1,698 matches
-
urmă , am ajuns și la cimitirul „vesel ” de la Săpânța. „ Vesel ” e un fel îngăduitor de-a spune ,poate doar textele hâtre ale unui șugubăț și coloritul albastru al crucilor de lemn să te înveselească. În rest,buna dispoziție îți e curmată brusc de betonul contemporan,trântit brutal peste unicitatea și menirea lor arhaică ,de răstignire a sufletelor . Dacă ar fi fost o zi ploioasă ,cu siguranță i-aș fi găsit utilitatea. Și totuși,o cruce așezată cuminte în spatele bisericii, îmi atrage
INIMĂ REA de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 2106 din 06 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382444_a_383773]
-
ceea ce urmează când trebuie, răbdând, să-nvingi mereu și să-ți rămână mintea totuși trează. Și eu sunt azi convins că am învins și că am câștigat până la urmă. Acum putem zâmbi din nou destins chiar dacă toate-ncet, încet se curmă. Ceva o să rămână cu folos și după ce din lume ne vom duce fiindcă a fost și câte un frumos printre atâtea răstigniri pe cruce. Dar pân’ atuncea hai să respirăm miresmele livezilor în floare, clipă de clipă să ne bucurăm
PE SCURTUL DRUM CA UN CAIS de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1880 din 23 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383955_a_385284]
-
da. Nu vezi pe ramuri păsărele, Cu tine viscol ai adus. În Apusenii țării mele, Doi oameni moartea a răpus. Ce tristă ,rece și zăludă, Îmi pari acuma, iarnă rea, Căci soarta lor le fuse crudă, Când moartea viața le curma. Ei au plecat ca să salveze, O viață ce mai pâlpâia, Dar n-au putut să-aterizeze, Și-n codru moartea-i aștepta. Eroi cu suflete curate, Ce viță vieții ați vrut să dați, Voi veți trăi și mai departe... În amintire
IANUARIE CERNIT de GABRIELA ZIDARU în ediţia nr. 1393 din 24 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384128_a_385457]
-
Acasa > Stihuri > Semne > TOAMNA IUBIRII PIERDUTE Autor: Maria Filipoiu Publicat în: Ediția nr. 1392 din 23 octombrie 2014 Toate Articolele Autorului Toamna iubirii pierdute transformă roua în brumă. Iar prin zile tot mai scurte, plăcerea plimbării curmă. Vântul biciuiește pomii, până cad frunze sângerii. Jalea morții pun în lacrimi galbene, roșii, arămii. Vântul răscolește norii ce-ascund razele de soare. Ploaia să-și pună fiorii în vreme rea și răcoare. Vremea rece ia cu sine, sentimentele plăcute
TOAMNA IUBIRII PIERDUTE de MARIA FILIPOIU în ediţia nr. 1392 din 23 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384134_a_385463]
-
pârjolește destine, de iubirile pierdute. Cerul este ca pământul. Ceața scurtează orizont. Aspru și tăios e vântul, impunător ca un despot. Omul își îneacă necaz în vinul proaspăt fermentat. De soartă să mai facă haz, când cheful de viață-i curmat. © Maria Filipoiu 20.10.2014 Referință Bibliografică: TOAMNA IUBIRII PIERDUTE / Maria Filipoiu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1392, Anul IV, 23 octombrie 2014. Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Maria Filipoiu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului
TOAMNA IUBIRII PIERDUTE de MARIA FILIPOIU în ediţia nr. 1392 din 23 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384134_a_385463]
-
ce-i bun pentru la urmă, toate-acele tandre sentimente care-au refuzat să meargă-n turmă. Și chiar dacă încă-n noi prezent e răul care-n suflete ne scurmă, toate-or să devină-incandescente, căci nimic de-acum nu se mai curmă. Vom uita că timpu-a curs bezmetic, că ne-a fost întruna împotrivă și-am să-ncep cu tine să deretic nava care încă e-n derivă. De va fi nevoie de vreun petic vom găsi, că peticele-s stivă de când
POEME de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1912 din 26 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383363_a_384692]
-
Vara venit-a și eu am un crez, Deși umbrele serii se-adună... Bat ramuri cu frunzele verzi A dor, a plecare și rugă. Plânsu-mi stingher se revarsă, Ca o haină cu multe poveri... Lumea aduce depărtarea în față Să curme al speranței temei. „N-am să te las niciodată!” - Suspină cu drag Dumnezeu. „Eu îți sunt pururea Tată, Și mântuit ești prin Fiul Meu!” Mâna Lui scrie iubirea în mine Și veșnic mă va însoți. În verile calde, toride În
MÂNGÂIERE DIVINĂ de MARINA GLODICI în ediţia nr. 1981 din 03 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383588_a_384917]
-
de către ape, munți sau păduri, pentru a îmbuna la un moment sau altul, în istorie, acele forțe ignorate de om, ale unui univers netulburat în mersul său impetuos... Așa a fost și în vara aceea... Dunărea, ca orice apă, a curmat și ea destine lăsate la voia întâmplării . Chiar dacă știau să înoate, destui tineri s-au înecat în apele ei tumultuoase, adânci și tulburi. * Odată, Toma și George , adolescenți fiind, au plecat la Dunăre, să pescuiască. Erau frați. La un moment
PRONTOSIL ȘI RUBIAZOL de FLORICA PATAN în ediţia nr. 2239 din 16 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382817_a_384146]
-
avea la întreg Universul Și la tot ce-i în mine, sublim, neștiut... Zidește-mă-n tine, să nu te mai saturi Adict să devii, să nu cauți scăpare, Nici chiar de-i moartea la pândă, prin paturi, Să ne curme uimirea fără-ndurare... Noi știm că iubirea ce-acum se aprinde, O mare de flăcări prin mine-agitată, În dulcea-i strânsoare letal mă cuprinde Mă pierde năucă, prin vis alb de fată... Răvășită în templu, dar imaculat, Ofrandă mă vrea
ZIDEȘTE-MĂ ÎN TINE de ANTONELA STOICA în ediţia nr. 2232 din 09 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382992_a_384321]
-
propunerea plecării noastre la munte fusese făcută și eu, în toiul entuziasmului colectiv, mă grăbisem să fiu de acord cu ea. Ții neapărat să te duci? mă întrebase, așadar, Angela. Nu uita că mâine e sâmbătă și... Vocea ei se curmase brusc. Nu-i puteam susține privirea, mai strălucitoare ca oricând, simțeam că toată însuflețirea mi se risipește brusc, mâine era sâmbătă, firește, iar eu îi promisesem ceva, încercase să zică, dar vorbele îi stătuseră în gât. Mă uitam pieziș la
POVESTE DE IARNĂ de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2255 din 04 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383142_a_384471]
-
Unui înțelept îi stă bine, uneori, să tacă. Te incomoda în desfășurarea imediată a evenimentelor. Nebunia lui cu iepurii e o chestie cu bătaie lungă, iar ziua în care îl va ucide pe Magistrat e nesigură: poate acesta își va curma viața singur. Sau va fi înjunghiat de către Caravella. Ai o mulțime de posibilități. După cum cred mulți dintre locuitorii Stațiunii, Actorul, Caravella, Romancierul și încă vreo câțiva se vor întâlni, cândva, în Iad. Acolo îl vor găsi pe Magistrat. A făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
peste pavajul din cărămizi, urmându-le neregularitățile și infiltrându-se Într-o crăpătură din pardoseală, unde se făcu nevăzut. — Coboară. Coboară cu necesitate, zise cu voce tare. I se păru că, În fața lui, o umbră Încuviința din cap. Afară, ceva curmă tăcerea deplină a nopții. Niște pași greoi, din ce În ce mai aproape, Însoțiți de un zgomot metalic. Ca și când cineva ar fi agitat niște table. Sau ar fi vânturat niște spade. Mâna Îi alergă la daga pe care o purta mereu asupra sa, Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În ruină, iar peste acele rămășițe, ca peste un trunchi veștejit, Își făcuse cuibul acel fragment de Răsărit sub semnul cetății sfinte. Era ceva sordid În acea clădire și În cocioabele din lemn care o Înconjurau. În jur, pajiști Întinse curmau partea clădită a orașului, care reîncepea abia dindărătul zidurilor. Dante Își făcu ochirea roată, supărat. De ce niște oameni de Învățătură trebuiau să Își dea Întâlnire Într-un loc ca acela, În loc să se adune Într-una dintre mânăstirile aflate În interiorul vechii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se Învârtă, extatică, contopită Într-un nor din ochi de păun. Deasupra capului, brațele Îi vibrau de Încordare. Părea că momentul acela nu se va mai sfârși niciodată. Apoi, brusc, muzica se opri, În aceeași clipă În care dansatoarea Își curmă dintr-o dată rotirea vertiginoasă, aparent fără nici un efort, ca și când nu ar fi cântărit nici cât un fulg. Mantia Îi căzu la loc peste trupul gol, ascunzându-l privirilor. Ea Își strânse vălul peste șolduri, rămânând Îndelung nemișcată, spre a-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
urmările medicamentului numit chandu fuseseră cele care Îi provocaseră unui prior, membru al Consiliului Florenței, o reacție tipică pentru oamenii simpli, Își zise el. Se așeză la loc zăpăcit, sperând că nimeni nu băgase de seamă. Teofilo fu cel care curmă tăcerea. — Domnia ta vei Înțelege acum de ce obișnuim să ne referim la mica noastră tovărășie cu numele de adepți ai celui de al Treilea Cer, zise el ținându-și privirea ațintită asupra femeii care se Îndepărta spre fundul sălii, cufundată Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
păreau să le Împărtășească. Lui Augustino, mai cu seamă, parcă Îi tot venea să spună ceva. Nimic la fel ca iubirea. Nici crima? Întrebă Dante pe neașteptate, luându-i-o Înainte. Nimeni nu reacționă la vorbele sale. Apoi, tăcerea fu curmată. — Crima? Întrebă Bruno. Crezi că o crimă ar putea constitui, Într-un fel sau altul, obiectul cunoașterii? Cum e cu putință, câtă vreme i se opune cu desăvârșire, messer Durante, după cum susțineau Socrate și Platon? Dante Își plimbă privirea peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lui Cecco, astronomul. Se relaxă pe scaun, savurând perplexitatea pe care le-o vedea zugrăvită pe chipuri. În fond, nu era prea dificil să tratezi cu acești străini, chiar dacă de o anumită cultură. De astă dată Augustino fu cel care curmă tăcerea. După cum vorbești, messer Alighieri, s-ar zice că interesul domniei tale În privința crimei nu se mărginește la pasiunea intelectului, ci că Îi urmezi meandrele și pe cărările lumii. Acum, că ești prior, vei avea poate prilejul să cercetezi vreuna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
stranie, probabil un vasilisc din tărâmurile de la Răsărit. Se simțea pradă unei emoții de neoprit, gândindu-se unde și-ar fi putut afla văgăuna monstrul acela. Acum, el era cel care Îi căuta ochii. Dar privirea Antiliei devenise fugară. Își curmă cântarea brusc, după o ultimă notă prelungită până la chin. Apoi se ridică Încetișor, fixându-l Încă o dată, pentru o clipă, pe poet, și se Îndepărtă spre refugiul ei dindărătul cortinei, În fundul tavernei. Privirile tuturor celor de față o urmaseră. Cecco
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
-și un gest de mânie. În momentul În care Dante intrase, tocmai număra niște monede Într-o cutie din fier. Se grăbi să Închidă capacul, ridicându-se brusc pentru a-i ieși În Întâmpinare. — Ce motiv te aduce la noi, curmându-ți apăsătoarele sarcini ale slujbei dumitale? Sper că nu e din pricina vreunei afecțiuni a trupului, al dumitale sau al rudelor. Într-un asemenea caz, ne vom grăbi să vă oferim adăpost și leacuri. Era un tip subțire, cu trăsături ascuțite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și Beatricele, cu spiritele lor. În timp ce discuția despre poezia de iubire Își urma cursul, Dante simțea cum gândirea i se Încețoșează Încetul cu Încetul, ca și când noroiul din adâncuri s-ar fi ridicat, Învolburând apele. Ordinea riguroasă a argumentelor i se curma adesea, iar cuvântul exact Întâmpina dificultăți În a prinde contur, pe când, dimpotrivă, mintea Îi era un vulcan de figuri și de ipoteze. Raționamentul părea să o ia Înaintea limbii. Era o senzație pe care o mai Încercase, mai cu seamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În mâinile soldaților. Milogul acela nu avea nimic de a face cu crima. Cel mult, putea să fi prădat prăvălia profitând de moartea spițerului. Se pregătea să Îi ordone lui Bargello să Îl elibereze pe nenorocit când un gând Îi curmă vorba. Era just ca Giannetto să petreacă un sfert de ceas neplăcut, pentru viața lui imorală. Apoi, avea să intervină pentru a fi eliberat, Înainte ca gărzile să Îl omoare de-a binelea. Dar pentru asta ar fi fost nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Ucigătoarea dispoziție a cerurilor, care a provocat o asemenea pierdere? — Vreau să mă refer la cel care, dintre voi, i-a ucis pe Ambrogio și pe Teofilo. Care, cu viclenie vinovată și cu forța unui intelect Înclinat spre rău a curmat acele vieți, a căror măsură doar Dumnezeu ar fi trebuit să o potrivească. Nu urmă nici o reacție la această acuză. Fiecare se uita Înainte, abia urnindu-și ochii spre vecin, dar fără a merge mai departe. Evident, știau că la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nu va mai fi același, atunci când și frumusețea Îl va părăsi, zise Augustino, ca și când n-ar fi auzit cuvintele priorului. Nu ai aflat că divina Antilia pleacă de la Florența? Dante țâșni În picioare. — Dansatoarea? Sunteți siguri? Întrebă cu un glas curmat de emoție. Apoi Își mușcă buzele de mânie că le confirmase celorlalți opinia privitoare la sentimentele sale. — Nimeni nu trebuie să părăsească orașul fără permisiunea Comunei! Până când nu-l voi arunca pe făptaș la Stinche! mai exclamă el, Încercând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mintea lui Dumnezeu Între ceea ce a fost și ceea ce va fi nu există deosebire În virtutea omniscienței inspirate de Sfântul Duh, zise el, finitudinea noastră omenească trebuie să constate că doi oameni au fost uciși, drumul lor pe Pământ a fost curmat, timpul le-a fost furat. Această faptă strigă după răzbunare către Dumnezeu. — La mine este răzbunarea și la mine este iertarea, a zis cel Necuprins. Și a interzis să fie atins Cain, murmură Veniero. — La el este răzbunarea și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să le audă, de aceea izolarea ei devine tot mai insuportabilă. Mă tem pentru ea. În ultima vreme mi-a ținut o teorie Întreagă despre sinucidere ca soluție ultimă pentru a contrazice legea, pentru a grăbi experiența fundamentală, pentru a curma lupta cu absurdul, pentru a atinge libertatea absolută. Trăiește frenetic și periculos ca și cum nu ar avea timp. Moartea lui Rudolf a apărut În viața ei ca o confirmare a propriilor ei obsesii. El a fost pentru ea un model moral
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]