424 matches
-
care din deal, de la fântâna noastră, pe care ploile nu reușeau s-o afecteze (decât în rare cazuri). Îmi aduc bine aminte că, într-o vară, a plouat zile în șir. Suceava s-a umflat, unindu-se într un singur crac, iar fântânile s-au umplut până la nivelul știubeiului. Printre ogoarele din câmp, apa făcuse șanțuri și băltea în voie, până ce căldura, reușea s-o sece de-a binelea. La Maria, fântâna se acoperi cu apă. Noroc că, peste știubei, puneau
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
apă. Ghiță, văzându-mă atât de abătută, a încercat să mă lămurească cum e cu acești șerpi, aducând și câteva argumente. Apoi, ca să uităm această parte a întâmplării ne-a îndemnat să ne urcăm în răchită, fiecare pe câte un crac. Pe mine m-a luat aproape de el, să nu-mi fie frică. Acolo sus, toți eram fericiți. Striam și glăsuiam ca păsărelele din luncă. Apoi ne lăsam în jos ca maimuțele pe câte-o ramură mai elastică și ne dădeam
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
s-a vindecat, de nici nu se mai cunoștea că a fost ruptă. Într-o vara mama era foarte bolnavă. Eu m-am dus la biserică ca să-i aduc mamei cireșe. M-am suit într-un cireș care avea un crac strâmb și băgat în clopotniță cu vârful și cum culegeam cireșe s-a desbinat de la trunchi și am căzut pe spate peste niște bolovani. Și a venit sora Marița și mi-a zis: "tata te cată că nu știe unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
și la studente, și la elevele de la pregătire. Stătea acasă în niște pantaloni din aceia, albaștri, de muncitor, niște pantaloni largi, nu știu exact materialul, și s-a așezat odată lângă ea, i-a pus, i-a sprijinit ștremelagul pe crac. Ștremeleagul, care în pantalonii aceia largi avea suficientă libertare de mișcare, era destul de zglobiu. Ea s-a retras și l-a privit cu milă. Noroc că era versată, astea mai nefutute se înroșesc, nu știu cum să reacționeze. De atunci nu s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
corectă, i-a sărit un șpan în picior, pentru că a dat așa, ca neamul prost. N-a simțit decât o arsură, o fulgerare. Apoi a văzut la radiografie în gambă o așchie care oricând o putea lua la vale pe crac și cine știe unde se mai oprea. O pișcătură, atât a simțit. Acum zicea că, dacă face copii, ar ieși ceva între omul cu masca de fier și Robocop. N-o să mai aibă niciodată lipsă de fier în organism. Necazuri cu fierul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
mai era în bloc. Un handicapat de vreo 150 de kile, plus mă-sa cam de același calibru. Vara se opărea la cur și mergea crăcănat, ca o rață, să nu-și frece dureros bucile. Probabil era carne vie între cracii ei. Nici nu vreau să-mi închipui. Să-ți freci bucile și să ia foc, să scapere. Nu aveam contacte. Găzdoii mei plăteau apa, gazele, duceau gunoiul, se ocupau de toate nimicarnițele astea birocratice. Uite, cum interacționează oamenii când au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
traumatisme nevindecabile, și n-o să mai fie niciodată recuperat pentru societate. Însă toată toleranța mea s-a dus dracului în momentul în care am văzut pe podea, lângă picioarele mele, un firicel curgător și aburind ce venea de pe unul dintre cracii acelui puradel. De atunci, singurii țigani pe care îi mai pot privi liniștit, ba chiar cu încântare sunt cei din filmele lui Kusturica. Norocul meu era că nu aveam nimic de pierdut. Surd, mă rupsesem de viață, de lumea lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
ziua de 31 octombrie 1959. Nu știu dacă era specificată și cauza decesului, dar bănuiesc că da: prin strangulare. Peste câteva zile, datorită relațiilor lui Ticki în cadrul „Mafiei Albe“, sosiră și vești suplimentare: se spânzurase, cu fâșii rupte dintr-un crac de izmană, de rotița regulatoare a caloriferului din celulă. Bineînțeles, nu avusese la dispoziție cele cinci minute necesare ca să moară sufocat, ci, reperat prin vizetă, fusese transportat în stare de comă la spitalul închisorii Văcărești și depus probabil în aceeași
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
și rezistentă și moale... „Impulsurile mari, fundamentale, ne vin din afară, de dincolo de noi... E cineva care vorbește prin faptele noastre - și atunci vorba noastră devine de prisos...“ Pentru înălțimea de un metru a garniturii de calorifer, un sin gur crac va fi prea de-ajuns. De altfel, asta simplifica lucrurile: smulgi cracul din cusătură, iar apoi îl sfâșii în fâșii longitudinale, cu grijă - fiecare sfâșiere să corespundă expirației lungi și ample a unui om care doarme adânc, pentru a nu
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
dincolo de noi... E cineva care vorbește prin faptele noastre - și atunci vorba noastră devine de prisos...“ Pentru înălțimea de un metru a garniturii de calorifer, un sin gur crac va fi prea de-ajuns. De altfel, asta simplifica lucrurile: smulgi cracul din cusătură, iar apoi îl sfâșii în fâșii longitudinale, cu grijă - fiecare sfâșiere să corespundă expirației lungi și ample a unui om care doarme adânc, pentru a nu stârni bănuiala auditivă a paznicului... Apoi împletești fâșiile obținute trei câte trei
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
mei n-am purtat niciodată indispensabili. Emblema familiei noastre, blazonul ei aristocratic era sărăcia lucie reliefată în versurile acide, ironice și sarcastice de natură populară: "Neam de neam Cu perna-n geam Șase frați Fără izmene Și-ncă doi Cu cracii goi." Habar n-aveam că "cel ce gândește singur" inventase și asemenea articole de natură intimă în vederea protejării cu strășnicie a părții inferioare a corpului uman. În ceea ce mă privește, mă bucură nespus faptul că omul a reușit să-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
duc după ea și să-i explic că nici nu-mi trebuie neapărat și faze din astea. Până la urmă, i-a vândut mamei lu’ Lili, care-i încă fetiță și e mai strâmtă pe unde trebuie. Probabil o să le taie cracii și uite-așa s-a făcut Lili cu blugi pe jalea și suferința mea... Cred că o să-mi pun rochia aia albastră pe care mi-a făcut-o tanti Geta de la II. M-am gândit că, nu știu de ce, dar
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
și cașcaval, și prăjituri de casă cu unt adevărat... Părul trăsnește a bere, dar stă fioros, punk. Ansamblul negru-roșu e tare, mai suflecăm puțin fusta din talie, părintele nostru nici n-o să observe, în schimb o să observe cine trebuie ce craci lungi și fini avem noi... Cercei metalici cât roata, douăj’ de brățări și un sărut pe oglinda aburită din baia rămasă ca după cutremur. O să strâng mâine, mama, tre’ să mă întâlnesc acum cinci minute cu Mădă și Chris la
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
pe hotarele satului Oprea. a. Lunca din jos de sat pe râul Bâlea: Tinărog - Capu Tinărogului mai în jos. - Fântânele, arabil și fânaț - Moara Băbăreștilor - Glodurile b. Câmpu de Jos din calea Scoreiului - Pe Mălușel - În Șindrii - Mijlocul Câmpului - În Craci - Pe Râpă - Sub Coastă - În Capu Câmpului c. Hotaru din jos de sat, lângă Grădina Imbrii Nord-vest - În Vîrful Coastei, din sus de Drumul Scoreiului - În Vârful coastii, la Cărămizi - În Calea Cărămizilor - Pârâul Vitelor - Pârâul Poeniții - Din jos de
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
ce țineau de „poftele trupești“, vorba lui Genny Fields. Am scris o „poezie“ intitulată „Cîntec campestru“, care era dată, integral, între ghilimele, adică, vezi bine, nu era discursul meu, ci al lor : „«Sîntem păstorii turmei/ Ai turmei de țîțe și craci.// Cu ea împreună/ noi paștem de zor/ dureroasa dulceață/ a grasului sol.// și tot împreună/ noi clămpănim gol/ răcoroasa, curata/ apă de-izvor.// Căci sîntem păstorii turmei/ ai turmei de țîțe și craci»“. La un moment dat, maică -mea, care
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
păstorii turmei/ Ai turmei de țîțe și craci.// Cu ea împreună/ noi paștem de zor/ dureroasa dulceață/ a grasului sol.// și tot împreună/ noi clămpănim gol/ răcoroasa, curata/ apă de-izvor.// Căci sîntem păstorii turmei/ ai turmei de țîțe și craci»“. La un moment dat, maică -mea, care-și băga nasul peste tot, mi-a descoperit poeziile. Nu mi-a zis nimic, dar eu mi- am dat seama că se umblase în dosarul meu. În plus, nefericirea asta cu „țîțe și
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
La un moment dat, maică -mea, care-și băga nasul peste tot, mi-a descoperit poeziile. Nu mi-a zis nimic, dar eu mi- am dat seama că se umblase în dosarul meu. În plus, nefericirea asta cu „țîțe și craci“ dispăruse. Cred că maică-mea a fost puțin șocată și a luat-o să i-o arate cuiva, probabil vreunui medic psihiatru care să-i spună ce se întîmplă cu fiul ei - căci nu cred că a dus-o la
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
el fonf, scuipând cu sânge și câteva măsele. Gheorghiță hâhâie schimonosindu-se de durere: 'Mnetale, bădie Toadere, și când o suna Apocalipsa, tăt a șugui ț-a arde... Și zi așa, că eu dormeam somnul drepților, Măria sa o dat cu cracii-n sus păgânătatea?! Izbândă deplină, moșule! spune Gheorghiță cu mândrie. Cum alta? Că nimeni nu se află să-i sufle-n borș Domnului Ștefan! Mamăăă ce tăiere o fost!! Ce face, ce drege Măria sa, tăt în chișoare cade, ca mâța
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
învățau și se țineau de trăsnăi și ai noștri. Primii doi. Ca să nu se mai poarte vorbele, oamenii neacceptând moda hainelor “ nemțești”, a trebuit să le confecționez băieților costume bănățene tradiționale. Le-a convenit sau nu, oricum pantalonii, prin lărgimea cracilor, ar mai fi putut găzdui încă o persoană. Cunoștințele mele în domeniul plantelor medicinale m-au făcut și aici utilă. N-am să uit de tânărul preot Dumitru Mereț. Avea o fetiță Mariana și-mi tot spunea că nu mă
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
Între timp, fusese la reanimare; nu se permitea elevilor accesul acolo. L-am pus în același pat; nu știam ce să-i spun; era foarte schimbat, sărmanul de el, foarte palid; era și tuns "zero" și în locul piciorului rămăsese un crac gol de izmană de spital, înfășurată cu un cordon de halat. Nu găseam nici cuvântul potrivit, nici tăcerea potrivită... Burcea mi-a strâns mâna: "Scăpai cu bine". Pe urmă ne-am deprins cu situația. Mi-a dictat cărți poștale: "Mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
să obțin când am venit acolo un costum din ăsta vărgat ceva mai ca lumea și un alt milițian m-a văzut cu el, acolo pe Zarcă, m-a dezbrăcat și mi-a dat unu’ din ăsta de doc... un crac era rupt până sus și celălalt crac era numa’ până la jumătatea pulpei piciorului. Și cu ăsta am stat acolo... vreo trei ani de zile. Cum era mâncarea? Mâncarea era mizerabilă... Doar În momentul când au intenționat să ne ducă la
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
costum din ăsta vărgat ceva mai ca lumea și un alt milițian m-a văzut cu el, acolo pe Zarcă, m-a dezbrăcat și mi-a dat unu’ din ăsta de doc... un crac era rupt până sus și celălalt crac era numa’ până la jumătatea pulpei piciorului. Și cu ăsta am stat acolo... vreo trei ani de zile. Cum era mâncarea? Mâncarea era mizerabilă... Doar În momentul când au intenționat să ne ducă la lucru, atunci ne dădeau carne mai multă
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
eram zece În lanțuri și trei fără lanțuri... Și ne-a băgat pe sală acolo, Într-o baie, și a Întrebat pentru ce ești condamnat. Era unul Costică Unghie: „Pentru colectivizare”. I-a dat o palmă de a sărit cu cracii În sus. Avea dosarul lui și zice: „Trebuie să zici și noaptea că ești condamnat «pentru crimă de acte de teroare!»”. Altfel, programul era: trezirea la cinci, stingerea la zece. Dar foamea era cea mai mare teroare. Întotdeauna, după ce Îți
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Ca să se apere de așa ceva deținuții își treceau manșeta de la pantaloni prin brățară ca să nu mai sprijine brățara direct pe picior. Scoaterea pantalonilor cu lanțuri la picioare era o adevărată artă. Trebuia să treci în jos printr-o brățară un crac de pantalon și când piciorul era în contact direct cu brățara să tragi cracul de pantalon în sus. Apoi se aplica același procedeu și pentru celălalt picior. Când trebuia să te îmbraci se făceau aceleași mișcări în ordine inversă. Cătușele
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
nu mai sprijine brățara direct pe picior. Scoaterea pantalonilor cu lanțuri la picioare era o adevărată artă. Trebuia să treci în jos printr-o brățară un crac de pantalon și când piciorul era în contact direct cu brățara să tragi cracul de pantalon în sus. Apoi se aplica același procedeu și pentru celălalt picior. Când trebuia să te îmbraci se făceau aceleași mișcări în ordine inversă. Cătușele de fier produceau răni la picioare, care se mai și infectau și până la destinație
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]