1,813 matches
-
parfum nu conjugă timpul, dar cuget la cum se scurge-n clepsidră nisipul. Timpu-a adâncit ridul de pe fruntea-ngândurată și totuși, mai cred într-o poveste... ca niciodată, sper ca pașii destinului să poarte iubirea vieții, iar zâmbetul să se cuibărească prin ridul frunții. 17 Aprilie 2017 Referință Bibliografică: POVESTEA VIEȚII / Maria Ileana Tănase : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2304, Anul VII, 22 aprilie 2017. Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Maria Ileana Tănase : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială
POVESTEA VIEŢII de MARIA ILEANA TĂNASE în ediţia nr. 2304 din 22 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382964_a_384293]
-
piept. Ana tace și caută cu gurița sânul hrănitor al mamei. Cu poftă suge seva groasă dăruită de trupul firav al mamei, care răsuflă ușurată. O lacrimă cade din ochii Magdalenei pe fața gingașă a fetiței care tresare și se cuibărește mai adânc la sânul ei. - Ce frumoasă ești, păcat că tatăl tău nu te vrea, ce-o să mă fac cu tine?...unde o să mergem?...de ce trebuie să ai această soartă?... Aceste întrebări nu-i dadeau pace, în ochii ei tulburi
ÎNCHISORILE SUFLETULUI-DESTINUL MAGDALENEI- CAPITOLUL I de ANA PODARU în ediţia nr. 2227 din 04 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382941_a_384270]
-
singură în acest moment. -Crezi că se destramă căsătoria mea? -Nu asta îți dorești? -Nu știu, în acest moment chiar nu știu. Camelia se uita țintă în ochii căprui cu ape verzi ai lui Andrei, ar fi vrut, să se cuibărească la pieptul lui, să-i simtă inima cum bate. A închis ochii pentru o clipă, simțea mâna bărbatului, cum o mângâie pe față, pe gât, cum îi sărută ochii plânși și fruntea înnourată. A deschis ochii, simțea că nu mai
CĂLĂTORIE NETERMINATĂ IV de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2151 din 20 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385338_a_386667]
-
de mână,apoi i-a spus simplu : -Iubește-mă! Puțin descumpănit, i-a prins fața în mâini, a pupat-o pe frunte, apoi a strâns-o în brațe, așa cum un părinte își îmbrățișează copilul, care îi împărtășise necazul . Femeia s-a cuibărit la pieptul lui, capul îl lăsase pe spate, buzele fremătânde cereau să fie sărutate. Andrei a sărutat-o ușor pe buze, a strâns-o mai tare la pieptul lui, voia, să o determine, să treacă peste acest impuls. Camelia era
CĂLĂTORIE NETERMINATĂ IV de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2151 din 20 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385338_a_386667]
-
prea le ajunseseră surpăturile Teritoriului aproape, iar peste drum tocmai se prăbușiseră în ele platanii din curtea fostei clădiri a Madosz-ului, încât toată strada arăta altfel fără platanii aceia, știam că soarta le era pecetluită de când ciorile n-au mai cuibărit primăvara în rămurișul lor, iar casele deveniseră parcă mai mici, ca și cum s-ar fi chircit lipsite de apărare, și gardul din capăt, cu panourile lui galbene, se vedea acum mult mai bine, în plin soare, la fel și rânjetul capetelor
ULTIMII ROLLERI de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1681 din 08 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/383136_a_384465]
-
fost surprinși în culcușurile lor în toiul nopții, s-au putut unii salva dacă prăbușirea a survenit către ziuă... Zile întregi a lipsit prietenul meu de la școală, cutreierând Teritoriul printre genuni, încercând să-și recunoască păsările între înaripatele sălbăticite ce cuibăreau în fisurile pereților de sare. Adeseori îl însoțeam și eu, Teritoriul nu mă mai înspăimânta, îndrăzneam să privesc fără nicio reținere spre adâncurile lui și aruncam de pe buza prăpăstiilor resturile de mâncare uitate de copii prin băncile școlii, pe care
ULTIMII ROLLERI de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1681 din 08 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/383136_a_384465]
-
și în final al iubirii ce vine să împresoare nemărginita bucurie a celor ce șansa le a dat această măsură a vieții. Afluentul prieteniei vine de undeva, de sus, din primele picături ale ploii. Străbate zăpezi și anotimpuri cu friguri cuibărite în hăuri, călduri transpirate în arșițe multicolore, spre a întălni promisiunile făcute cerului din care-și extrage puterea. Curgând poate întălni afluentul toleranței, cel ce va arăta că nu i totul ca în visele noastre dar căutând putem găsi oricând
EXTRAS DIN IZVOARELE DRAGOSTEI de ANGHEL ZAMFIR DAN în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383215_a_384544]
-
capetelor noastre, ca și dedesubtul picioarelor noastre, această putere explodează cu o forță Însutită. Nu e oare dovedit că pietrele rețin această putere În măruntaiele pământului? Diamantul nu e oare rege printre minerale și, În același timp, cel care se cuibărește la cea mai mare adâncime, aproape contopit cu materia Însăși a planetei noastre? Iar acest lucru nu se Întâmplă oare tocmai pentru că, În interiorul său, fascicolul de raze, circumscris la suprafață, se amplifică, așa cum focarul unei lentile se situează exact la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Cosette. Și nu-ți vine greu să mi-o spui așa de la obraz? — Dacă țării nu pot să-i vorbesc, de ce m-aș feri de tine? - zise spătarul. Și-apoi eu sunt om drept: decât să simt ispita cum se cuibărește în întunericul trupului meu, mai bine o scot la lumină să ne uităm amândoi la ea. — Dar chiar așa tare te ispitesc? - întrebă cu seriozitate țigăncușă. Nu știu cum să-ți spui - răspunse spătarul - dar o ispită la fel de mare ca asta am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
betoniera. Din spatele blocurilor de patru etaje, acolo unde șina face un cot ocolind vechea cărămidărie, noaptea Îi aud scîrșnetul dinților mușcînd cu Înverșunare pietrișul. CÎnd se sting zgomotele zilei și Întunericul Înghite pe Îndelete contururile severe ale realității, mi se cuibărește o frică mică În măruntaie ca un copil care are nevoie de căldură; frica asta a mea seamănă mai degrabă cu o milă, Îmi stîrnește vorbe drăgăstoase de alint, un fel de șmecherie magică prin care Încerc să cîștig bunăvoința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
repede prin văioage cu pereți stîncoși mîncați de pirită. Și frigul e un Însoțitor fidel al Întunericului, meniți parcă amîndoi să-ți propună scurte repetiții de somn În vederea marelui spectacol al tăcerii. Viermi mici, albi, grăsciori ca niște prunci se cuibăresc În carnea ta, caută căldură și hrană, vezi ca prin ceață, flacăra lumînării pîlpîie și imaginea tremură, fecioara Își alăptează pruncul. Sub pleoape lumina se Înghesuie dinlăuntru. Culorile vor să fugă din tine și se-nvălmășesc toate acolo Între gene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
să citesc corectura. El: Azi am fost la cinema. Tai pîinea. Am văzut un film japonez. Pauză. Polițist. Nu prea am Înțeles. Toți semănau Între ei. RÎdem. Torn supa În farfurii. MÎncăm. Își ia medicamentele. Pun de cafea. El se cuibărește În fotoliu. Eu pe divan. Ne aprindem țigările. El: Am uitat, ți-a venit o scrisoare din Austria. Desfac plicul nerăbdătoare, rup hîrtia pe care e scris expeditorul. Citesc. Eu: Se ține colocviul. S-ar putea să-ți trimită și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
o editură, dar sentimentul de frustrare al celui constrîns să se ascundă sub altă identitate Îi marchează existența. Nu Încetează să se simtă un exclus. S-a căsătorit, are o familie, un serviciu onorabil, dar În conștiința lui s-a cuibărit ideea că de fapt lui nu i se cuvine nimic, că este un ins lipsit de drepturi. Puținul pe care l-a obținut de la viață i se pare o șansă, o concesie pe care i-a făcut-o destinul. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Între coperțile manualului de istorie. Cu cîtă Înfrigurare trăise În acele zile aventurile curtezanei și ce mult Își visase viața acelei femei, PÎnă și sfîrșitul ei violent, fără de care destinul rîvnit nu i s-ar fi putut Împlini, i se cuibărise acolo În subsolul memoriei și o trezea noaptea din somn cu insistența unei dorințe nedesăvîrșite care Își cerea dreptul la finalitate. Din clipa În care și-a explicat mecanismul, coșmarul s-a spulberat ca trupul de cărbune al unei mumii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
roșii cu plasele de țînțari la Athénée Palace sus capiii jos capul capuci papucii vol de nuit put putina Bărbatul de alături Își pune batista galbenă În buzunar Îi ia paharul din mînă și-l așează pe măsuță apoi se cuibărește mai bine În fotoliu și Închide din nou ochii. Și acum pentru că rîndurile se răresc, pentru că ei pleacă tot mai departe și pentru mai lungă vreme și iarna Își Înfige țurțurii Într-un creier Încă Îmbătat de vară, sfîșii pielea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Deasupra porții se bălăngănea o „Amintire din Stațiune“, iar în vitrină, niște fotografii prăfuite, vreo trei. Se vede că va trebui să aștept din nou, mi-am spus eu când n-am găsit nici cheia, nici soneria și m-am cuibărit într-una din cabine. Ușile de un verde profund așteptau pe jumătate deschise să fie bălăngănite de cea mai firavă adiere. A venit o adiere firavă. Cincizeci de uși au scârțâit în același timp. Eram din nou față în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
e perfect. Fără pic de revelație în el. Aud și acum cum scârțâie cheia și îmi descuie. Cred că e primul răspuns pe care-l invidiez. Ți-am spus, nu-i așa, că între timp am crescut? Mi s-a cuibărit în piept o pasăre. Uneori e un pui de găină, alteori un uliu interior care mi se mocoșește prin jurul traheii. În intimitate. Abia se vede de afară. Nici atunci nu era prea evident. — Dac-am înțeles bine - i-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
pe inima casei care bătea. Mult, mult mai târziu am găsit o saltea goală și am adormit imediat, cum făceam când eram mică. Salteaua era veche și moale; corpul mi s-a încolăcit pe ea ca o pisică ce se cuibărește într-o poală caldă și până dimineață n-am mai știut de nimic. Nici măcar un vis, doar uitare de sine. * * * M-am trezit când au început să cânte păsările. Lumina din cameră era limpede și palidă; soarele răsărea sau răsărise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
a Întrebat portăreasa, neliniștită. Ceva flutura prin beznă, alertat de prezența noastră. Mi s-a părut că Întrezăresc o formă palidă plutind la capătul holului. — Porumbei, am zis eu. Trebuie că s-au strecurat pe vreo fereastră spartă și au cuibărit aici. Să știți că mie-mi fac silă păsăroaicele astea, zise portăreasa. La cît ajung să se cace. Stați liniștită, doña Aurora, că atacă numai cînd le e foame. Am Înaintat cîțiva pași, pînă la capătul holului. Am ajuns la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
copilului pe care purta burtă. Antoni Fortuny, aplicînd logica sa particulară, a hotărît că era vorba despre diavol, căci acela nu era altceva decît fiul păcatului, iar păcatul nu avea decît un singur tată: necuratul. Încredințat astfel că păcatul se cuibărise În căminul lui și Între coapsele soției sale, pălărierul a Început să atîrne crucifixe pretutindeni: pe pereți, pe ușile tuturor camerelor și pe tavan. CÎnd Sophie l-a găsit semănînd cu cruci dormitorul În care o surghiunise, s-a speriat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
tabloul, ai grijă cu bunicul, firește, spuneam, chiriașii din celelalte apartamente se treziseră, totuși nici unul dintre ei nu se ridică din pat ca să se ducă să pândească la sita de aerisire a ușii, spuneau doar unii către alții în timp ce se cuibăreau în cearșafuri, Pleacă. S-au întors aproape toți. Asemănător cu ceea ce spusese cu câteva zile în urmă ministrul de interne când a trebuit să explice șefului guvernului motivele diferenței de putere între bomba care se ordonase să se pună și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
fără rezistență, canapeaua îl primi ca pe un prieten drag, în câteva minute comisarul, cu picioarele întinse, dormea dus, sau dormea somnul celor nevinovați, cum se mai obișnuia să se spună pe vremea când se credea că ei ar exista. Cuibărit în poala maternală a providențial, s.a., asigurări&reasigurări, al cărui calm făcea onoare numelui și atributelor care îi fuseseră conferite, comisarul dormi un ceas bun, la capătul căruia se deșteptă, cel puțin așa i se păru, cu energii noi. Pe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Mi-era teamă să nu fac zgomot și să nu o trezesc pe Clămence. M-am așezat în fotoliu, pe care încă-l am și care adesea mă duce cu gândul la o mână mare și moale în care mă cuibăresc. Am pus în mișcare în minte tot ceea ce îmi spusese Josăphine. Am închis ochii. La răsăritul soarelui am plecat. Clămence se sculase, ne făcuse o cafea fierbinte și ne pusese vin cald într-un bidonaș. De la ușă, ne-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Picioarele... ceva nu era În regulă cu ele... o nepotriveală pe care o simțea, nu o Înțelegea... Ca o sfârșeală la o femeie zdravănă sau ca petele de sânge de pe satin... una dintre neconcordanțele acelea teribile care-ți zgâlțâie gândurile cuibărite În colțișoarele minții. Bărbatul nu purta pantofi, ci un fel de mocasini, dar cu bombeuri ascuțite, ca niște Încălțări din secolul al paisprezecelea, cu vârfurile curbate În sus. Culoarea mocasinilor era maron, Întunecat și aveai impresia că picioarele Îi umpleau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
viața mea de acum. A simțit că-i tremură o lacrimă pe geană. — O, Doamne, Tom! DULCE-AMAR — Șezi așa cum ședem noi, i-a șoptit ea. El s-a instalat În fotoliu și și-a deschis brațele, așa Încât ea să se cuibărească În ele. Știam că vei veni În seara asta, a spus ea Încet. Ca primăvara, exact când aveam mai mare nevoie de tine... dragul meu... dragul meu... Buzele lui s-au mișcat Încet pe obrazul ei. — Ai un gust atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]