1,200 matches
-
în privința eficacității pe termen lung a acestei strategii: cei mari „păstrează puterea cu prețul concesiilor și își imaginează că pot s-o facă la nesfârșit”. El înșiră exemplele ce vizează să demonstreze că această speranță este iluzorie. Imperiul Roman în decadență „a cumpărat pacea” de la barbari până la prăbușirea finală. Ludovic al XVI-lea, mergând dintr-o concesie în alta, a sfârșit la eșafod. Aristocrația engleză din secolul al XIX-lea și-a prelungit în același fel puterea „până în zorii decadenței de la
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
în decadență „a cumpărat pacea” de la barbari până la prăbușirea finală. Ludovic al XVI-lea, mergând dintr-o concesie în alta, a sfârșit la eșafod. Aristocrația engleză din secolul al XIX-lea și-a prelungit în același fel puterea „până în zorii decadenței de la începutul secolului XX (ibidem, § 2059)”. Istoria, cimitir al aristocrațiilor § 2053. Aristocrațiile nu durează. Oricare ar fi cauzele, este incontestabil că, după un anumit timp, ele dispar. Istoria este un cimitir al aristocrațiilor. Poporul atenian constituia o aristocrație în raport cu restul
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
nici de o coaliție de puteri minore, acesta reușește să-și păstreze preeminența o perioadă lungă de timp. Declinul acestuia și, prin urmare, prăbușirea ordinii unipolare sunt de asemenea legate de creșterea puterii relative a altor actori din sistem și decadența (economică, socială) internă a hegemonului. Cele mai des utilizate exemple pentru ordine unipolară sunt Imperiul Roman și China, ambele, din punct de vedere geografic, fiind ordini regionale, în mare parte acoperind Europa și, respectiv, Asia de Est (Ibidem). După ce cucerește
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
nu are talent decât În aparență. Dacă opera lui este merituoasă, ea este totodată și periculoasă, căci ea dă acces mulțimilor la literatură, incitând o grămadă de autori neînsemnați să imite o formă atât de facilă. Plasându-se Împotriva acestei decadențe a gustului, Lousteau Îi sugerează lui Lucien să pună În lumină lupta pe care o duc scriitorii care Înfruntă invazia romantică și continuă școala lui Valéry, susținând ideea, și nu imaginea. Și, departe de a duce lipsă de argumente pentru
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
Aldrich, Copilărie tristă, București, 1898; H. de Graffigny, Povestiri științifice, București, 1898; Jonathan Swift, Trei ani de suferință. O călătorie curioasă, București, 1898; L. Boussenard, L. Jacolliot, Jules Gros, Trei nuvele, București, 1898; P. Castanier, Nuvele antice. Moravuri din timpul decadenței romane, București, 1899. Repere bibliografice: Șerban Cioculescu, Viața lui I.L. Caragiale, ed.2, București, 1969, 325-327; Rașcu, Amintiri, 14, 18-19; Procesul Caragiale- Caion. Dosarul revizuirii, București, 1972; Gala Galaction, Jurnal, II, îngr. și pref. Teodor Vârgolici, București, 1977, 27-29; Mihai
IONESCU-CAION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287588_a_288917]
-
cu prozele din „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, la una sau două cruciulițe; un pseudonim, curios improvizat, este Narrateur Identique. Nota socială și aceea patriotică domină lirica lui I., însuflețit de imaginea trecutelor vremi de mărire și întristat în fața decadenței prezentului. A scris și fabule, dar mai izbutite sunt satirele (din ciclurile „scene din iad” și „scene din lume”), în care viziunea alegorică și cu o tentă pamfletară e în fond pesimistă, trădând un spirit mai degrabă sceptic. De altfel
ISTRATI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287635_a_288964]
-
spune Suze veselă. — Bună! zice Jess. Îi arunc o privire nervoasă, pregătindu-mă psihic pentru o morală interminabilă despre faptul că e curată demență să dai o mie de lire pe un pătuț, un semn al vremurilor ticăloase și al decadenței societății În care trăim. Însă, spre mirarea mea, nici măcar nu se uită la catalog. L-a lăsat să-i cadă În poală și nu-și mai poate lua ochii de la Tom. Iar Tom se uită drept În ochii ei. Privirea
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
trupelor germane în București (Ceasuri de groază. În așteptare). Pe tot parcursul apariției publicației, un comentator de teatru consecvent se dovedește T.A., adică Tudor Arghezi, care are și câteva intervenții teoretice (Note de teatru, Dramă sau comedie, Artistul dramatic, Decadență). De la numărul 86 din 1917, la G.B. începe să scrie și Ioan Slavici, în calitate de comentator politic, activitate care îl va aduce după gratii în perioada postbelică. Alt susținător fervent al cauzei Puterilor Centrale, în condițiile războiului și ocupației străine, a
GAZETA BUCURESTILOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287185_a_288514]
-
arte („versul liber nu este în mare parte decât aplicarea la poezie a concepțiunei wagneriene”), Versul liber și dezvoltarea estetică a limbii literare (conferențiarul susține principiul armoniei interne, adică ritmul, pentru care, crede el, Eminescu avea o ureche detestabilă). În Decadență?, tot Densusianu arată că în mod greșit termenul „decadent” se aplică poeților (francezi în special) care căutau de fapt să se emancipeze de curentele vechi, iar în Reflexiuni asupra literaturii actuale se avântă cu mult entuziasm într-o pledoarie pentru
FARUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286965_a_288294]
-
Diferențierea în funcție de un moment literar implică o adaptare la un nou stil, la alte coduri, evoluția intrând în logica nesfârșitelor căutări individuale și colective. Sustrăgându-se procesului firesc de sincronizare, sămănătorismul („un cimitir al poeziei române”) reprezintă o „epocă de decadență poetică” întru nimic diferențiată de epoci mai vechi. O „rezultantă a sincronismului” e poezia modernistă, expresie a unei orientări diferențiate, dar nu în manifestările ei extremiste, respinse de critic. Invocat în preambulul la Istoria literaturii române contemporane, conceptul de „moment
LOVINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
creștină, iar existența școlilor de retorică, ce funcționau de multă vreme, a contribuit la menținerea ei în viață. Oricum, situația e mai înfloritoare în prima jumătate a secolului al cincilea pentru că mai târziu și Galia intră într-o perioadă de decadență economică și culturală. Înflorirea monahismului a fost vitală pentru apărarea culturii și mănăstirile (de exemplu, cele din Marsilia, Lérins, Saint-Honorat) au fost centre culturale de primă importanță. Bibliografie: P. Courcelle, Les lettres grecques en Occident. De Macrobe a Cassiodore, de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
despre un anume Paulin care, într-o Epigramma în o sută zece hexametri, scrisă imediat după invazia vandalilor și a alanilor din 407, a satirizat moravurile epocii printr-un dialog între un tânăr cleric, Salmon, și bătrânul călugăr Thesbon. La decadența morală a Galiei epocii, descrisă în poem cu o insistență critică, se adaugă devastările materiale provocate de invaziile barbare. Nu sunt aici gânduri foarte adânci și nici poezie de calitate, asta și pentru că ne-a parvenit în stadiu de proiect
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o ultimă perioadă de măreție, atât din punct de vedere politic cât și cultural. [...] În literatură și în artă, sub veșminte creștine, vechea cultură a cunoscut o nouă înflorire care avea să fie urmată curând de o lungă perioadă de decadență culturală. Perioada lui Justinian n-a fost, așa cum își dorise el, începutul unei noi ere, ci sfârșitul unei mari epoci ajunse la apus” (G. Ostrogorsky, Storia dell’impero bizantino /1963/, trad. it. Einaudi, Torino 1993 /retip./, pp. 67-68). Și Charles
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
său în 458. Puține lucruri se știu despre activitatea sa: o epistolă emanată de o synodos endêmousa, condusă de el în 459 la care au participat 81 de epsicopi, dovedește preocuparea sa pentru combaterea simoniei; o modalitate de a stopa decadența clerului este și refuzul său, atestat de Teodor Lectorul (Istoria Bisericii, I, 15), de a hirotonisi pe cei care nu știu pe de rost Psalmii. În aceeași perioadă, în contextul confruntărilor izbucnite la Alexandria după uciderea patriarhului Proterios (28 martie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de spasm și ondulare către nelimitat”; „tonul de poezie cade-se a fi general, cu tendința de a condensa totul în ceva”, fiindcă numai astfel „stârnește poezia din cel care citește, poezia profundă a nostalgiei omenești”. Combătând discreditarea simbolismului ca decadență, dar și maimuțăreala joasă a curentului la noi, textul restituie simbolului străvechea lui demnitate în comunicarea gândirii, definind omul ca ființă simbolizantă. Un lung post-scriptum al articolului - demonstrând pe text incompetența în materie de poezie a lui G. Panu care
LINIA DREAPTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287819_a_289148]
-
modul cel mai serios atenția că „adaptibilitatea e o sabie cu două tăișuri! Ea poate însemna evoluție, inteligență, finețe, suplețe, progres, după cum poate însemna lașitate, duplicitate, șiretenie, superficialitate. În ea se găsesc conținute virtual și posibilitățile de progres, și de decadență. Totul va depinde de directiva culturală, socială și morală care va fi imprimată poporului de conducătorii săi. Destinul care ne așteaptă e astfel dublu. La răspântie, se cere mai multă înțelepciune decât oriunde.” Două sunt ideile fundamentale care îl conduc
RALEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289120_a_290449]
-
lui tinerețe. Evocând figuri ilustre și traiul plin de strălucire al marii boierimi, rememorările reprezintă, dincolo de orice impuls critic, un gest recuperator: odată dispăruți boierii luminați, marile latifundii, traiul fastuos ce îmbina simplitatea cu rafinamentul occidental, nu poate urma decât decadența, ducând gândul la tristețea din Ghepardul lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, în care destrămarea unei lumi și reașezarea într-o nouă ordine socială nu aduc nimănui fericire. Nu întâmplător ultima secvență, venind după Ieșul decadenții, se deschide cu întrebarea Cine
ROSETTI-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289377_a_290706]
-
străvezii (1999), Domnul clipei (2000), dar și de altele care aruncă sonde într-un viitor previzibil, ca Pasărea orbilor (2001), imagine distopică a României virtuale din jurul anului 2030. Scriitorul se oprește cu predilecție asupra strategiilor politice care au condus la decadența morală și spirituală caracteristică „vârstei de fier” (strategii dictatorial-represive în totalitarism, manipulatoare în celelalte cazuri). Este o eră a degenerescenței universale. În ipostaza ei comunistă, aceasta înseamnă suprimarea libertăților, accesul la putere al unor ființe patibulare, delațiune și teroare (nu
STANCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289861_a_291190]
-
creștină, iar existența școlilor de retorică, ce funcționau de multă vreme, a contribuit la menținerea ei în viață. Situația e mai înfloritoare în prima jumătate a secolului al V-lea fiindcă mai tîrziu și Gallia intră într-o perioadă de decadență economică și culturală. înflorirea monahismului a fost vitală pentru apărarea culturii, și mănăstirile (de exemplu, cele din Marsilia, Lerin, Saint-Honorat) au fost centre culturale de primă importanță. Bibliografie. P. Courcelle, Les lettres grecques en Occident. De Macrobe à Cassiodore, de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
o ultimă perioadă de măreție, din punct de vedere atît politic, cît și cultural. [...] în literatură și în artă, sub veșminte creștine, vechea cultură a cunoscut o nouă înflorire, care avea să fie urmată curînd de o lungă perioadă de decadență culturală. Perioada lui Iustinian n-a fost, așa cum își dorise el, începutul unei noi ere, ci sfîrșitul unei mari epoci ajunse la apus” (G. Ostrogorsky, Storia dell’impero bizantino [1963], trad. it. Einaudi, Torino, 1993 [retip.], pp. 67-68). Și Charles
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în 458. Despre activitatea sa se știu puține lucruri: o epistolă emanată de o synodos endêmousa, condusă de el în 459 și la care au participat 81 de epsicopi, dovedește preocuparea sa pentru combaterea simoniei; o modalitate de a stopa decadența clerului este și refuzul său, atestat de Teodor Lectorul (Istoria Bisericii I, 15), de a-i hirotoni pe cei care nu știu pe de rost Psalmii. în aceeași perioadă, în contextul confruntărilor izbucnite la Alexandria după uciderea patriarhului Proterios (28
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
începuturile acesteia. În ciuda asemănării lor, capitolele 2 și 7 oferă două viziuni diferite asupra istoriei, contradictorii chiar. Într‑adevăr, simbolul statuii (capul de aur, pieptul de argint, coapsele de aramă, picioarele de fier și lut) se construiește în jurul ideii de decadență ireversibilă a imperiilor, plecând de la o „vârstă de aur” către o „vârstă de lut”, în timp ce imaginea celor patru fiare propune un scenariu in crescendo, plecând, de această dată, de la o situație de oprimare reală, încă suportabilă, către o situație de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
semnificative fragmente din această corespondență privind etapele pregătirii pentru moarte ale lui G. D. și actul final. 3 septembrie, 1982: „Cât despre limita de 80 de ani, este simplu și logic: nu doresc să asist Împreună cu ceilalți la propria mea decadență. Nu va fi nici mormânt, nici slujbă, placa mea comemorativă este așezată la picioarele lespezii. Zeii știu ceea ce fac și pentru ce o fac. Cel puțin așa sper. ll faut savoir préparer sa mort, spunea Cocteau, cu drept cuvânt”. 20
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
fiind pierdut. Într-o Însemnare din iunie 1944, Își amintea decizia pe care a luat-o În acest an 1934 de a „produce istoria care se consumă”, unic mod de a Întâmpina ceea ce tot acolo (dar și În SDH) numește „decadența Europei, la care asistăm astăzi (...) toate aceste distrugeri și sinucideri”1. Iată un semn decisiv pentru a Înțelege ce i s-a Întâmplat lui Eliade după marile schimbări vizibile din tinerețea sa (mă gândesc la Întâlnirea cu Nae Ionescu și
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
regulile clasice, făcând în Modernismul. Simbolism-impresionism-expresionism (1926) o analiză plină de sarcasm a noilor orientări. Încearcă să deceleze cauzele acestor „devieri”, recunoaște dreptul noilor generații de a se manifesta altfel decât predecesorii, acceptă începuturile simbolismului și ale impresionismului, dar critică decadența spre care s-au îndreptat și consideră expresionismul o aberație, conchizând cu glas înalt că „aceste curente bolnave” nu aduc decât „chaos, dezordonare în formă, obscuritate în fond, imoralitate în duh și carne”, toate cu grave efecte antisociale. Bun cunoscător
TOROUŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290231_a_291560]