392 matches
-
desăvârșire tot teritoriul romanizat, în special pe cel românesc, din peninsulă. Iar migrația românilor în direcțiile în care ea a avut loc n-a putut fi atrasă decât de un gol... Cel mai vădit gol a fost acel ocupat de dacoromâni. Slavii părăseau încă de mult țările de de-a stânga Dunării și tot în mai mare număr se stabileau în peninsulă, unde i ademenea farmecul bogățiilor din orașele ei, dar când zăgazul la moartea lui Mauricius a fost complet sfărâmat
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
stânga Dunării și tot în mai mare număr se stabileau în peninsulă, unde i ademenea farmecul bogățiilor din orașele ei, dar când zăgazul la moartea lui Mauricius a fost complet sfărâmat, ei s-au prăvălit peste Dunăre în mase enorme. Dacoromânii erau de altfel deprinși cu dânșii, deprinși nu numai în teritoriile de de-a dreapta fluviului, unde demult trăiau alături de ei, dar și în cele de de-a stânga, unde este cu neputință de închipuit că n-ar fi existat migrații
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a dreapta fluviului, unde demult trăiau alături de ei, dar și în cele de de-a stânga, unde este cu neputință de închipuit că n-ar fi existat migrații românești chiar înainte de secolul VI... Teritoriul acesta vast, peste care s-au lățit dacoromânii, fusese și cel mai de demult și mai complect golit de slavi, căci este cel mai îndepărtat de ținta finală a năvălirii slave, de peninsula balcanică... Schimbul complect al celor două teritorii de la un neam la altul a avut loc
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
În al doilea rând, și materialul lexical, trecut în plan secundar, deși el reprezintă rațiunea de a fi a limbii și baza de constituire a foneticii și gramaticii, analizat de autor în dialectele macedoromân, meglenit și istroromân vizavi de cel dacoromân, se încheie nu, cum era firesc, cu conturarea structurii lexicale, fie ea și heteroglotă, a limbii române, ci cu „învățăturile pe care ni le dă limba românească prin formele și cuvintele ei asupra istoriei poporului român din timpul originii acestui
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ordin lingvistic”, cum el însuși mărturisește, „își permite să distingă pentru epoca străromână” două mari grupuri de români: românii răsăriteni, din care derivă aromânii și strămoșii megleniților, și românii apuseni, „din Iugoslavia de miazănoapte, care formau un singur grup împreună cu dacoromânii” (p. 254). Oricât s-a străduit Pușcariu să lărgească patria primitivă, au rămas zone largi unde prezența romanității orientale nu s-ar putea explica altfel decât prin migrații: aromânii s-au rupt de megleniți migrând spre sud, istroromânii au emigrat
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
târziu. A fost făcută și propunerea, de esență filologică, de a se considera existența unui cuvânt, bănuit ca magiar, în limba română începând cu data primei atestări în scris: chezaș (1434-37), gazdă (1427), hotar (1392). Răspândirea pretutindeni a maghiarismelor la dacoromâni „nu are nimic neobișnuit”, afirmă Pușcariu, căci „dacă cosoroabă (ung. koszorufa) se aude atât de des în țara veche este fiindcă acest cuvânt a fost adus de meșteri unguri. Majoritatea cuvintelor însă - mai cu seamă verbele cu sens abstract - au
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
contactele românilor cu semințiile turco tătare, contacte aduse târziu după epoca străromână și după presupusa dispersare a dialectelor limbii române. În această privință S. Pușcariu afirmă că „dacă un cuvânt ca cioban se găsește și în alte dialecte decât cel dacoromân, aceasta nu însemnează că e un cuvânt turcic împrumutat în epoca străromână. El e de origine turcească (čoban) și a pătruns în toate limbile balcanice: bulg. čoban, čobanin, sârb. čóban, čóbanin, alb. tshoban, n. grec. τζοβάνις. De la sârbi l au
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
vorbesc de contacte cu diverse neamuri turcice, care s-ar fi petrecut în secolele X-XIII. Pușcariu îi menționează în acest sens mai întâi pe pecenegi, care însă nu sunt turcici. Toponime ca Peceneaga, Pecenegul, Beșineu, Beșinou, Beșinova, răspândite pe teritoriul dacoromân, provin de la rădăcina autohtonă vesǐ, echivalentul lui vicus, la fel ca uzii, iazigii menționați de autor în continuare ca neamuri turcice (Ib.). Nici cumanii de la noi nu sunt turcici întrucât acest nume este supraetnic și nu are nimic comun ca
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
nu se puteau naște altfel decât ca ramificații ale unei limbi de bază cum a fost latina pentru limbile romanice și protolimba i.-e. pentru limbile indoeuropene. Pentru a concepe trecutul limbii române ca punct de plecare a dialectelor ei (dacoromân, aromân, meglenoromân și istroromân) a fost inventată „româna comună” care trebuia să se nască într-o zonă restrânsă din „latina vulgară”. Această zonă a fost creată, la O. Densusianu, prin „evacuarea Daciei în anul 271” și concentrarea latinității în Iliria
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Când invocă trecutul macedoromânilor, cu viziunea ridicării lor la o viață glorioasă, versificările capătă o oarecare substanță. De altfel, în periodice, ca și în volumul Lilice de la Pind (1897), dă poezii în dialectul aromân, însoțite de transpunerea lor în cel dacoromân. Paginile de proză, incluse în culegerea Dragomir. Medgeea. Baba Sanda. La bacalaureat (1895), în Icoane din viață (1903) ori în romanele Almeiuna (Din Orient) („Familia”, 1903) și Armâna (1904), au caracter autobiografic. Alteori V. încearcă să descrie moravuri contemporane, ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290663_a_291992]
-
din 1978 nu este omisă, el figurând în continuare drept coeditor. De asemenea, Roxana Sorescu, istoric literar temeinic și riguros, a menționat, într-un cuprinzător subsol, toate sursele cronologiei vieții și operei lui B. Fundoianu, contrazicând astfel convingerea multor editori dacoromâni că aceste cronologii sunt un fel de bun public, ce poate trece de la unul la altul fără precizarea autorului. Este pentru prima dată, după foarte mulți ani, când văd o asemenea bibliografie a unei simple cronologii (vorba vine „simple”: ea
Invitație la un recurs: Fundoianu – Fondane by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4650_a_5975]
-
Vlahi, tsintsari sau machidoni, aromânii continuă, indiferent cum ar fi numiți, să simtă și să gândească la fel ca noi Internetul abundă de site-uri sau forumuri unde întâlnești opinii asemănătoare cu aceasta, apărută sub semnătura „Un aromân“: „Aromânii și dacoromânii sunt un singur neam. A pretinde că românii din Oltenia sau Moldova, Timoc, Macedonia, Basarabia sau orice alt pământ unde se vorbește românește sunt «altceva» decât români, nu este altceva decât obscurantism și politicianism... „Fie să trăiască vremuri interesante“ - rostesc
Agenda2005-03-05-senzational3 () [Corola-journal/Journalistic/283288_a_284617]
-
etnico-cultural”." În comunicarea susținută la Congresul al V-lea al Filologilor Români (Iași-Chișinău, 6-9 iunie 1994) Eugen Coșeriu face o prezentare generală a tipologiei limbilor romanice, oprindu-se asupra locului limbii române printre limbile romanice și stării actuale a dialectului dacoromân. Comunicarea conține de asemenea o argumentare riguroasă (sub aspect "genealogic", "tipologic" și "al arealului") a tezei privind unitatea dialectului dacoromân. Lingvistul insistă asupra fraudelor științifice comise de susținătorii teoriilor care neagă unitatea acestuia. Chestiunea care îl preocupă pe Coșeriu în
Eugen Coșeriu () [Corola-website/Science/297569_a_298898]
-
prezentare generală a tipologiei limbilor romanice, oprindu-se asupra locului limbii române printre limbile romanice și stării actuale a dialectului dacoromân. Comunicarea conține de asemenea o argumentare riguroasă (sub aspect "genealogic", "tipologic" și "al arealului") a tezei privind unitatea dialectului dacoromân. Lingvistul insistă asupra fraudelor științifice comise de susținătorii teoriilor care neagă unitatea acestuia. Chestiunea care îl preocupă pe Coșeriu în mod deosebit este menținerea acestei unități, aspect pe care îl abordează într-o altă comunicare, prezentată la Sesiunea Științifică ""Limba
Eugen Coșeriu () [Corola-website/Science/297569_a_298898]
-
celtice Deva, Devona, Devonshire, care au ca etimon celt. deva, ’apă sacră’, familia lexicală incluzând și pe modernul divine. Toată această veche sacralitate a apelor curgătoare, considerate în arealul celtic ca fiice ale zeului Lear, s-a transmis și la dacoromâni, unde întâlnim hidronime explicabile prin aport celtic, ca: Timiș - Thames, crac (dial. Banat, ‘pârâu’) - creek, etc. Erou-zeu civilizator al celților, Lair/ Llyr a avut și un fiu, pe Manannan Mac Lair, zeu apolinic considerat unul dintre primii regi legendari ai
Shakespeare și colindele românilor by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/2971_a_4296]
-
miturile spiritualității naționale” (Eugen Simion). Carmen Doreal Se dovedește a fi imperios-cunoscută Europei sinonimia totală, de noblețe, pelasg / pelasgi > valah / valahi (sau vlah / vlahi, bolohovean / bolohoveni, olah / olahi, vlas / vlasi, bănățean / bănățeni, maramureșean / maramureșeni, ardelean / ardeleni, moldovean / moldoveni etc.) - români (dacoromâni). Evidențiata sinonimie de noblețe de mai sus se datorează unei impresionante realități lingvistice și istorice din tot spațiul Pelasgo-Daciei îngemănat (după Reforma Zalmoxianismului din orizontul anului 1600 î. H.) cu spațiul Pelasgo-Thraciei, întrucât, valahii contemporani (atât cei nord-dunăreni cât și
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
Blaciae provinciis constituti...»; din Blac / Balac, prin sufixare cu -an și apoi cu -ic / -ică, a rezultat: Balcan / Balcanică, însemnând „ceea ce este pelasgo-daco-thrac / valahic, sau dacoromânesc / românesc“. Din Istoriile lui Herodot (supra), se relevă faptul că Pelasgii / Vlahii (Valahii) - adică Dacoromânii / Românii - sunt cei mai vechi locuitori ai Europei, de dinaintea Elenilor / Grecilor, că sunt Thracii Peninsulei Balcanice, Italice etc. Toponimul Pelasgia > Belachia / Blachia (în documentele evmezice: La Grande Blaquie - Blachia Mare; la cronicarul Imperiului Latin, Geoffroy de Villehardouin, în De la conquète
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
Balcanice, Italice etc. Toponimul Pelasgia > Belachia / Blachia (în documentele evmezice: La Grande Blaquie - Blachia Mare; la cronicarul Imperiului Latin, Geoffroy de Villehardouin, în De la conquète de Constantinopole: «Blachie la Grant») > Valahia înseamnă „țara Pelasgilor > Belagilor / Belachilor > Valahilor / Vlahilor“, adică țara Dacoromânilor / Românilor, cea mai veche țară a Europei, întinsă de la Alpi la Don și Marea Getică / Neagră, și de dincolo de Carpații Nordici până la Marea Mediterană (Marea Thracică / Egee). Toponimul Peninsula Balacanică își lămurește semnificatul dintâi în „peninsula Pelasgo-Daco-Thracilor / Valahilor, adică a Dacoromânilor
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
Dacoromânilor / Românilor, cea mai veche țară a Europei, întinsă de la Alpi la Don și Marea Getică / Neagră, și de dincolo de Carpații Nordici până la Marea Mediterană (Marea Thracică / Egee). Toponimul Peninsula Balacanică își lămurește semnificatul dintâi în „peninsula Pelasgo-Daco-Thracilor / Valahilor, adică a Dacoromânilor / Românilor“; oronimul Munții Balcani, desemnează, firește, „munții Pelasgo Daco-Thracilor / Valahilor, adică ai Dacoromânilor / Românilor“». Până către mijlocul secolului al XX-lea a existat o conștiință națională a Valahimii (Dacoromânității), atât la nordul cât și la sudul Dunării - sacrul fluviu ce
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
și Marea Getică / Neagră, și de dincolo de Carpații Nordici până la Marea Mediterană (Marea Thracică / Egee). Toponimul Peninsula Balacanică își lămurește semnificatul dintâi în „peninsula Pelasgo-Daco-Thracilor / Valahilor, adică a Dacoromânilor / Românilor“; oronimul Munții Balcani, desemnează, firește, „munții Pelasgo Daco-Thracilor / Valahilor, adică ai Dacoromânilor / Românilor“». Până către mijlocul secolului al XX-lea a existat o conștiință națională a Valahimii (Dacoromânității), atât la nordul cât și la sudul Dunării - sacrul fluviu ce brăzda Dacia lui Burebista / Regalian; apoi, aceasta a fost dinamitată sistematic de cercuri
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
naționale valahice, doar două exemple: în 1780, doi reprezentanți ai iluministei școli Ardelene, Gh. șincai și Samuil Micu, elaborează și tipăresc Elementa linguae daco-romanae sive valachicae / Elemente de limbă dacoromână sau valahică, titlu din care se vede clar sinonimia Valah - Dacoromân / Român (la nordul Dunării, în Transilvania, nu numai la sudul Dunării, cum zic, în 1958, lexicologii staliniști / proletcultiști, în Dicționarul limbii române moderne); în ianuarie 1840, spre a pregăti re-Unirea valahilor din Moldova și Muntenia sub numele antic al țării
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
care se vorbește limba respectivă are șanse să provină din aceasta, chiar dacă din punct de vedere formal el este identic cu cuvinte din alte limbi. Pe de altă parte, dacă un termen de origine slavă este răspândit pe întregul teritoriu dacoromân, provine mai degrabă din vechea slavă decât din una dintre limbile slave moderne. Criteriul geografic poate fi folosit și ca indice negativ: un cuvânt din dialectele sud-dunărene nu poate proveni din maghiară, fiindcă nu au existat contacte directe între aceste
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Administrative/1361_a_2705]
-
Pann. Foale este, de asemenea, moștenit din lat. follis, care însemna „sac de piele umflat cu aer, balon, foale (pentru foc)“ și care a fost moștenit, cu sensuri diferite, de limbile romanice. În română, există în toate cele patru dialecte (dacoromân, aromân, meglenoromân și istroromân). Sensul de „burtă“ din română apare încă de la Coresi (se pare că burta umflată a fost asemănată, în glumă, cu foalele). Burtă este un termen răspândit în Muntenia, pântece în Moldova și Transilvania, iar foale în
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Administrative/1361_a_2705]
-
zilele noastre. Se vorbește adesea de unitatea limbii române, ca despre o caracteristică recunoscută atât în sens larg, la nivelul celor patru dialecte istorice (dacoromâna, aromâna, meglenoromâna și istro româna), cât, mai ales, în sens restrâns, referitor numai la dialectul dacoromân. Considerată adesea drept surprinzătoare, unitatea limbii române este remarcabilă în comparație cu alte limbi europene și, în primul rând, cu celelalte limbi romanice; iată ce afirmă renumitul lingvist E. Coșeriu: „limba română ca limbă istorică este [...] mai unitară decât alte limbi romanice
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Administrative/1361_a_2705]
-
Unitatea graiurilor dacoromâne a fost remarcată și de unii specialiști străini, care vorbesc de o „uimitoare omogenitate a dialectelor“ (Karl Jaberg). Această unitate suprinde dacă ne gândim la faptul că până în epoca modernă (secolele 19-20) teritoriul de răspândire a dialectului dacoromân a fost divizat în formații statale diferite, proprii sau subordonate unor puteri străine; dar nici granițele politice, nici aparentele obstacole geografice (munții Carpați sau apele mari, ca Dunărea și Prutul) nu au împiedicat contactele permanente, relațiile economice și culturale între
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Administrative/1361_a_2705]