3,537 matches
-
Era seara tîrziu și ochelarii mei de vedere se dovedeau deodată mult prea întunecați. Țineam ziarul deschis pe genunchi și-i netezeam aiurea, cu dosul palmei, paginile mototolite. Apoi am început să-l răsfoiesc. Am ezitat în fața plăcerii de a contempla în voie chipul extrem de atrăgător al femeii în rochie albastră. Mă deranja puterea redusă a lentilelor. Alunecam în acel gol din stomac care mă făcuse să tremur de o teribilă senzație de hipoglicemie în noaptea în care am văzut-o
Femei albastre by Gheorghe Crăciun () [Corola-journal/Journalistic/4336_a_5661]
-
o mîngîi încet, grijuliu, cu pupilele lipite hipnotic de lumina ecranului. Discuția celor doi soți mă atrăgea. Trupul pe jumătate dezbrăcat al femeii blonde, cu gesturile lui ușoare și somnambulice, stîrnea în mine un fel de plăcere otrăvită, insuportabilă. O contemplam încîntat, ca pe o mică sălbăticiune prizonieră care știe că nu- și merită soarta. Devenisem suporterul ei și o urmăream cum punctează. Dorința de a mă iubi cu Ondina mă curenta. Dar într-un fel mă și bucuram să-i
Femei albastre by Gheorghe Crăciun () [Corola-journal/Journalistic/4336_a_5661]
-
dintr-o suită de verigi mai slabe sau mai tari, al căror mobil este de mii de ani „aceeași speranță de nemurire”. Prin amploare și prin aspirație, proiectul Celor O Sută are o latură romantică. Multe din tezele Scribului care contemplă misterul trecerii și al împlinirii destinelor sau al morții sunt în esență, tot romantice. Cum ar fi legătura intrinsecă dintre adevărul istoric și legendă care, în fond, s-ar influența reciproc. Călătoria peste ocean intră în orizontul unor personaje cum
Gheorghe Schwartz: martor rătăcitor prin Istorie by Gheorghe Mocuța () [Corola-journal/Journalistic/4484_a_5809]
-
Hop-la!) Acesta ar fi un salon. Oglinzi la dreapta, la stânga, oglinzi spațioase, prin care frați de-ai mei gemeni se plimbă... (Liniștiți și neliniștiți) Oglinda este memoria care nu trăiește în trecut și nu iartă, ci practică o intransigență verticală: Contemplu pe cineva ruinat, în oglindă, cu un vag lustru de duioșie, fiindu-mi cunoscut, un cunoscut pentru care altădată aș fi sărit și în foc: am îmbătrânit, nu glumă. (Aplauze) Amintirea este o prezență absolută. Se știe, doar, poezia este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
este sentimentul ce o trezește pe Manuela din visare, depășind primul traseu al labirintului existențial. Metaforă a geloziei cu vechi rezonanțe, șarpele se strecoară pe nesimțite și ajunge la punctul vulnerabil, unde atacă victima. Gelozia iese la iveală când Manuela contemplă chipul femeii marmoreene, cu părul negru și lung, cu privirea adâncă și misterioasă ca noaptea. Acel trup armonios ar fi vrut, pentru o clipă, să fie al ei și astfel să-l fi desfătat pe iubitul său, fără de păcat. Să
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
Nimeni și nimic nu va putea întoarce vreodată, romantica ilustrație a gândului, ce contemplă duios fruntea. De multe ori am să dau rotocoale sensului tău în viață, fiind întrupat în cuvinte... Rostiri literare de peste Prut Alexandru Mihăilă De cele mai multe ori, scrierile autorilor tineri pendulează între certitudini și încertitudini, fapt firesc, de altfel, ținând cont
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
transcrisă cu o sinceritate aproape „crudă”, mai ales „pe fundal erotic”, este o „defulare”. Sunt sigur că îi aparțin în întregime aceste „vizionări” (mărturisite fără nici o reținere) ale bogăției (sau „comorii”!) ascunse ale Teodorei. Domnului R. îi place să se contemple (imaginar!) cum o sărută de sus până jos, beat ca un fluture penetrând cu trompa-i „floarea roz” ce îl cheamă cu irezistibilul parfum al dorinței. „O floare carnivoră!” completează scriitorul în paranteză. În această descripție barocă îl recunosc pe
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
în interiorul tău.” Iar el a și găsit explicația: dorința instinctivă de refacere a unității primordiale a ființei umane - androginul din mituri. Profesorul conchide că, de fapt, și dorința sa de „posesiune totală” este cam la fel, are aceeași finalitate subconștientă. Contemplând-o în momentele de dăruire, urmărindu-i destinderea feței, roșul buzelor întredeschise, pigmentarea în roz a obrajilor în preajma și în timpul orgasmului, el, bărbatul trecut demult de prima tinerețe, își dă seama că este oarecum indiscret, dar își găsește scuze în
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
de „responsabilizare” pe de o parte; în același timp, simte o plăcere tipică, legată de mândria masculină. Dar nu vrea să-i dea importanță. Altceva i se pare cu adevărat demn de analizat. Meditând la ultima întâlnire cu Teodora, se contemplă pe sine cu o oarecare detașare. I se pare a fi un torent ce-și pierde identitatea într-un râu învolburat. „Vasăzică o pierdere!” - constată Profesorul. Ceea ce înseamnă că trebuie să-și refuze gândul masculului care „posedă”, „conduce”, „fecundează” etc.
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
în acțiuni politice și intelectuale, după care au urmat războiul și „sejurul” în „Gulagul” siberian. Prin urmare, presupun, în „aventura” eroului său toarnă neîmplinirile și insatisfacțiile unei vieți risipite în prea multe direcții, nu totdeauna fertile. De aceea, bănuiesc, își contemplă eroul în tot felul de episoade amoroase cu Teodora, uitând de vechile timidități ale romanticului de odinioară. Îl și văd zâmbind la gândul că acum, la o vârstă târzie, scrie o literatură „neconvențională”, în răspăr cu pudibonderia oficială ce domnește
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
bătaie de aripi ale tuturor grijilor: pentru părinții căzuți în neputința vârstei și bolii, pentru școlarul tău traversând strada sau luptând cu mulțimile abstracte din pagina cărții... Bucuria din glasul tău evocând tihna cuibului în care dorm puii ori își contemplă cu uimire penele dornice de zbor, deși se ascund încă la subsuoara ta și în liniștea visului tău cu flori și cu pomi - adăpost al regăsirilor zilnice pentru ei care sunt, pentru ei când vor fi... Lunecarea ca-n somn
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Un somn de secunde sau minute, toropitor, aproape mineral, „ca o voluptuoasă revenire în hora cosmică a tuturor lucrurilor” (comparația îi aparține lui P.H.L.) De fiecare dată, bărbatul extenuat se întinde alături, își reglează respirația și se liniștește în timp ce îi contemplă coapsa relaxată, șoldul frumos arcuit, gâtul cu pielea subțire ce își pierde treptat petele roz (apărute în timpul orgasmului), în fine, abdomenul aproape plat, cu linia centrală, albicioasă, coborând dinspre ombilic spre mica proeminență pubiană. Pe această linie îi fuge aproape
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
rămâne deschisă. Deocamdată este sigur de un singur lucru: ar vrea să facă pentru iubita lui ceva deosebit, „pentru totdeauna”. „O expresie tentantă ca un vin vechi” - constată P.H.L., degustător recunoscut cândva în hrubele pline de licorile binecuvântate ale Basarabiei. Contemplându-și eroii, P.H.L. justifică într-o paranteză, din nou, dar altfel, titlul pe care ar vrea să-l dea povestirii sale: Valul negru. Este o referință la obsesia „vizuală” a Profesorului: părul ei negru vălurind pe umeri și pe omoplați
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
și-au dorit-o amândoi). Teodora îl incită și îl lasă să-și exerseze în voie „moftul” divagațiilor „culturale”. Nu-i retează nici măcar tentația un pic „exhibiționistă” de a medita cu voce tare, în prezența ei, mai ales când o contemplă alături, întinsă pe o parte, cu șoldul arcuit, picioarele relaxate, sânii destinși și părul revărsat pe pernă. „Domnul Profesor”, cum îi spune ea cel mai adesea, făcînd o trimitere glumeață, aproape imperceptibilă, la „profesoratul” său în ale dragostei, mai are
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
fost coleg, medic, și a căutat-o în salonul lehuzelor. Privind fetița, are revelația unui adevăr simplu: lumea se primenește! Încă un omuleț bate cu pumnul său mic în fereastra Universului, revendicându-și dreptul de a fi iubit. Bărbatul matur contemplă fascinat bobocul de floare de la subsuoara „înfrunzită” a mamei. Încearcă să-și reprime delirul metaforic pentru a-și da seama cu exactitate cât „a mai rămas din el” după această „aventură” unică, trăită alături de Teodora. Trebuie să scape de egoismul
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
ascensiune. Iar această stare cheamă automat senzația de zbor, desprinderea de pe suportul solid pentru a încerca saltul în gol. Își amintește cum „zbura” alergând în salturi de pe un picior pe altul, ori ce beție îl copleșea de câte ori, culcat în iarbă, contempla albastrul cerului. Simțea cum este gata „să cadă în sus”, de pe coaja pământului în abisul nesfârșirii cosmice. Era o anume voluptate a spaimei, un potențial frust de transgresare în necunoscut, ceva incomparabil cu plăcerea „liniștită” a surprizei, proprie adultului cu
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
odată cu pașii făcuți de la gratuitate la finalitate conștientizată; de la căutarea de dragul căutării la dorința constantă de a găsi ceva definit: simplu sau complicat, de utilitate strict personală sau de interes mai larg, măreț sau chiar purtând pecetea eroicului.” P.H.L. își contemplă personajul care își duce fetița de mână și meditează la toate acestea, pe cărarea dintre șoseaua națională și liziera pădurii. Profesorul îi simte degețelele în podul palmei, calde și fremătând, ca niște muguri gata să străpungă scoarța inertă și scorojită
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
mâhnire "nedureroasă, goală, sumbră, mohorâtă, înăbușită, atonă, apatică", astfel că nici inima nici gândul nu mai reacționează la frumusețile naturii, precum apusul de soare, norii diafani care își împrumută mișcarea de la stele, strălucirea astrelor, luna de pe lacul de azur. Deși contemplă aceste splendori ale naturii, nu le simte frumusețea. "Nu sper să aflu printre formele din afară/ Pasiunea vieții ale cărei izvoare sunt în noi înșine". Ah, din suflet trebuie să vină O lumină, un nimb, o ceață strălucitoare Învăluind întreg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
decât parizienii. Alexandre ignoră durerea (dintotdeauna a suferit cu oasele, a fost un copil friguros, bol năvicios, închipuit și, fatalitate!, mofturos la mâncare, cum sunt cam toți copiii crescuți de o mamă singură și hipersensibilă la toanele fiului unic) și contemplă furnicarul fistichiu de pe stradă, care mușcă din brioșe (cu vanilie, oare?), adul mecă lacom cu vârful nasului aproape de-a binelea vârât în gâtul proaspăt cumpăratei sticluțe cu parfum (dezgustător!), poartă mănuși de antilopă, arborează eșarfe de cașmir, de mătase
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
toate detaliile cămăruței lui de student care se vor regăsi, fără doar și poate, în marele roman pe care orice tânăr infectat de literatură, de Paris și de încă netrăite suferințe amoroase îl scrie imaginar, în clipele de răgaz, îl contemplă apoi în vitrina unei librării, îl împachetează frumos, în hârtie colorată, lucioasă poate, și-l face cadou unei iubite acum inexistente și ea, al cărei nume se profilează fin în dedicația de pe prima filă... Suficientă reverie pentru acum, însă. Alexandre
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
a împletit strâns cu viața...”. Și continuă să reprezinte concret, cu apă la borcan, viața cărților după ce și-au luat zborul în lumea largă. Sfârșind operația, se așază din nou pe fotoliu, icnind, de parcă ar fi scris un capitol întreg. Contemplă borcanele, mulțumit și amuzat de scara bizară ce rezultă din nivelul conținutului. Dărnicia criticii a avut mari variații: când șapte litri de apă, când trei, când numai zero virgulă cinci. Dar n-are-a face, opacitatea contemporanilor este, după cum se știe, tradiție
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
mari variații: când șapte litri de apă, când trei, când numai zero virgulă cinci. Dar n-are-a face, opacitatea contemporanilor este, după cum se știe, tradiție! Ba, s-ar putea spune, este chiar un semn bun... Tot cu gânduri ca acestea a contemplat borcanele până seara, când a ieșit în oraș ca să ia puțin aer. A doua zi a decurs la fel, din zori până în amurg. Carnetul de note și topul de hârtie zac pe birou, neatinse. Contrar așteptărilor, după treaba cu borcanele
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
este cam greoi. Bănuiesc, a fost obținut prin redistribuire. Iată și vestita vază chinezească! De data aceasta nu are decât vreo câteva nemuritoare, aduse cine știe de cine și când. Mă las când pe un picior, când pe altul și contemplu în voie tablourile agățate pe pereți: flori, peisaje industriale, portrete de oțelari (uitam să spun, noi ținem de Ministerul industriei metalurgice). Dar nu cred că tovarășul Beșleagă are timp să le vadă... Cum nu mă vede nici pe mine, acum
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
și, dacă istoria o va nega, fie presupusul geniu nu este așa, fie nu a fost fixat bine în mama sa. Și raportul amoros? Îl va înțelege bruneta plutoniană? O, instinctul ghicește ce nu înțelege și își amintește Avito cum contemplase, cu câtă atenție observase odată o pisică cu un iepuraș de casă de India, inoculat cu tifoidă, și calma familiaritate cu care păsările cerului se așezau pe firele de telegraf, departe de stânjeneii câmpului. Lucru decis, deci: documentul redactat pentru
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
femeie, sărăcuța! Se lasă, se lasă numai pentru ea, îi lasă floarea visului ei, surâsul trist făcut carne. E o minune de fată când un vis îi par buzele sale sugând la invizibilul piept. Îi vin atunci mamei, care o contemplă ca pe un sprijin, dorinți fierbinți de săruturi date acestei flori a visurilor sale; dar se abține pentru a nu o trezi; cum doarme! Cum doarme! Cum doarme mai mult decât poate! Pentru a nu o trezi, trebuie să păzească
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]