optimistului”. Replică la „Cronica mizantropului”, ținută în „Adevărul literar și artistic”, apoi în „Vremea” (sub semnătura Aristarc), această rubrică, de caracter atotcuprinzător (microeseuri literare, estetice, morale, confesive, reportericești, fanteziste etc.) exercita o putere magnetică de atracție, toți intelectualii, mai ales cei tineri, așteptând vinerea, ziua de apariție a C., cu nerăbdarea de a o citi. Din aprilie 1956, colaborează tot mai susținut, semnând articole și poezii, T.
CONTEMPORANUL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286391_a_287720]
-
poporului, președinte și apoi președinte de onoare al Institutului Internațional de Teatru), B. realizează nenumărate traduceri și adaptări pentru scenă ale unor piese unde este și protagonist (Cotletele de Bertrand Blier, de exemplu), precum și trei volume de eseuri și proză confesivă, Portrete și subtexte (1968), Luni, marți, miercuri (1978) și Note de insomniac (2000). Este laureat al Premiului Academiei Române (1997) și Mare Ofițer al Legiunii de Onoare (2002). Cărțile lui B. sunt pseudo-jurnale, texte în care coexistă amintiri, portrete, note critice
BELIGAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285688_a_287017]
-
versuri, Mirele pâinii (1976), evidențiază rafinamentul metaforic specific promoției ’70, chemat, parcă, de splendoarea peisajului bucovinean. Idilismului calofil i se asociază sentimentalismul discret și incantația elegiacă. În Bună seara, frumoasă poveste (1981), aceeași tehnică a „acuarelei” combină abil nuanțele, lirismul confesiv fiind marcat de o „cuminte melancolie”. În Armura solară (1983), peisajul e mirific, lumina îl face strălucitor sau îi relevă transparența. Se regăsește aici „eșarfa melancoliei” care învăluie elegia subtil ticluită. Totodată, un segment important al scrisului lui B. este
BELDEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285679_a_287008]
-
melancolie continuă, „Contrafort”, 1996, 9; Constantin Dram, Situații și tipologii, CL, 1998, 3; Gh. Lupu, „O dimineață pentru fiecare”, ATN, 1998, 8; Theodor Codreanu, Texte recuperate, VR, 1998, 11-12; Ioan Holban, Melodrame suspendate, RL, 1999, 9; Simion Bărbulescu, Un solitar confesiv, CNT, 2000, 10; Vlad Sorianu, Între simbolism și expresionism, ATN, 2000, 39; Constantin Pricop, Cu buzunarele pline de vrăbii, „Bucovina literară”, 2000, 7-8; Daniel Ștefan Pocovnicu, Intelectualul și armata, CL, 2002, 1; Gheorghe Grigurcu, Dincolo de provincie, RL, 2003, 32; Constantin
BELDEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285679_a_287008]
-
Ulici, Prima verba, II, 43-44; Firan, Profiluri, 102-104; Popa, Clasici, 115-119; Coșovei, Pornind, 239-242; Constantin M. Popa, Lacrimi incomode, R, 1991, 10-11; Tudor Opriș, 500 debuturi literare. Istoria debutului școlar al scriitorilor români (1820-1980), Galați, 1991, 210-211; Al. Cistelecan, Tranșanța confesivă, LCF, 1995, 8. L.H.
BERCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285704_a_287033]
-
din rolul de narator. Ar rămîne doar personajul-reflector Holden, cu ale cărui gînduri și emoții ne-am familiariza foarte bine, chiar dacă Holden nu ar povesti el însuși despre ele. Prin această schimbare, natura puternic determinată a actului narativ și caracterul confesiv al narațiunii trăsături esențiale ale romanului la persoana întîi s-ar pierde. Astfel, legătura dintre experiență și narațiune, care e dată de identitatea spațiului naratorului cu cel al realității reprezentate, nu poate fi ruptă fără efecte grave asupra structurii de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
narativă a unui narator auctorial este literar-estetică, însă niciodată existențială. Pînă acum, naratologia abia dacă a acordat atenție acestui aspect legat de diferența dintre narațiunea la persoana întîi și narațiunea la persoana a treia. Conceptul lui David Goldknopf de "creștere confesivă", corespunzător unui fel de intensificări a sensului care derivă din natura formei confesive, pare să fie cel mai potrivit: "Creșterea confesivă" înseamnă pur și simplu următorul lucru: tot ceea ce un eu narator ne spune are o anumită semnificație de caracterizare
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
abia dacă a acordat atenție acestui aspect legat de diferența dintre narațiunea la persoana întîi și narațiunea la persoana a treia. Conceptul lui David Goldknopf de "creștere confesivă", corespunzător unui fel de intensificări a sensului care derivă din natura formei confesive, pare să fie cel mai potrivit: "Creșterea confesivă" înseamnă pur și simplu următorul lucru: tot ceea ce un eu narator ne spune are o anumită semnificație de caracterizare asupra valorii informaționale implicate, datorită faptului că acesta ne spune lucrurile respective. Această
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de diferența dintre narațiunea la persoana întîi și narațiunea la persoana a treia. Conceptul lui David Goldknopf de "creștere confesivă", corespunzător unui fel de intensificări a sensului care derivă din natura formei confesive, pare să fie cel mai potrivit: "Creșterea confesivă" înseamnă pur și simplu următorul lucru: tot ceea ce un eu narator ne spune are o anumită semnificație de caracterizare asupra valorii informaționale implicate, datorită faptului că acesta ne spune lucrurile respective. Această semnificație suplimentară ar putea fi minoră, desigur, în funcție de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
a născut. Sensul ambelor afirmații este în mare măsură cuprins în conținutul lor factual. Însă dacă informatorul este o femeie, iar vîrsta acesteia este de patruzeci de ani, iar locul are o conotație ușor șocantă de pildă, Las Vegas creșterea confesivă începe să opereze [...]. Să presupunem că un autor ne spune " S-a născut acum nouăsprezece ani în San Diego, California. Mama lui era o tîrfă". Un eu-personaj care ne oferă aceleași informații devine un fel de persoană care își numește
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
mama o tîrfă. Iar în epoca noastră liberală acest lucru devine un element de caracterizare mult mai important decît descendența însăși [...] această creștere este un motiv mult mai valid pentru folosirea unui eu narator 229. Conceptul lui Goldknopf de "creștere confesivă" denotă în primul rînd aspectul narațiunii la persoana întîi pentru care eu am găsit sintagma "narator întrupat": ambele concepte descriu condiționarea existențială a actului narativ la persoana întîi. Astfel, teza lui Goldknopf și considerațiile mele conduc practic la același rezultat
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
atitudinea echilibrată și înțeleaptă a eului narator față de experiențele sale anterioare, scade aproape întotdeauna o dată cu retragerea eului narator. Holden Caulfield narează doar la cîteva săptămîni după experiențele "fără sens" ale zilelor pe care le-a petrecut în New York; prin natura confesivă a narațiunii, eul narator este înlocuit aproape complet de eul care trăiește. Personajele la persoana întîi ale lui Beckett vegetează pînă spre dezintegrare existențială, o dezintegrare care poate fi de asemenea observată în absența unei distanțe dintre eul narator și
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
continuum auctorial-personal, 277, 283, 287, 292, 310 de la situația narativă auctorială la cea personală, 277 de la situația narativă la persoana întîi la cea personală, 307-308 controlul simpatiei, 202-203, 215 corporalitate, v. narator credibilitate (reliability), v. narator credibilitate, v. narator creștere confesivă, 157-158 critică lingvistică, 22 cuprins, v. rezumat defamiliarizare, v. insolitare deixis, deictice, 149-150, 255, 157-158, 273, 277, 293-295 reflectorizare a deicticelor spațiale, 294 depersonalizarea personalizarea procesului narativ, 340, 342 deviație, teoria deviației, 31-31, 62, 108-109, 120, 128, 183, 270 dialog
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
tabloul așa de variat și de pregnant ai Europei de atunci. Latura personală a memoriilor, chiar când autorul, cum e cazul de obicei, își exagerează importanța sau se plasează într-o lumină avantajoasă, e totdeauna de natură testimonială și nu confesivă, sau în tot cazul mult mai mult testimonială decât confesivă. Tema principală a memorialistului e lumea sub incidența istoriei, nu a subiectivității. Saint-Simon cu ocazia vizitei lui Petru cel Mare la Versailles a renunțat la locul său protocolar (la care
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
atunci. Latura personală a memoriilor, chiar când autorul, cum e cazul de obicei, își exagerează importanța sau se plasează într-o lumină avantajoasă, e totdeauna de natură testimonială și nu confesivă, sau în tot cazul mult mai mult testimonială decât confesivă. Tema principală a memorialistului e lumea sub incidența istoriei, nu a subiectivității. Saint-Simon cu ocazia vizitei lui Petru cel Mare la Versailles a renunțat la locul său protocolar (la care ținea așa de mult) pentru a se amesteca în public
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
sensibilitatea inedită din poeme ca Rugă nouă și Baladă („Din cântecul lumii nimic nu rămâne,/ Căci sorbi deopotrivă: otravă și cer;/ Pieziș îți alunecă inima-n taină/ Și sufletu-n stele rămâne stingher”), concepute în versuri „de accent direct, liniar”, confesiv. Profilul de „contemplativ resemnat” se vădește mai clar în poemele din Muntele ascuns, care atestă desprinderea de „maniera care nu era a sa”. Cum observă Mihail Chirnoagă, poezia lui M. configurează „mai mult un fel de a reacționa la atingerea
MANOLESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287989_a_289318]
-
M. însăși a aparținut câtva timp acestei tagme) alcătuiesc o societate de carieriști, demagogi, grandomani, pe care personajul narator/autor îi privește acum cu umor critic întretăiat de reflexe retractile și frustrări generatoare de regrete. Alte două volume completează trilogia confesivă, tonul rămânând grav și simplu. „Concepută ca o rememorare post-mortem a propriei vieți” (Alex. Ștefănescu), Scrisoare din eternitate (1998) prezintă aceleași caracteristici: naturalețe și putere de înțelegere, într-o consemnare laconică. O reușită o reprezintă romanul-cronică de familie Fetele lui
MARIAN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288021_a_289350]
-
fi așezate și însemnările din Secolul nostru cel de toate zilele (1980; Premiul Uniunii Scriitorilor), Opțiuni (1989) și Idei inoportune (1995), un posibil îndreptar de lectură privind înțelesurile vieții și atitudinile intelectuale ale autorului. I. mărturisește a fi deprins disponibilitatea confesivă și asumata lipsă a rușinii față în față cu „ungherele tainice ale sufletului” de la marii ruși. De altfel, sufletul iudaic a dovedit în mod repetat „impudoare” expresivă, valorizantă și capabilă să sintetizeze epoci din perspectiva unui personaj confruntat cu sine
IANOSI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287485_a_288814]