365 matches
-
săi s-au unit în jurul cetății geților. Sfîntul Dionise a spus că pentru a merge pe drum cu o osie pătrată, trebuie încercată orice metodă”. Pe tăbliță sus, se vede portretul lui Bezina iar pe chenar sînt mai multe simboluri cultice. În partea de jos se văd înge- rul, capul de bour cu crucea sub el iar un get ține în mînă steagul strămoșesc. Orilieo - mato , conducător al neamului geților(30? - 20? î.e.n.) i-a șonțit rău pe galii/galații lui
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
tonul expunerii amintesc, fără îndoială, de lucrările Sfântului Niceta De diversis apellationibus și De psalmodiae bono. 8. De vigiliis servorum Dei (Despre privegherea slujitorilor lui Dumnezeu) este o predică, care îl arată pe Sfântul Niceta ca un păstrător al tradiției cultice din Biserică. În cele nouă capitole ale lucrării, autorul vorbește despre privegherea religioasă de noapte, introdusă de curând ca slujbă bisericească, vineri seara și sâmbătă seara. Terminând cuvântarea Despre priveghere..., Niceta anunță lucrarea următoare: „Dar despre evlavia imnelor și a
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
cântării în comun în biserică, marele ierarh sud-dunărean își informa credincioșii că „sunt unii, nu numai în părțile noastre, dar și în părțile Răsăritului, care socotesc de prisos cântarea imnelor, sau, cel puțin, nepotrivită cu religia creștină”. Încadrarea în tradiția cultică a Bisericii întregi însemna o formă de exprimare a ecumenicității ortodoxe. Între anii 398-402, Sfântul Niceta a făcut două călătorii, una la Roma și alta la Nola, spre a se închina la mormântul Sfântului Felix. La Nola l-a cunoscut
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
Tonic: Buciumul înecat în verdeață veșnic regenerată. Replică post-decembristă la Cîntarea României: molima icoanelor. Golul produs de dispariția dezmățului național-comunist al "artei angajate", în care s-a defulat pletora veleitarilor și afaceriștilor, e umplut acum de sterpii confecționeri de fetișuri cultice. Predominînd, în domeniu, doamnele refuzate de har conceptual, noul contingent a transformat icoana în obiect al tranzacției de tarabă. Uitînd (sau neștiind) în ce regim blasfematoriu se situează. Trist e că pernicioasa contagiune a cuprins școlile și academiile de artă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
structuri ritualice, în spațiul astfel sacralizat al Moldovei și al Munteniei. Letopisețul lui Ureche păstrează și el amintirea unei societăți pastorale, surprinse în trecerea sa cinegetică (nu întâmplător) înspre noile teritorii. Ne aflăm mai aproape de cultura paleolitică și de reprezentările cultice animaliere, de credințele și de "profesiunile" care transformă în timp "ideologia" vânătorii într-una predominant pastorală. Această mărturie din cronica lui Ureche - ritualul întemeierii statale) - include și ea narațiunea vânătorii arhetipale și descrie înființarea unei vetre de civilizație într-un
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și celui de „religie” - provenit dintr-o rădăcină indo-europeană (leig, „a lega”). În acest sens, ...În perioada Romei și În latina folosită de limbajul creștin la Începuturile sale, substantivele religio și religiones, precum și adjectivul religiosus și adverbul religiose erau cuvinte cultice, care se refereau În primul rând la Îndeplinirea riguroasă a obligațiilor rituale (J.Z. Smith, 2004, p. 180). Acțiunea religioasă și actul ritual se contopesc, ambele referindu-se la legătura dintre om și divinități și la confirmarea acestei legături prin
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
la trup și suflet, viață și moarte, sănătate și boală, curat și spurcat, puteri lumești și puteri mistice etc.), implică numeroase tipuri de activități rituale (cum ar fi purificările, transa, consacrările, exorcismul, incantațiile, sacrificiile etc.) și creează sisteme rituale și cultice autonome (șamanismul, voodoo, cargo cult, ghost dance). Toate aceste elemente i-au Îndemnat pe mulți cercetători să considere magia un sistem cultural complex, de sine stătător, un fel de echivalent al religiei sau al științei. Magia, așa cum observă cu subtilitate
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Însă că, prin contactul cu centrul consacrat, au dobândit puteri aparte. Relicvele sunt achiziționate În speranța că vor permanentiza puterile legate de centrul pelerinajului, vor asigura sănătatea, vor produce vindecări miraculoase, vor permanentiza protecția divină, vor oferi prestigiu și legitimitate cultică. Relicvele aduse după o asemenea călătorie inițiatică funcționează ca un pelerinaj inversat: ele permit credincioșilor să păstreze puterea centrului sacru, fără a mai fi nevoie de un alt pelerinaj. În același timp, ele devin, la rândul lor, centrul unor pelerinaje
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Nin-sún" („Stăpâna vacilor sălbatice”); În schimb, În zona ierboasă a stepei (eden), În centru Babiloniei meridionale, unde se dezvoltase mult creșterea oilor, era foarte venerat Dumuzixe "Dumuzi", zeul păstorilor. 5) Actele de „credință și obediență religioasă”, În mod special „drama cultică” („căsătoria sacră”, celebrată În timpul sărbătorii Anului Nou), funcția Plângerilor pentru moartea lui Dumuzixe "Dumuzi", ca și diferitele practici legate de temple intenționau să facă puterea „numinoasă” divină prezentă În viața oamenilor. 6) Realizarea unei concepții antropomorfe a divinității În viața
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
paroxism al senzualității, în care este ambalat răul, îi conferă femeii competența sacerdoțiului impus de un cult păgân, oficiind un ritual enigmatic, precum Salammbô din romanul omonim al lui Flaubert. Dar adesea, ea se remarcă și în calitatea Marii Prostituate cultice, pregătite pentru un rit sacrificial. Femeia fatală ca înger al morții este poate cea mai nimerită întruchipare a relației dintre Eros și Thanatos, Principiul plăcerii (Lustprinzip) enunțat pentru prima oară în 1848 de către psihologul experimentalist german, Gustav Theodor Fechner este
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cărui personalitate, spre sfârșitul deceniului al optulea, ajunge să eclipseze restul panteonului național. Caracterul tardiv al cultului personalității în cultura românească merită subliniat de la bun început. În URSS, Stalin poate fi creditat ca marele antreprenor politic în materie de inovație cultică. El este cel care l-a canonizat pe Lenin, îmbălsămându-i trupul și prin aceasta i-a conferit "viață politică unui trup mort" (după expresia lui K. Verdery, 1999). Tot Stalin, capitalizând simbolic reputația lui Lenin, și-a asigurat legitimitatea
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
momentul de răspândie ideologică din 1971, care a re-focalizat direcția propagandei de stat de pe imaginea lui Lenin pe cea a noului secretar general al PCR. Ediția din 1979 a aceluiași manual de Istoria Patriei reflectă în mod eclatant această mutație cultică: locul portretului lui Lenin a fost luat de cel al "tovarășului Nicolae Ceaușescu, președinte al R.S.R." (1979, p. 183). De remarcat este progresia constantă a cultului ceaușist, care a avut o evoluție graduală mai curând decât o dezvoltare fulminantă. În
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
ceaușiste fost învestit cu centralitate comemorativă, figura liderului iradiindu-se din această poziție centrală pentru a pătrunde în și subordona sieși toate evenimentele din trecut aflate pe agenda politică a aducerii aminte. Cultul partinic. Partidul devine de asemenea subiectul devoțiunii cultice. Dacă cultul personalității constituie o specie a cultului eroilor (hero worship), cultul partinic poate fi înscris în clasa cultului instituțional din care fac parte cultul ecleziastic (a instituției bisericii) și cultul monarhic (a instituției regalității). Cultul personalității poate fi interpretat
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
repurtate de cel înzestrat cu acest har (Gerth și Mills, 1946, p. 52). Ținând cont de această precizare, cultul personalității poate fi conceptualizat ca o tentativă programată de înzestrare extrinsecă a liderului cu calități carismatice. Personalitatea charismatică rezultată în urma travaliului cultic se bazează astfel pe o charismă artificială, extrinsecă, al cărei sediu rezidă în mijloacele propagandistice și nu în calitățile interne ale subiectului carismatic. În schimb, cultul partinic se bazează pe construcția ideologică a charismei instituționale. Partidul, ca avangardă a clasei
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
șlefuitor uneltei din piatră, a prelucrătorului argilei, prin simetria liniilor în modelarea obiectului ceramic și decorarea lui în fel și chip, a culorilor folosite, a formelor diverse și alte componente ce țin de domeniul artei populare incipiente. De asemenea, obiectele cultice descoperite în străvechile și vechile așezări cercetate sistematic, dar chiar și în acelea investigate perieghetic, multe din ele considerate „unicate” prin semnificație și realizare artistică, cum e și pasărea acvatică de la Tămășenii noștri. Toate stau mărturie interesului acordat de către oamenii
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]