1,915 matches
-
să vrea pentru ca firul să se rupă. Începuse să-i placă noua stare în care se afla. Se simțea împlinit plutind așa, contopit cu întreaga fire. Se hotărâse deja, nu-și mai dorea nimic altceva decât să rămână acolo în contemplare. Era pregătit să rupă legătura firavă care îl ținea captiv. În clipa aceea, întunericul se destrămă dintr-o dată. O lumină orbitoare îl înconjura din toate părțile. Deși nu vedea nimic, din cauza razelor orbitoare, știa că nu mai e singur. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ceva deconcertant în instinctul care-l face să se intereseze de ciudățeniile naturii omenești care-l captivează într-o asemenea măsură, încât simțul lui moral e neputincios în fața acestui imbold. El recunoaște în sine o satisfacție artistică - puțin înspăimântătoare - în contemplarea răului. Dar sinceritatea îl silește să mărturisească adevărul că dezaprobarea pe care o simte față de anumite acțiuni nu-i nici pe departe atât de intensă cum e curiozitatea pentru motivația acestora. Un personaj ticălos, logic și complet, exercită asupra creatorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
fericiți. Sunt prea puțini oamenii cărora le e dat să încerce să realizeze ceva și chiar să și izbutească. Viața noastră este simplă și inocentă. Nu e întinată de ambiții și toată mândria pe care o avem se datorează doar contemplării muncii realizate cu mâinile noastre. Maliția nu ne poate răni și nici invidia nu ne poate ataca. Ah, mon cher Monsieur, se vorbește de binecuvântarea muncii și poate că e o sintagmă fără sens, dar pentru mine ea are semnificația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
-se să Îl fixeze pe bătrânul maestru. - Nu Îți cer mult, ci doar să te juri. Făgăduiește-mi că nu vei sufla o vorbă nimănui despre ceea ce o să-ți arăt. Arnolfo căzuse pradă unei emoții crescânde. Părea un mistic În contemplarea unei viziuni. Îngenunche În fața poetului. - Mi-o iau drept martoră pe Sfânta Fecioară și pe toți sfinții. Nimic din ceea ce voi vedea nu Îmi va ieși niciodată de pe buze. Dante scoase din traistă colțul de oglindă pe care Îl găsise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mama dracului, și s-a apucat să topească niște geamuri extraordinare. Plăci plane și nemăsurate, lungi chiar de mai bine de doi coți, așa cum nimeni nu mai izbutise să facă. Meșterul Tinca, sticlarul Împăratului. Dante se desprinse dintr-o dată din contemplarea propriei sale mâini și Îl Înșfăcă de un braț. - Care Împărat? Întrebă. Arnolfo păru mai Întâi nesigur, iar apoi se Îndreptă din umeri. - Cel mare și ultimul. Frederic. Îi scandase numele ca și când ar fi voit să Îl sfideze. Poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se afla Încă În mintea insondabilă a lui Dumnezeu. Împinse banca Îndărăt, rezemându-se de perete. Din punctul acela, ocrotit de un stâlp, putea observa În liniște o mare parte din Încăpere fără să atragă atenția, prefăcându-se absorbit În contemplarea propriei sale căni. Începu să exploreze, cu ocheade iuți, tot spațiul din jur. Taverna respecta Întocmai promisiunile meșterului Menico. O mare Însuflețire părea să-i stăpânească pe toți, un vârtej de glasuri și de râsete, o mișcare legănată de trupuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cineva din spate. Poetul se răsuci din instinct: rana dublă de pe trupurile celor uciși Îi reveni În minte și se temea că cea de-a doua mână asasină se ascundea În spatele lui. Dar nu era nimeni. Bonatti era pierdut În contemplarea unui grup de stele aflate undeva jos, În dreptul orizontului. - Iată răsărind Scorpionul... Așa era scris, așa se va Întâmpla, murmură el, Închizând ochii, cu un glas care, dintr-o dată, parcă venea din depărtare. Toată perfidia maurilor și necromanția lor nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Se ridică pumni, sunt aruncate insulte și pietre. Ce e o mulțime? Nimic, dobitoace inofensive dacă-i privești în ochi pe fiecare în parte. Dar adunați laolaltă, aproape lipiți unul de celălalt, în mirosul trupurilor și al sudorii, al respirațiilor, contemplarea chipurilor, cel mai mic cuvânt, adevărat sau nu, devine dinamită, o mașină infernală, o oală sub presiune gata să-ți explodeze în față fără să o atingi. Jandarmii simt ce se întâmplă. Grăbesc pasul. Dezertorii se mișcă și ei mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
problemeeee!!!) Că tragedia identității... că bufonul amintește mereu ceea ce regele vrea să uite, că el nu se va putea exprima fără bufon... că în final, când nebunia regelui va deveni luciditatea bufonului, personajul, prin jocul lui Octavian Iacob, ajunge la contemplarea lumii ca spectacol... E de bine. Și uite așa, ajunge la mine... Biata Loredana Buzescu nu e Cordelia, tânăra actriță joacă și nu este. Că n-are voce pentru scenă; când deschide gura, glasul taie ca un metal. Că regizorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de școală. — Aruncați-l din mașină! — E lung drumul Înapoi! — Amory, ești excedat, dacă pot folosi o expresie originală. N-ar fi mai bine să iei un sedativ, Amory? Amory s-a resemnat să tacă și s-a cufundat În contemplarea peisajului. Parcă se potriveau versurile lui Swinburne: „Oh, winter’s rains and ruins are over, And all the seasons of snows and sins; The days dividing lover and lover, The light that loses, the night that wins; And time remembered
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
asta! Strălucitoare și Însorită, plină de parfum din grădină. Auzind vocea doamnei Borgé În solariul de jos, s-a Întrebat unde era Isabelle. Cineva a bătut la ușă. Mașina vine să vă ia la nouă fără zece, domnule. Revenind la contemplarea naturii, a repetat mecanic, iarăși și iarăși, o strofă de Browning, pe care i-o citase cândva Într-o scrisoare lui Isabelle: „Each life unfulfilled, you see, It hangs still, patchy and scrappy; We have not sighed deep, laughed free
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
constituției sale fiziologice, acest animal nu poate să-și ridice capul și să contemple cerul. Așadar, nu are cum să devină un animal platonician în stare de o ascensiune dialectică care să-l transforme într-o vietate extatică orientată spre contemplarea ideilor pure; el rămâne o creatură grosieră condamnată să râme cu râtul în pământul cel mai murdar, scârbos și plin de gunoaie, hrănindu-se cu excrementele în care se bălăcește. în bestiarul filosofic, porcul e condamnat să rămână legat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
violaceu,// Fumat lung, de soare,/ La ziua-n revărsare,/ Când pipăi sufletul meu" (Paznicii). ă...î Poezia lui Ion Barbu este o închinare la misterul care Naște și dă drumul în univers la o Bucurie exprimată prin însuși actul de contemplare poetică în perspectiva cosmicității eului. E o rugă pentru împlinire și pentru veșnica desmărginire: "La lămpi de gheață, supt zăpezi,/ Tot polul meu un vis visează./ Greu taler scump, cu margini verzi,/ De aur, visu-i cercetează" (Idem). ă...î Poezia
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
celor care biruie vicisitudinile vieții. Aici se poate auzi și tumultul gândurilor și frământărilor cu care am încercat să reclădesc o viață, cu universul și relativitatea ei, din frânturi, din petice de forme și culori diferite. Sunt gânduri născute din contemplarea asupra propriei vieți, dar și din experiența altora, o adevărată adunare de reverberații care au venit din substratul trăirilor interioare, punând în mișcare secrete roți sufletești. De cele mai multe ori cu zâmbetul pe față, am scris câteodată și pe răni care
TESTAMENTUL UNEI SCRIITOARE CARE A ZAMBIT VIETII de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 967 din 24 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364402_a_365731]
-
Și în momentul acestui ,,capăt", moartea sa fizică, cerul se întunecă, pământul se cutremură, mormintele se deschid și unii morți învie și se arată în cetate. Catapeteasma templului se rupe în două, făcând ca toți oamenii să aibă acces la contemplarea celor nevăzute, în Sfânta Sfintelor. Suferința, fie că este a noastră, fie a semenului nostru, ne dă posibilitatea să fim aproapele unii altora, dar ea constituie pentru toți și pentru fiecare un loc privilegiat de întâlnire a unora cu alții
DESPRE SUFERINŢĂ, RĂBDARE ŞI NĂDEJDE DIN PERSPECTIVA CREŞTINĂ [Corola-blog/BlogPost/361292_a_362621]
-
368 din 03 ianuarie 2012 Toate Articolele Autorului ZIUA MINUNATĂ A fost ziua minunată A întâlnirii noastre, Erai foarte încântată Pluteam amândoi prin astre. Priveam la tine încântat Și totodată cu aminte, Te-am cuprins și sărutat Am rămas în contemplare. Eram singuri pe Pământ În jurul nostru un pustiu, Plecasem pe tărâmul sfânt Ne-am trezit într-un târziu. Am revenit la realitate Cu gândul la alta amintire, Care era foarte departe Care ne-a dus la fericire. Stăm liniștiți mâna
ZIUA MINUNATĂ de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 368 din 03 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361570_a_362899]
-
legea naturii, nu-i toamnă, nici primăvară Acum au rămas pe Terra doar o iarnă și o vară! E VREMEA E vremea judecății vieții făr' de moarte E vremea renunțării la dorințe deșarte E vremea renegării credințelor obscene E vremea contemplării vieții pământene E vremea să impunem legea egalității Să condamnăm la moarte adepții nedreptății E vremea renunțării la forță și războaie E vremea să stârpim lupii în piei de oaie E vremea condamnării tiranilor netrebnici E vremea judecării armatelor de
POEME NEWYORKEZE (1) de VIRGIL CIUCĂ în ediţia nr. 1104 din 08 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363766_a_365095]
-
arde bezmetic zidul de apărare zid de protecție în franjuri descris de mișcările minții de ritmul inimii bilețele fine din piatra de râu ascunse printre fisurile zidului răstălmăcesc stările starea își lasă coatele paralel pe masa rotundă a tăcerii în contemplare ființa se răzvrătește adună colbul fir cu fir desfășoară a infinita oară poveștile dorului în anotimpul nașterii e în așteptarea banalului care vine mereu cu lăzile pline de comori amorfe și iar se prind în horă jocuri curse întreceri în
ÎNFLORESC CRINII MAICII de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 953 din 10 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/362877_a_364206]
-
dragostei omului, dar să nu uităm că ea l-a creat pe om din iubire deja! Atâta doar că răspunsul Ei la dragostea noastră nu poate fi decât prin mântuire, în cazul religiei creștine. Subiectul se rezumă, deci, numai la contemplare, admirație etc.și nu așteaptă să i se răspundă în același fel. Deci, nu există reciprocitate vizibilă sau nu se așteaptă nici un fel de reciprocitate în dragostea față de natură, plante, animale, patrie, frumusețe sau artă. Poate că unele animale ori
DARUL IUBIRII de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1077 din 12 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363229_a_364558]
-
Acasa > Literatura > Eseuri > DANS LA ASFINȚIT Autor: Mirela Stancu Publicat în: Ediția nr. 1862 din 05 februarie 2016 Toate Articolele Autorului Pe paleta norilor se contura un asfințit sublim. Natura insăși respira adânc, ca într-o tristă contemplare, privind din cer înspre pământ, tăcutele-i raze de lumină. Se întețise vântul, culcând odihnitor, ramuri și vise, într-o pace străbătută doar de șuierul frigului. Amurg de februarie. Aleile umede goneau printre grădinile cu zăpada încă strălucind, cu pașii
DANS LA ASFINȚIT de MIRELA STANCU în ediţia nr. 1862 din 05 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363419_a_364748]
-
simplă în sensul că este o carte a rupturii existențiale, chiar a eposului existențial...; [...] dar pricinile cele mai valide sunt cele complexe pentru că ele provin dintr-o redimensionare a materialului fundamental uman, nu a trupului perisabil, ci a cuvântului imperisabil; contemplarea umanității prin cuvânt minimalizează fiziologia umană în favoarea gramaticii umane.» (SUnt, 102, sq.). Este în 11 elegii, așadar, poezia trăirilor întru priveliștea Ființei, lamura de Verb/Cuvânt „supraviețuind “cosmicei „găuri negre “, deoarece poetul s-a transformat în Cuvânt (doar „la început
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (1) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1084 din 19 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363457_a_364786]
-
propriile-i determinări» (ibid.). În Elegia a doua, Getica, dedicată lui Vasile Pârvan, increatul se relevă la obârșiile mitologiilor/mitosofiilor, «sugerat - în spațiul nostru istoric - prin zona legendară a lumii thraco- getice» (ibid.). În A treia elegie, increatul pendulează între „contemplarea I “, a golirii de sine prin ochi, între criza de timp, cea a reificării (mă amestec cu obiectele până la sânge) până la „sferă de vid “(unde centru este eroul liric), și „contemplarea secundă “, a corpului cosmic, având coloană vertebrală «păsări înfipte
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (1) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1084 din 19 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363457_a_364786]
-
getice» (ibid.). În A treia elegie, increatul pendulează între „contemplarea I “, a golirii de sine prin ochi, între criza de timp, cea a reificării (mă amestec cu obiectele până la sânge) până la „sferă de vid “(unde centru este eroul liric), și „contemplarea secundă “, a corpului cosmic, având coloană vertebrală «păsări înfipte una-ntr-alta» (în „a doua criză de timp “), în care suge din noi cât poate, /părând a ne-arăta/îngerii copacilor și ai/celorlalte priveliști; în partea a V-a
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (1) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1084 din 19 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363457_a_364786]
-
celorlalte priveliști; în partea a V-a a acestei elegii, increatul (eroul liric) „intră “din „văzul copacilor “(ca și cum s-ar sparge o frunză/și-ar curge din ea/o gârlă de ochi verzi), în cea de-a treia și „ultima “contemplare, a recăderii în „starea de om “(a dării trupului: îmi lungeam sufletul într-o parte și-ntr-alta/ca să- mi umplu țevile brațelor cu el...). A patra elegie are ca erou liric - peste Evul Mediu - Increatul participant la „durerea
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (1) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1084 din 19 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363457_a_364786]
-
religioase ne trimit cu gândul la existența unui univers dincolo de lumea noastră concretă, care se află în adâncul nostru, un univers pe care pictorul l-a sugerat strecurând picuri de sfințenie și de smerenie, un univers care te îndeamnă la contemplare și la rugăciune. Stând de vorba cu pictorul, i-am deslușit câteva trăsături pe care i le bănuiam. Profunda sa religiozitate i-a sădit în suflet dragostea de om, de adevăr, de dreptate, de frumos, de curățenie și puterea de
„CEASUL DE TAINĂ” AL PICTORULUI MIHAI TEODOR OLTEANU de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362453_a_363782]