632 matches
-
cu simțurile noastre 449. And the fire and the rose are one450. Flacăra se vede, se aude, se simte, se miroase, e un tot divin și sacru. Athanorul hermetic este cuptorul lui Hermes, matrice în care la foc lent se decantează piatra în Arta Regală. În Tabula Smaragdina se spune: Mai întâi se arătă lumina cuvântului lui Dumnezeu. Ea dădu naștere acțiunii, acțiunea mișcării și aceasta căldurii. Pentru Jacob Boehme, lumina purcede din foc, dar focul este dureros pe când lumina este
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
nostru în fața a tot ce creează în noi vibrație. Vedem, auzim, gustăm, mirosim, pipăim și primim printr-un simț nedefinit dar conștientizat de toți o informație. Toate cresc în noi sămânța. În noi liniștea devine neliniște, în noi percepția se decantează, picură în alambicul din athanorul cerebral o nouă stare. Creierul răspândește noul în tot corpul, în mâini, în picioare, în piept ... Inima, stomacul, plămânii se zvârcolesc. E un zbucium plăcut, ce ne conduce, ne domină și răzvrătește starea de bine
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
de memoria tuturor faptelor care ne privesc și poate avea deci o viziune a viitorului, lucru ce este imposibil a se obține în stare de veghe. Solicitat deopotrivă de spațiile nețărmurite ale visului, cât și de teritoriile sigure ale realului, decantând reveria și observația lucidă, împletindu-le, contopindu-le într-o melodie unitară, poetul impresionează prin căldura mărturisirii, sinceritatea tonului: Când citești o poesie,/suie în copac și cântă/dă frunzișul la o parte/și cu el ne înveșmântă,// taie o
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
de memoria tuturor faptelor care ne privesc și poate avea deci o viziune a viitorului, lucru ce este imposibil a se obține în stare de veghe. Solicitat deopotrivă de spațiile nețărmurite ale visului, cât și de teritoriile sigure ale realului, decantând reveria și observația lucidă, împletindu-le, contopindu-le într-o melodie unitară, poetul impresionează prin căldura mărturisirii, sinceritatea tonului: Când citești o poesie,/suie în copac și cântă/dă frunzișul la o parte/ și cu el ne înveșmântă,// taie o
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
demonstrată prin cunoștințele proporțiilor lui Pitagora. Ritmul include temperarea și exaltarea pasiunilor 1108, rima o susține și provoacă răspuns afectiv mental imediat spre deosebire de științele exacte.1109 Forma și tâlcul ascuns al poesiei transmit imaginația și geniul, combinația armonică a divinului decantat prin noos în creierul poetului. Coleridge a reușit să desprindă sensurile înafara minții și nu mintea în afara sensurilor. Din păcate, majoritatea autorilor remarcă declinul puterii și relevanței sociale a poesiei în contrast cu progresul civilizației. Faptul că versurile, predominant metoforice, marchează începuturile
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
expresie artistică. În orice caz, sublinierea noastră care împinge poesia la rang de comunicare, conexiune ocultă primordială în dialogul Dumnezeu-Om nu poate supăra nicio parte a celor inteligenți care pot vedea în funcționarea sa realitatea subconștientului, intuiția, imaginația, spiritul decantat în trepte printr-un aludel alchimic. În izvoarele vii ale lucrărilor noastre de mare ținută simțim inconștientul materiei, instinctele, tendințele și complexele, dorințele reprimate și amintirile care alcătuiesc un ansamblu uman închis și independent. Platon adaugă în creuzet preconștientul muzical
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
normele și valorile fundamentale ale culturii în care trăiesc) și rămîn în structura de personalitate, fiind greu de modificat ulterior. Ele nu sînt produsul minții și activității individului, ci al experienței sociale. Ele au rezultat în timp și s-au decantat din situații concrete de viață, care au facilitat adaptările, au dobîndit o expresie simbolică și au devenit dezirabile pentru următoarele acțiuni și relații ale unei comunități. Oamenii cu un sistem puternic de valori au direcție și țel în viață. Comportamentul
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
perfecta. - Ce citești? Profesorul trebuie să rămână profesionistul învățării. El știe că înveți toată viața și cu cât înveți mai mult, cu atât știi mai puțin. Este un paradox aparent descurajant. Începi însă, pe măsură ce te îndepărtezi de malul tinereții, a decanta tot mai riguros ceea ce e important, de restul. De citit, poți citi tot ce-ți cade în mână. Uneori prieteni (din păcate tot mai puțini) îți vorbesc de ultima lor lectură interesantă și ți-o recomandă iar tu nu reziști
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
dislocantă. Și nu pentru că tu nu inspiri încredere, ci pentru că preocuparea nu există. De citit, poți citi orice. De asimilat însă, e de asimilat doar ceea ce e valoros. Aici e marele pont pe care cititorul trebuie să-l învețe, să decanteze ceea ce e redundant de ceea ce e esențial. Sunt oameni care sunt atenți cu lecturile lor. Nu îngăduie imersiuni mediocre în parcursul lecturii. Poate așa s-au format mințile academice, devorând doar marile cărți ale omenirii. Timpul este limitat, ca orice
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
DE CE-AȘ CITI? - Lectura (și scriitura) exorcizează. Este poate cel mai savuros răspuns pe care-l pot accepta scriitorii dar și cititorii cu privire la pasiunea lor scris-versus citit. Mario Vargas Llosa o formulează răspicat în dialogul cu Gabriel Liiceanu. Literatura decantează amestecul indistinct de bine și rău care bolborosește în fiecare dintre noi. Literatura creează fante prin care răul iese transfigurat. Vargas Llosa spulberă prejudecata că acea literatură infamantă gen Sade ar trebui interzisă. După Llosa, orice literatură e asemeni unui
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
ar fi o consecință a acceptării propriei failibilități. Ea nu este posibilă dacă te fixezi în vanitate. - Intelectualii martiri. Secolul XX a fost bulversant. Ideologiile care se aprind în acest secol inflamează istoria și frâng destine. Au răsturnat ceea ce timpul decantase, rafinase, așezase cu răbdare. Uniunea Sovietică este polul unde clocește răul ce va ecloza cumplit. România devine un satelit al comuniștilor ruși care-și aruncă modelul social și peste gard, la micul vecin. Evreii sunt vânați pentru vina de a
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
lasă acel unt hrănitor pe mintea celui ce le recepționează, lasă urme înmiresmate, savoare. Atunci când mama primește observațiile critice favorabile ale fiicei ei, nu-și asumă meritul de a avea talent, ci pune forma pe seama conținutului. Dragostea tulburătoare, amplificată și decantată de absența fizică a celei iubite, își croiește, asemeni apelor prin stâncă, maiestuoase forme. EBL se scindează, fără a-și pierde unitatea, într-o sărmană Ly, subiect de poveste, și mama Monicăi Lovinescu. Rolul de mamă a Monicăi este singura
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
la pachet cu teroarea apocalipsei. Cartea este o carte despre lume, așa cum e ea: dinamică, polimorfă, inconsistentă, contradictorie, autodevoratoare dar repetitivă. Aruncați în lume, abia de reușim să prindem câteva fire de sens. Aruncați în lectură, abia dacă reușim să decantăm câteva bobițe de sens. După ce ai terminat-o, îți tot vine să te întorci la pagini, să te întrebi de ce au fost astfel dispuse și nu altfel. Cartea are treisprezece capitole întâi și un capitol final, doi. Pe parcursul lecturii însă
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
converg către o albie comună, respectiv: imaginație, imagine, fantezie, memorie, mit, istorie, timp, precum și relațiile dintre ei, fecunde pentru menținerea semnificației și simbolismului lui funus imaginarium. Unele din aceste noțiuni provin din texte de filosofie, discurs în care și-au decantat sensul, cu predilecție în raport cu realitatea sensibilă și cu cea inteligibilă. Surprinzător sau nu, acest bazin lingvistic, precum și corelativele sale conceptuale, ne indică politicul drept paradigmă centrală a imaginarului, mai exact un set de principii-reper și valori după care se organizează
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
către care transferă structuri semnificante (spre exemplu, mitul sau conglomerate simbolice) sau din care absoarbe elemente noi, ce îi asigură dinamica internă, în funcție de epoci, de variații culturale, spirituale etc. În baza mnemotehnicilor oralității, utilizate și în producțiile culturilor populare, se decantează în imaginar toate informațiile preluate din realitate; în această "lume interioară", cum am numit-o deja, a mentalului colectiv sau individual, dar sistemică, ele sunt memorate și structurate, precum într-un depozit de mărturii. De aici, se poate întoarce oricând
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
unele, care conțin "sem(n)ele" puterii, pot conduce chiar la schimbarea unei paradigme și a codurilor aferente ei (precum scrierile lui Eusebiu din Cesareea despre natura divină a împăratului); altele pot deschide o direcție de interpretare, până când aceasta se decantează în timp și ajunge ea însăți o paradigmă sau o formă epistemică (precum atacurile raționaliste ale lui René Descartes, în 1637 și 1641, asupra funcției imaginației, implicit asupra imaginarului). Întoarcerea la textele sau la teoriile clasice, de altfel îndelung comentate
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
de ce nu?, poate mai cu seamă în interpretările filosofice denumite convențional "materialiste". Ele ne-ar putea ajuta în înțelegerea substanței cuvântului pe care îl cercetăm și care, mult mai târziu, a intrat în relație cu ele, după care și-a decantat propriul său sens (integrat în ceremonialuri, dar doar temporar). O primă definiție a imaginii, datorată proto-teoriei atomiste (și ea marcată de religiozitatea specifică vechii Grecii), la Leucip și Democrit (pentru care toate senzațiile aveau valoare de adevăr), consideră eìdōla drept
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
sub forma unei reprezentări imateriale sau imagini conceptuale (Φαντασία). Imaginația este o oglindă în care gândirea (inteligența) se poate reflecta și poate deveni imagine. Imaginarul, spunem mai departe, este "locul", lumea internă a memoriei în care imaginile se adună, se decantează și rămân latente, până când lógos-ul le aduce din nou la suprafața existentului, a lumii sensibile, atunci când e necesar. Prin intelect sau independent de el? Ca o oglindă el însuși, imaginarul nu e o suprafață pasivă, care doar "reflectă
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
cu relevanță identitară, deși a continuat până târziu, în limbile neo-romanice, să se clarifice. Această forță virtuală a câmpului semantic, cu relevanță stilistică și retorică, s-a manifestat decisiv în timp în favoarea configurării noțiunii de imaginar. Substanța ei s-a decantat pe corpusul lingvistic oferit de familiile de cuvinte din cele două limbi europene antice (greacă veche și latină) și a devenit o unitate semnificantă atât de complexă, încât, în studiile contemporane de specialitate, imaginarul este definit drept o ordine simbolică
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
instituții care o organizează și o exercită, laică sau spirituală, este cea a basileului unic, pentru care vor fi clădite o teocrație dedicată lui și o lume nouă. Constantinopolul, străbătut de multiplele crize care, în cele din urmă, i-au decantat identitatea politică și rolul de sediu central al "unicului" imperiu creștin, ajunge, după secolul VIII, la o "regalitate sacerdotală" decadentă. Treptat, înspre marea schismă din 1054 (așa cum am subliniat deja), Roma reia, în cadrul teologiei catolice și al politicilor papalității, prin
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
fi însă ignorate instituțiile, care uneori au rămas în fundalul scenografiei, iar alteori au venit în avanscenă, jucându-și vădit rolul politic. Prin aceste controverse, din păcate finalizate tragic pentru unii protagoniști (cu întemnițare și condamnare la moarte), s-au decantat următoarele aspecte în plan teologic și teocratic: 1. Victoria iconodulilor și a teologiei icoanei, în secolul VIII, a impus doctrina iconologică, în baza tradițiilor apostolice și patristice, ele însele situate la confluența dintre filosofia antică a imaginii, interpretarea sa iudeo-creștină
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
relevantă în analiză. De fapt, culisările est-vest au fost mai numeroase, iar influențele la distanță, interferențele, disocierile și rupturile de până în anul 1054, chiar 1453, au fost și ele destule și importante pentru modul în care civilizația greco-romană s-a decantat după 330 d.Ch., iar comunitățile și-au proiectat identitatea în imaginarul lor colectiv. Constantin I a lăsat în urma lui occidentul și astfel a schimbat atât soarta cetății eterne, cât și pe cea a Europei. Uitarea Romei nu a însemnat altceva
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
direcția tensională trasată mai sus: În funcție de o opoziție-negație și, totodată, de o aspirație reparatoare care păstrează Înscrisă În ea urma revoltei inițiale. Căci nu pentru a se instala comod și definitiv În universul imaginar scrie poetul, și nu pentru a decanta din realitatea dată sau a descoperi, dincolo de ea, o frumusețe imuabilă, absolută. Esteticul și literarul - negate În principiu de suprarealiști - trebuie să cedeze locul poeziei (la Voronca, „poemului”) ca „activitate a spiritului” (cum se exprima André Breton), ca tensiune vitală
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
tulburi și tulburătoare presimțiri ale inefabilului și realizează o tăietură disociativă între poet și om: adevărata poezie ar fi aceea trăită; cea scrisă devine doar expresia amânată și esențializată a trăirii, care își cere dreptul la zăbavă pentru a se decanta și obiectiva: „În seara asta am atâta spirit în clocot/ Că nu mai încape în poem, în pagini;/[...] Mâine, ce-a spumegat se va-nchega în șisturi” (Previziune). De aceea, probabil, multe piese sunt discursuri lirice cu un pronunțat accent
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290668_a_291997]
-
treilea fluviu care a curs cu putere urmând calea stepelor nord pontice. Torente helenice și traco ilire s-au dirijat spre regiunea balcanică (Hg R1b și R1a). În paralel, apele ginților italo celtice și central europene (Hg R1b) s-au decantat în arcul carpatic, de unde, limpezindu-se, au curs mai departe spre apus. Zona caucaziano iraniană a continuat să reprezinte, atât în Antichitate, cât și în Evul Mediu, o sursă generatoare de râuri de populații care au inundat, mai mult sau
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]