420 matches
-
religioasă, consideră că acesta este un paradox quia absurdum.<ref id="124">Søren Kierkegaard, Fărâme filozofice, traducere din daneză de Adrian Arsinevici, Editura Symposion, Iași, 1994, p. 68. Va face trimitere la o celebră spusă atribuită o vreme lui Tertulian, credo quia absurdum, și deopotrivă la unele locuri biblice relevante în această privință.</ref> De această dată, absurdul survine ca limită APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 129 124. a celor cu sens. Transcende sfera comună a sensului și acele preocupări omenești prin
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
cunoaște o formă de-a dreptul vulgară, frustă. Se remarcă nu prin distanța sa față de sfera comună a sensului, ci mai curând prin simpla decădere a acestuia. APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 143 144. Secțiunea a patra PARADOX ȘI NONSENS 19. „Credo quia absurdum“ Nu știu din ce motive, astăzi, sinonimia termenului „absurd“, oferită de un lexicon oarecare, este destul de săracă. Sunt menționate de regulă accepțiuni comune și negative: inept sau prostesc, aberant, irațional, aiuritor, elucubrant, lipsit de sens. E adevărat, termenul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
spus însă și despre câțiva sceptici sau, puțin mai târziu, despre unii stoici și învățați creștini. Știm că lui Tertulian (cca 160-220), scriitor creștin din Cartagina, i s-a atribuit o spusă care, după multe secole, a generat discuții nesfârșite: „Credo quia absurdum“ („Cred deoarece este absurd“). Între timp s-a văzut că aceste cuvinte nui aparțin. Nu se știe precis cine le-a rostit și nici cine i le-a atribuit lui Tertulian. În Despre trupul lui Hristos, V, 4
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Oare așa a gândit Tertulian? Putea să PARADOX ȘI NONSENS 147 147. o facă. Dacă asta a vrut să spună, posteritatea nu l-a trădat când i-a rezumat poziția în formula lapidară pe care totuși nu a scris-o: Credo quia absurdum. Gândire întru totul originală de astă dată, dar e greu de crezut că cineva, fie el și orator, a așezat criteriul adevărului pe absurditate.“ Cu aceste mențiuni, Gilson anunță deja două interpretări posibile ale acelui quia din enunțurile
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
fi exclusă pentru vremea lui Tertulian. Numai că, adaugă Gilson, e greu de crezut că un învățat creștin, deși orator admirabil, ar fi asumat absurditatea drept criteriu al adevărului.<ref id="148">Cf. Pierre Bühler, „Tertullian: the Teacher of the «credo quia absurdum»“, în Jon Stewart, Kierkegaard and the patristic and medieval traditions, Ashgate Publishing, Aldershot, 2008, pp. 131-142.</ref> E greu de crezut, într-adevăr, însă nu pentru toți cei care au întârziat asupra acestei propoziții. Astfel, cel sensibil la
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
misterului 145, 193 (n. 199) INDEX RERUM 203 ~ ca specie a erorii 77 ~ criteriu al adevărului147- 148, 166 ~ minunată 35, 60, 157, 180, 191-192 ~ vulgară 69, 71, 109, 143 absurdum 9, 49, 69, 81, 146, 156 (n. 154), 180, 191 credo quia ~ 145-146, 148, 149 (n. 149) deductio ad ~ 77 quia ~ 129, 164, 173, 174, 175 reductio ad ~ 56 alteritate 57, 88-97, 122, 155, 169; celălalt este absurd 22 (n. 11), 57, 64 (n. 52), 74, 88-97 ambiguitate (a celor absurde
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Popescu, Cutia cu maimuțe Ștefan Agopian, Scriitor în comunism (niște amintiri) Gina Stoiciu, Exilul. Viața în fragmente Simona Sora, Seinfeld și sora lui Nabokov Dan Lungu, Amelia Gheorghiță (coord.), Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism Petru Dumitriu, Non credo, oro George Banu, Monologurile neîmplinirii Maßgorzata Rejmer, București. Praf și sânge Corin Braga, Acedia. Jurnal de vise (1998-2007) Mircea Diaconu, Scaunul de pânză al actorului Emil Brumaru, Veronica D. Niculescu, Cad castane din castani. Amintiri de ieri și azi Alina
Poveşti cu scriitoare şi copii by Elena Vlădăreanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1784]
-
mai prost” decât Farfuridi și „mai canalie” decât Cațavencu, alte tipuri politice, alte mentalități cu metode și temperamente diferite. Homo comicus caragialean capătă o înfățișare nouă în conflictul mocnit al epocii, reprezentând ascensiunea noii clase și funcționărimea, aparținând intelectualității mediocre. „Credo-urile” politico-sociale plasate cu deosebit fast în comediile lui Caragiale cunt considerate ca axe ale ideologiei lumii satirizate. Unul dintre acestea este articolul din „Vocea patriotului român” din O noapte furtunoasă. Arhivar-ajutor, „studinte în drept”, publicist și poet în orele
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
un alt artist plastic: pictorul și decoratorul M.H. Maxy) este el însuși o compoziție avangardistă, cu puneri în pagină tehnico-fanteziste, ludic-schematizante, amintind pe alocuri de „parolibrismul” și eliptismul telegrafic al futuriștilor (ba chiar și de atitudinea lor: vezi, spre exemplu, credo-urile antisentimentaliste, antiromantice și antipaseiste din deschidere, cu taxarea corespunzătoare a lirismului, individualismului, impresionismului). Textul e încadrat între traducerea manifestului marinettian „Cuvinte în libertate“ și un text în limba germană de Hans Arp (Die Blumensphynx). Alte vecinătăți sînt: două ilustrații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tinerei generații: sexualitate „sportivă”, fără complicații, onirism suprarealist și magie. Discret-confesiva, introspectiva „Cheia viselor“ (nr. 82), superior-ironicul „Despre Amor“ (nr. 83), „Idealul extern (fantezie diplomatică)“ (nr. 83), dar și reminiscențele constructiviste din „Interiorul nou (atelierul lui Maxy)“ (nr. 78) sau „credo“-urile poetice despre estetica pamfletului, asumat drept „lirism contondent” („Pamflet și pamfletari“, nr. 85), stau alături de articole „politice” („Sinucigașii în viața publică“, nr. 88) - e drept, puține la număr. Între timp, Vinea se apropiase de Partidul Național Țărănesc (pe atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
incandescentă epocă de clasicism”, iar în primul număr al aceleiași publicații, Ilarie Voronca pleda pentru „ordinea sintetică, clasică, integrală”, opusă „dezordinei“ bolnave, romantice, suprarealiste...). Refuzul „romantismului”, al stilurilor ornamentale, al tradiționalismului, paseismului și localismului constituie, după cum se vede, axul acestui credo. Tendințele majore ale evoluției societății conduc, în opinia autorului, spre o artă în care „armonia nouă nu poate fi căutată decît într-o estetică sobră, severă și geometrică, estetică de luptă și voință, de austeritate impusă prin viață colectivă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în Japonia; răspunzînd unui interviu acordat de poetul Odelor în Il Secolo, reprodus în revista Comoedia din 17 iunie 1925, care taxa dadaismul și suprarealismul de „pederastie”, textul scrisorii se remarcă prin caracterul anticolonial, antioccidental și antifrancez, dar și prin credo-ul artistic „revoluționar” opus conservatorismului liric claudelian (v. nr. 64). Volumele lui Desnos, Delteil, Soupault sînt, și ele, prompt recenzate: „contimporanii” nu au rămas datori, deși simpatia pentru suprarealismul francez este mai curînd conjuncturală, bazată pe afinități de suprafață, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
unor G.M. Cantacuzino, Octav Doicescu sau Horia Creangă, își trădează - din nou! - astfel rezervele față de hazardul dadaist al fostului său prieten Tristan Tzara... Respingînd „împestrițarea culorilor” și „vălmășagul formelor” balcanice, Iancu - „creierul mare” al Contimporanului - își exprimă, de fiecare dată, credo-ul estetic: „Simplitatea scheletului constructiv e năzuința de azi, ceea ce e util nu poate fi urît”. („Estetica nouă“, nr. 63) Aspirația la internaționalizare, prin editarea și traducerea în marile centre culturale europene, apare exprimată într-o notiță din nr. 97-98-99
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
înflorire în sera naționalului e condamnată la ofilire”. Este afirmată, în acest sens, nevoia transcenderii sociale a idealului autonomist — și „burghez” — al artei pentru artă: „arta trebuie să mai fie și o artă-steag”. Contimporanul va publica în nr. 61 un credo al aceluiași Panait Istrati: „Între frumusețile artistice și liberarea omului (articol scris pentru La révue des autodidactes, care trebuia să apară la Toulouse...)“, din care se reține ideea că „frumusețea artistică singură nu însemnează nimic în epoca noastră” (la rîndul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Averescu de pe afișul expoziției din parcul Carol, cînd cea mai umilă reclamă de sirop oferă un trup de bacantă cu tot ce are sexul mai ispititor?”. În deschiderea rubricii de „Notițe“ din numărul 5 al revistei, redacția Integral publică un credo în limba franceză, în care își afirmă internaționalismul artistic integral. Dincolo de exclusivismul comun, diferențele în raport cu mai vechea declarație de intenții a Contimporanului sînt semnificative prin absența accentelor de orgoliu național: Il est vrai qu’il faudra encore du temps jusqu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lor în „centre” de vizibilitate publică și de influență artistică europeană, în special la Paris și Berlin (v. cazurile unor Tzara, Iancu, Matiss-Teutsch, Brâncuși, Fondane, Voronca, mai tîrziu Ionesco). Ca și colegii lor de la Contimporanul, avangardiștii maghiari își asumă un credo integrator, nerestrictiv: „Noi nu aparținem unui crez limitat sau unei școli. Arta nouă nu înseamnă pentru noi o asociație de cuvinte clasificatoare, ci o nouă formă de exprimare a unui nou tip omenesc”. În nr. 68, iulie 1926, putem citi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Anthologie, o altă publicație importantă din „noua Belgie”, 7 Arts - Bruxelles, condusă de frații Victor și Pierre Bourgeois - gravitează pe orbitele Contimporanului. Ultimul semnează în nr. 75 un text despre „Aspecte ale mișcării moderne în Belgia“, în care își exprimă credoul constructivist afin celui al lui Marcel Iancu. Tot în Contimporanul, Linze publică manifestele „Art de temps“ (nr. 74) și „Création de l’homme par la machine“, despre „omul nou” al erei mașiniste (nr. 96-97-98). Alte figuri „contimporane” ale modernismului extrem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
publică manifestele „Art de temps“ (nr. 74) și „Création de l’homme par la machine“, despre „omul nou” al erei mașiniste (nr. 96-97-98). Alte figuri „contimporane” ale modernismului extrem din Belgia sînt Victor Servrancks, „maestrul” constructivist al lui Magritte (cu credoul constructivist „Conféssion“ - nr. 64, pledoarie pentru ordinea colectivă a construcției abstracte) și poeții Emile Malespine, Michel Seuphor și Marcel Loumaye. Reclamele la reviste belgiene „împodobesc” frecvent paginile Contimporanului (ca și reproducerile plastice sau arhitectonice după artiști belgieni), iar rubrica de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
acestora față de „modernismul extremist”. Pe aceeași linie, Const I. Emilian salută „antibarbarismul” gînditorului catolic Henri Massis din cunoscuta sa carte-manifest Défense de l’Occident, iar solidaritatea sa din finalul lucrării cu tradiționalismul „latin” al lui Charles Maurras exprimă un veritabil credo: „Geniul creator al acestui neam va avea atîta vitalitate încît să poată înfrînge rătăcirile și să poată asimila, din marea răzvrătire a epocei contemporane, numai elementele sănătoase și viabile. Pentru descendenții Romei antice, oricît de îndepărtați ar fi ei, asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
funcționat. — Se prea poate. Nu-s foarte convins. Dar aici n-o să meargă. Estrella de Mar e un loc adevărat. Exista și Înainte să veniți tu și Betty Shand. — Și Residencia Costasol e adevărată. Prea adevărată. Crawford Își recită Încăpățînat credoul dubios, o argumentație pe care bănuiam că o exersase de multe ori, amalgam de bestselleruri alarmiste, editoriale din Economist și propriile lui revelații obsesive, pe care le pusese cap la cap pe balconul bătut de vînturi al apartamentului său. — Peisajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
apropiindu-se de noi prin spate și tatonând fesele lui Sally cu o singură mână, cu o precizie care dovedea că nu era prima dată când făcea așa ceva. În cealaltă mână ținea o țigaretă Sobraine 2 de un albastru pal. —Credo 3 că e foarte adevărat, suspină Sally. Dacă te înțeleg bine. Insondabil, zisei, înseamnă că nu-i poți da de fund. Nimeni nu mi s-a plâns de așa ceva, te asiguro 4, zise Sally. Îmi dai și mie o țigară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
pat, într-un neglijeu din șifon foarte decoltat, cu inima străpunsă de un pumnal cu un model ciudat, oriental... a fost cineva la ea acasă? A, da, impresarul ei. S-a dus o dată, spuse Sally, tăind aripile imaginației mele macabre. Credo 3 că are o cheie. Sau poate a apelat la un vecin. Dar nu e nessuno 4 în baie. Și acum ce se întâmplă? întrebai curioasă. — Dacă nu dă nici un semn de viață în curând, MM o să ofere rolul altcuiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
se pare un argument, ci un sofism. Nu poți să susții că un lucru este adevărat folosindu-te de argumentul că el nu poate fi dovedit. Decât, eventual, dacă vrei neapărat să șochezi și să te plasezi În plin paradox. Credo quia absurdum, de acord, dar vorbele lui Tertulian (pentru că ale lui Tertulian sunt, nu ale Sfântului Augustin care, peste mai bine de un secol, le parafrazează doar) vizează cu totul altceva... Suntem oameni raționali sau, cel puțin, mie așa-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Roma, și Veneția, unde stătuse mai mult), așadar o celebritate care se întorcea în România convenea regimului "roșu de papagal"§§§§§§§. Îi pica bine. Însă Rusalin n-a dat apă la moară supralicitării ideii naționale. A refuzat să-și facă public credo-ul: "N-am abandonat rădăcinile, dar nu vreau să fiu numărat, predat statisticii, la rubrica emigranți întorși la îndurătorul sîn al patriei". A revenit în edenul din Dorobanț, s-a închis acolo. "Peripatetic mă-nchin/ Hic et nunc și Amin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
face euristic pu?în fecunde (Blau, 1977; Berger ?i Zelditch, 1985). Pe de alt? parte, contribu?iile �teoretice� ale cercet?torilor de teren nu s�nt adesea dec�ț generaliz?ri empirice greu integrabile �n cunoa?terile deja constituite � contrar credo-ului �incrementalist� ce consideră acumularea datelor o cale privilegiat? de extindere a cunoa?terii (Turner, �n [52]). �n plus, obsesia empirist? induce multe efecte perverse cum ar fi: construc?ia nominalist? a �faptelor� a c?ror specificitate, chiar dac? exist
by Charles-Henry CUIN, François GRESLE [Corola-publishinghouse/Science/971_a_2479]