141,120 matches
-
multă vreme s-a păstrat această mentalitate conform căreia politica era treaba boierilor. - După părerea mea, de la primul război mondial încolo, după întregirea țării cu Transilvania, Banat, Basarabia Bucovina s-a schimbat complet echilibrul clasei conducătoare de la noi; și totuși continuă, pe nevăzute, legături cu vechea aristocrație de conducere; vă dau vreo patru nume dintre oamenii cei mai distinși dintre cele două războaie (1920 - 1940), despre care ai crede că sunt nou veniți: Titulescu, I.G.Duca, Gafencu, Tătărescu. Ei bine, toți
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
mare familie din Moldova, Tătărescu era fiul unei Pârâianu - foarte mare familie de boieri prin veacul al XVI - XVII-lea, dar care mai decăzuse puțintel, iar I. G.Duca era fiul unei Ghica. Iată deci că, pe linie maternă se continua vechea aristocrație de guvernământ. Bineînțeles, odată instalat comunismul, ea a dispărut total și, de altfel, nu mai sunt în țară reprezentanți ai acestei categorii sociale. - Sunt copleșit de câte mi-ați spus și sunt nevoit să recunosc faptul că memoria
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
liniștită și fericită perioadă din viața mea, până la doisprezece ani, când am fost trimiși interni în Franța. Cred că mama era oarecum întârziată cu politica; nici măcar nu mai era la modă să faci studii în străinătate, dar ea ținea să continue oarecum o tradiție de familie - tatăl meu fusese intern în Germania , la Liceul Francez din Berlin, bunicul făcuse Bacalaureatul în Franța pe la 1870... Dar, între timp, liceele noastre deveniseră de nivel european, așa că noi, din lumea pe care o frecventam
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
Asta iarăși este foarte important; au știut comuniștii să lucreze foarte dibaci - au trimis oameni cu "eticheta" de refugiați, dar care lucrau pentru ei; îi numim acuma "agenți de influență" - foarte frumoasă formulă! Am putea numi câțiva dintre ei care continuă și astăzi să dețină anumite posturi și să fie considerați oameni de bine! - Există așadar o diferență între emigrația de la 1848 și cea din 1948. - Diferența pe care eu o subliniez este de altă natură; ea constă în existența, în
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
se mai citește la cenacluri/ pe fotolii plușate,/ ci pe scaune electrice,/ troheul și anapestul sunt dictate din țevi de pușcă/ epopeile sunt grozave stripteas-uri atomice/ liderii politici sunt marii poeți ai timpului...". Dialogul între prieteni se leagă și se continuă grav și alarmant de frumos, transcriind, noi, aici, orice vers din Aleph -2, ca răspuns la provocări: Nu fi trist, fratele meu de rima-ncrustată Iakint, nu te prăbuși altfel decât liliecii o fac în ninsoare, pentru că vei exista și vei
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14075_a_15400]
-
cu banderole de hârtie multicolore, atestând, dacă mai era nevoie, o călătorie internațională cu avionul. Am smuls pe loc banderolele de hârtie, dar ele deja Își făcuseră efectul. În timp ce schimbam cu taximetristul urări de anul nou, tânărul individ binevoitor a continuat: „Unde mergeți? Avem microbuze În orice direcție!” „N-am nevoie, mulțumesc” - i-am spus iar. Atunci am băgat de seamă că un alt individ, asemenea primului, mă privea de la vreo cinci metri distanță, În direcția gării. În timp ce mașina care nu
Tămâie, unde mergi?. In: Editura Destine Literare by Florin Oncescu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_358]
-
fericiți. Ideea romanului este aceea că istoria civilizației umane se dezvoltă în formă de cerc. De aceea, cu cît avansăm mai repede (în plan tehnologic, dar nu numai), nu facem decît să involuăm spre zorii civilizației umane. Drumul spre piatră continuă în cer", spune autorul (vezi p. 282). Ca la Patapievici, atunci cînd se cîștigă ceva în plan material, se pierde altceva în plan spiritual, rezultatul, verificabil în evoluția/involuția noastră post-comunistă, fiind tot mai accentuata degradare a condiției umane. Implicit
Călare pe două lumi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14083_a_15408]
-
vedetă, ca Marcel Iureș, într-un rol din trei replici, dar nu rolul contează, ci solidaritatea cu "demersul"!). Filmările erau subminate, pînă acum, de tot felul de "disfuncționalități" de producție? Ei bine, nu contează harababura, important e ca filmările să continue, chiar și fără racorduri de costum, sau de machiaj, sau de decor, sau chiar de actori!...Ș.a.m.d.... Ideea de la care a plecat Ovidiu Georgescu e aceea că "un film nu se face în primul rînd cu bani" ( e
Taximetrist: Ovidiu Georgescu by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14091_a_15416]
-
în majoritatea covârșitoare a cazurilor era vorba fie de maculatură propagandistică, fie de bani scoși pe scenariile unor filme idioate (gen haiducii idilici ai lui Eugen Barbu). I-aș fi lăsat în plata Domnului, dacă acele gloabe ideologice n-ar continua să ridice și astăzi spre izvoarele secate ale finanțărilor de la Ministerul Culturii fliturile lor veșnic însetate. Scriind prea mult despre propagandiștii cu penelul, condeiul, portativul sau coardele vocale există riscul de a crea o idee falsă: și anume, că oricine
Dușmanii luminii vin de la Răsărit by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14078_a_15403]
-
își permiteau să gândească altfel decât ei. Jigodiile știu că au pierdut trenul istoriei, știu că, în final, aceasta se va șterge la fund cu ei, dar gudurându-se pe lângă puterile trecute (când sugeau sexul partidului unic) și actuale (când continuă să le lingă și voma), trăiesc cu speranța că "dincolo" "divinitatea, cu siguranță, le va recunoaște meritele", de altfel închipuite de ei și de cei care îi înconjoară. În sinea lor sunt dușmanii de moarte ai intrării României în Uniunea Europeană
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
terfelită de javrele care mișună nestingherite pe ulițele noastre "mioritice". Este necesară o nouă direcție în cultura română. Sistemul de acumulări inutile va trebui pus la naftalină. Ia să începem în liceu doar cu studierea lui Maiorescu, Eminescu și Caragiale, continuându-se apoi cu E. Lovinescu, Rebreanu, Eliade, Cioran, E. Ionescu, Blaga și Noica. Suficienți pentru a învăța viitoarele generații să gândească ; prin reforma noii gândiri se va realiza reforma morală, implicit reforma socială. Prea s-a lăsat bătută în cuie
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
dinastia Hohenzollern-Sigmaringen: Carol I, Ferdinand I, Carol II, Mihai I. Mai departe nu am urmărit destinul ei, înțelegând că trebuie lămurite originile și diseminarea textului. Însă destui din generațiile vârstnice și mijlocii, dacă le spui primele două versuri, spontan le continuă pe următoarele. Rezultă de aici că nu-i exclus ca Noaptea de Crăciun să fi înfruntat întunericul comunismului pe alte căi. Fiindcă poezia e vie în conștiința culturală românească. Nu însă în întregime, nu în totalitatea versurilor a fost inserată
Și poeziile au soarta lor... by Teodor Tanco () [Corola-journal/Journalistic/14115_a_15440]
-
jurnalistul care, așa cum se cuvine, îi precede ei, în paginile volumului. Știind care este ocupația lui Florin Faifer, de cercetător academic, putem presupune că fizionomiile literare luate în arca volumului aveau să fie niște articole de dicționar, programat să-l continue pe cel de până la 1900, o reușită colectivă marcantă. Ceea ce a pierdut întreruptul dicționar, a câștigat prezenta antologie de eseuri despre scriitori (vreo treizeci la număr), minori în cea mai mare parte, ambițioși să intre în republica literelor din prima
Un fidel al Mnemosynei by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/14104_a_15429]
-
umezi tîmplele și gîtul. Batista era de un alb imaculat. Acum mă privea neîncrezătoare și adăugă: - Ești cam ciudat, nu-i așa? - Eu, de ce? " am ridicat din umeri. Părea să reflecteze, fără să-și dezlipească ochii de pe mine. După care, continuă îmbufnată: - Nu ți-au spus că sunt foarte bolnavă și că nu trebuie să te apropii prea mult de mine, băiete? - Ba da. - Știi ce boală am? Am întîrziat un timp cu răspunsul: - Ai plămînii bolnavi. - Nu, domnul meu. Nu
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
din mine.../ Mă scârbește gândul că mi-au fost devorate armoniile și muzica Sufletului.// Mă văd în oglindă și mă sperii/ Căci ea reflectă nu chipul meu ci fețele Morții./ Respir și îmbătrânesc aerul din jur cu neființa mea..." Poemul continuă cu o infinitate de ipostaze și trăiri ale limitei: "Acum stau singură cu sufletu-mi devastat în palme". "Alerg acum, dar nu pentru a mă ascunde de Moarte/ Ci pentru a-mi umple golul din mine", "Și-mi redeschid vernisajul
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14124_a_15449]
-
grijă s-o jucați,/ Numa' să n-o sărutați! "Noa!, vorba ardeleanului, apoi, de ce, Doamne, să n-o țuce o țârucă? Că un "de doi" fără o pupătură e ca nunta fără ceteraș. Ce e cu restricția asta? Dar sentimentalismul continuă luând forme ceva mai moderne: "Puiule cu ochii verzi,/ n-ai motiv să nu mă crezi.", se tânguie o solistă plinuță dar nefericită, însă părând sinceră, doar că, într-un folclor autentic acest "n-ai motiv" "sună ca dracu'" (v.
ETNO TV by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/14125_a_15450]
-
și contemporani, "integrale" ale filozofilor, memorii, jurnale, corespondențe, opuri masive de documente, ediții ale unor publicații de avangardă sau din exil, ediții de texte vechi, noi ediții ale Bibliei, ediții de carte patristică, de carte bibliofilă, și înșiruirea ar putea continua? Nu încape dubiu că, judecând după diversitatea copioasă și, iată, consistența ofertei, profesia de editor este, la noi, departe de a agoniza. E o erupție frenetică, orbitoare aș spune, a restituirilor mai mult sau mai puțin "senzaționale", a recuperării, a
Dispar editorii? by Gabriela Omăt () [Corola-journal/Journalistic/14131_a_15456]
-
oare n-ar răspunde chiar nici un tânăr confruntat cu concurența sălbatică pentru "job"-uri unor avantajoase concursuri de proiecte de ediții alternative, de integrale în premieră? Și reveria aceasta - pe care refuz energic s-o accept drept utopică - ar putea continua. Sunt uluită că nimeni nu ține cont de cuantumul infim, raportat la sfidătoarea risipă pseudoculturală din jur, de fonduri necesare "recrutării" anual a doi-trei filologi de înaltă ținută. Nimeni, nici Ministerul Educației și Cercetării, nici Ministerul Culturii, nici Universitatea, nici
Dispar editorii? by Gabriela Omăt () [Corola-journal/Journalistic/14131_a_15456]
-
fie epenteza. O spune, în Limba română actuală (1947: 34), Iorgu Iordan, care observă că eliminarea hiatului prin consonantizarea unei vocale (a-vi-a-ți-e: a-via-ți-e, zi-ar: ziar) e foarte frecventă ("pronunțarea aviație este reală, ba foarte răspîndită"), dar consideră că procedeul "continuă a fi utilizat până astăzi de către românii mai mult sau mai puțin inculți". Cealaltă soluție - epenteza unei semivocale (a-vi-ia-ți-e) - apare însă mai curînd "în gura oamenilor culți". Evident, o pronunție stigmatizată ca incultă e greu de acceptat și de confesat
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
doi. Dumnezeule mare! l Mai cuminte, dar mai temeinic este, în același număr al revistei clujene, punctul de vedere al dlui Constantin Trandafir despre "fantasticul" prozei lui Caragiale. Pe urmele lui Zarifopol, prietenul și cel dintîi editor al marelui scriitor, continuat de Streinu sau de Zaciu, dl Trandafir nu socotește relevantă înrudirea "fantasticului" caragialian cu acela al unor consacrați ai genului (și unii bine știuți lui Caragiale) cum ar fi Hoffman, Poe, Merimée, Villiers de l'Isle Adam și alții. "Mai
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14128_a_15453]
-
fost cea mai fericită pentru noi. România înflorea atunci, avea expansiuni în toate tărâmurile, viața era plină de speranță, de omenie și bunăvoință; a fost epoca de aur a României. Pe urmă - degringolada...Care, într-un vârtej de bune intenții, continuă! Avem totuși speranța că nu va fi încă și mai rău, avem credință în Dumnezeu care uneori face chiar și minuni politice, istorice, literare și miracole pe care le trăim poate fără să știm. - Ați trăit un astfel de miracol
Barbu Brezianu: by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14113_a_15438]
-
Ceea ce, de fapt, este înșelător: un om este întotdeauna un povestitor de istorii, el trăiește înconjurat de istoriile altuia, el trăiește tot ce i se întâmplă; și încearcă să-și trăiască viața ca și cum ar povesti-o". "Dar trebuie să alegi", continuă el, "să trăiești sau să povestești". Ce poți face însă, dacă nu mai poți trăi fără să povestești ce ai trăit, fără să poți mărturisi, pe scurt, dacă nu poți alege între "a trăi sau a povesti"? La Kertész "a
Eugène Van Itterbeek - Imre Kertész sau lupta cu "Eul" by Traiana Necșa () [Corola-journal/Journalistic/14121_a_15446]
-
deci: nu am decît o singură identitate, scriitura (Eine sich selbst schreibende Identität). Și de altfel, cine sunt eu? Dar cine poate să știe?" La Imre Kertész "creația" țîșnește din "superfluul vieții", din "inutilitatea" scriiturii. Acest lucru îi permite "să continui să trăiesc viața mea de netrăit" și "să găsesc pacea, liniștea, ușurarea". Astfel, el poate trage concluzia că în "superfluul vieții" rezidă bogăția sa, "sursa eventuală a creației" unde "se manifestă singura mea existență demnă de acest nume". Este etica
Eugène Van Itterbeek - Imre Kertész sau lupta cu "Eul" by Traiana Necșa () [Corola-journal/Journalistic/14121_a_15446]
-
Am plecat la Paris, pe urmă am căutat un loc pentru a mă stabili. Astfel am ales insulele Canare, un loc pe atunci foarte îndepărtat și uitat de Dumnezeu, într-un sens. Asta a durat o vreme, dar autoritățile au continuat să-mi țină copiii prizonieri. Între timp, numeroasele demersuri și intervenții ale diplomației franceze au dat greș. Imaginați-vă că cererea mea a fost refuzată până în anul... 1964. Am fost despărțit de copii mai mult de 20 de ani. Cred
Alexandru Ciorănescu by Farkás Jenö () [Corola-journal/Journalistic/14151_a_15476]
-
asistăm la o revenire în vogă a lecturii sale și a destinului său critic, care este și o revenire amiabilă a autorului, de el însuși anunțată cândva. Asemeni lui Orfeu, referință mitografică esențială a scrisului său, Barthes pare să fi continuat să avanseze, spre a-l resuscita, asta după ce a devenit totuși puțin un scriitor demn de a fi iubit, trecând prin proba pasiunii: moarte promisă unei Vita Nova, contrar iluziilor celor care ar fi vrut să îngroape laolaltă pe amant
Întoarcerea lui Roland Barthes by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/14150_a_15475]