8,426 matches
-
bătută de la prima Încercare a lui, și lăsă să treacă o vreme, fiind sigur de sentimentele amîndurora. Mare Îi fu mirarea prin urmare cînd, Întorcîndu-se dintr-o scurtă călătorie de afaceri, Carmen Ibarra Îi comunică cu absolută dezinvoltură și naturalețe: - Contele de Rioseco m-a invitat să-i văd hacienda din Sevilla și am acceptat... Plecăm mîine. În pofida vastei sale experiențe cu femeile și a unui aplomb recunoscut care-i permisese odată să cîștige o adevărată avere la jocul de cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
odată să cîștige o adevărată avere la jocul de cărți, cavalerul de Arriaga fu nevoit să se așeze, buimac, și să scuture din cap de două ori Înainte de a Îngăima, neîncrezător: - Ce-ai spus? - Că mă duc la Sevilla cu contele de Rioseco. - Nu poți vorbi serios! - Ba vorbesc cît se poate de serios... Am pregătit bagajul și o să treacă să mă ia În zori... - Dar de ce? - Pentru că așa am eu chef... - Cum adică, așa ai tu chef? - Exact cum auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
adică, așa ai tu chef? - Exact cum auzi... Am chef și, cum sînt liberă s-o fac, am s-o fac... - Fără să-ți pese de ce simt eu sau de ce gîndesc... - N-ai de ce să gîndești sau să simți ceva... Contele Îmi e prieten, iar eu Îl Însoțesc pentru că mi se pare plăcut, interesant și amuzant - Îl cercetă nu fără uimire. Dar ce găsești nepotrivit la călătoria asta? - Îl cunosc pe contele de Rioseco, veni răspunsul. Ăsta se culcă și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
N-ai de ce să gîndești sau să simți ceva... Contele Îmi e prieten, iar eu Îl Însoțesc pentru că mi se pare plăcut, interesant și amuzant - Îl cercetă nu fără uimire. Dar ce găsești nepotrivit la călătoria asta? - Îl cunosc pe contele de Rioseco, veni răspunsul. Ăsta se culcă și cu nevasta prietenului său, ba chiar și cu prietenul său, iar casa lui e faimoasă pentru orgiile pe care le organizează... - Știu, admise ea. Dar asta nu Înseamnă că nu mă poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
tîrziu, sigur pe sine și hotărît să o uite cu totul pe creolă. Dar creola Îl căută din nou, Îi spuse că Îl iubea și că avea nevoie de el, Îl asigură că nu se Întîmplase nimic Între ea și contele de Rioseco și că era hotărîtă să accepte propunerea lui de a se căsători, dacă mai era valabilă. Totul se Întoarse la normal și redeveni frumos și pasional, norii cei negri din trecut fură dați uitării, pînă cînd, cu cincisprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
se căsători, dacă mai era valabilă. Totul se Întoarse la normal și redeveni frumos și pasional, norii cei negri din trecut fură dați uitării, pînă cînd, cu cincisprezece zile Înainte de nuntă, ea Îl anunță, pe neașteptate, că fusese invitată de către conte Într-o nouă călătorie și că urma să plece. Cavalerul de Arriaga nu spuse nimic de data asta. Porunci să-i fie Înhămată trăsura și porni Într-un lung periplu prin Europa, ca să moară la Florența, În vara următoare, victimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și nicăieri În altă parte trebuia să facă dragoste cu Ojeda pentru prima oară. Acolo, În locul În care o aștepta fiara. Nu-și dăduse seama În acel moment că era același glas care Îi poruncise să plece În călătorie Împreună cu contele de Rioseco sau, cu mult mai multă vreme În urmă, să facă dragoste cu vărul Roberto. Însă acum da, singură În peșteră, recunoștea timbrul acelui glas, care nu era, cum crezuse ea mereu, vocea care o Împingea spre libertate, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
caute pe bărbatul care să o domine, cu toate că Își dădea seama că nu avea să-i fie prea ușor, fiindcă toți sfîrșeau prin a se Îndrăgosti de ea. Inocentul Rodrigo, nevolnicul Roberto, experimentatul Germán de Arriaga, ba chiar și echivocul conte de Rioseco sfîrșiseră prin a se prăbuși, pierzîndu-se cu firea, ca și cum ar fi fost vorba numai despre niște penisuri sfidătoare ce intrau În ea, recte și agresive, pentru a se retrage În scurt timp, căzute și moi, fără viață și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ani de rememorare ești ca o cutie goală de conservă, ca o lămîie stoarsă. Chiar dacă ieși din pușcărie, nu mai ești bun de nimic. De aceea cei mai mulți se și întorc acolo, cum s-ar spune au căpătat noua natură." "Și contele de Monte-Cristo?" Era o întrebare care putea veni numai din gura locotenentului Georgescu. Șerban Pangratty zîmbi iarăși îngăduitor, "literatură, domnule locotenent, doar știi că Dumas n-a stat nici măcar o zi în pușcărie și n-a urît pe nimeni nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
carte, aidoma unei mironosițe citind Biblia. De sub pletelei‑i care‑i Învăluia chipul se Întrezăreau lentilele ochelarilor În care se reflecta lumina felinarului. (Dacă privitorul s‑ar fi apropiat ceva mai mult, ar fi descoperit titlul imprimat cu litere aldine: Contele de Monte Cristo). Era Într‑o rochie de culoare Închisă, cu guler alb de dantelă, ea, o curvă de garnizoană arătând ca o studentă de la Heidelberg... Apoi o zări pe ea, pe Marieta. Ședea cu picioarele Încrucișate, ca și celelalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
a aprins prima țigară, În closetul școlii, Îndemnat de un anume, Ivan Gherasimov, fiul unui emigrant rus, care, o săptămână mai târziu, Îl va conduce Într‑o celebră cafenea belgrădeană de pe vremea aceea, unde cânta o orchestră de țigani, iar conții și ofițerii ruși le Îndesau bancnotele În balalaică și chitară... Nu scăpase absolut nimic: festivitatea dezvelirii monumentului din Kalemegdan, intoxicația cu Înghețată cumpărată din colțul străzii Makedonska, primii lui pantofi ascuțiți cumpărați cu banii primiți de la tatăl lui, drept răsplată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
mâinile Încleștate a rugă. Capul Îi era ușor aplecat, iar lumina ce cădea pieziș Îi dezvăluia gâtul lung cu osatura șirei spinării care se pierdea În cămașa de in fără guler. Pentru o clipă străjerii se opriră locului, considerând conversația contelui cu Dumnezeu un motiv Întemeiat ca să uite, pentru moment, preceptele riguroase ale ritualului spaniol. La fel și preotul, se dădu Înapoi, Încordându‑și mâinile Împreunate a rugă; palmele Îi transpiraseră lăsând urme evidente pe coperțile albe ale breviarului: mătăniile cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ofițerilor ruși, Sankt‑Petersburg, 1833; Marmont: Mémoires 1772‑1841, Paris, 1857 (primele trei volume cu autograful „Marmont, maréchal, duc de Raguse“); Denis Davidov: Documente privind istoria războiului contemporan (fără loc și dată); Mistris Bradon: Aurora Floyd, roman, Sankt‑Petersburg, 1870; Contele F.V. Rastopcin: Însemnări, Moscova, 1889; D.S. Mereșkovski: Tolstoi și Dostoevski, Sankt‑Petersburg, 1903 (cu autograf și dedicație pentru V.M. Șciukina); A.S. Pușkin: Opere, Academia Imperială de Știință, sub Îngrijirea lui V.I. Saitov (trei volume), Sankt‑Petersburg, 1911; Knut Hamsun: Opere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
lumea ta. Peoniilor lipicioase de nectar și năpădite de furnici le spuneai „floarea furnicii”. Câinilor collie le ziceai „Lassie”. Așa cum și azi îi spui cuiva „ăla cu un singur picior” Sau, „știi, negresa aia ...” Ne-am numit unii pe ceilalți: „Contele Calomniei” Sau „Sora Justițiară”. Nume pe care ni le-am câștigat după poveștile noastre. Nume pe care ni le-am dat după viețile noastre, nu după familii: „Lady Zdreanță” „Agentul Ciripel”. Nume primite după păcatele noastre, nu după slujbe: „Sfântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
aia. În zori. Strecurându-ne în vârful picioarelor, cu valizele după noi pe scări întunecoase, apoi de-a lungul străzilor lungi, întunecate, având drept companie doar camioanele de salubrizare. Nici n-am văzut răsăritul soarelui. Pe scaunul de lângă Tovarășa Lătrău, Contele Calomniei scrie ceva într-o agendă de buzunar, cu ochii sărindu-i de la ea la propriul stilou. Și, aplecându-se să vadă, Tovarășa Lătrău spune: — Am ochi verzi, nu căprui, și culoarea naturală a părului meu e arămiul. Se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
cromat al scaunului său cu rotile, pliat lângă banchetă. Alături stă doamna Clark, cu sânii atât de mari încât aproape i se odihnesc în poală. Privindu-i cu coada ochiului, Tovarășa Lătrău se apleacă spre mâneca de flanelă gri a Contelui Calomniei. Spune: — Pur ornamentali, presupun. Și fără nici o valoare nutritivă... Aia a fost ziua în care am ratat ultimul nostru răsărit de soare. La intersecția următoare ne-așteaptă Sora Justițiară, care ne-arată ceasul ei mare și negru, spunând: Ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
artizanală făcută pentru a căra de ici-colo Cuvântul lui Dumnezeu. Am așteptat autobuzul peste tot prin oraș. La colțuri de stradă sau pe băncuțele din stațiile de autobuz, până când apărea Sfântul Fără-Mațe. Domnul Whittier așezat în față, lângă doamna Clark. Contele Calomniei. Tovarășa Lătrău și Sora Justițiară. Sfântul Fără-Mațe trage maneta ca să deschidă ușa pliantă, și pe trotuar e micuța domnișoară Hapciu. Cu mânecile puloverului ei umflate de șervețelele murdare îndesate înăuntru. Își ridică valiza, care răpăie sonor ca floricelele într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
valiză de piele pe rotile. Fluturându-și degetele ca să facă piatra să scânteieze, Lady Zdreanță spune: — E soțul meu răposat, incinerat și transformat într-un diamant de trei carate... La care Tovarășa Lătrău se apleacă spre agenda în care scrie Contele Calomniei și spune: — Forma corectă este lifting facial. La câteva străzi mai încolo, după ce trecem de vreo două semafoare și dăm de câteva ori colțul, așteaptă Bucătarul Asasin, cu o valiză din aluminiu turnat, având înăuntru chiloții lui albi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
spus „Veriga Lipsă” a ieșit din tufișurile de lângă trotuar. În brațe, ca pe o minge uriașă, purta un sac menajer negru, prin găurile căruia se scurg cămăși de flanelă în carouri. Uitându-se la Veriga Lipsă, dar vorbind lateral. spre Contele Calomniei, Tovarășa Lătrău spuse: — Barba lui parcă-i un animal din ălea pe care le vâna Hemingway... Lumea asta cufundată în vise, toți ăștia ne-ar crede nebuni. Oamenii ăștia care-s încă în așternut or să mai doarmă vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
am dat, a spus Directoarea Tăgadă, cu bluza și fusta acoperite de o glazură de păr de pisică. Cu unul din revere umflându-i-se pe piept. — O teacă de umăr, spune Tovarășa Lătrău, aplecându-se aproape de reportofonul din buzunarul Contelui Calomniei. Toate astea - șoptitul în întuneric, lăsatul bilețelelor, plecatul pe furiș - erau aventura noastră. Dacă ai avea de gând să naufragiezi pe o insulă pustie timp de trei luni, ce-ai lua cu tine? Să zicem că hrana și apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
întrebă pe Sora Justițiară dacă a adus o țeastă de om. Și Sora Justițiară deschise săculețul cât să se vadă cele trei găuri ale unei bile de bowling și zise: — E hobby-ul meu... Tovarășa Lătrău își plimbă privirea de la Contele Calomniei, care mâzgălește ceva în carnețel, la părul negru împletit în cozi strânse al Sorei Justițiare, prins cu agrafe din care nu scapă nici o șuviță. — Ăla, spune Tovarășa Lătrău, e păr accentuat. La următoarea oprire, Agentul Ciripel stă pe trotuar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
departe de lume. Agentul Ciripel, camera lui video. Sora Justițiară, bila de bowling. Lady Zdreanță, inelul cu diamant. De astea vom avea nevoie pentru a ne scrie povestirile. Domnișoara Hapciu, de pastilele și șervețelele ei. Sfântul Fără-Mațe, de snackurile lui. Contele Calomniei, de carnețelul și reportofonul lui. Bucătarul Asasin, de cuțitele lui. În lumina slabă din autobuz ne uităm cu toții pe furiș la domnul Whittier, organizatorul atelierului. Profesorul nostru. Sub cele câteva fire cărunte pieptănate de-a curmezișul i se zărește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
apoi, trasate cu dermatograf, descriu două arcuri uimite ajungând aproape până unde începe părul. Privindu-l cum urcă în autobuz, Tovarășa Lătrău își descheie un nasture al jachetei. Îl încheie la loc și se apleacă spre reportofonul ascuns în buzunarul Contelui Calomniei. Apropiindu-și buzele de beculețul roșu care semnalează RECORD, Tovarășa Lătrău spune: Reverendul Fără Dumnezeu poartă o bluză albă. O bluză de femeie. Cu nasturii pe stânga. În lumina palidă a felinarului, nasturii lui din imitație de diamant scânteiază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
sângerează din cauza frigului. Gura ei e doar o gaură lucind ca dată cu grăsime, pe care o închide și-o deschide când vorbește. Gura ei, doar un bot de ruj roz în partea de jos a feței. Aplecându-se spre Contele Calomniei, șoptind în reportofon, Tovarășa Lătrău spune: — O, Doamne Dumnezeule... În timp ce Baroneasa Degerătură se așază, doar Agentul Ciripel o privește, în siguranță în spatele obiectivului camerei. La oprirea următoare așteaptă Miss America cu roata ei de exerciții, o roată de plastic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
zâmbească Verigii Lipsă, la fiecare pas Miss America pune un picior în fața celuilalt, făcându-și șoldurile să pară mai zvelte, piciorul din față ascunzându-l mereu pe cel din spate. Pasul Modelului, îi spune Tovarășa Lătrău. Se înclină spre carnețelul Contelui Calomniei și spune: Nuanța aia de blond e ceea ce femeile numesc accentuarea culorii părului. Miss America a scris cu ruj pe oglinda din baie, o mâzgălitură pentru prietenul ei, în camera de motel în care-au stat amândoi, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]