662 matches
-
mai vie. Mai mult, obsesia onirica se rezolvă, nefericit, în senzațional, adâncind neliniștea premonitorie a jucătorului avid de succes, favorizându-i deplină alunecare într-un spațiu halucinant, al tensiunii extreme, al angoasei: însoțindu-l pe Alexandru pe domeniul unui moșier decăzut, care și-a pierdut cea mai mare parte din avere la cărți și acum își lichidează restul, naratorul îl identifica în persoana acestuia pe omul din vis, însoțit de acelasi nelipsit câine cafeniu: "... nu mai putea fi nici o îndoială: era
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
actuală, ca și universul imaginar, inconștient al structurilor și semnificațiilor religioase, să descopere o "mitologie camuflată în numeroase comportamente, credințe și idealuri contemporane"444. Proza sa demonstrează că viața omului modern este plină de mituri uitate pe jumătate, de ,,hierofanii decăzute", de simboluri vechi. Modalitățile sacre cele mai variate continuă să se manifeste în plină lume modernă. Toată hermeneutica lui Eliade constă în descifrarea acestora, în a le face inteligibile, accesibile spiritului modern, în ciuda noilor forme pe care le îmbracă. Hermeneutica
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
principiul răului. În mitul biblic al Genezei, reprezentarea pierzaniei la care este expusă natura umană, cauza esențială a pervertirii, vanitatea este personificată de Satan, "prințul răului", prezentat sub forma șarpelui. El este spiritul sub forma sa negativă, spiritul căzut, "îngerul decăzut" din pricina propriei lui vanități vinovate: vanitatea spiritului uman (demonul ispitei) care a vrut și continuă să vrea să elimine principiul suprem al vieții, spaima sacră față de mister. Conform mitului Genezei, forța motivantă a vanității este cauza esențială a tuturor eșecurilor
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
propriei lui vanități vinovate: vanitatea spiritului uman (demonul ispitei) care a vrut și continuă să vrea să elimine principiul suprem al vieții, spaima sacră față de mister. Conform mitului Genezei, forța motivantă a vanității este cauza esențială a tuturor eșecurilor: spiritul decăzut. Ipostaziat în idol (vrînd să se substituie forței motivante asupra conștiinței), Satan este izgonit din sfera sublimă. El devine seducătorul omului, forța subconștient motivantă care duce la ignorarea chemării "spiritului" (dorința esențială) și la exaltarea dorințelor multiple și pămîntești (reprezentate
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
umilul căuș patern). În final se revine la locul și timpul debutului narațiunii. Pe fundalul jefuirii și incendierii Constantinopolei de mâna cruciaților, anvangărzi ale lui Anticrist, Baudolino își încredințează lunga pătimire cronicarului bizantin Nicetas. Cel ce, la rândul său, deplânge decăzuta capitală a imperiului; ("fecioara, târfa și martira") unde bântuie acum hidromanții, necrofilii, necromanții. Însuși regele Andronic ajunge să fie un fel de Nero creștin. Grandoare și decadență, atrocități, șarlatanii, simonie, farsa multiplicării relicvelor, miracolistică de bazar teatral, felurite mașini și
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
a morții: "iubită moarte, cu pași de panteră de-ai merge,/ și tot știu că ești pe urmele mele. panteră roz/ de culoarea sângelui dogorind din stomac/ mă umflă râsul la gândul cum o să te/ sinucizi tu hăpăindu-mă.// (...)// uniune decăzută,/ ordură înfloritoare,/ nisip umblător,/ resemnează-te, ai răbdare. viața ți-a/ demonstrat că dreptatea e întotdeauna de partea/ ta că răbdarea te duce întotdeauna la țintă// acum eu sunt ținta și râd: cu tine de gât/ am s-o rup
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
scriitor, iar arta nu se poate realiza în regim de constrîngere socială. Henry are, în viziunea Monei (care, în ciuda compromisurilor sexuale, își iubește enorm partenerul), un destin spiritual (chiar dacă el nu se observă imediat), fiind menit să plutească deasupra umanității decăzute, să o contemple comprehensiv și să o descrie revelator. Prozatorul amînă totuși mult asumarea "menirii", degustînd, un timp, plăcerile colaterale ale "formării" scriitoricești propriu-zise. Efectele secundare nu-l pot distrage din beatitudinea evaziunilor existențiale. Cuplul ajunge, desigur, și în mizerie
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
mai tîrziu, își arată adevărata față brutală și izolaționistă. Noua Constituție (teocratică) a țării stipulează ca obligație supremă a fiecărui cetățean păzirea cu sfințenie a legilor islamice (mergîndu-se pînă la martiriu). De asemenea, se supralicitează identitatea pură iranaiană, opusă civilizației decăzute a Apusului (fobie culturală determinată și de impresia colectivă că șahul ar fi fost o marionetă în mîinile americanilor). Septembrie în Shīrăz se focalizează pe durata unui an întreg, din septembrie 1981 pînă în septembrie 1982, o perioadă de timp
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
evocat dintru început aceste două figuri majore ale literaturii române și franceze Ionesco și Cioran e și pentru că expresiile ironice sau derizorii ale contradicției în cazul lor nu par neapărat să țină de un Zeitgeist fin-de-siècle, de o condiție postmodernă decăzută, de un traumatism post-război sau de conștiința unei ciclicități civilizaționale spengleriene. Fără a le exclude însă, există probabil în această afinitate naturală cu dezastrul o înclinație esențială a naturii românești. Nu e vorba doar de o permanentă poză retorică la
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
domeniul familiei Kemény), un personaj banal, cu o atitudine pozitivistă (obezul și complet vidatul de umor Silvestru Hotăran), slujitorii de la castel, apropiați, ca ton, mai degrabă teratologicului decât antropicului (Gușatul, incapabil, aparent, de vorbire articulată), istoria unei familii ilustre, dar decăzute, incluzând figuri cu pasiune pentru ocultism (contele Armin), în fine, spectrul care nu-și găsește liniștea, bântuindu-i cu voluptate tristă pe cei rămași în viață (Aranka). Dacă vorbesc, totuși, de neogotic în cazul prozatorului român este pentru că toți acești
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
reflex luminos amplificat de forța unei viziuni. Imaginea unei umanități torturate realizează un contrast cu această viziune beatifică, fragilă, inconsistentă. Contrastul dintre chipul transfigurat al Speranței și chinul evident al chipurilor desfigurate de spaimă, covârșite de îndoieli, ale unei umanități decăzute, se face ecou al jocului dintre lumină și umbră, ce conferă un efect spectral scenei. Speranța pare să iasă din trupul înveșmântat în alb al unui tânăr culcat pe spate, culoarea stabilește aici o filiație. Tânărul întins pe pământ pare
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
banchete, 5 excursii, 7 Te-Deum-uri și, la capitolul diverse, 14 manifestări. Datele arhivistice converg către creionarea unei vieți caritabile extrem de viguroase, cei mai activi dovedindu-se a fi reprezentanții evreimii locale. Indiferent de motiv - de regulă, pentru „ajutorarea unor familii decăzute” -, evenimentele cu scop caritabil erau organizate, cu precădere, în zilele de sâmbăta. Ca loc de desfășurare, organizatorii puteau opta între salonul de dans din casele lui Iacob Zilberman (strada Zarafi), sala de spectacole a teatrului comunal (Ateneulă, saloanele fostei cofetării
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]
-
din titlu. Nimic rău pentru discursul său jurnalistic, pe care nici nu îl comentez, însă este de remarcat faptul că aspectul ce duce la ideea sacrului, a sfințeniei cuplează imaginarul la o sferă superioară în care materialitatea, mai ales materialitatea decăzută, nu mai are loc și omul nici nu mai poate gândi că se poate petrece ceva rău. De altfel, astfel de cazuri, de falși preoți, false călugărițe, au fost și vor fi subiecte de presă, tocmai pentru acest aspect al
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Science/1410_a_2652]
-
sau morala creștină. Privită pur și simplu, "Cina cea de Taină" este o imagine vizuală, nedecăzută, firească, ce relevă un fapt petrecut istoric și consemnat ca atare în Evanghelia după Ioan. Însă această imagine relativ simplă, dublată de un imaginar decăzut, de un imaginar bolnăvicios, poate da naștere celor mai grotești interpretări. Din acest motiv, al evitării laturii obscure a imaginarului, iconografia bizantină a adoptat, cu titlu de reguli, canoane ce fac din reprezentarea planului divin o trecere în planul uman
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Science/1410_a_2652]
-
nu este mai puțin adevărat că el îl proiectează pe Urizen că pe o imagine speculara, ca pe un dublu care poate fi, treptat, exorcizat și, finalmente, învins. Dacă admitem că Blake (deci Los) substituie eul, Urizen substituie aspectul psihologic decăzut al acestuia, ego-ul. Deoarece ego-ul trebuie să fie identificat printr-un nume și un comportament specifice, am ales să nu pun în discuție aici problemă Spectrului 15. Cititorul ar trebui să aibă în vedere faptul că Spectrul este anonim 16
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
care se face simțit în Anglia până în secolul al XIX-lea94, Robert Ryan susține că, "după standardul epocii sale, Blake pare a fi fost destul de ortodox în raport cu miezul esențial al credinței umanitatea divină a lui Isus Christos și mântuirea rasei umane decăzute" (1997, p. 53)95. Dar acest "miez esențial al credinței", așa cum îl descrie, delicios pleonastic Ryan, este ceea ce Blake are în comun cu mulți dintre anarhiștii religioși ai epocii, fiindcă, precum știm cu toții, diavolul se ascunde în detalii. Nu trebuie
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
cu acribie de Taylor, îmi permite să identific o conexiune între acest curent intelectual și gândirea lui Blake 161. Inspirați de profeția lui Gioacchino da Fiore, potrivit căreia ivirea Erei Sfanțului Duh este iminentă, milenariștii îmbrățișează credință că lumea actuala, decăzuta și dezarticulata din punct de vedere spiritual, va fi înlocuită de una nouă, mai bună și mai luminoasă. Taylor exprimă această idee în termeni unei pendulari între "un moment de criză, în care conflictul acut este pe cale să izbucnească, în
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
Frye: "Tema din The Four Zoas este, in primul rand, pierderea identității naturilor divină și umană care a generat Căderea și a creat universul fizic; în al doilea rând, lupta, desăvârșită de Isus, de a recâștiga această identitate în lumea decăzuta și, în al treilea rând, apocalipsa" (1990, p. 270). De asemenea, criticii sunt de acord că poemul a fost abandonat de Blake din pricina ambițiilor prea mari și prea dificil de duș la îndeplinire. Bloom atrage atenția asupra cadrului tautologic al
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
poetic, cititorul: "Subiectul poemului Milton este trezirea imaginației a lui Milton, a lui Blake și a cititorului până la potențialul sau antropo-divin maxim" (1988, p. 162). El argumentează, în continuare, ca Milton este axat asupra "posibilităților Imaginației eliberate de corupția vieții decăzute din religie, din organizarea socială și din sexualitate" (1988, p. 169). Forță creatoare trebuie să se impună dacă viața unui individ este să dobândească un sens și un scop anume. Eul creator decide să pună capăt crizei respingând imitația servila
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
lui Milton era o încredere exagerată în rațiune" (1985, p. 104). Pentru a-și expia păcatele spirituale, Milton este forțat să se întoarcă în universul material ("moartea eternă"), generator de amărăciune și de confuzie. Starea de "non-anihilare" evocata este condiția decăzuta a artistului care nu și-a abandonat ego-ul și care, drept urmare, nu s-a putut bucură de puterea Geniului Poetic. Întregul scenariu apare în Book the First: "I will arise and look forth for the morning of the grave. / I
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
words of mân to mân / În the great Wars of Eternity, în fury of Poetic Inspiration, / To build the Universe Stupendous: Mental forms Creating" (E: 129). Metaforă complexă ce descrie sânul lui Satan înfățișează de fapt ruină completă a artei decăzute. Fiindcă omul se găsește în centrul tuturor eforturilor estetice blakeene 201, arta este personificata, iar cititorul este confruntat, astfel, cu perspectiva unui construct antropomorfic steril și lipsit de viață. Formă arhitectonica prezentată, desi decrepita, nu-și abandonează însă iluzia grandorii
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
reprezentare de sine opusă (cu funcție, paradoxal, complementară), împotriva căreia să permită dezlănțuirea unui adevărat război spiritual. Această figură crucială este incarnata de Urizen, o imagine speculara a lui Los/Blake, iar conflictul amintit traduce confruntarea dintre ego (expresie precară, decăzuta, a personalității creatoare) și eu (prelungire a identității divine). Am pus punct acestei secțiuni prin realizarea unei radiografii sintetice a eului creator blakean, care grupează calități precum: sinceritatea deplină, devotamentul față de o cauză simultan estetică și etică, inflexibilitatea, electivitatea și
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
fortuna miserrima tuta est, Nam timor eventus deterioris abest (v. 30-31). De aceea, poetul îl roagă să devină legatus al mandatului său pe lângă divinitățile romane. Fie ca bunăvoința afectuoasă de care beneficiază din partea împăratului să-i servească la ridicarea norocului decăzut al Sulmonezului: să-l asiste în acest sens elocvența paternă (de care este demn urmaș), care i-a permis să fie folositor acuzaților înfricoșați (quo poteras trepidis utilis esse reis: v. 52: un atribut identic celui al lui Paulus Fabius
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
și lipsită de transcendență. În loc să fie refuzată pur și simplu, ideea de transcendență începe să fie "tradusă" acum în limbaj psihologic, iar psihologia, la rândul ei, să fie descifrată în limbajul simplificat al moralei ceea ce justifică definirea melodramei ("tragedie" populară, "decăzută") drept forma cea mai caracteristică de exprimare a pasiunilor omenești, cel puțin în modernitate. Evident, după cum am anticipat deja, originalitatea melodramei nu e de găsit în "adâncirea" psihologică a personajelor (modelate după un tipar actanțial), ci în elementele de intrigă
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
indignăm împotriva asupritorilor". Finalul fericit asigură în felul acesta o compensație morală binevenită, dată de evaziunea superficială care ne face "să creștem în propriii noștri ochi". Pentru că ne avertizează lucidul cronicar deghizat în moralist de ocazie "oricât am fi de decăzuți, avem nevoie de stima noastră; voim să ne știm generoși măcar pentru o clipă. Melodrama ne dă această dulce iluzie"100. Voi avea prilejul să mai revin la observațiile acestea, atunci când voi analiza efectiv procedeele și structurile melodramaticului, în oglinda
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]