615 matches
-
dea o lume-ntreagă, C-aruncându-se în valuri și cercând să te-nțeleagă Ar împlea a ta adâncime cu luceferi luminoși?” (M. Eminescu) • complement de agent, în baza dezvoltării sensului gramatical pasiv: A plecat imediat, fiind urmat de toți. Gerunziul verbelor copulative participă la realizarea diferitelor funcții sintactice prin constituenți analitici, în structura cărora intră în complementaritate sintactică cu un nume: „Luceferi, ce răsar / Din umbră de cetini, Fiindu-mi prieteni / O să-mi zâmbească iar.” (M. Eminescu) Asemeni infinitivului, gerunziul rămâne în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unor funcții sintactice în enunțuri în care între gerunziu și verbul-predicat nu se instituie o relație de dependență/interdependență în plan semantic; fără să-și poată asuma predicația, gerunziul participă la dezvoltarea unor structuri care maschează o relație de coordonare copulativă în baza perspectivei de ‘simultaneitate’: „Pe scări de marmură, prin vechi portaluri, Pătrunde luna, înălbind păreții.” (M. Eminescu) șPătrunde luna și înălbește păreții.ț Aceste structuri caracterizează în mod special stilul narativ, în introducerea dialogului personajelor. Enunțuri organizate prin relații
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
perspectivei de ‘simultaneitate’: „Pe scări de marmură, prin vechi portaluri, Pătrunde luna, înălbind păreții.” (M. Eminescu) șPătrunde luna și înălbește păreții.ț Aceste structuri caracterizează în mod special stilul narativ, în introducerea dialogului personajelor. Enunțuri organizate prin relații de coordonare copulativă: „Fiul Craiului, fărmăcat de vorbele babei, scoate atunci un ban și zice...” (I. Creangă) alternează cu enunțuri organizate pe baza gerunziului fără funcție sintactică: „Fiul Craiului îi și trage atunci cu frâul în cap, zicând:” (I. Creangă) În textele comentative
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
complement predicativ: „Și într-un spațiu închipuit ca fără margini, nu este o bucată a lui (...) numai o picătură în raport cu nemărginirea?” (M. Eminescu) Alexandru, plecat plin de iluzii, s-a întors nu peste multă vreme dezamăgit de toate. Participiul verbelor copulative a deveni (și al verbelor sinonime: a ieși, a ajunge) și a rămâne realizează diferite funcții sintactice, prin constituenți analitici, în complementaritate cu un nume: Ajuns doctor, nu și-a mai păstrat vechile prietenii.” șcirc. timp/cauzăț Să-l văd
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
predicative) (vol.I., pp.358-393).Modurile nepersonale din gramatica tradițională sunt interpretate într-un subcapitol exterior categoriei Modului, suib denumirea de Forme verbale nepersonale. (Idem,pp.483-543) Funcția principală a verbului - de predicat, verbele predicative, de component al predicatului, verbele copulative - este condiționată de capacitatea lui de a-și asuma predicația, funcție fundamentală a actului de comunicare lingvistică, ceea ce implică: • înscrierea conținutului semantic al verbului (și, prin aceasta, a întregului câmp semantico-sintactic pe care îl guvernează) într-un raport cu temporalitatea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lexicală; pe de alta, nu dispun de capacitatea de a actualiza, de a situa în timp „realități” aflate în afara timpului. Fără aceste două componente nu există predicat. S-a considerat că unele din aceste adverbe - cele care ar admite verbul copulativ a fi: posibil, probabil participă la realizarea predicatului nominal (Cf. G.A., vol II, p. 97) iar altele, adverbele incompatibile cu intrarea în relație cu un verb copulativ (negreșit, firește, desigur, bineînțeles, pe semne etc.), ar realiza predicate verbale. De
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a considerat că unele din aceste adverbe - cele care ar admite verbul copulativ a fi: posibil, probabil participă la realizarea predicatului nominal (Cf. G.A., vol II, p. 97) iar altele, adverbele incompatibile cu intrarea în relație cu un verb copulativ (negreșit, firește, desigur, bineînțeles, pe semne etc.), ar realiza predicate verbale. De fapt, adverbe precum sigur, posibil, numai aparent admit verbul copulativ; în realitate este vorba de mari deosebiri între termenii aflați în cele două structuri: cu verb copulativ și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Cf. G.A., vol II, p. 97) iar altele, adverbele incompatibile cu intrarea în relație cu un verb copulativ (negreșit, firește, desigur, bineînțeles, pe semne etc.), ar realiza predicate verbale. De fapt, adverbe precum sigur, posibil, numai aparent admit verbul copulativ; în realitate este vorba de mari deosebiri între termenii aflați în cele două structuri: cu verb copulativ și fără verb copulativ; se poate considera chiar că sunt două variante contextuale - de adjectiv și de adverb - ale aceluiași termen. Între enunțurile
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verb copulativ (negreșit, firește, desigur, bineînțeles, pe semne etc.), ar realiza predicate verbale. De fapt, adverbe precum sigur, posibil, numai aparent admit verbul copulativ; în realitate este vorba de mari deosebiri între termenii aflați în cele două structuri: cu verb copulativ și fără verb copulativ; se poate considera chiar că sunt două variante contextuale - de adjectiv și de adverb - ale aceluiași termen. Între enunțurile „Probabil că va pleca.” și „E probabil că va pleca.” deosebirile sunt semnificative; în primul enunț, subiectul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
desigur, bineînțeles, pe semne etc.), ar realiza predicate verbale. De fapt, adverbe precum sigur, posibil, numai aparent admit verbul copulativ; în realitate este vorba de mari deosebiri între termenii aflați în cele două structuri: cu verb copulativ și fără verb copulativ; se poate considera chiar că sunt două variante contextuale - de adjectiv și de adverb - ale aceluiași termen. Între enunțurile „Probabil că va pleca.” și „E probabil că va pleca.” deosebirile sunt semnificative; în primul enunț, subiectul vorbitor „comentează”, pune sub
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
admițând că e vorba de enunțul al doilea: „E probabil că va pleca.” Iar în această situație, poziția adverbului nu e diferită de a altor termeni care constituie, aparent, singuri predicatul unei propoziții, dar numai datorită elipsei sau subînțelegerii verbului copulativ, componentul care poartă atributele semanticii gramaticale a predicației: „Ea un înger ce se roagă - El un demon ce visează;/ Ea o inimă de aur - El un suflet apostat.” (M.Eminescu, I, p. 50), „Bine c-ai venit.”, „Păcat că n-
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de vară. Raportul semantic dintre termenii care intră în relațiile sintactice de coordonare pentru realizarea planului semantic global al enunțului determină diferențierea conjuncțiilor de coordonare, în interdependență cu identitatea semantică a variantelor relațiilor de coordonare, în cinci subclase: • conjuncții coordonatoare copulative: și, precum și, nici, nu numai... ci (dar) și • conjuncții coordonatoare disjunctive: sau, ori, fie, fie că • conjuncții coordonatoare adversative: dar, iar, însă, numai că • conjuncții coordonatoare opozitive: ci, și (+nu) Nu a venit Tudor, ci Ion./ A venit Ion, și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
funcția sintactică cu originea într-o anumită relație sintactică; este cazul cel mai general, caracterizând toate unitățile lexicale care au autonomie semantică și sintactică; • participă în simultaneitate cu alte unități lexicale la realizarea unei funcții sintactice; se cuprind aici verbele copulative care realizează cel mai frecvent în complementaritate cu un nume, funcția de predicat dar și alte funcții sintactice(subiect, complement etc.); • situează verbul, mai ales când funcționează ca predicat, într-o opoziție categorială de tip sintactic: negația, modalitatea, aspectul, temporalitatea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dezvoltare propozițională funcțiile: 1. subiect: Cel ce intri în această casă 2. circumstanțial: dacă mai crezi în frumusețea ființei umane • multiplu; Funcția sintactică se realizează prin doi sau mai mulți termeni înscriși într-o relație de coordonare (cel mai frecvent, copulativă); termenii pot fi unități lexico-gramaticale: „Îmi voi ucide timpul și visurile, deci, Cârpi-voi pe-ntuneric mantaua vieții mele.” (T. Arghezi) propoziții: „ Privea în zare cum pe mări / Răsare și străluce, Pe mișcătoarele cărări / Corăbii negre duce.” (M. Eminescu) sau
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Răsare și străluce/ Pe mișcătoarele cărări/Corăbii negre duce. - complement indirect multiplu; despre vreme, despre ce se întâmplă în lume - complement indirect multiplu. • analitic; Funcția sintactică, cu dezvoltare infrapropozițională, se realizează prin doi termeni, din care unul este un verb copulativ, iar celălalt, un element nominal (pronominal); între cei doi termeni se instituie un raport de complementaritate semantică lexico-gramaticală. În enunțul „Fiind băiet păduri cutreieram.” (M. Eminescu), sintagma fiind băiet realizează ca atare funcția de circumstanțial temporal analitic. • complex; Este o
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de copil realizează în ansamblu funcția de circumstanțial temporal (și cauzal). • compus; Poate avea această structură mai ales predicatul; în structura sa intră atunci două verbe: un semiauxiliar (de modalitate, de aspect sau de temporalitate) și verbul principal (predicativ sau copulativ): „Trebuie să fi ținut bani berechet, gândeau toți băieții de prăvălie.” (E. Barbu) Semiauxiliarul dezvoltă „proiecția enunțării asupra enunțului.” Mai rar se realizează prin acest tip structural funcția de atribut: „... S-o confunde cu atâtea alte adrese pe care le
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
e mult mai simplu să spună despre un nor că e un nor și despre o cioară că e o cioară.” (O. Paler) Observații: Când reia sau anticipă o formă pronominală de plural, complementul poate avea structură analitică prin coordonare copulativă: „Barcagiul turc, care ne-a transportat pe mine și pe Berman... nici n-a vrut să-și creadă ochilor.” (B. Fox, p. 257). „Și ei și lui le plăcea să stea la discuție.” (C. Petrescu, Procust) Dubla exprimare a subiectului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
situație caracterizează și realizarea funcțiilor sintactice prin doi sau mai mulți termeni dezvoltând între ei relații de coordonare disjunctivă sau opozitivă. Realizarea funcțiilor sintactice prin constituenți multipli reprezintă multiplicarea planului semantic al funcției, asigurată de instituirea unei relații de coordonare copulativă sau adversativă, prin care se dezvoltă sensul de ‘pluralitate’ în simultaneitate: Andra și Cristina au plecat la Cernăuți Când termenii reprezentând aceeași funcție sintactică dezvoltă între ei o relație de coordonare disjunctivă sau opozitivă (prin conjuncția ci), se multiplică, nu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu același grad de dezvoltare structurală sau de grade diferite). Între planul semantic-relațional al conjuncțiilor și planul semantic al relațiilor sintactice există un raport de interdependență; în consecință, clasele de conjuncții coordonatoare corespund, în mare, tipurilor de relații de coordonare: • copulative: și, nici, precum și, nu numai...ci (dar) și • disjunctive: sau, ori, fie, fie că • adversative: dar, iar, însă, numai că • opozitive: ci și (+nu) • concluzive: așadar, deci, prin urmare etc. Conjuncțiile subordonatoare marchează în primul rând dezvoltarea propozițională a unei
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ci și (+nu) • concluzive: așadar, deci, prin urmare etc. Conjuncțiile subordonatoare marchează în primul rând dezvoltarea propozițională a unei funcții sintactice. Ele realizează și exprimă cu preponderență relații de dependență, dar intervin și în dezvoltarea relației de complementaritate între verbul copulativ și numele cu dezvoltare propozițională. În legătură cu situarea planului lor semantic între abstract și concret, conjuncțiile subordonatoare marchează doar dezvoltarea propozițională a unor funcții sintactice sau și identitatea funcțională a propozițiilor dependente. Din prima categorie fac parte conjuncțiile „universale”, care, cu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
talangă de lut.” (L. Blaga) Pe de altă parte, „propozițiile” interpretate ca regente ale unor „propoziții predicative”, pe lângă că sunt lipsite de autonomie, nici nu „comunică o judecată logică” (II, p. 7), de vreme ce în sine, "predicatul", realizat numai prin verbul copulativ, nu exprimă o idee predicativă: ideea predicativă (sens complex), tocmai pentru că "esența propoziției este predicația (sau predicativitatea)"(ibidem), se întemeiază în primul rând pe raportul de complementaritate verb copulativ + propoziția predicativă; în structura „Lumea-i... + cum este.” (M. Eminescu) există
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
II, p. 7), de vreme ce în sine, "predicatul", realizat numai prin verbul copulativ, nu exprimă o idee predicativă: ideea predicativă (sens complex), tocmai pentru că "esența propoziției este predicația (sau predicativitatea)"(ibidem), se întemeiază în primul rând pe raportul de complementaritate verb copulativ + propoziția predicativă; în structura „Lumea-i... + cum este.” (M. Eminescu) există o singură idee predicativă, deci, nu doua propoziții. În sfârșit, se caracterizează totdeauna prin autonomie, în interpretarea Gramaticii Academiei, fraza, „totdeauna de sine stătătoare” (II, p. 7), dar, în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dreptul (Regent 1) la exprimarea ( Atribut 1/Regent 2) propriilor (Atribut 3) convingeri ” (Atribut 2/ Regent 3) / „Toți avem dreptul (Regent 1) să ne exprimăm în mod liber. ” (Atribut). Situație specială prezintă grupul verbal care are ca centru un verb copulativ. La primul nivel, grupul reprezintă un întreg semantic, pentru că însăși predicația are condiții de realizare( semnificație lexicală(1)+ semnificație gramaticală(2): Mihai este(2) înțelept.(1), „Cea mai mare înțelepciune a naturii e (2) că a sădit în sufletul omului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în zarea-nnoptată...” (G. Bacovia) c. complexă; în structura nucleului său predicațional central se dezvoltă un nucleu predicațional secund. Există trei variante de propoziții complexe: • propoziții în care purtător al sensurilor gramaticale inerente predicației: timpul, persoana și numărul este un verb copulativ iar numele predicativ, purtător al sensului lexical de bază în procesul de actualizare, are dezvoltare propozițională: „Lumea-i cum este...și ca dânsa suntem noi.” (M. Eminescu) • propoziții în care subiectul, componentă pasivă a nucleului predicațional în desfășurarea predicației, are
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dezvoltare propozițională: „Cine și-a pierdut o zi cât o viață S-o caute repede. Se înnoptează./ Se lasă ceață.” (T. Arghezi) • propoziții în care verbul principal, centru al structurării enunțului, purtător al sensurilor gramaticale inerente predicației, este un verb copulativ iar numele predicativ și subiectul au fiecare dezvoltare propozițională: „Dacă Achim are să stea toată vara la București înseamnă că el va tunde oile.” (M. Preda) Gradul de complexitate a propoziției crește atunci când propozițiile cu nucleu predicațional secund dezvoltă în interiorul lor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]