465 matches
-
și pedepse pentru „domnii de pământ” , de care satul nu ducea lipsă, care ar fi îndrăznit să nesocotească înalta poruncă, a dat impuls și școlii din Racovița. Acest lucru este consfințit de mențiunile tot mai dese după acest an în conscripțiile vremii de „"magisteri"” și „"ludimagisteri"” , cum au fost Popa Stan și Popa Toader în perioada 1755-1761. Una dintre principalele urmări pozitive ale graniței militare a fost înființarea treptată de școli de diferite grade în toate localitățile militarizate. În urma decretelor emise
Școala comunei Racovița () [Corola-website/Science/313676_a_315005]
-
păcate lucrarea lui Leontin Ghergariu despre bisericile de lemn din Sălaj a rămas în manuscris și este puțin cunoscută. Trebuie reținut că Leontin Ghergariu însuși a înclinat spre o datare mai veche a bisericii de lemn din Bănișor invocând o conscripție din 1733. Conscripția putea, desigur, surprinde o biserică anterioară mai veche în Bănișor însă biserica demolată la sfârșitul secolului 19 pare mai degrabă să fi fost datată de inscripția ei din anii 1746-47. Din descrierea pe care ne-a lăsat
Biserica de lemn din Bănișor () [Corola-website/Science/314332_a_315661]
-
Leontin Ghergariu despre bisericile de lemn din Sălaj a rămas în manuscris și este puțin cunoscută. Trebuie reținut că Leontin Ghergariu însuși a înclinat spre o datare mai veche a bisericii de lemn din Bănișor invocând o conscripție din 1733. Conscripția putea, desigur, surprinde o biserică anterioară mai veche în Bănișor însă biserica demolată la sfârșitul secolului 19 pare mai degrabă să fi fost datată de inscripția ei din anii 1746-47. Din descrierea pe care ne-a lăsat-o János Ferencz
Biserica de lemn din Bănișor () [Corola-website/Science/314332_a_315661]
-
număr de 185 locuitori față de cei 335 locuitori pe care îi avea în 1910. Biserica de lemn este menționată pentru prima dată în Șematismul greco-catolic din 1900: „Bis. de lemn din an 1770, renovată 1894 în onoarea ss. Archangeli”. Deoarece Conscripția din 1750 menționa la rândul ei existența unei biserici, se presupune că lăcașul de cult construit în 1770 l-a înlocuit pe cel dintâi, cu recuperarea în mare măsură a materialelor componente datorită lipsei materialului lemnos din zonă. Actuala biserică
Biserica de lemn din Țiptelnic () [Corola-website/Science/313829_a_315158]
-
Pambus” care achită o anumită sumă de bani. În perioada următoare denumirea localității variază: 1431-Panijth; 1567-Panijt; 1733-Penyed; 1750-Penyet;1760-62: Panit; 1850-Panot; 1854-Panit. Odinioară numărul creștinilor ortodocși era destul de însemnat, împuținarea acestora, ca dealtfel a românilor în general, fiind oglindită de conscripțiile urbariale sau confesionale din secolele trecute. Prin Diploma Leopoldină din 16/28 februarie 1699 este legalizată acțiunea de unire a unei părți a românilor cu biserica din Roma, act care a stârnit reacția a numeroși români din Transilvania. Încă la
Biserica de lemn din Pănet () [Corola-website/Science/313828_a_315157]
-
i-a rămas de la înaintașii săi.” Conscrierea lui Inochentie Micu Clain din anul 1733 indică pentru Pănet 27 de familii neunite, care îl aveau ca preot pe „popa Georgius”, deci existau cca 135 de români. Ceva mai târziu, la 1750, conscripția lui Petru Aaron menționează ca existenți 289 de uniți, care aveau biserica de lemn, un preot și un cantor, ca numai la zece ani distanță, conscripția din anii 1760-62 a lui Buccow să oglindească o situație aparte a românilor din
Biserica de lemn din Pănet () [Corola-website/Science/313828_a_315157]
-
pe „popa Georgius”, deci existau cca 135 de români. Ceva mai târziu, la 1750, conscripția lui Petru Aaron menționează ca existenți 289 de uniți, care aveau biserica de lemn, un preot și un cantor, ca numai la zece ani distanță, conscripția din anii 1760-62 a lui Buccow să oglindească o situație aparte a românilor din Pănet: 29 familii de ortodocși, adică 145 de suflete, care aveau biserică, dar nu aveau preot, și nici o familie de uniți, dar exista preot unit. Oricum
Biserica de lemn din Pănet () [Corola-website/Science/313828_a_315157]
-
pe noua listă a monumentelor istorice, aceasta arzând în 1990. Localitatea Valea, componentă a comunei Vărgata, a purtat anterior anului 1964 denumirea de Iobăgeni, prima atestare documentară venind din anul 1470, când este consemnată sub denumirea de "Jobbagisthwanfalwa" (Satul iobagilor). Conscripția din 1733 consemnează 365 de credincioși greco-catolici care aveau preot și biserică, pentru ca, mai apoi, în 1839, localitatea să fie consemnată ca locuită de secui și români, aceștia din urmă având două biserici care deserveau 133 de greco-catolici și 30
Biserica de lemn din Valea () [Corola-website/Science/313830_a_315159]
-
au făcut-o din lemn au fost din Șerbeni, Teodor Pop cantor și Gore Bîrsan și s-au zugrăvit de mine Popa Gheorghe din Șerbeni”. Sematismul din anul 1900 face referire la preoții care au slujit în această parohie: „... pe timpul conscripției lui Klein număra 125 de suflete ... preot era Gavrilă. Pe la anul 1780 funcționa popa Onu (Șematismul Episcopiei de Făgăraș, 1842, pag. 69), pe la anul 1787 funcționa popa Simion urmat de preotul Aron Pop care a slujit până în anul 1868”. Îi
Biserica de lemn din Urisiu de Jos () [Corola-website/Science/313851_a_315180]
-
puține amintiri sau urme materiale din această veche bisericuță. Nu se cunoaste exact momentul în care a fost înființată parohia din Aiton, dar se pare că la anul 1320 exista o comunitate închegată. Una din primele informații ne-o oferă conscripția episcopului Klein de la 1733 care spune că la momentul respectiv parohia avea aproximativ 385, în sat fiind trei preoți: popa Simion, popa Luca și popa George, acesta din urmă fiind neunit . Seria preoților continua, după dispariția celor trei preoți amintiți
Biserica de lemn din Aiton () [Corola-website/Science/314952_a_316281]
-
comemorativă din 1720 cu datele despre victimele ciumei din anul 1719 în Ciucul de Jos: morți 11.324, supraviețuitori 14.562; numai în Cozmeni 826 morți și 1.124 supraviețuitori. În secolul al XIII-lea, dar nu mai târziu de conscripțiile papale, în locul bisericii actuale a existat o biserică în stil roman, din care au rămas numai unele ornamente sculptate în piatră. Formele acestora arată o similaritate mare cu cele găsite în biserica din secolul al XII. -lea din Sinsonais - Franța
Biserica romano-catolică din Cozmeni () [Corola-website/Science/323414_a_324743]
-
în lungul căreia drumul pornind din centrul de comună conduce la minunatele fenomene naturale care sunt “Cheile Runcului” si “Cheile Pociovaliștei” , se află satul Runc. Așezarea, înșirată de-a lungul văii, datorează prima atestare documentară bisericii sale, în 1733, în conscripția lui Clain, deși numărul mare al familiilor sale, la mijlocul secolului al XVIII-lea, îi indică vechimea mult mai mare, originea fiindu-i oglindită în numele său. În timpul revoluției de la 1848, biserica, atestată de conscripțiile amintite din veacul al XVIII-lea, arde
Biserica de lemn din Runc () [Corola-website/Science/315897_a_317226]
-
atestare documentară bisericii sale, în 1733, în conscripția lui Clain, deși numărul mare al familiilor sale, la mijlocul secolului al XVIII-lea, îi indică vechimea mult mai mare, originea fiindu-i oglindită în numele său. În timpul revoluției de la 1848, biserica, atestată de conscripțiile amintite din veacul al XVIII-lea, arde, fiind înlocuită, în 1852, conform inscripției de pe cadrul intrării, în naos, de pe latura de sud. Vechimea și rosturile culturale ale bisericii dispărute, sunt amintite prin cărțile de la sudul munților (Triod post 1730; Molitvelnic
Biserica de lemn din Runc () [Corola-website/Science/315897_a_317226]
-
, județul Alba, datează dinainte de anul 1780. Are hramul „Pogorârea Sfântului Duh”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: . Cercetări recente coboară în timp atestarea documentară a satului, el fiind menționat într-o conscripție, din 1560, a ivirilor aurifere. Lăcașul de cult din acea vreme a fost înlocuit, în secolul al XVIII-lea, prin cel existent. Nu se poate preciza dacă lăcașul anterior sau acesta a primit în 1767 ianuarie 4, exemplarul din Antologhionul
Biserica de lemn din Sartăș () [Corola-website/Science/315943_a_317272]
-
din perioada neolitică, dacică și romană. Este menționată în 1673 cu numele Reszinitza, ai cărei locuitori plăteau impozite către pașalâcul Timișoarei, iar în anii 1690 - 1700, izvoarele o amintesc ca depinzând de Districtul Bocșei împreună cu alte localități din Valea Bârzavei. Conscripția din 1717 o menționează cu numele Retziza, având 62 gospodării impuse de către stăpânirea austriacă nou instaurată aici. Ea devine din 3 iulie 1771 locul de întemeiere a celui mai vechi și important centru metalurgic de pe continentul european. Odată cu nașterea uzinelor
Reșița () [Corola-website/Science/296939_a_298268]
-
din lemn, aparținător obștii ortodoxe a târgului. Într-adevăr, pe harta iosefină, în partea centrală a localității, este menționat încă un edificiu, din păcate, nu se poate preciza dacă este înaintașul bisericii ortodoxe actuale sau al celei reformate. În tabelele conscripțiilor epocii moderne, aceste lăcașuri de cult apar deja bine individualizate, anume unite în anii 1733 și 1750 și separate confesional la 1761-1762; între anii 1782 și 1795, cea unită a revenit „greco-răsăritenilor”. Continuatoarele acestora au fost două edificii de zid
Hațeg () [Corola-website/Science/297064_a_298393]
-
turn clopotniță zvelt, cu fleșă ascuțită. Biserica a fost construită între anii 1821 și 1828, în timpul păstoririi preotului Ioan Maximilian, cu sprijinul a doi căpitani sârbi de la Regimentul grăniceresc din Hațeg, deservind până în prezent, fără întrerupere, obștea ortodoxă a orașului, conscripția din anii 1829-1831 o menționează ca atare. Lăcașul, renovat ultima oară în 1998, este acoperit integral cu tablă. Decorul iconografic inițial, executat în 1928 de Ilie Chidu din Sibiu, a fost reînnoit în 1980 de pictorul Petru Iacobescu din Timișoara
Hațeg () [Corola-website/Science/297064_a_298393]
-
1901, tabla a luat locul șiței clasice; tot atunci, pereții exteriori au fost văruiți, iar cei interiori acoperiți cu un bogat decor iconografic, reînnoit, în tehnica „frescă” în 1970, de pictorul Constantin Mihăiescu. Lăcașul este menționat, ca unit, în tabelele conscripției din anii 1829-1831. Reînființată după 1989, parohia greco-catolică actuală este deservită liturgic de biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” construită în anul 2002. Credincioșii romano-catolici au la dispoziție biserica cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul"; a fost construită în anul 1745 și
Hațeg () [Corola-website/Science/297064_a_298393]
-
contele Stephan Steinwille, eveniment atestat și de inscripția în piatră așezată deasupra porții de intrare a cetății. </br> La Șumuleu din anul 1630 a funcționat un gimnaziu franciscan, iar din anul 1676 tipografia călugărului franciscan Johannes Caioni (Căianu).</br> În conscripția din 1643 figurează 44 capi de familii, 108 persoane, 25 nume de familii. Primele comunități profesionale s-au format după anul 1649, breasla cizmarilor fiind consemnată în scrisoarea de privilegii emisă de Sigismund Rákóczi la 4 noiembrie 1649. În anul
Miercurea Ciuc () [Corola-website/Science/297101_a_298430]
-
anului 1330 numărul populației secuiești poate fi estimată la 80 mii. Prima înregistrare militară autentică din 1614 ne arată imaginea Ținutului Secuiesc cu 120 mii de locuitori. Primul recensământ desfășurat în Transilvania a fost cel din anii 1784-1787. După datele conscripției fiscale din 1808, și cele ale evidențelor militare din 1810 se poate presupune numărul familiilor secuiești la nivelul întregii "Secuimi" din secolul XIX: Recensămăntul din 1850, a fost cel în care este menționată pentru prima dată "apartenența etnică". La acest
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
incoroporată teritoriului Primei Republici Franceze în 1795. Vechea organizare teritorială feudală a fost înlăturată și regiunea a fost organizată în departamente (Lys, Escaut, Deux-Nèthes, Meuse-Inférieure și Dyle) și comune. Resentimentele anti-franceze se dezvoltă în regiune, iar în principal datorită instaurării conscripției obligatorii, în 1798 are loc o revoltă a țăranilor (). În 1815 în urma Congresului de la Viena de după înfrângerea lui Napoleon Bonaparte, Flandra este atribuită noului stat Regatul Unit al Țărilor de Jos. Cu toate că noul stat era neerlandofon, politicile sociale, economice și
Flandra () [Corola-website/Science/297502_a_298831]
-
de regele Matei Corvin și de Pavel Chinezu, comitele Timișului, pe mai multe domenii din Banat. În anul 1492 se găsea în posesia familiei nobiliare Doczi, fiind menționat cu denumirea de „Lucarovez" într-un act de hotărnicie din anul respectiv. Conscripția austriacă din anul 1717 îl amintește sub forma „Lucareszi", situat în districtul Făgetului și având 20 de case. Conform tradiției locale, dar și unei însemnări de pe o Evanghelie păstrată în biserică, lăcașul s-ar fi construit prin 1790-1792, cu sprijinul
Biserica de lemn din Lucareț () [Corola-website/Science/317060_a_318389]
-
Biserica de lemn Bernadea, din comuna Bahnea, județul Mureș, datează din anul 1805. Alte surse consideră biserica mai veche, ante 1761, când este pomenită în conscripția lui Bucov. Hramul bisericii diferă de la o sursă la alta, listele oficiale precizând hramul "Sfinții Voievozi". Alte surse bibliografice atribuie bisericii hramul "Sfinții Arhangheli". Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice înregistrată sub codul: . Construită din lemne de
Biserica de lemn din Bernadea () [Corola-website/Science/317130_a_318459]
-
rectitorire), a fost atribuită zugravului de la Valea Lungă, pe nume Ioan (era poreclit, probabil, Urean cel Tânăr); intervenția “pictorului” Franz din Toc (jud. Arad), din anul 1904, nu a alterat, de această dată, calitatea execuției originale. Lăcașul apare menționat în tabelele conscripțiilor din anii 1733, 1750, 1805 și 1829-1831, precum și pe harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773).
Biserica de lemn din Sârbi, Hunedoara () [Corola-website/Science/317231_a_318560]
-
unei icoane a „Mântuitorului Iisus Hristos” se află pisania: ,Aeste patru icoane le-au făcut robul lui Dumnezeu Crișan Mihai, ca să le fie pomană in veaci amin, 1764.” Dacă tradiția strămutării edificiului este veridică, atunci aceasta este biserica semnalată de conscripțiile anilor 1733, 1750 și 1761-1762 în dreptul localității Ilia, doar harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773) și recensămintele ecleziatice din 1805 și 1829-1831 atestându-i amplasamentul actual.
Biserica de lemn din Bacea () [Corola-website/Science/317272_a_318601]