1,040 matches
-
un text publicat anterior în Cuvîntul liber: „Le Rayon invisible. Suprarealismul lui Breton“. Pornind de la primul manifest al Suprarealismului, Vinea își reafirma aici crezul estetic nonfigurativ, antimimetic, foarte apropiat esteticii mistice a rayonismului rus enunțate de pictorul Mihail Larionov: „Lirismul contimporan a încetat de a fi desvoltarea retorică a unei idei, imagini sau simțiri. Poezia nu e nici psihologie, nici logică, nici anecdotă. Elementele acestea erau hapuri cu ajutorul cărora poeții desueți serveau lectorului raza invizibilă. Vrem azi să emitem, din focarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
știința înaintează, tainele creației, ca orizonturile Saharei, se înfundă, se ascund ca pasărea măiastră, se topesc ca zaimful lunii. Și numai cei aleși ne pot conduce pe drumurile minunii”. Mai rezervat, Ion Barbu - la acea dată tovarăș de drum al „contimporanilor” - va prefera să vadă în suprarealismul francez un triumf al pozitivismului asupra unei mistici specifice: „Consider poezia franceză iremediabil ratată prin inadaptarea tipului social, intelectual și retoric la marele romantism. (...) fiind o atitudiune de vis și de extaz, poezia trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Călinescu o făcuse în Istoria... sa (ca și în Curs de poezie) între „dadaiști, suprarealiști și hermetici” sub zodia „balcanismului” nu e, deși excesivă, chiar o enormitate: poezia pură a lui Ion Barbu și a orficului Dan Botta, cultivate la Contimporanul, erau parțial afine abstractismului constructivist și percepute în epocă drept curente noi, radical antiraționaliste și antimimetice. Alăturarea artei bizantinizante și heraldice a lui Mateiu Caragiale sau a poeziei lui Ion Barbu și a discipolilor săi de Vinea, dar și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
numeroase - rămîn însă cu precădere informale, neputîndu-se vorbi deocamdată despre experimente artistice autentic futuriste în literatura română. Ele își vor face simțită prezența abia în 1924, după 15 ani de la explozia curentului în Italia, prin intermediul unor reviste avangardiste eclectice precum Contimporanul, Punct sau 75 HP. Defazajul apare și mai vădit dacă vom compara impactul futurist din România cu cel din alte țări est-europene. În Rusia, mișcarea inițiată de Marinetti, Boccioni, Soficci și ceilalți cunoaște o mutație disidentă către 1913. „Cînd Marinetti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un orizont nou și nebănuit. Salutăm noua grupare pentru entuziasmul și talentul cu care a început lupta”. Desigur, avem de-a face, deocamdată, doar cu articole de popularizare critică a artei noi; ele prefigurează însă activitatea mult mai coerentă a Contimporanului din anii ’20. Consacrat războiului balcanic și previzibilei prăbușiri a „desuetului” Imperiu Otoman, pe ruinele căruia se va construi o Turcie „modernă, industrială”, primul articol politic („Anticipări“) publicat de același Vinea în revista Cronica a lui Tudor Arghezi și Gala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ionescu - avînd, mutatis mutandis, un corespondent în evoluția ideologică a italianului Giulio Evola, pictor dadaist, futurist, apoi doctrinar al tradiționalismului ezoteric antimodern - îi putem adăuga exemple mai mult sau mai puțin notorii, de la publicistul Emil Riegler-Dinu, popularizator al futurismului la Contimporanul, la Mircea Eliade (care a preluat ceva din mentalitatea futuristă prin intermediul lui Giovanni Papini) și la tînărul Emil Cioran din Schimbarea la față a României (1936): mitologia tinereții, biologismul agresiv, cultul corpului și al sportului, elogiul maselor, spiritul războinic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de atitudine politică și civică din perioada neutralității antebelice, o publicație antirăzboinică și nealiniată, componenta literar-artistică fiind împinsă în plan secund. Același raport între prim-planul civico-politic și arrière-planul literar-artistic novator se va păstra și în primii doi ani ai Contimporanului (1922-1924). În paginile primei serii a Chemării, tînărul poet Samuel Rosenstock semnează pentru prima dată cu pseudonimul Tristan Tzara, cele două poeme ale sale („Vacanță în provincie“, „Furtuna și cîntecul dezertorului“) reprezentînd, alături de altele rămase în manuscris, o repetiție generală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mult, putem vedea în Chemarea un mic laborator avangardist. Revista va constitui un „arhetip” pentru gazetele pe care Vinea le va edita în primii ani după război, de la noile serii social-politice omonime pînă la publicații port-drapel ale „artei noi”, precum Contimporanul sau satelitul acestuia, Clopotul. Ele vor relua inclusiv firul literar-artistic întrerupt odată cu experiența din 1915. Apropierea tînărului Vinea de cercurile socialiste, față de Vasile Demetrius și, mai ales, N.D. Cocea (lîngă care își va face ucenicia publicistică), va „prezida” apariția Chemării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
anul în care Chemarea dispare definitiv din peisajul publicisticii românești, ultimul ei număr anunțînd reapariția săptămînalului Facla. În paginile Chemării din 1915, literatura deține un rol secundar, deși este infiltrată aproape pretutindeni. Dincolo de un anume eclectism - nedezmințit nici în perioada Contimporanului - articolele politice și textele literare se întîlnesc într-o atitudine comună: antipoliticianistă, antiburgheză, antitradiționalistă, antirăzboinică. Nu o atitudine politică, ci una intelectuală, independentă, a unui grup de tineri ce refuzau „marile discursuri” triumfaliste în favoarea angajării militare. Pentru Tzara avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de Pamfil Șeicaru. Ulterior, relațiile dintre ei se vor răci. Curios lucru, lipsește din echipa revistei Jacques G. Costin, cel care — potrivit unei afirmații tîrzii a lui Vinea — „nu a mai prins” numărul 5 din Simbolul. (Costin — viitor colaborator al Contimporanului - va semna însă după 1917, într-o altă ediție a Chemării, articole politice cu caracter pamfletar.) În prefața ediției franceze a Primelor poeme de Tristan Tzara, Claude Sernet consideră - pe drept cuvînt - că aspectul revistei Chemarea „era total diferit de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
identitate, chiar dacă nu a fost adevăratul său inițiator. Vinea/Tzara: duplex poetic. Tendințe „centripete” și „centrifuge” O bună parte a poemelor lui Tzara au fost, după plecarea acestuia din țară, încredințate lui Ion Vinea, care le-a publicat - parțial - în Contimporanul și Clopotul, pentru a i le oferi apoi (împreună cu altele, rămase nepublicate) lui Sașa Pană, pentru ediția din 1934. Alte cinci poeme inedite - trimise în 1964 de către văduva poetului, Elena Vinea, lui Claude Sernet - vor fi adăugate în sumarul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
întindă o mînă: „...Am un avînt furios să scriu, să colaborăm, chiar peste kilometri, la poeme nec plus ultra. Dați-mi o themă, dați-mi o temă...” În aceeași perioadă, Vinea scrie un poem („Subiect“, devenit, peste un deceniu, în Contimporanul, „Dicteu. Încercare de a ghici un poem“), pornind de la un titlu („Fata pescarului din Batavia“) al lui Emmy Hennings, din revista Cabaret Voltaire. Variațiuni pe o „themă” dată... Frustrarea celui rămas în țară transpare, compensator, și în tendința de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
1918, n.n.), conținutul volumului e «frêle». Am scris și eu vreo trei cărți, pe cari însă nu le tipăresc încă”. Iar într-un interviu acordat în Rampa din 24 mai 1926 lui Romulus Dianu („O oră cu Ion Vinea“), directorul Contimporanului declara că are în lucru „un volum de versuri îndrăznețe, pe cari nimeni nu vrea să mi-l editeze”. Oprim aici lista exemplelor. E foarte probabil că Vinea se străduiește să dea impresia că ține pasul cu noutatea extremă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
În ce-l privește pe Marcel Iancu, desenul pe care Vinea mărturisește a-l fi arătat lui Arghezi este un afiș pentru o seară Dada consacrată poeziei negrilor. Afișul va fi folosit mai tîrziu drept copertă pentru un număr din Contimporanul... Abstracție făcînd de simpatia pentru Tzara și Iancu, Vinea îi tratează cu destul dispreț pe insurgenții de la Cabaret Voltaire. Doar textele directorului revistei (poetul și dramaturgul german Hugo Ball) par a-i fi lăsat o excelentă impresie, dovadă această însemnare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
potrivit unei elogioase Réconnaissance à Dada”. Această distanță ironică, dublată de recunoașterea stingherită a succesului mișcării se va regăsi în mai toate luările de poziție ale criticii moderniste interbelice. Paragraful dedicat lui Tzara de către E. Lovinescu în Istoria literaturii române contimporane (1927) are o valoare simptomatică. Dadaismul este deja „legitimat extern” și - în consecință - recuperat în spirit „sincronist”, cu reverențiozitatea sobră de rigoare. „Nu trebuie să uităm că inventatorul dadaismului, d. Tristan Tzara, nu e decît compatriotul nostru, d. S. Samyro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Textul ales să ilustreze „rezultatele la care se poate ajunge prin «împerecherea cuvintelor din cele patru colțuri ale orizontului»” („La marginea orașului“) nu este însă un text dadaist, ci unul... predadaist, elaborat înaintea expatrierii și publicat, ulterior de către Vinea în Contimporanul... Printre promotorii autohtoni ai Dadaismului, nu putea să nu se numere Ion Vinea. Articolul „Dada“ apărut în Adevărul, anul XXXIII, nr. 11052, 15 aprilie 1920, este însă un text de susținere amuzată, detașat-complice. Calificat drept „libertarism estetic”, Dadaismul este definit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de înfrățire și îndemnul să te cufunzi în viața veacului. Am să te învăț cît sîntem de singuri și cum crește restriștea din noi”. În spatele măștilor avangardiste, veghează singurătatea și melancolia lirică a estetului... Mai tîrziu, într-o notă din Contimporanul, an V, nr. 71, decembrie 1926, Vinea îl va prezenta pe Urmuz ca pe un „revoluționar discret și precursor ignorat al mișcării de avangardă”, insistînd, în spirit... protocron, asupra „originilor autohtone” ale „revoluției mondiale”: „Urmuz-Dada-Suprarealismul, trei cuvinte cari stabilesc o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și tradiționalistul Al. Hodoș se vor regăsi la începutul anilor ’60 - ca victime „în curs de recuperare” ale noului regim - în paginile publicației de propagandă comunistă pentru românii din exil, Glasul patriei... Nu e lipsit de relevanță faptul că în Contimporanul nu a fost republicat nici un manifest dadaist, iar toate textele lui Tzara apărute aici (ca și în paginile altor reviste - satelit la care Ion Vinea colabora) datează din perioada românească, „predadaistă” a acestuia. În fapt, Tzara va fi mereu apreciat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
studiul lui Geo Șerban Vasses communicantes într-un număr al revistei Euresis... dedicat avangardei românești și contextului său european. Interesantă este observația potrivit căreia Iancu ar fi cel care a dat, grație numeroaselor sale relații artistice internaționale, un fason european Contimporanului. Întru aceasta, el va elimina treptat „reziduurile pamfletare” ale lui Vinea (moștenite de la Facla lui Cocea) și va redimensiona - după modelul maestrului său Hans Arp - linia artistică a grupării... Capitolul VI. Contimporanul. O interfață Art Déco a „anilor nebuni” Preliminarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
numeroaselor sale relații artistice internaționale, un fason european Contimporanului. Întru aceasta, el va elimina treptat „reziduurile pamfletare” ale lui Vinea (moștenite de la Facla lui Cocea) și va redimensiona - după modelul maestrului său Hans Arp - linia artistică a grupării... Capitolul VI. Contimporanul. O interfață Art Déco a „anilor nebuni” Preliminarii avangardiste. Etapa social-politică (1922-1924) Cea mai longevivă dintre publicațiile românești de avangardă ale perioadei interbelice: aproape 10 ani de existență (cu întreruperi semnificative) și peste 100 de numere (e adevărat, uneori duble
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
doctrinară precisă, dar - tocmai de aceea - foarte receptivă la modificările de sensibilitate ale epocii. Prima etapă acoperă intervalul 1922-1924, fiind cuprinsă — mai exact — între momentul înființării revistei și perioada imediat premergătoare publicării „Manifestului activist către tinerime“. În acești doi ani, Contimporanul, autointitulat „organ al constructivismului românesc”, apare cu o periodicitate aproape lunară — cea mai bună din relativ îndelungata, dar discontinua, sa istorie — și, rămînînd esențialmente o publicație intelectuală, păstrează un pronunțat caracter social-politic. Excercițiul predadaist al Chemării din 1915 și al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și al publicisticii militante de după 1918 își arată acum roadele. Linia politico-ideologică asumată din start este cea a unui „socialism independent”, apropiat disidenței țărănist-democrate a doctorului Nicolae Lupu (fapt evidențiat de articolul-program al acestuia din primul număr). Pe linie intelectuală, Contimporanul își propunea, de fapt, să restabilească legătura pierdută cu vechea linie a publicației cvasiomonime conduse de socialiștii Constantin Dobrogeanu-Gherea și Ion Nădejde între 1881-1891. Opțiune naturală, căci Vinea — discipol al lui N.D. Cocea, format în atmosfera cercurilor socialiste antebelice — era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ocupației germane). Un gest de „neutralitate antirăzboinică” fusese însăși plecarea din țară, în 1915, a viitorilor dadaiști Marcel Iancu și Tristan Tzara. După despărțirea lor din 1918, cei doi comilitoni se vor reîntîlni — dincolo de frontiere și de resentimente — în paginile Contimporanului. Primul număr al revistei apare pe 3 iunie 1922. Ca redactor - deocamdată - este menționat doar Ion Vinea, iar printre colaboratori îi întîlnim pe dr. Nicolae Lupu (reprezentant al aripii de stînga din Partidul Țărănesc), H. Streitmann, Dem. Theodorescu (o apărare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
temperament, să vedem într-înșii pe precursorii noștri”. Față de cauționarea superfluă a dr. N. Lupu, textul lui Vinea este un adevărat editorial, stabilind o genealogie intelectuală și definind coordonatele unei acțiuni „revoluționare”: „Dar nu se poate nega că în publicistica română Contimporanul de altădată însemna începutul revoluției sufletești care ne-a dus, cu etape, la cele cîteva realizări democratice, batjocorite azi. Și nu se poate ascunde faptul că acele etape au fost marcate mai tîrziu, și în momente deosebite, de apariția violentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
s-au înverșunat, pe rînd, împotriva urii și intoleranței, propagate și pilduite de cărturarii și politicienii neamului, împotriva antisemitismului și a apărării claselor sărace și a conruperei, prin amenințare sau bacșiș, a tineretului încorporat anual prin administrații. În același spirit, Contimporanul nostru reia încercările cari au dus, cît de cît, la crearea, în cercuri de cititori, puțini la număr, a unei mentalități nouă”. Pornind de la ideea că, „în contrast cu cele mai largi libertăți obținute pe hîrtie, trăim azi clipele celei mai întețite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]