747 matches
-
un lighean alb, de faianță, cu flori roșii și mari și o cană la fel, înaltă... Le țineai pe lavoar, în sală... Le-ai dat ? P-amândouă ? De ce, tanti Vica ? — Mai dă-le naibii ! Mai dă-le naibii, că era crăpate ! Da să fi știut că le vreai, nu le dădeam... I-am tot zis mă-tii când mai trecea p-aici, ia-le și ia-le... Ia-le tu, la voi, ia-le pentru băiat... Ia și-aia, ia și-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
engleză din carte. În orice caz, urmează refrenul, o chestie goală, dar de mare efect - ceva care aduce o notă de mister. In Babylon, the magic town. Însă momentul se strică, dormitorul Începe să respire un miros acru prin ușa crăpată. Un miros de haine prăfuite și ude, un miros de sudoare În frig, mirosul unor lipsuri esențiale și profunde, mirosul unei spaime, o spaimă caldă, cu nenumărate izvoare, mirosul unei grămezi umane Într-o noapte care pare obișnuită - aceeași veche
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Îmi mai promite și o cutie de cremă Gerovital, să-mi dau pe față și pe mîini. Îmi dau seama că abia mă cunoaște. — E foarte bună. Crema asta, știi tu ce zic. Tu ai văzut cum ai buzele de crăpate? Trebuie să ai un pic grijă de tine. — Cum, dacă stăm afară de dimineața pînă seara? După cum vezi, sîntem o cîmpie și vîntul nu prea are În ce să se oprească, bate aproape tot timpul... usucă tot ce mișcă... M-a
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cunoșteam legenda, spuse Hattie. Trebuie să mă duc... trebuie să fug... Pentru ce? Trebuie să povestesc și altora toate astea, trebuie să le comunic noutatea! Cu aceste cuvinte, Tom sări peste partea mai joasă a zidului, străbătu în goană terasa crăpată, presărată cu bucăți de piatră spartă, făcu un salt în iarbă și începu să alerge cât îl țineau picioarele în direcția mării, de-a lungul unei alei de arbori de tisă zdrențuiți, care formaseră cândva niște garduri vii. Rămas singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cînd dinspre el se va auzi un țipăt ivit ca dintr-un staul Însîngerat. De ce miroase, În jur, totuși, a sînge ? de ce dinspre el vine o liniște ascuțită, liniște de pleoapă defunctă și cum de se strecoară el prin ușa crăpată a primei evanghelii. Numai atunci cînd Îl voi astîmpăra de pofte prin cositor și mirodenii, sau cînd Îi voi descoase cu acul de pe retină mirovedenia, numai atunci va putea fi el, măcar pentru o clipă, bănuit sau Înțeles; dar, deocamdată
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
Dar, nu e gata desenul... Sânii ți i-aș vedea din profil, uzi de spuma valurilor agitate din spate Și marea vrea să te atingă, iubito... Te-ai îndrepta către ea. Dar ai avea privirea orientată către mine. Buzele tale crăpate și arse de soare Le-aș creiona cu vârful tocit. Ochii tăi albaștri s-ar potrivi perfect cu cerul, Pe care plutesc câțiva nori și-un pescăruș. Ba nu, doi... Aș lăsa vântul să bată, Iar părul tău blond, in
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93429]
-
era frig, fiindcă bucătăria e de chirpici, fiindcă În micul bufet cu vitrină, care nu seamănă de loc cu bufetul enorm din bucătăria palatului, sînt doar trei solnițe care au prins cocleală, fiindcă nu sînt de argint și o ceșcuță crăpată și o portocală și trei banane În jurul cărora roiesc muștele și din cele patru scaune din jurul mesei nu sînt două la fel și bucătăria din chirpici se află chiar În sufragerie și privirea lui, oriunde s-ar Întoarce, Înseamnă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
mai sus, către etajul al doilea, de netrăit și de neima ginat, despre care copilul auzise doar legende îngrozitoare. Ingrid avea codițe prinse cu funde din fâșii de satin albastru, destrămat, și o rochiță albă. În picioare avea sandale decupate, crăpate și prăfuite, peste catarama cărora se lăsau șo setele cu model de purceluși. „Haide“, îi spusese, „of, ce greu te lași!“ Ținut al umbrelor și al nebuniei! Luminatoarele din acoperiș puneau dâre lungi de lumină peste palie rul singuratic. Liniștea
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
lipea frun tea de geam și privea amurgul galben de iarnă până îl sufoca nefericirea. Ieșea atunci și rătăcea prin cartiere necunoscute. Ajun gea uneori atât de departe, și casele erau atât de stranii - orna mente de ipsos pe ziduri crăpate, gata de prăbușire, geamuri acoperite cu ziare îngălbenite - încât băia tul se simțea în altă viață, sau într-un vis. Într-o seară se regăsi în cartierul copilăriei sale. Recunoscu imediat vila străveche și pătrunse în umbra ei de cavou
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
peste care se-ntindeau frânghii de rufe puse la uscat a-naintat spre mine o fetiță de vreo nouă ani, îmbrăcată mizer, împin gând un cărucior de copil din imitație de piele albă lăcuită grosolan, care arăta ca un porțelan crăpat, și fără cauciucuri la roțile strâmbe. În cărucior era o păpușă cu cap de carton, de asemenea smălțuit. A venit hotărâtă spre mine (eram în uniformă de liceu, croită dintr-un material de necrezut de prost, care avea genunchi și
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
scoici n-a mai venit după-amiaza la plajă, și-atunci am știut că discul ei se scufundase în mare. Ajungea să privesc în jur ca să știu că plecase: băr bații și femeile zăceau pe nisip carbonizați, fu megând... Prin pielea crăpată le ieșiseră coastele acoperite de sare. Marea însăși se umpluse de alge băloase, mucuri de țigări și hârtii. Am rătăcit pe plajă ore-n șir, lăsând valurile să-mi ude tălpile goale. Seara, am găsit la bar o femeie oarecare
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
sufletul că-mi țin locul. Ce zici? Conștiinciozitatea mai durabilă decât propria-i utilitate - Weber văzuse asta de multe ori. Cu douăzeci de ani în urmă, Jessica, fiica lui de opt ani, cât pe ce să moară din cauza unui apendice crăpat, își recăpătase cunoștința înnebunită că avea să întârzie cu referatul ei despre dansul mierii la albine. Nu-mi permit să pierd slujba asta, frate. E cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat de la moartea tatei. Au nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
a fost suficient pentru el. —Să nu zici că mă crezi, dacă nu-i așa. Sunt de acord cu tine, Daniel. Pe bune. Cel puțin așa ajunseră acasă și în pat. Dar autopsia continuă, pe întuneric. El se adresă tencuielii crăpate din tavan. Toată dezbaterea a fost un dezastru absolut, nu-i așa? Nu-și dădea seama dacă și-ar fi dorit ca ea să-l aprobe sau să-l contrazică. —N-am știut ce ne-a lovit. Imediat am trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
operați cu toții. Frate, ar fi trebuit să mă vezi pe mine, cu capul meu nenorocit în bandaje. O, stai așa: tu chiar m-ai văzut. Eu sunt ăla care nu m-a văzut. Își luă în mâini același cap zdrobit, crăpat încă o dată. Riegel nu spuse nimic; nu mișca nici degetul mic. Specialistul în pândă de o viață întreagă, revenind la forma lui naturală. Fă-te una cu locul în care ești și animalul va veni la tine, de bunăvoie. Mark
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
pe fiece treaptă și Îl găsim Într-o zi din nou În fața noastră - așa cum un nebun ar putea redescoperi lumina și sănătatea minții și și-ar vedea prietenul, ocrotitorul și victima nebuniei sale chiar În fața lui, zîmbindu-i strîmb printre buzele crăpate și umflate și spunîndu-i cu o ironie plină de regret, dar și de Îngăduință: — Ei, iată-ne din nou Împreună! Omul Înalt trăiește o ciudată aventură, are parte de o educație aspră, dar prețioasă. Căci În cele din urmă ajunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
sau simți ceva, dar nu se putea abține să n-o privească prostește, cu gura și ochii larg deschiși. Pielea părea umedă și-și strînse genunchii, îmbrățișindu-i și tremurînd. Lanark își scoase haina și jerseul, dădu la o parte armura crăpată și se tîrî lîngă ea spunîndu-i: — Ai face bine să te îmbraci cu astea. — învelește-mă cu ele, te rog. Nu mai șoptiți! Cer cu insistență să știu ce s-a întîmplat, zise Ozenfant. — Cred că sîntem bine, răspunse Lanark
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
o împunsătură în inimă, vedea punctul alb sclipitor. Urcă mai sus pe cărarea de munte, iar vîrful dispăru din conul lui de vedere. Pantele mai joase erau întinderi de granit înclinate față de crestele muntelui, la același nivel cu buruienile, și crăpate ca trotuarele unui oraș în ruină. Mai sus, buruienile făceau loc pajiștilor, în care lăcustele bîzîiau și creșteau floricele cu tulpini mai mici de trei centimetri și boboci cît gămălia de ac. Făcîndu-i-se sete, găsi o băltoacă în scobitura unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de peste o mică rîpă din apropierea turnului cu ceas. Barele de jos erau ascunse de iarbă rară și de bucăți de coșuri rupte din răchită. Pe maluri creșteau din berșug tufe de soc și muri, dar zări printre ele un peron crăpat, plin de mușchi și de gunoaie. Se întoarse gînditor în salon. Un bărbat cu o figură spilcuită și proaspătă, de vreo treizeci de ani, stătea lîngă pastor care i se adresă astfel: — Duncan, ți-l prezint pe domnul Smail, secretarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
sine să mai observe ce-i în jur, în afară de faptul că putoarea atotcuprinzătoare deveni mult prea puternică atunci cînd traversară apa pe un pod nou și splendid din beton. Maldăre de pungi negre de plastic umflate erau împrăștiate peste noroiul crăpat. — N-avem unde altundeva să le aruncăm, zise Sludden posac. — La televizor ai spus că acești saci sînt impermiabili la miros. — Sînt, dar se sparg ușor. Ajunseră într-o zonă rezidențială cu bungalow-uri mici și ordonate, cu o mică grădină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
peste podul pustiu. Dincolo se întindeau până departe digul și marginea de stuf încă verde a mlaștinii. Am mers un timp cu Zenobia, începutul de toamnă acoperise cu flori mov-ruginii goliciunea sălbatică a locului. Pe dig, pământul era negru și crăpat, ne-am fi putut crede pe craterul unui vulcan. Când gara a rămas mult în urmă, iar în fața noastră, pe dreapta mlaștinii, s-a ivit pata roșcată a pădurii, i-am spus Zenobiei : „Acum te las. Poate că o să întârzii
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
din ochi pe chirurg, care își înfipse bisturiul electric în stomacul celui de-al patrulea om. Ultimul ou fu scos și depus pe fundul cuvei înalte de metal dur. Erau niște ouă rotunde, cenușii, iar unul dintre ele părea ușor crăpat. Se aflau acolo mai mulți oameni, cu armele ridicate și cu ochii ațintiți asupra crăpăturii care se tot lărgea. Deodată se ivi din ea un cap urât, rotund stacojiu, cu niște ochi mici și o gură subțire. Capul se răsuci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
se grăbise, nu mai respectase nimic din ce plănuiseră. Omar simți greața că îi urcă în gât, ca o lavă fierbinte și acră. Se lăsă pe genunchi și icni, parcă împușcat, apoi își vărsă tot stomacul pe pământul spongios și crăpat al deșertului. Seară de seară, pătrundea în femeia lui ca un cuce- ritor într-o țară străină. Uneori, când era obosit și acrit de tot ce i se întâmplase, intra cu ură și cu revolta unui om bântuit de angoase
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
330La porți s-arată tânărul Florin, În jur de ziduri calul și-l colindă Își simte inima înflată-n sân; Dar poarta - nchisă brațu-i să-l tot prindă, Ea nu se mișcă -n negrele-i țâțâni; 335Ci el fereasta cum văzu crăpată Aruncă-n ea cu floarea fermecată. Pe-atunci copila împletea cunună Din flori de aur și de diamante, Din cărți o soață - a ei îi sta să-i spună 340C-al ei noroc purtatu-i de un fante. Când floarea-i căzu
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
cei păgubiți - a trecut la alții - cărora le-a venit totul de-a gata. Nu știu dacă mai e vreo urmă de casă și de gospodărie „la hotar”, dar când trec uneori prin sat și văd casa părăginită, cu pereți crăpați, gata de prăbușire, cu gardurile căzute și cu bufnițe care ies noaptea să vâneze și să-și exercite sinistrul lor cântec, mă cuprinde tristețea și mă întreb de ce s-a zbătut acel om și n-a beneficiat de odihna nopții
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
de clădire contopite într-o unitate macabră. Partea din față a fabricii era o clădire comercială din cărămidă, construită în secolul nouăsprezece, cu acoperiș mansardat care ieșea în afară prin mai multe ferestre verticale, ale căror geamuri erau aproape toate crăpate. În această construcție, biroul se afla la etajul trei, la doi era locul de depozitare, iar la primul etaj se aflau rebuturile. Lipită de această clădire, pe care domnul Gonzalez o numea „creierul central“, era fabrica, un hangar de avioane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]