1,176 matches
-
prin aplicarea directă de energie obiectelor, ci prin crearea de discurs, care schimbă realitatea prin (inter)medierea gândului și acțiunii"346. Observăm, fără a intra în amănunte, că efortul lui Bitzer, care a avut, de altfel, un ecou semnificativ în criticismul retoric 347, este orientat diferit față de cel al lui Kenneth Burke: dacă primul își propune identificarea specificului demersului retoric, al doilea presupune, în baza premiselor teoretice care îi susțin orientarea metodologică, că o astfel de particularitate a demersului retoric, printre
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
pe cuvânt", abținându-ne de la orice interogare a "viziunii despre lume" care face posibil accesul său la discurs în genere pe calea clară, lipsită de ascunzișuri, de scurtături sau de obstacole a convingerii că limbajul exprimă realitatea, unica realitate disponibilă criticismului retoric, realitatea pe care omul o construiește prin mijloace discursive, această "construcție" constituind însuși sensul acțiunii simbolice umane în interacțiunile sociale. Întorcându-ne la analiza lui Burke a textului Mein Kampf al lui Adolf Hitler, după toate aceste observații, pare
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
ca răspuns la propriile necesități interne"458. Ultimul punct al analizei lui Kenneth Burke se referă la aptitudinile - hilar? - critice ale lui Adolf Hitler. Conform așteptărilor de care, deja, dispunem, o dată ajunși în acest punct, iată că, pentru conducătorul fascist, criticismul însuși deține un sens personal, aparte: este vorba despre "tipul "unificat" de criticism care, pur și simplu, caută modalități conștiente de a face poziția cuiva mai "eficientă", mai complet ea însăși"459. Acest tip de criticism, atestă Burke, îi permite
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
Burke se referă la aptitudinile - hilar? - critice ale lui Adolf Hitler. Conform așteptărilor de care, deja, dispunem, o dată ajunși în acest punct, iată că, pentru conducătorul fascist, criticismul însuși deține un sens personal, aparte: este vorba despre "tipul "unificat" de criticism care, pur și simplu, caută modalități conștiente de a face poziția cuiva mai "eficientă", mai complet ea însăși"459. Acest tip de criticism, atestă Burke, îi permite lui Hitler "să se întoarcă spontan înspre un mecanism al țapului ispășitor"460
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
că, pentru conducătorul fascist, criticismul însuși deține un sens personal, aparte: este vorba despre "tipul "unificat" de criticism care, pur și simplu, caută modalități conștiente de a face poziția cuiva mai "eficientă", mai complet ea însăși"459. Acest tip de criticism, atestă Burke, îi permite lui Hitler "să se întoarcă spontan înspre un mecanism al țapului ispășitor"460, iar apoi, printr-o strategie bine pusă la cale, își va putea "perfecta simetria soluției către care se întorsese în mod spontan"461
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
spontan înspre un mecanism al țapului ispășitor"460, iar apoi, printr-o strategie bine pusă la cale, își va putea "perfecta simetria soluției către care se întorsese în mod spontan"461. Prin urmare, observă criticul, Hitler este adeptul tipului de criticism care nu reprezintă altceva decât "un simplu coeficient al puterii, care îl face capabil să meargă cel mai eficient în direcția pe care și-a ales-o"462. Practic, "vocea interioară" pe care Hitler o articulează este garantul "celui mai
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
finalul acestei lecturi atât de dense, de complexe, de o remarcabilă finețe a analizei și de o covârșitoare importanță, atât din punct de vedere general uman, cât și din punct de vedere academic. Firesc, pentru a aprecia valoarea, din perspectiva criticismului retoric, a piesei lui Burke, avem la îndemână criteriile pe care criticul însuși le expune în lucrările sale. Actul critico-retoric, ne reamintim cu siguranță, are ca telos accesul la "drama" inerentă demersului retoric aflat sub lentila analitică a criticului. În
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
așa mai departe. Toate acestea sunt posibile grație premiselor teoretice ale dramatismului, orientare critico-retorică inițiată de Kenneth Burke pe scena cercetării de factură calitativă și critică în domeniul Științelor comunicării. Premisele teoretice ale metodei de cercetare ce poartă numele de criticism dramatic sau dramatistic atestă, cum am precizat la începutul acestei analize, prefațând-o, calitatea reală a actelor lingvistice umane. Acțiunea simbolică a oamenilor este acțiune și îmbogățește realitatea la care cu toții avem acces cu ajutorul simțurilor noastre, nu-i așa, cu
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
buni dintre noi. Personal, mă alătur efortului lui Kenneth Burke și al multora de a păstra "corola de minuni a lumii", cum o numea poetul, pe cât posibil, intactă. Iată că dramatismul constituie o excelentă alegere critico-retorică în acest sens. 6. Criticismul narativ: William F. Lewis Studiul extrem de dificil pe care tocmai l-am parcurs împreună și de care, trag nădejde, ne-am despărțit măcar cu un moment înainte de a îl atinge "în stilul vandalului" - orișicât, lumea lui Mein Kampf este o
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
l-am parcurs împreună și de care, trag nădejde, ne-am despărțit măcar cu un moment înainte de a îl atinge "în stilul vandalului" - orișicât, lumea lui Mein Kampf este o lume extrem de inconfortabilă! - ne-a adus în plină problematică a criticismului retoric, înțeles dintr-o perspectivă radical diferită de cele "tradiționale". Însă dramatismul sau criticismul dramatic nu este singura modalitate de a privi efortul criticului retoric dintr-o altă perspectivă decât cea tradițională. Cum am ilustrat pe parcursul analizei de față, efortul
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
un moment înainte de a îl atinge "în stilul vandalului" - orișicât, lumea lui Mein Kampf este o lume extrem de inconfortabilă! - ne-a adus în plină problematică a criticismului retoric, înțeles dintr-o perspectivă radical diferită de cele "tradiționale". Însă dramatismul sau criticismul dramatic nu este singura modalitate de a privi efortul criticului retoric dintr-o altă perspectivă decât cea tradițională. Cum am ilustrat pe parcursul analizei de față, efortul lui Edwin Black în vederea eliberării criticismului retoric de limitele sale "tradiționale", de cadrele analitice
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
radical diferită de cele "tradiționale". Însă dramatismul sau criticismul dramatic nu este singura modalitate de a privi efortul criticului retoric dintr-o altă perspectivă decât cea tradițională. Cum am ilustrat pe parcursul analizei de față, efortul lui Edwin Black în vederea eliberării criticismului retoric de limitele sale "tradiționale", de cadrele analitice ale neo-aristotelianismului, în speță, nu a rămas fără urmări. Dimpotrivă. Am văzut, în subcapitolele precedente, cum întreprinderea critico-retorică poate lua forma etică sau dramatică/dramatistică. În cele ce urmează, vom aborda același
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
limitele sale "tradiționale", de cadrele analitice ale neo-aristotelianismului, în speță, nu a rămas fără urmări. Dimpotrivă. Am văzut, în subcapitolele precedente, cum întreprinderea critico-retorică poate lua forma etică sau dramatică/dramatistică. În cele ce urmează, vom aborda același fenomen al criticismului retoric, de această dată interpretându-l dintr-o altă, încă, perspectivă: este vorba despre perspectiva narativă. În capitolul său dedicat criticismului narativ în antologia sa, editorul Carl R. Burgchardt include două contribuții importante la dezvoltarea acestei abordări a criticismului retoric
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
cum întreprinderea critico-retorică poate lua forma etică sau dramatică/dramatistică. În cele ce urmează, vom aborda același fenomen al criticismului retoric, de această dată interpretându-l dintr-o altă, încă, perspectivă: este vorba despre perspectiva narativă. În capitolul său dedicat criticismului narativ în antologia sa, editorul Carl R. Burgchardt include două contribuții importante la dezvoltarea acestei abordări a criticismului retoric: prima 495 îi aparține celui care a inițiat-o, ca posibilitate nouă critico-retorică pe scena cercetării de factură calitativ-critică a fenomenelor
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
al criticismului retoric, de această dată interpretându-l dintr-o altă, încă, perspectivă: este vorba despre perspectiva narativă. În capitolul său dedicat criticismului narativ în antologia sa, editorul Carl R. Burgchardt include două contribuții importante la dezvoltarea acestei abordări a criticismului retoric: prima 495 îi aparține celui care a inițiat-o, ca posibilitate nouă critico-retorică pe scena cercetării de factură calitativ-critică a fenomenelor comunicaționale, Walter R. Fisher. A doua contribuție 496 îi aparține lui William F. Lewis, care preia conceptul lui
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
de caz. Articolul lui Lewis se intitulează Telling America's story: Narrative paradigm and the Reagan presidency (Povestea Americii: Paradigma narativă și președenția lui Reagan) și a fost publicat, inițial, în aceeași importantă Quarterly Journal of Speech, în anul 1987. Criticismul narativ, consemnează Carl R. Burgchardt, în obișnuitele sale pagini introductive, de această dată ale capitolului cu același titlu, constituie o abordare critico-retorică a cărei tradiție se originează în dramatismul lui Kenneth Burke, a cărui ilustrare tocmai am parcurs-o, împreună
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
o abordare critico-retorică a cărei tradiție se originează în dramatismul lui Kenneth Burke, a cărui ilustrare tocmai am parcurs-o, împreună, în subcapitolul anterior. Cu toate că narațiunea, ca tehnică retorică, e cunoscută din vremea antichității și reapropriată, ca atare, din perspectiva criticismului neo-aristotelian, Walter F. Fisher, "părintele" orientării critico-retorice narative, o conceptualizează diferit. Pentru Fisher, povestea sau narațiunea reprezintă un element fundamental al comunicării umane, grație capacității sale de a oferi structură experienței oamenilor, în timp ce tot ea, povestea, ajută ființele umane să
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
constituie autentice constructe morale, la care oricine se poate raporta, pe temeiul propriei raționalități, o raționalitate, însă, cu caracter particular, proprie paradigmei narative. În acest fel, paradigma narativă reprezintă un fundament cât se poate de solid al egalitarismului. În ce privește cadrele criticismului de factură narativă, Fisher evaluează discursurile, potrivit lui Burgchardt, în contextul, simplu, a doi parametri: probabilitatea și fidelitatea. Lăsând, pentru moment, la o parte orice caracterizare a celor două criterii critice, să mai consemnăm aici, în acest preambul al analizei propriu-zise
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
temporal și (in)formate de istorie și cultură. Studiul din 1987 al lui William Lewis preia aparatul conceptual al lui Walter Fisher, aplicându-l într-o situație care îl ajută să pună în lumină valoarea euristică a orientării narative în criticismul retoric. Așa cum ne-am obișnuit, vom parcurge, împreună, studiul lui Lewis despre retorica președintelui american Ronald Reagan, pentru a ne familiariza cu practicile de factură narativă ale criticismului retoric. Vom trece în revistă, în final, limitele criticismului narativ, așa cum le
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
îl ajută să pună în lumină valoarea euristică a orientării narative în criticismul retoric. Așa cum ne-am obișnuit, vom parcurge, împreună, studiul lui Lewis despre retorica președintelui american Ronald Reagan, pentru a ne familiariza cu practicile de factură narativă ale criticismului retoric. Vom trece în revistă, în final, limitele criticismului narativ, așa cum le percepe William Lewis, încercând, ulterior, să estimăm valoarea euristică a metodologiei din propria noastră perspectivă. Studiul lui Lewis începe în manieră "abruptă", invitând cititorul chiar în "miezul problemei
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
orientării narative în criticismul retoric. Așa cum ne-am obișnuit, vom parcurge, împreună, studiul lui Lewis despre retorica președintelui american Ronald Reagan, pentru a ne familiariza cu practicile de factură narativă ale criticismului retoric. Vom trece în revistă, în final, limitele criticismului narativ, așa cum le percepe William Lewis, încercând, ulterior, să estimăm valoarea euristică a metodologiei din propria noastră perspectivă. Studiul lui Lewis începe în manieră "abruptă", invitând cititorul chiar în "miezul problemei": în jurul lui 1980, "America își pierduse simțul direcției"497
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
Reagan împărtășeau nu numai poziția principială împotriva președintelui american, ci se caracterizau, de asemenea, printr-o "abordare comună a întreprinderii critice"509 cu care îl vizau. În esență, orientările critice respective îl acuzau pe Reagan de ignoranță în ce privește datele istoriei, criticism articulat cel mai elocvent, după Lewis, în editorialul New Republic, care, într-un număr din 1985, comentează stilul președintelui, făcând referire la faptul că acesta "nu a lăsat niciodată faptele să stea în calea unei povești bune"510. Din perspectivă
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
cea mai familiară de atac la adresa caracterului lui Reagan a încercat să îl reveleze pe adevăratul Reagan din spatele unei măști construite"567. Nu întâmplător, atestă Lewis, cariera sa cinematografică a constituit o excelentă pistă de plecare pentru acest gen de criticism la adresa președintelui american. S-a spus despre Reagan că joacă un rol, că nu este mai mult decât o "imagine" producătoare de iluzii, că se folosește de propria imagine pentru a manipula publicul cât mai eficient în scopul atingerii propriilor
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
decât o "imagine" producătoare de iluzii, că se folosește de propria imagine pentru a manipula publicul cât mai eficient în scopul atingerii propriilor obiective, fie ele de natură politică, ideologică sau chiar personală. Însă, observă William Lewis, acest gen de criticism are sens "numai dacă Reagan este perceput drept constructor al unei persona fictive"568. El nu are sens și nici eficiență dacă această "persona" este înțeleasă ca "adecvată sau exprimând personajul său "real""569, personajul din poveste, cu alte cuvinte
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
constructor al unei persona fictive"568. El nu are sens și nici eficiență dacă această "persona" este înțeleasă ca "adecvată sau exprimând personajul său "real""569, personajul din poveste, cu alte cuvinte. În ambele cazuri, continuă criticul, acest gen de criticism nu ține seama de Reagan-povestitorul: să nu uităm, povestea sa și rolul său în poveste sunt prezentate ca "o portretizare realistă și inteligentă a cursului normal și obișnuit al evenimentelor"570. De pildă, zice Lewis, este perfect normal, în logica
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]