4,390 matches
-
ca să mai iasă, singura cale de a scăpa de el este doar să-i dăm ascultare și să-l ducem, după cum se cuvine, până la capăt. Astfel stând treaba, dorința răzbunării porni a-i curge bărbatului prin vene, iar ideea uciderii copilei i se contura tot mai clar în minte. Simțea insistent nevoia reîmpăcării cu sine și cu situația în care ajunsese, prin reîntregirea orgoliului său atât de sălbatic dărâmat. El, însă, nuși dorea să ajungă un criminal de rând, unul banal
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
decât atât, mari scriitori, poeți, compozitori au văzut lumina zilei pe aceste meleaguri care au fost surse de Încântare și inspirație: Alecsandri, Eminescu, Bacovia, Creangă, Sadoveanu, Enescu ș.a. Și chiar acum când scriu, parcă aud râsul cristalin, nevinovat, al unei copile ce țopăia desculță prin băltoace, după ploile calde de vară, pe ulița unui sat uitat de lume și de D-zeu. Și, după ploaia caldă, ce mirific se legăna curcubeul deasupra lumii - adâncită În bezna grijilor de mâine. Și, poate
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
autobiografică; sensibilitatea autoarei se vede încă de la acest episod relatat în povestire, petrecut în copilăria acesteia. Privirea prin gaura cheii ușii bisericii părăsite a satului, ca o privire de aici către dincolo, din spațiul profan către cel sacru, amplifică sentimentele copilei față de biserica părăsită, abandonată, aflată în degradare ca și construcție, însă, care, chiar așa, nu este lipsită de cinstirea cuvenită sfințeniei sale, creștinii satului, privind la ea rugători, cu credință și speranță în izbăvirea ei și a lor. Sentimentele copilei
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
copilei față de biserica părăsită, abandonată, aflată în degradare ca și construcție, însă, care, chiar așa, nu este lipsită de cinstirea cuvenită sfințeniei sale, creștinii satului, privind la ea rugători, cu credință și speranță în izbăvirea ei și a lor. Sentimentele copilei sunt tulburătoare: „Mi s-a părut că în interiorul sumbru și rece din biserică era cineva nevăzut care plângea... Plângea neauzit, dar foarte simțit. Plângeau, cu acel cineva împreună și chipurile de pe icoanele rămase pe pereți. Geamurile bisericii erau sparte de către
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
viață. Din prima zi, când am început să înțeleg câte ceva, am îndrăgit-o pe bunica, care pentru mine a rămas aceeași, neschimbată, până în ultima sa zi. Să fi avut pe atunci, poate, vreo cincizeci de ani. Era subțire ca o copilă, uscățivă la corp, iute în mișcări și păstra bine urmele frumuseții din tinerețe. Avea ochii negri și frumoși și o privire în care puteai vedea tristețea fără să vrei. Mama ne spunea despre ea că era foarte frumoasă în tinerețe
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
foarte mulțumită de ea și deseori o lăuda și la alții. Fugi repede la bucătărie, unde o găsi pe maică-sa dând cozonacii la copt în cuptor. Îi zise bună dimineața și o întrebă ce să facă. - Cât mai dorm copilele, tu spală covata de aluat, o vom lăsa să se usuce și o vom duce la locul ei, îi zise maică-sa, pe urmă mai vedem ce facem. Erau opt copii în familie; Alexandra, cele trei surioare mai mici și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
școală, în clasă avea multe prietene, cu care se juca și se împăca bine. Era în clasa a treia. Când ajunse la școală, exact la ușa de la intrare, Alexandra se întâlni cu directorul școlii. Salutându-l cu „Hristos a Înviat!”, copila se feri frumos într-o parte, așteptând ca acesta să treacă. Directorul o privi, fără să-i răspundă la salutare, și o întrebă cum o cheamă și din ce clasă era. Copila îi spuse numele și clasa și intră fericită
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
directorul școlii. Salutându-l cu „Hristos a Înviat!”, copila se feri frumos într-o parte, așteptând ca acesta să treacă. Directorul o privi, fără să-i răspundă la salutare, și o întrebă cum o cheamă și din ce clasă era. Copila îi spuse numele și clasa și intră fericită în școală. Până la începutul primei lecții, mai erau vreo zece minute. Înainte de a intra în clasă, învățătorii treceau toți mai întâi prin cancelarie, pentru a se înștiința de cele noi, pentru a
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
directorul școlii? o întrebă din nou învățătorul. Alexandra tăcea, nu răspundea nimic. Învățătorul țipă în gura mare: - Cum, cum l-ai salutat? Copiii stăteau toți, cuprinși de frică, ascunzându-se unii după alții. Învățătorul se năpusti ca un turbat asupra copilei lovind-o peste față. Ea începuse a plânge și el se opri. Apoi începu să-i răsucească urechiușele care, în scurt timp, se făcuseră roșii ca cireșele. Copila îndura, icnea de durere, era gata să înceapă din nou a plânge
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ascunzându-se unii după alții. Învățătorul se năpusti ca un turbat asupra copilei lovind-o peste față. Ea începuse a plânge și el se opri. Apoi începu să-i răsucească urechiușele care, în scurt timp, se făcuseră roșii ca cireșele. Copila îndura, icnea de durere, era gata să înceapă din nou a plânge, dar parcă ceva sau cineva o oprea. Învățătorul îi apuca cu degetele lui pielea de sub bărbie și o trăgea cu putere. El aștepta ca ea să-i răspundă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
așteptase sărbătoarea Învierii Domnului, care numai ieri era atât de fericită, iat-o acum, micuță și firavă, stătea în fața chinuitorului, așa cum stătuse și Iisus tăcut în fața chinuitorilor Săi, fără a-și deschide gura, fără a se apăra. Și era o copilă de numai nouă ani. Desigur, că nici ea, nici ceilalți copii, nu gândeau atunci așa, nu înțelegeau, erau încă mici pentru a înțelege că, de fapt, în acele momente, Alexandra suferea pentru Hristos. De unde găsise ea putere pentru a suporta
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
plângând. Au vândut pereții care văzuseră cum crescuse ea, care îi adăpostiseră pe ei toți de frig și de căldură, de ploi și de vânt, pereții care cunoșteau toate bucuriile ei; au vândut curtea, care cunoștea toate jocurile ei de copilă; au vândut pomii și via sădită de mâna tatălui ei... Tot ce era al ei, atât de prețios, acum nu mai era nimic al ei. I se rupsese ceva din interior și această ruptură îi producea durere, o făcea să
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
nu era făcut la mașină. Cosea în urma acului (așa zicea mama, dar ea, Ioana, era cam mică pentru a putea înțelege aceasta) și acest fel de a coase era exact ca și cel pe care îl face mașina de cusut. Copila se uita la degetele mamei care cu multă dibăcie făceau lucrul, iar acul, îi părea ei, intuia dinainte gândul mamei și făcea întocmai acele mișcări pe care ea le dorea. Încercă și ea într-o zi să coase la rochița
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
noaptea, când obosită adormea, atunci când credea că ea nu simțea. Nici nu bănuia că maică-sa se prefăcea doar că doarme, că simțea tot, dar nu-i zicea nimic, o lăsa să facă ce dorea, îi era atât de dragă copila ei cea șmecheră... În sfârșit, rochița fu gata. Maică-sa o călcase cu fierul de călcat și acuma era ca din magazin. O îmbrăcă pe copilă, îi zise să se învârteasă, o privi din toate părțile și exclamă fericită: - S-
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
-i zicea nimic, o lăsa să facă ce dorea, îi era atât de dragă copila ei cea șmecheră... În sfârșit, rochița fu gata. Maică-sa o călcase cu fierul de călcat și acuma era ca din magazin. O îmbrăcă pe copilă, îi zise să se învârteasă, o privi din toate părțile și exclamă fericită: - S-a făcut lucru bun, slavă Ție, Doamne, pentru ajutor! Acum las-o, ai să te îmbraci cu ea deseară când te vei duce la magazin să
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
și ei rochița. Îi zise iar: - Hai, du-te, dar vino repede, auzi? - Da, mamă, vin tot acum înapoi, spuse ea îndreptându-se spre poartă. Ieși în drum și ce bucurie! Chiar la câțiva metri de ea, erau cele două copile ale vecinei, care aduceau cârdul de gâște cu bobocii acasă, la amiază. Cum o văzură pe Ioana, îndată observară și rochița ei cea nouă, dar nu o întrebară nimic, prefăcându-se că nu au remarcat. Ioana simțea că ceva ascundeau
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Lacrimile mamei o dureau atât de mult! Plângeau amândouă, ea și maică-sa, fără să zică ceva. Apoi, mama se opri prima din plâns și îi zise: - Lasă, nu mai plânge, Ioanică! Le-au biruit ciuda și invidia. Sunt niște copile. Adă la mama apă și o spălăm imediat, e vară și se va usca repede, apoi o călcăm și va fi ca nouă. Ești și tu vinovată, vezi ce se întâmplă când nu asculți de părinți? Ai vrut să te
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
sine hotărâse că o va asculta de acum înainte de fiecare dată și va face doar ce o va învăța ea. Nu vroia să-i mai producă durere și suferință din cauza neascultării. O iubea mult și se stăruia, dar era o copilă și nu reușea întotdeauna să-și îndeplinească promisiunea... Tradițiile din familie Printre multele amintiri frumoase și plăcute legate de copilărie, de casa părintească, de părinți și toți cei apropiați, un loc aparte îl au cele ce țin de respectarea sărbătorilor
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
și se închina, învățându-mă și pe mine să fac ca el, apoi continuam drumul nostru. - Tată, de ce s-a închis biserica noastră, îl întrebam eu curioasă, a murit părintele și nu au mai găsit altul? - Ce să-ți spun, copilă dragă, zicea tata, oricum nu vei înțelege, ești încă mică. Eram mică, tata avea dreptate că nu puteam înțelege. Înțelegeam însă destul de bine cât de greu era atunci când, pentru a ne putea mărturisi și împărtăși cu Sfintele Taine, trebuia să
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Mie îmi plăcea mult un sort de prune pe care le numeam „bărdace”. Stăteau ca picăturile de ploaie una lângă alta. Culegeam câteva pentru mine și câteva pentru bunei, doar că, până la urmă, tot eu le mâncam. - Mănâncă-le tu, copilă, îmi zicea bunica, că noi n-avem dinți pentru ele. Când mă întorceam acasă, mai culegeam câteva și pentru mama. Știam că îi plăceau și ei. Mama le mânca și zicea: - Bogdaproste, Doamne! Fie de sufletul lui moș Anton și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
să aibă grijă de surioara mai mică, care avea un an. Eu numai o schimbam și o hrăneam și iar la treabă, ca să reușesc să întind tot lutul înainte de a se întări.Venise copilul vecinei să-l invite la joacă. Copila cea mică dormea. Eu nu i-am dat voie, dar el nu m-a ascultat și, cum eram sus pe scară, el a ieșit pe poartă, strigând că se duce. Eu eram atât de necăjită și furioasă pe el, încât
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
se gândească și să-și facă o concluzie. Toamna, în luna septembrie, mă dusesem într-o duminică la biserică în satul vecin. Era de ziua Înălțării Cinstitei Cruci. În predica sa despre puterea Sfintei Cruci, părintele povestise un caz: „Trei copile așteptau să vină trenul. Mai era lume, dar stătea ceva mai departe. Ele, însă, stăteau foarte aproape de calea ferată. Când sosi trenul, toți cei prezenți se speriaseră că le va lovi, atât de aproape erau de el. Dar nu li
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
spunea părintele, era și un călugăr care călătorea dintr-o mănăstire la alta, căruia Dumnezeu îi dezlegase pentru o clipă ochii duhului și văzu doi diavoli care se certau rău între ei. Unul îl certa pe celălalt pentru că nu împinse copilele sub tren. - De ce n-ai împins pe niciuna din ele? strigă diavolul cât îl ținea gura. - N-am putut, zise celălalt, pentru că prima din ele purta cruce la gât. - Prima, dar a doua nu avea, că am văzut bine lucrul
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
îmbrățișat-o strigând: „Mama! Mama! Mama!”. Au plâns toți de bucurie. Cel mai puternic și emotiv a fost momentul când Maria a vrut să se desprindă din brațele lor, pentru a le privi fața și ochișorii, dar nu a putut. Copila o ținea atât de strâns și plângea atât de puternic, încât a făcut-o să se sperie. Ea a mângâiat-o pe cap și i-a zis: - Ei, gata cu lacrimile! Sunt aici cu voi! Să ne bucurăm! Haideți să
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
și plângea atât de puternic, încât a făcut-o să se sperie. Ea a mângâiat-o pe cap și i-a zis: - Ei, gata cu lacrimile! Sunt aici cu voi! Să ne bucurăm! Haideți să vedem ce v-am adus! Copila nu o slăbea, zicându-i printre lacrimi: - Nu vreau nimic, mamă! Nu vreau nimic! Vreau doar să-mi promiți că nu vei mai pleca niciodată de la noi. Te rog, mamă! Te rog! - Îți promit, scumpa mea, îți promit! Nu voi
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]