477 matches
-
al violoncelului. Cel mai adesea, la contrabas se cântă cu mâna stângă pe tastieră, iar mâna dreaptă trage arcușul peste corzi sau le ciupește cu degetele (tehnică numită "pizzicato"). Folclorul românesc, unde instrumentul a pătruns târziu, recunoaște următoarele denumiri pentru contrabas: bas (vezi articol), broancă, gordună mare („gordună” fără altă specificație, se va numi violoncelul) sau rareori gordun. Printre strămoșii contrabasului sunt cel puțin cinci feluri de instrumente. Între ele trebuie amintită în primul rând "viola-contrabas" ("violone"), reprezentanta basului profund în
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
corzi sau le ciupește cu degetele (tehnică numită "pizzicato"). Folclorul românesc, unde instrumentul a pătruns târziu, recunoaște următoarele denumiri pentru contrabas: bas (vezi articol), broancă, gordună mare („gordună” fără altă specificație, se va numi violoncelul) sau rareori gordun. Printre strămoșii contrabasului sunt cel puțin cinci feluri de instrumente. Între ele trebuie amintită în primul rând "viola-contrabas" ("violone"), reprezentanta basului profund în familia violei da gamba („familia violelor”). Acordajul ei, corespunde în notație cu cel al violei de gamba, însă sună cu
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
a dovedit a fi practic; din cauza marii tensiuni, acordajul nu rezista. Către mijlocul secolului al XVII-lea s-a trecut la patru coarde. Experimental s-a mai construit un instrument numit "cellone", pentru a găsi o tranziție între violoncel și contrabas. Acesta se acorda în Sol, re, la, mi și se nota la octava inferioară (ca la contrabas). Nici acest instrument nu s-a răspândit. Forma contrabasului actual se deosebește întructva de instrumentele din familia violei da gamba. Corpul său se
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
s-a trecut la patru coarde. Experimental s-a mai construit un instrument numit "cellone", pentru a găsi o tranziție între violoncel și contrabas. Acesta se acorda în Sol, re, la, mi și se nota la octava inferioară (ca la contrabas). Nici acest instrument nu s-a răspândit. Forma contrabasului actual se deosebește întructva de instrumentele din familia violei da gamba. Corpul său se subțiaza în sus, curbura de la mijloc fiind mai pronunțată. Cele patru coarde se acordează în cvarte. Mai
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
mai construit un instrument numit "cellone", pentru a găsi o tranziție între violoncel și contrabas. Acesta se acorda în Sol, re, la, mi și se nota la octava inferioară (ca la contrabas). Nici acest instrument nu s-a răspândit. Forma contrabasului actual se deosebește întructva de instrumentele din familia violei da gamba. Corpul său se subțiaza în sus, curbura de la mijloc fiind mai pronunțată. Cele patru coarde se acordează în cvarte. Mai nou, pe instrumentele prevăzute cu o tastiera lată se
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
a stabilității acordajului fiind rezolvate). Acea a cincea coardă are de obicei înălțimea la o terță mare sub coarda cea mai gravă (Mi), adică Do. Este utilă pentru piesele care cer note foarte grave, obținute altfel prin reacordarea ("scordatura") unui contrabas cu patru corzi. Pentru acordajul la patru corzi, un paralelism de remarcat este cel cu chitara bas. Totuși, când se folosesc cinci corzi, a cincea va fi, în cazul chitarei bas, Si și nu Do (deci, cu un semiton mai
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
paralelism de remarcat este cel cu chitara bas. Totuși, când se folosesc cinci corzi, a cincea va fi, în cazul chitarei bas, Si și nu Do (deci, cu un semiton mai jos). În interpretările „tradiționale” de muzică barocă sau clasică, contrabasul dublează adesea partea violoncelului; studiile recente dovedesc, totuși, că practica dublajului la octavă era în epocă, nu de puține ori, improbabilă (este confirmată doar parțial, în școlile italiană și germană târzie). Strămoșii contrabasului în baroc (mai ales "violone", cu mai
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
interpretările „tradiționale” de muzică barocă sau clasică, contrabasul dublează adesea partea violoncelului; studiile recente dovedesc, totuși, că practica dublajului la octavă era în epocă, nu de puține ori, improbabilă (este confirmată doar parțial, în școlile italiană și germană târzie). Strămoșii contrabasului în baroc (mai ales "violone", cu mai multe corzi) punctau fundamentalele și pasajele grave în basul continuu și câteodată se folosea o aceeași știmă pentru mai multe instrumente, în limita disponibilităților: contrabas ("violone"), clavecin, lăută, teorbă ș.a. În barocul târziu
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
parțial, în școlile italiană și germană târzie). Strămoșii contrabasului în baroc (mai ales "violone", cu mai multe corzi) punctau fundamentalele și pasajele grave în basul continuu și câteodată se folosea o aceeași știmă pentru mai multe instrumente, în limita disponibilităților: contrabas ("violone"), clavecin, lăută, teorbă ș.a. În barocul târziu au apărut partituri bine delimitate pentru instrumentul grav cu coarde. În clasicism, perioada uniformizării unor orchestre tot mai mari, instrumentului nu i s-au oferit decât arareori ocazii de a depăși statutul
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
orchestre tot mai mari, instrumentului nu i s-au oferit decât arareori ocazii de a depăși statutul de susținere a balansului orchestral. ul se bucură de o diversificare a materialelor pentru orchestră în perioada romantismului, când apar și piese pentru contrabas solist. Se va construi un acordaj pentru solistică, făcut cu un set special de corzi, ridicate cu un ton față de acordajul standard (Fa#, Si, mi, la). Contrabasul modern câștigă multă libertate în secolul XX, când curentele moderne (de pildă, expresionismul
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
diversificare a materialelor pentru orchestră în perioada romantismului, când apar și piese pentru contrabas solist. Se va construi un acordaj pentru solistică, făcut cu un set special de corzi, ridicate cu un ton față de acordajul standard (Fa#, Si, mi, la). Contrabasul modern câștigă multă libertate în secolul XX, când curentele moderne (de pildă, expresionismul) încearcă să îi acorde, măcar local, o importanță la fel de mare ca cea a instrumentelor cu sonorități mai accesibile (una dintre tehnicile care justifică acest fapt este "Klangfarbenmelodie
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
curentele moderne (de pildă, expresionismul) încearcă să îi acorde, măcar local, o importanță la fel de mare ca cea a instrumentelor cu sonorități mai accesibile (una dintre tehnicile care justifică acest fapt este "Klangfarbenmelodie"). Un nou rol de mare însemnătate va primi contrabasul (poreclit și „bas”, mai ales în acest caz) o dată cu înlocuirea tubei de către el în formațiile timpurii de jazz (stil New Orleans). În calitate de membru indispensabil al secției ritmice, stilul de a cânta la contrabas a lansat, începând cu finele anilor douăzeci
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
nou rol de mare însemnătate va primi contrabasul (poreclit și „bas”, mai ales în acest caz) o dată cu înlocuirea tubei de către el în formațiile timpurii de jazz (stil New Orleans). În calitate de membru indispensabil al secției ritmice, stilul de a cânta la contrabas a lansat, începând cu finele anilor douăzeci, două modalități diferite de balans pentru omniprezenta măsură de patru pătrimi (dar începând cu jazz "cool"-ul anilor cincizeci, cele două maniere de execuție vor fi transferate și altor metri - un exemplu cunoscut
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
cool"-ul anilor cincizeci, cele două maniere de execuție vor fi transferate și altor metri - un exemplu cunoscut este "Take Five", piesa cvartetului condus de Dave Brubeck): Jazz-ul aduce în atenție două tehnici de execuție folosite mai rar de contrabasul clasic: "pizzicato" și varianta „Bartók” (plesnirea corzii de tastiera instrumentului, cu mâna care ciupește - de aici, denumirea englezească "slap-bass"). Mai târziu se vor face experimente de jazz cu arcuș la contrabas - unul dintre promotori este Oscar Pettiford (contrabasist și violoncelist
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
atenție două tehnici de execuție folosite mai rar de contrabasul clasic: "pizzicato" și varianta „Bartók” (plesnirea corzii de tastiera instrumentului, cu mâna care ciupește - de aici, denumirea englezească "slap-bass"). Mai târziu se vor face experimente de jazz cu arcuș la contrabas - unul dintre promotori este Oscar Pettiford (contrabasist și violoncelist), dar încercarea nu are succes. O dată cu evoluția noilor curente ale muzicii de consum după Al Doilea Război Mondial, contrabasul însoțește pentru câțiva ani și formațiile de muzică ușoară, de jazz comercial
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
slap-bass"). Mai târziu se vor face experimente de jazz cu arcuș la contrabas - unul dintre promotori este Oscar Pettiford (contrabasist și violoncelist), dar încercarea nu are succes. O dată cu evoluția noilor curente ale muzicii de consum după Al Doilea Război Mondial, contrabasul însoțește pentru câțiva ani și formațiile de muzică ușoară, de jazz comercial sau de rock (Elvis Presley în primii ani, de pildă). În cele mai multe cazuri, va fi înlocuit de chitara bas în anii șaizeci, rămânând un caz rarisim pe scenele
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
și formațiile de muzică ușoară, de jazz comercial sau de rock (Elvis Presley în primii ani, de pildă). În cele mai multe cazuri, va fi înlocuit de chitara bas în anii șaizeci, rămânând un caz rarisim pe scenele de pop sau rock. Contrabasul ajunge un „număr” de amuzament pentru basiști (chitară bas) precum Paul McCartney (Beatles), John Deacon (Queen), Sting (The Police), Mark Hoppus (blink-182) ș.a. Totuși, există o tendință de a se reveni la contrabas în ultimii ani; un număr de formații
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
rarisim pe scenele de pop sau rock. Contrabasul ajunge un „număr” de amuzament pentru basiști (chitară bas) precum Paul McCartney (Beatles), John Deacon (Queen), Sting (The Police), Mark Hoppus (blink-182) ș.a. Totuși, există o tendință de a se reveni la contrabas în ultimii ani; un număr de formații experimentează cu contrabas în locul chitarei bas. În jazz, instrumentul a pierdut teren în anii șaptezeci (stilul "fusion", combinație de jazz cu alte stiluri muzicale, mai ales rock) în favoarea chitarei bas (Weather Report îl
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
număr” de amuzament pentru basiști (chitară bas) precum Paul McCartney (Beatles), John Deacon (Queen), Sting (The Police), Mark Hoppus (blink-182) ș.a. Totuși, există o tendință de a se reveni la contrabas în ultimii ani; un număr de formații experimentează cu contrabas în locul chitarei bas. În jazz, instrumentul a pierdut teren în anii șaptezeci (stilul "fusion", combinație de jazz cu alte stiluri muzicale, mai ales rock) în favoarea chitarei bas (Weather Report îl schimbă pe contrabasistul Miroslav Vitouš pentru basistul Jaco Pastorius). Totuși
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
ori "Duminică în familie" (Antenă 1). Solista a câștigat de asemenea notorietate prin intermediul Internetului, înregistrări din concerte fiind răspândite prin programe peer-to-peer. Producători muzicali și orchestratori: Petrică Ionuțescu și Gabriel Almași. Colaboratori: Valentin Potra (tobe), Tăvi Scurtu (percuție), Arthur Balogh (contrabas), DJ K-lu (scratch), Ion Vidu (tuba), Radu Guti (trombon)...etc Primul album al Alexandrinei se numește "Om de lut" și a fost lansat pe 9 aprilie 2009, reprezentând o colecție de piese vechi și noi. Conform artistei: Cel de-al
Alexandrina Hristov () [Corola-website/Science/306336_a_307665]
-
sau patru coarde (acordate în re-la sau la-do-la-mi). De curând, acestora li s-a adăugat „doba”, o tobă de construcție artizanală, de mărime mijlocie, cu două membrane. Taraful maramureșean este mărit cu o vioară secundă („contră”) și cu o „gordună” (contrabas mic) (v. Tiberiu Alexandru, 1989). De remarcat faptul că, în lipsa instrumentelor, ritmul e dat de tropotitul dansului sau bătaia din palme, ceea ce apropie mai mult acest act cultural contemporan de actele rituale vechi și chiar manifestările transcedentale. Mesajul e transmis
Arta interpretativă vocală () [Corola-website/Science/314170_a_315499]
-
reprezentative. Interesul manifestat de etnomuzicologul Béla Bartók față de melosul folcloric românesc ca urmare a unor ample expediții în satele din Transilvania, s-a răsfrânt asupra compozitorului maghiar Kosa Gyorgy. Acesta realizează un text muzical pentru soprană, flaut, violoncel, harpă și contrabas pornind de la o variantă a Mioriței, tradusă în limba maghiră de Imre Kadar, însă îndrumătorul compoziției a fost chiar B. Bartók. Să mai notăm momentul 1965, când la Viena are loc prima audiție a unei creații muzicale aparținând compozitorului austriac
Motivul mioritic reflectat în opere artistice culte () [Corola-website/Science/314223_a_315552]
-
coarde cu arcuș. În schimb, aceștia vor lovi în mod repetat pupitrele pentru partituri cu arcușele. Precum s-a mai spus, arcușul este folosit cel mai frecvent pentru execuția la instrumente cu coarde din familia viorii (vioară, violă, violoncel și contrabas) și a violei (viola da braccio, viola d'amore, viola da gamba, violone ș.a.). Între alte instrumente cu coarde acționate cu arcușul se numără: chemanul, cobuzul, crota, gadulka, psalterionul, rebecul - instrumente de muzică veche sau instrumente populare. Uneori, acestora li
Arcuș () [Corola-website/Science/313462_a_314791]
-
ul este un instrument muzical cu coarde și arcuș din familia viorii (situat ca dimensiuni și ambitus între violă și contrabas). În mediul folcloric românesc, violoncelul este numit broancă sau gordună; în perioada interbelică, instrumentul era cunoscut în România și sub denumirea de cello (împrumut din limba engleză). Interpretul la violoncel se numește violoncelist. Dimensiunile instrumentului sunt comparabile cu cele ale
Violoncel () [Corola-website/Science/313464_a_314793]
-
vârsta de 15 ani studiază singur saxofonul alto ascultând discuri de jazz ale familiei. În timpul facultății cântă în formația Paul Ghențer. În 1968 cântă cu un sextet alcătuit din George Nistor (trompetă), Cornel Meraru (trombon), Marius Popp (pian), Wolfgang Güttler (contrabas) și Adrian Ciceu (baterie). Turneu în RDG cu freetetul lui Richard Oschanitzky (1969). Participă la cele trei ediții ale Festivalului de jazz de la Ploiești (1969, 1970, 1971). Participă la Festivalul de jazz de la Sibiu din 1975 cu formație proprie. Emigrează
Ștefan Berindei () [Corola-website/Science/318460_a_319789]